ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1894/2011

ECȚIA DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Asupra cererii de chemare

în judecată de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată

pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal la data de 24 martie 2011, reclamantul R.M. a chemat în judecată pe pârâta

Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, solicitând instanței ca prin hotărârea

ce o va pronunța să dispună:

- obligarea pârâtei la

punerea în executare a Deciziei nr. 2098 din 4 iunie 2009, „definitivă și investită

cu forță executivă”, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

așa cum a solicitat prin petiția din 12 ianuarie 2011, în termen de 30 de zile de

la comunicarea hotărârii judecătorești în prezenta cauză;

- obligarea pârâtei să-i

plătească daune morale al căror cuantum îl lasă la aprecierea instanței, în termen

de 30 zile de la comunicarea hotărârii judecătorești în prezenta cauză;

- obligarea pârâtei la

plata daunelor materiale calculate în conformitate cu dispozițiile O.G. nr. 9/2000,

pe zi de întârziere, începând cu data de 12 ianuarie 2011, la valoarea la care se

va face plata despăgubirii solicitate prin petiția din 12 ianuarie 2011;

- amendarea conducătorului

autorității publice cu 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere,

începând cu data de 4 iunie 2009 până la data expedierii actului administrativ în

care se arată valoarea despăgubirii solicitate prin petiția din 12 ianuarie 2011.

Cererea de chemare în

judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 24 Legea nr. 554/2004, modificată

prin Legea nr. 262/2007.

Examinând cu prioritate,

în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția necompetenței

materiale invocată din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată,

motiv pentru care o va admite și, în temeiul dispozițiilor art. 158 alin. (3) C.

proc. civ., va trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a ajunge la această

soluție instanța a avut în vedere considerentele expuse în continuare.

În conformitate cu dispozițiile

art. 158 alin. (1) C. proc. civ., când în fața instanței de judecată se pune în

discuție competența acesteia, ea este obligată să stabilească instanța competentă,

ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent, iar

potrivit dispozițiilor art. 159 pct. 2 C. proc. civ. necompetența este de ordine

publică când pricina este de competența unei instanțe de alt grad.

Examinându-se actele și

lucrările dosarului, se constată a fi întemeiată excepția de necompetență materială

a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la judecarea cererii formulate

de reclamant, pentru următoarele considerente:

Așa cum rezultă din analiza

lucrărilor dosarului, prin acțiunea formulată reclamantul solicită, în contradictoriu

cu pârâta Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, aplicarea sancțiunii și acordarea

despăgubirilor prevăzute de art. 24 Legea nr. 554/2004, pentru neexecutarea deciziei

nr. 2098 din 4 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Conform art. 24 alin.

(1) și (2) Legea nr. 554/2004:

„Art.24. - (1) Dacă în

urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască

sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze

anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile

se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de

termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

(2) În cazul în care termenul

nu este respectat, se aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei

obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere,

iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere”.

Pe de altă parte, competența

de judecată a Înaltei Curți de Casație și Justiție se referă, conform art. 4

pct. 1 C. proc. civ., la recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de

apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, instanța supremă neputând

fi sesizată direct cu soluționarea pe fond a unei cereri de chemare în judecată.

Având în vedere normele

cuprinse în Cartea I - Competența instanțelor judecătorești, Titlul I - Competența

după materie, din C. proc. civ., mai exact art. 4 și din care rezultă clar că Înalta

Curte de Casație și Justiție nu judecă în primă instanță decât materiile date prin

lege în competența sa, date fiind și prevederile Legii contenciosului administrativ

(art. 10 alin. (2)), excepția de necompetență materială a Înaltei Curți - invocată

din oficiu - va fi admisă, cu consecința trimiterii cauzei spre competentă soluționare

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, conform

art. 158 alin. (1) și (3) și art. 10 alin. (1) Legea nr. 554/2004, această instanță

fiind în măsură să aprecieze dacă acțiunea de față se circumscrie sferei contenciosului

administrativ în contextul art. 1 și art. 8 alin. (1) din legea specială și, în

măsura în care se impune, să examineze fondul cererii formulate de reclamantul R.M..

Pentru considerentele

arătate, în temeiul art. 137 cu referire la art. 158 alin. (1) și (3) C. proc. civ.,

Înalta Curte va admite excepția necompetenței materiale a instanței și va trimite

cauza privind pe reclamantul R.M., în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională

a Valorilor Mobiliare, spre competentă soluționare Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția de necompetență

materială invocată din oficiu.

Trimite cauza spre competentă soluționare la Curtea

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 martie

2011.