Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.01.2013
inadmisibil

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 65/2013

HOTĂRÂRE
16.01.2013
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 65/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin sentința civilă nr.1627 din 25 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Neamț, secția I civilă, a fost respinsă ca nefondată acțiunea reclamantei G.M. în contradictoriu cu pârâtul Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Roman. Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, prin decizia nr. 277/2012 din 13 februarie 2012 a respins recursul promovat de reclamanta G.M. împotriva sentinței civile nr. 1627 din 25 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Neamț, secția I civilă, în Dosarul nr. 2994/103/2011 în contradictoriu cu intimatul - pârât Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Roman.

În considerentele acestei decizii, în esență, s-a reținut că potrivit mențiunilor din carnetul de muncă, reclamanta a fost încadrată și remunerată conform calificărilor obținute și fișei postului ocupat, angajatorul ținând seama de evoluția graduală a competențelor profesionale ale acesteia de-a lungul timpului, fără a face vreo omisiune în acest sens. Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs reclamanta G.M., solicitând admiterea acestuia, cu consecința desființării sentinței și a deciziei pronunțate. Recursul nu a fost încadrat în drept. La termenul de judecată din data de 16 ianuarie 2013, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția inadmisibilității recursului, având în vedere următoarele considerente: Decizia pronunțată de curtea de apel nu se încadrează în dispozițiile art. 299 din C. proc.

civ., care reglementează expres ce hotărâri sunt supuse recursului și anume: hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională. În speță, decizia atacată este o hotărâre pronunțată în soluționarea unui recurs, care este irevocabilă potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 din C. proc. civ. , astfel încât nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului, pentru neîndeplinirea condiției prevăzută de art. 299 din C. proc. civ. Mai mult, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii, iar, din acest motiv, aceasta apare ca o soluție inadmisibilă.

Normele procedurale privind sesizarea organelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României. Prin urmare, hotărârea supusă recursului, fiind irevocabilă, nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului și, față de considerentele mai sus expuse, în baza art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta G.M. împotriva deciziei nr. 277/2012 din 13 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2013.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-05-05
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1145/2015
, secția I civilă, motivat de faptul că aceasta ar fi contradictorie cu Decizia civilă nr. 1606 din data de 13 noiembrie 2013 a aceleiași curți de apel, hotărâri pronunțate în cadrul aceluiași dosar, în faze procesuale diferite. Astfel, în
ÎCCJ 2013-06-13
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3310/2013
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 1660 din 21 noiembrie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă a fost admis recursul declarat de pârâta Casa județeană de pensii Neamț împotriva sentinței civile nr. 2
ÎCCJ 2015-05-05
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1146/2015
, secția I civilă, motivat de faptul că aceasta ar fi contradictorie cu Decizia civilă nr. 1763 din data de 9 decembrie 2013 a aceleiași curți de apel, hotărâri pronunțate în cadrul aceluiași dosar, în faze procesuale diferite. Astfel, în p
ÎCCJ 2012-04-18
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 251/2013
de Apel Bacău, secția I civilă, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta R.E. în contradictoriu cu intimații P.I. și P.A., împotriva deciziei civile nr. 165/ RC din 15 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul Neamț. Examinâ
ÎCCJ 2015-03-25
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 880/2015
Apel Bacău că o parte din pretențiile sale sunt întemeiate, Tribunalului Neamț revenindu-i obligația de a le calcula, ca instanță de fond, în condițiile admiterii respectivei excepții. În acest context, tribunalul a soluționat cauza în sens
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă