ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.05.2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1145/2015

HOTĂRÂRE
05.05.2015
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1145/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ.,

asupra cererii de revizuire de față, constată

următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată la data de 17 decembrie 2012, reclamanții P.I., G.E., F.A., I.D.,

B.V., V.L., S.C., B.C., C.V., B.V., F.M., B.V., au chemat în judecată pe pârâta

SC A.M.T.P.R. SA, pentru a se dispune cu privire la anularea grilelor de

salarizare începând cu data de 01 ianuarie 2007 până la încetarea raporturilor

de munca, grile prin care au fost stabilite drepturi salariale cu nerespectarea

prevederilor Contractului Colectiv de Munca și a valorii salariului minim

brut pe economie, obligarea la plata diferențelor salariale dintre drepturile

acordate potrivit statelor de plata si drepturile cuvenite, calculate potrivit

contractului colectiv de munca la nivel de unitate in raport de salariul minim

pe economie, clasele si coeficienții de ierarhizare prevăzuți in anexele și

actele adiționale la acest contract, aplicabile pe fiecare perioada în parte,

cu toate sporurile aferente, începând cu 01 ianuarie 2007 și până la încetarea

raporturilor de muncă, anularea documentelor prin care au fost stabilite sumele

fixe și salariile compensatorii pentru reclamanții care s-au înscris în schema

de plecări voluntare din cursul anului 2009 și obligarea la plata diferențelor

pentru salariile compensatorii și suma fixă dintre drepturile acordate potrivit

schemei de plecări voluntare și drepturile cuvenite, calculate potrivit

contractului colectiv de muncă la nivel de unitate în raport de salariul minim

pe economie, clasele si coeficienții de ierarhizare prevăzuți în anexele și

actele adiționale la acest contract, aplicabile pe fiecare perioadă în parte,

cu toate sporurile aferente.

La termenul de

judecată din 13 martie 2013, instanța a dispus disjungerea cererii formulate

inițial, pentru o mai bună și ușoară administrare a cauzei dispunându-se

formarea a câte un dosar separat pentru fiecare reclamant în parte, astfel

încât, în prezenta cauză a rămas în calitate de reclamant M.I.

Prin sentința civilă nr.

577/C din 24 aprilie 2013, Tribunalul Neamț, a admis excepția tardivității capătului

de cerere privind nulitatea grilelor de salarizare, iar față de celelalte

capete de cerere a fost respinsă acțiunea ca fiind prescrisă.

Prin Decizia nr. 1606

din13 noiembrie 2013 a Curții de Apel Bacău, a fost casată sentința în parte,

în sensul respingerii excepției prescripției cu privire la capătul de cerere

privind plățile compensatorii, acest capăt de cerere fiind trimis spre

rejudecare către Tribunalul Neamț.

În rejudecare, prin

sentința civilă nr. 678 din 21 mai 2014,Tribunalul Neamț a admis acțiunea

precizată formulată de reclamantul M.I. în contradictoriu cu pârâta SC

A.M.T.P.R. SA, și a dispus obligarea acesteia la plata către reclamant a sumei

de 9.144 lei, reprezentând diferență dintre salariile compensatorii cuvenite și

salariile compensatorii efectiv plătite.A fost obligată pârâta la plata către

reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 800 de lei.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs pârâta, iar prin Decizia nr. 766 din data de 6

octombrie 2014, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a admis calea de atac, a

modificat în tot sentința recurată în sensul că a respins, ca nefondată,

acțiunea.

La data de 11

noiembrie 2014 a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția

I civilă, cererea de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7

data de 6 octombrie 2014 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, declinată

spre competentă soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție prin Decizia nr.

107 din 18 februarie 2015.

În susținerea căii de

atac revizuentul a arătat că Decizia nr. 766 din data de 6 octombrie 2014 a

Curții de Apel Bacău, secția I civilă, este contadictorie cu Decizia civilă nr.

1606 din data de 13 noiembrie 2013 pronunțată de aceeași instanță.

Înalta Curte reține

caracterul inadmisibil al cererii de revizuire având în vedere următoarele considerente:

Potrivit

dispozițiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ. „Dezbaterile sunt limitate la

admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază”.

Această dispoziție

legală fixează limitele în care se poartă dezbaterile asupra unei cereri de

revizuire indiferent de motivul de revizuire pe care cererea se fundamentează.

Potrivit art.

322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.,

revizuirea unei hotărâri rămase definitive în

instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță

de recurs atunci când evocă fondul se poate cere dacă există hotărâri

definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de instanțe

deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași

calitate; totodată, se constată că art. 322 pct. 7 alin. (2) prevede că -

aceste dispoziții se aplică și în cazul în care hotărârile potrivnice sunt date

de instanțe de recurs. În cazul în care una dintre instanțe este Înalta Curte

de Casație și Justiție, cererea de revizuire se va judeca de această instanță.

