ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1894/2011

ECȚIA DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Asupra cererii de chemare în judecată de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 24 martie 2011, reclamantul R.M.

a chemat în judecată pe pârâta Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună: - obligarea pârâtei la punerea în executare a Deciziei nr. 2098 din 4 iunie 2009, „definitivă și investită cu forță executivă”, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, așa cum a solicitat prin petiția din 12 ianuarie 2011, în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii judecătorești în prezenta cauză; - obligarea pârâtei să-i plătească daune morale al căror cuantum îl lasă la aprecierea instanței, în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii judecătorești în prezenta cauză; - obligarea pârâtei la plata daunelor materiale calculate în conformitate cu dispozițiile O.G.

nr. 9/2000, pe zi de întârziere, începând cu data de 12 ianuarie 2011, la valoarea la care se va face plata despăgubirii solicitate prin petiția din 12 ianuarie 2011; - amendarea conducătorului autorității publice cu 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, începând cu data de 4 iunie 2009 până la data expedierii actului administrativ în care se arată valoarea despăgubirii solicitate prin petiția din 12 ianuarie 2011. Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 24 Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007. Examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția necompetenței materiale invocată din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, motiv pentru care o va admite și, în temeiul dispozițiilor art. 158 alin. (3) C. proc.

civ., va trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele expuse în continuare. În conformitate cu dispozițiile art. 158 alin. (1) C. proc. civ., când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, ea este obligată să stabilească instanța competentă, ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent, iar potrivit dispozițiilor art. 159 pct. 2 C. proc. civ. necompetența este de ordine publică când pricina este de competența unei instanțe de alt grad.

Examinându-se actele și lucrările dosarului, se constată a fi întemeiată excepția de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la judecarea cererii formulate de reclamant, pentru următoarele considerente: Așa cum rezultă din analiza lucrărilor dosarului, prin acțiunea formulată reclamantul solicită, în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, aplicarea sancțiunii și acordarea despăgubirilor prevăzute de art. 24 Legea nr. 554/2004, pentru neexecutarea deciziei nr. 2098 din 4 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Conform art. 24 alin. (1) și (2) Legea nr. 554/2004: „Art.24.

- (1) Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. (2) În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere”. Pe de altă parte, competența de judecată a Înaltei Curți de Casație și Justiție se referă, conform art. 4 pct. 1 C. proc.

civ., la recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, instanța supremă neputând fi sesizată direct cu soluționarea pe fond a unei cereri de chemare în judecată. Având în vedere normele cuprinse în Cartea I - Competența instanțelor judecătorești, Titlul I - Competența după materie, din C. proc.

civ., mai exact art. 4 și din care rezultă clar că Înalta Curte de Casație și Justiție nu judecă în primă instanță decât materiile date prin lege în competența sa, date fiind și prevederile Legii contenciosului administrativ (art. 10 alin. (2)), excepția de necompetență materială a Înaltei Curți - invocată din oficiu - va fi admisă, cu consecința trimiterii cauzei spre competentă soluționare Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, conform art. 158 alin. (1) și (3) și art. 10 alin. (1) Legea nr. 554/2004, această instanță fiind în măsură să aprecieze dacă acțiunea de față se circumscrie sferei contenciosului administrativ în contextul art. 1 și art. 8 alin. (1) din legea specială și, în măsura în care se impune, să examineze fondul cererii formulate de reclamantul R.M..

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 137 cu referire la art. 158 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția necompetenței materiale a instanței și va trimite cauza privind pe reclamantul R.M., în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, spre competentă soluționare Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite excepția de necompetență materială invocată din oficiu. Trimite cauza spre competentă soluționare la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 martie 2011.