ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 499/2013

Asupra cauzei de față, constată

următoarele

:

Prin acțiunea înregistrată la data de

12 mai 2011 pe rolul Tribunalului Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări

sociale, reclamanta G.C.M.

a

solicitat, în contradictoriu cu SC E. SA, obligarea pârâtei să-i acorde grupa I

de muncă în procent de 100% conform Ordinului nr. 50/1990, pe perioada 20

septembrie 1984-01 aprilie 2001 și să emită adeverință cu mențiunile

corespunzătoare.

Prin sentința civilă nr. 7897 din 24

noiembrie 2011, Tribunalul Gorj

a

respins acțiunea, reținând, în esență, că reclamanta nu a făcut dovada faptului

că a lucrat în condițiile prevăzute de Ordinul nr. 50/1990 privind acordarea

grupei I de muncă, anexele la Ordinul nr. 50/1990 cuprinzând o enumerare

generică a locurilor de muncă ce se circumscrie acestei grupe de muncă, însă

nominalizarea persoanelor care se încadrează în această grupă se face în

concret la nivelul fiecărei societăți, în condițiile art. 6 din actul normativ

în discuție.

Cu privire la solicitarea petentei de

a i se elibera adeverință cu mențiunile corespunzătoare grupei I de muncă,

instanța de fond a reținut că aceste adeverințe se întocmesc numai pe baza

documentelor verificabile aflate în evidențele angajatorilor sau deținătorilor

de arhivă, aspect ce rezultă

din procedura

aprobată privind modul de întocmire și eliberare a adeverințelor

prin

care se atestă activitatea desfășurată în grupa I și/sau a Ii-a conform

Ordinului Ministrului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse nr. 590/2008.

Împotriva

acestei sentințe a formulat recurs reclamanta G.C.M.,

arătând că instanța de fond a reținut

din expertiza tehnică numai faptul că activitatea sa s-a desfășurat la

intervenții în instalații cu tensiuni de 220 și 380 V, ceea ce este total

eronat, întrucât a desfășurat activitate, așa cum se precizează în expertiză,

în întregul sector regional din cadrul sistemului energetic național, iar în

condițiile instalațiilor cu foarte înaltă, înaltă și medie tensiune, încordarea

neuropsihică pentru a evita o eroare umană cu urmări catastrofale este maximă,

responsabilitatea sa impunând monitorizarea directă, la fața locului, a

fiecărei operațiuni.

În susținerea motivelor de recurs a

menționat decizia nr. 258 din 20 septembrie 2004, pronunțată de înalta Curte de

Casație și Justiție, prin care s-a statuat că Ordinului nr. 40/1990 nu i se

poate restrânge aplicarea numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma

inițială actului în lipsa unei dispoziții exprese a însuși organului de

autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior, precum și decizia

nr. 87/1999 a Curții Constituționale, prin care s-a statuat că nu există nici o

rațiune pentru care să se mențină un tratament discriminatoriu pentru

persoanele care au activat în aceleași funcții, cu privire la beneficiul grupei

superioare de muncă. In caz contrar s-ar crea o situație discriminatorie, în

contradicție cu principiul egalității de tratament consfințit prin prevederile

Codului muncii, precum și în raport cu prevederile art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului.

Prin decizia

civilă nr. 3760 din 16 martie 2012, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă

a respins, ca nefondat, recursul

reclamantei.

Pentru a se pronunța astfel, instanța

de recurs a reținut, în esență, că dispozițiile Ordinului nr. 50/1990 instituie

principiul legalității grupelor de munca, în sensul ca activitățile, locurile

de muncă și categoriile profesionale sunt stabilite numai prin acte normative,

ele trebuind să fie cuprinse expres în norme specifice domeniului, încadrarea

în grupele de muncă făcându-se fie direct, ca urmare a regăsirii în una din

situațiile cuprinse în anexe, fie prin asimilare, ca urmare a desfășurării

efective a muncii în situații din cele prevăzute în anexe.

Instanța de

recurs a mai reținut că, potrivit pct. 6. din Ordin, nominalizarea persoanelor

care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea

unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de

condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele

respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat;

suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau

infectare etc.), or, din probele administrate în cauză, nu a rezultat că

reclamanta ar fi lucrat în condiții de muncă care să atragă o astfel de

încadrare.

Împotriva

acestei decizii reclamanta G.C.M. a formulat, la data de 4 iulie 2012, cerere

de revizuire,

arătând că

aceasta este contradictorie cu decizia civilă nr. 1475 din 08 februarie 2012

pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. 7264/95/2011, prin care reclamantului

L.D.L. i s-a admis recursul declarat în contradictoriu cu aceeași parte, având

același obiect pe fondul cauzei.

Examinând

cererea de revizuire în raport de excepția de tardivitate invocată din oficiu,

a cărei analiză este prioritară raportat la aspectele de fond ale cererii, față

de caracterul său peremptoriu, înalta Curte urmează a o respinge, ca tardiv

formulată, pentru următoarele considerente:

Căile de atac și termenele în care

acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică,

deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce

ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecință, nici părțile și nici

instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele

prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în

care acestea se calculează.

Cererea de

revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Potrivit art. 324

alin. (1) pct. 1 din același cod, în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, 2

și 7 alin. (1), termenul de revizuire este de o lună și se va socoti de la

comunicarea hotărârii definitive, iar când hotărârile au fost date de instanțe

de recurs, după evocarea fondului, de la pronunțare; pentru hotărârile

prevăzute la pct. 7 alin. (2), termenul se va socoti de la pronunțarea ultimei

hotărâri.

Având în vedere dispozițiile legale

anterior citate, înalta Curte constată că termenul prevăzut de art. 324 alin. (1)

pct. 1 C. proc. civ. a fost depășit, întrucât decizia a cărei revizuire se

solicită a fost pronunțată la data de 16 martie 2012, iar prezenta cerere a

fost formulată la 4 iulie 2012, data poștei.

Legea

sancționează cu decăderea nerespectarea termenelor procedurale stabilite pentru

exercitarea căilor de atac, sens în care sunt de observat și dispozițiile art. 103

alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora neexercitarea oricărei căi de atac și

neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul

legal atrag decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau

când partea

dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai

presus de voința sa.

În speță, revizuenta a încălcat

prevederile art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., deoarece a formulat

cererea cu depășirea termenului legal prevăzut de textul menționat, împrejurare

față de care, dată fiind prioritatea soluționării excepției de tardivitate,

celelalte aspecte învederate prin cererea de revizuire nu vor mai fi analizate,

în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) din același cod, excepția

tardivității cererii fiind o excepție procesuală absolută și dirimantă,

peremptorie, ce face de prisos analiza fondului.

Pentru aceste considerente, cererea de

revizuire urmează a fi respinsă, ca tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardivă, cererea de

revizuire formulată de G.C.M. împotriva deciziei nr. 3760 din 16 martie 2012 a

Curții de Apel Craiova - secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

6 februarie 2013