Rezultă deci că

pentru admisibilitatea cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322

alin. 1 pct. 7 C. proc. civ., este necesar ca hotărârile să conțină elemente

caracteristice pentru existența lucrului judecat. Astfel, rațiunea

reglementării revizuirii prevăzute de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ. se găsește în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii

lucrului judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite,

dar având același obiect, cauză și părți, în atare situații executarea

hotărârilor fiind imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se

prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieșirea din situația

anormală, creată de existența hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât

prin revizuirea și anularea ultimei hotărâri care înfrânge principiul

autorității lucrului judecat.

Prin urmare, prin

hotărâri potrivnice, se înțeleg acele hotărâri care s-au pronunțat în dosare separate,

prin hotărârea celui de-al doilea dosar încălcându-se autoritatea lucrului

judecat rezultată din hotărârea din primul dosar. Scopul reglementării este

rezolvarea situațiilor în care, judecându-se separat două sau mai multe cauze

cu neobservarea existenței lucrului judecat, în cadrul aceluiași proces, se

ajunge la pronunțarea de hotărâri potrivnice ale căror dispozitive nu se pot

concilia.

În cadrul aceluiași

proces, însă, nu se poate ajunge la hotărâri potrivnice întrucât, chiar dacă,

în diferite faze procesuale sau cicluri procesuale, soluțiile sunt diferite de

cele anterioare, în final, o singură hotărâre pune capăt judecății. Astfel,

textul invocat de revizuent nu este aplicabil dacă prin două hotărâri

judecătorești nu au fost soluționate două cereri de chemare în judecată distincte,

ci acestea au fost pronunțate în cadrul aceluiași proces, dar în cicluri

procesuale diferite.

În cauza de față,

Înalta Curte reține că revizuentul a solicitat revizuirea Deciziei nr. 766 din

data de 6 octombrie2014 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, motivat de

faptul că aceasta ar fi contradictorie cu Decizia civilă nr. 1606 din data de

13 noiembrie 2013 a aceleiași curți de apel, hotărâri pronunțate în cadrul

aceluiași dosar, în faze procesuale diferite.

Astfel, în primul

ciclu procesual, prin Decizia nr. 1606 din data de 13 noiembrie 2013, Curtea de

Apel Bacău a casat, în parte, sentința tribunalului, în sensul că a respins

excepția prescripției cu privire la capătul de cerere privind plățile

compensatorii, acest capăt de cerere fiind trimis spre rejudecare Tribunalului

Neamț.

În al doilea ciclu

procesual, prin Decizia civilă nr. 766 din data de 6 octombrie 2014, aceeași

curte de apel a admis recursul intimatei, a modificat în tot sentința și a

respins acțiunea reclamantului, ca nefondată.

Așadar, cele două

hotărâri judecătorești care se pretind a fi contradictorii au fost pronunțate

în soluționarea aceleiași cereri de chemare în judecată, formulată de

reclamantul M.I.

Pentru argumentele

mai sus expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire

formulată de revizuientul revizuentul M.I. împotriva Deciziei nr. 766 din data

de 6 octombrie 2014 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, pronunțată în Dosarul

nr. 1654/103/2013*.

Respinge, ca

inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul M.I. împotriva Deciziei

nr. 766 din data de 6 octombrie 2014 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă,

pronunțată în Dosarul nr. 1654/103/2013*.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 mai 2015.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-05-05
1,00
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1146/2015
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 17 decembrie 2012, reclamanții P.I., G.E., F.A., I.D., F.E., A.C., M.I.
ÎCCJ 2015-04-03
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1006/2015
După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe roLul Tribunalului Neamț, secția I civilă, la data de 17 decembrie 2012, sub nr. 6373/103/2012, reclamanții P.I., G.E., F.A.,
ÎCCJ 2015-04-03
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1005/2015
După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, secția I civilă, la data de 17 decembrie 2012, sub nr. 6373/11031/2012, reclamanții P.I., G.E., F.A.
ÎCCJ 2015-03-19
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 808/2015
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț sub numărul 6373/103 din 18 decembrie 2012, reclamanții P.I., G.E., F.A., l.D., F.E., A.C., M.l., B.I., C.G., R.D., M.I., D.A., M.I., M.N., M
ÎCCJ 2015-04-02
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 986/2015
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț sub nr. 6373/103/2012 din 18 decembrie 2012, reclamanții P.I., G.E., F.A., l.D., F.E., A.C., M.l., B.I., C.G., R.D., M.I., D.A., M.I.,
Sursă