ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1146/2015

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 17 decembrie 2012, reclamanții P.I., G.E., F.A., I.D., F.E., A.C., M.I., B.I., C.G., R.D., M.I., D.A., M.I., M.N., M.C., B.D., R.I.L., L.E., C.M., C.I., V.C., S.I., C.I., M.D., B.A., A.L., N.R., F.I., G.O., M.I., B.V., V.L., S.C., B.C., C.V., B.V., F.M., B.V., au chemat în judecată pe pârâta SC A.M.T.P.R.

SA, pentru a se dispune cu privire la anularea grilelor de salarizare începând cu data de 01 ianuarie 2007 până la încetarea raporturilor de munca, grile prin care au fost stabilite drepturi salariale cu nerespectarea prevederilor Contractului Colectiv de Munca si a valorii salariului minim brut pe economie, obligarea la plata diferențelor salariale dintre drepturile acordate potrivit statelor de plata si drepturile cuvenite, calculate potrivit contractului colectiv de munca la nivel de unitate in raport de salariul minim pe economie, clasele si coeficienții de ierarhizare prevăzuți in anexele și actele adiționale la acest contract, aplicabile pe fiecare perioada în parte, cu toate sporurile aferente, începând cu 01 ianuarie 2007 și până la încetarea raporturilor de muncă, anularea documentelor prin care au fost stabilite sumele fixe și salariile compensatorii pentru reclamanții care s-au înscris în schema de plecări voluntare din cursul anului 2009 și obligarea la plata diferențelor pentru salariile compensatorii și suma fixă dintre drepturile acordate potrivit schemei de plecări voluntare și drepturile cuvenite, calculate potrivit contractului colectiv de muncă la nivel de unitate în raport de salariul minim pe economie, clasele si coeficienții de ierarhizare prevăzuți în anexele și actele adiționale la acest contract, aplicabile pe fiecare perioadă în parte,

cu toate sporurile aferente. La termenul de judecată din 13 martie 2013, instanța a dispus disjungerea cererii formulate inițial, pentru o mai bună și ușoară administrare a cauzei dispunându-se formarea a câte un dosar separat pentru fiecare reclamant în parte, astfel încât, în prezenta cauză a rămas în calitate de reclamant C.G. Prin sentința civilă nr. 557/C din 24 aprilie 2013, Tribunalul Neamț, a admis excepția tardivității capătului de cerere privind nulitatea grilelor de salarizare, iar față de celelalte capete de cerere a fost respinsă acțiunea ca fiind prescrisă. Prin Decizia nr. 1763 din 09 decembrie 2013 a Curții de Apel Bacău, a fost casată sentința în parte, în sensul respingerii excepției prescripției cu privire la capătul de cerere privind plățile compensatorii, acest capăt de cerere fiind trimis spre rejudecare către Tribunalul Neamț.

În rejudecare, prin sentința civilă nr. 665 din 21 mai 2014, Tribunalul Neamț a admis acțiunea precizată formulată de reclamantul C.G. în contradictoriu cu pârâta SC A.T.P.R. SA, și a dispus obligarea acesteia la plata către reclamant a sumei de 5.742 lei, reprezentând diferență dintre salariile compensatorii cuvenite și salariile compensatorii efectiv plătite.A fost obligată pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 800 de lei. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, iar prin Decizia nr. 764 din data de 6 octombrie 2014, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a admis calea de atac, a modificat în tot sentința recurată în sensul că a respins, ca nefondată, acțiunea privind diferența plății compensatorii.

La data de 11 noiembrie 2014 a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția I civilă, cererea de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., formulată de revizuientul C.G. împotriva Deciziei nr. 764 din data de 6 octombrie 2014 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, declinată spre competentă soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție prin Decizia nr. 108 din 18 februarie 2015. În susținerea căii de atac revizuentul a arătat că Decizia nr. 764 din data de 6 octombrie 2014 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, este contadictorie cu Decizia civilă nr. 1763 din 09 decembrie 2013 pronunțată de aceeași instanță. Înalta Curte reține caracterul inadmisibil al cererii de revizuire având în vedere următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 326 alin. (3) C. proc.

civ. „Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază”. Această dispoziție legală fixează limitele în care se poartă dezbaterile asupra unei cereri de revizuire indiferent de motivul de revizuire pe care cererea se fundamentează. Potrivit art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de instanțe deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate; totodată, se constată că art. 322 pct. 7 alin. (2) prevede că - aceste dispoziții se aplică și în cazul în care hotărârile potrivnice sunt date de instanțe de recurs.

În cazul în care una dintre instanțe este Înalta Curte de Casație și Justiție, cererea de revizuire se va judeca de această instanță. Rezultă deci că pentru admisibilitatea cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., este necesar ca hotărârile să conțină elemente caracteristice pentru existența lucrului judecat. Astfel, rațiunea reglementării revizuirii prevăzute de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

se găsește în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, cauză și părți, în atare situații executarea hotărârilor fiind imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieșirea din situația anormală, creată de existența hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea și anularea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorității lucrului judecat. Prin urmare, prin hotărâri potrivnice, se înțeleg acele hotărâri care s-au pronunțat în dosare separate, prin hotărârea celui de-al doilea dosar încălcându-se autoritatea lucrului judecat rezultată din hotărârea din primul dosar.

Scopul reglementării este rezolvarea situațiilor în care, judecându-se separat două sau mai multe cauze cu neobservarea existenței lucrului judecat, în cadrul aceluiași proces, se ajunge la pronunțarea de hotărâri potrivnice ale căror dispozitive nu se pot concilia. În cadrul aceluiași proces, însă, nu se poate ajunge la hotărâri potrivnice întrucât, chiar dacă, în diferite faze procesuale sau cicluri procesuale, soluțiile sunt diferite de cele anterioare, în final, o singură hotărâre pune capăt judecății. Astfel, textul invocat de revizuent nu este aplicabil dacă prin două hotărâri judecătorești nu au fost soluționate două cereri de chemare în judecată distincte, ci acestea au fost pronunțate în cadrul aceluiași proces, dar în cicluri procesuale diferite.

În cauza de față, Înalta Curte reține că revizuentul a solicitat revizuirea Deciziei nr. 764 din data de 6 octombrie 2014 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, motivat de faptul că aceasta ar fi contradictorie cu Decizia civilă nr. 1763 din data de 9 decembrie 2013 a aceleiași curți de apel, hotărâri pronunțate în cadrul aceluiași dosar, în faze procesuale diferite. Astfel, în primul ciclu procesual, prin Decizia 1763 din data de 9 decembrie 2013, Curtea de Apel Bacău a casat, în parte, sentința tribunalului, în sensul că a respins excepția prescripției cu privire la capătul de cerere privind plățile compensatorii, acest capăt de cerere fiind trimis spre rejudecare Tribunalului Neamț. În al doilea ciclu procesual, prin Decizia civilă nr. 764 din data de 6 octombrie 2014, aceeași curte de apel a admis recursul intimatei, a modificat în tot sentința atacată și a respins acțiunea reclamantului, ca nefondată.

Așadar, cele două hotărâri judecătorești care se pretind a fi contradictorii au fost pronunțate în soluționarea aceleiași cereri de chemare în judecată, formulată de reclamantul M.I. Pentru argumentele mai sus expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuientul revizuentul M.I. împotriva Deciziei nr. 766 din data de 6 octombrie 2014 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. 1654/103/2013*.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul C.G. împotriva Deciziei nr. 764 din data de 6 octombrie 2014 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. 1631/103/2013*. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 mai 2015.