ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5225/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5225/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cauzei de
față, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 182 din 17 ianuarie 2011
pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, s-a respins
ca nefondat recursul declarat de reclamanții B.C. și B.I. împotriva Deciziei
nr. 232 A din 25 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.
Înalta Curte a
reținut că instanța de apel a analizat cauza prin prisma principiului tantum
devolutum quantum apelatum și a probelor administrate, cât și a Deciziei civile
nr. 1178 din 19 iunie 2007 a Curții de Apel București.
Din perspectiva
acestora, există putere de lucru judecat, situație în care nu sunt incidente
dispozițiile Legii nr. 1/2009, cu atât mai mult cu cât potrivit art. 1 C. civ.,
legea dispune numai pentru viitor, ea nu are putere retroactivă.
Dispozițiile art. 50
1
nu-și găsesc aplicabilitate în cauză cu atât mai mult cu cât chiar recurenții
învederează în motivele de recurs (recursul reclamanților) că deși au obținut
obligarea Ministerului Finanțelor Publice la plata prețului actualizat achitat
de ei în anul 1996, acest lucru nu s-a putut realiza întrucât Ministerul Finanțelor
Publice a refuzat punerea în executare a hotărârii judecătorești.
Or, în aceste
condiții în care chiar recurenții recunosc existența puterii de lucru judecat
în ce privește obligarea Ministerului Finanțelor Publice la plata prețului
actualizat, instanța de apel a făcut o legală interpretare și aplicare a legii,
nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Critica legată de
motivarea necorespunzătoare a hotărârii, în condițiile în care considerentele
hotărârii se circumscriu exigențelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.,
s-a apreciat ca nefondată.
Motivarea hotărârii
nu este o problemă de volum ci una de conținut și esență.
Împotriva acestei
decizii, contestatorii B.C. și B.I., au formulat contestație în anulare,
invocând în drept dispozițiile art. 318 C. proc. civ.
În dezvoltarea
motivului de contestație în anulare s-a susținut că instanța de recurs a omis
să se pronunțe pe motivul de recurs privind nepunerea în discuția părților, a
aplicabilității prevederilor art. 50
1
alin. (1) și (2) din Legea nr.
1/2009, precum și incidența dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr.
10/2001, care stipulează obligația de a se plăti diferența dintre despăgubirile
achitate anterior și prețul de piață al imobilului.
De asemenea, instanța
nu s-a pronunțat asupra faptului că pârâtul a recunoscut dreptul de a primi
prețul de piață al locuinței, contestând numai cuantumul, iar reclamanții au
fost cumpărători de bună-credință, contractul de vânzare-cumpărare nefiind
desființat.
Contestația în
anulare este nefondată.
Contestația în
anulare este cale extraordinară admisibilă, în cazurile expres și limitativ
prevăzute de lege.
Teza a doua a art.
318 C. proc. civ., are în vedere numai omisiunea de a examina motivele de
casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar nu argumentele de drept și de
fapt invocate de parte, care oricât de larg ar fi dezbătute trebuie să se
subsumeze motivului de casare pe care se sprijină.
Instanța de recurs nu
este obligată să răspundă la argumentele folosite de recurent în dezvoltarea
unui motiv de casare, ci este îndreptățită să grupeze aceste argumente pentru a
răspunde la motivul de casare printr-un considerent comun.
Cu referire la
omisiunea instanței de recurs de a cerceta toate motivele de casare invocate,
se constată că instanța a analizat legalitatea deciziei din perspectiva
principiului tantum devolutum quantum apelatum, a Deciziei civile nr. 1178/2007
și a dispozițiilor art. 50
1
din Legea nr. 10/2001.
Odată discutat și
rezolvat, acest motiv de casare, a făcut inutilă cercetarea celorlalte motive,
întrucât acestea din urmă erau, prin natura lor, subsumate motivului de casare
analizat și pe care doar îl sprijineau.
Astfel, instanța a
reținut că printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, s-a statuat că
reclamanții sunt îndreptățiți a primi prețul pe care l-au achitat la cumpărarea
imobilului, ce va fi actualizat cu indicele de inflație de la data plății și
că, în baza principiului puterii de lucru judecat, cât și a dispozițiilor art.
1 C. civ., raportat la dispozițiile art. 50
1
din Legea nr. 10/2001,
acțiunea pentru plata prețului de piață este nefondată.
Se constată că
aspectele invocate de către contestatori, ca fiind motive de recurs
neanalizate, sunt argumente de fapt și de drept subsumate motivului de casare
prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., și care au fost avute în vedere de
instanța de recurs în analiza legalității deciziei recurate, astfel că nu se
poate reține incidența motivului de contestație în anulare invocat.
Având în vedere
aceste considerente, urmează ca în baza dispozițiilor art. 320 C. proc. civ., a
se respinge contestația în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația
în anulare formulată de contestatorii B.C. și B.I. împotriva Deciziei nr. 182
din 17 ianuarie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția
I civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 12 septembrie 2012.
Procesat de GGC - CL