ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1335/2014

Asupra recursului de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul instanței

la data de 18 octombrie 2012, reclamanta V.M. a chemat în judecată pe pârâta SC

C. SA (fosta SC O.U. SA Podari), solicitând să se constate că activitatea

desfășurată în perioada 17 septembrie 1973-1 aprilie 2001 se încadrează în

grupa a II-a de muncă, timp de lucru 100% și să fie obligată pârâta la

eliberarea unei adeverințe în acest sens.

Prin sentința nr. 3301

din 4 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 18037/63/2012, s-a

admis acțiunea formulată de reclamantă, s-a constatat că activitatea desfășurată

de reclamantă în perioada 17 septembrie 1973-1 aprilie 2001 se încadrează în grupa

a II-a de muncă, conform Ordinului nr. 50/1990, anexa nr. 2, în procent de 100%

și a fost obligată pârâta să elibereze reclamantei o adeverință în acest sens. Pârâta

a fost obligată să plătească reclamantei și suma de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli

de judecată.

S-a reținut că principiul

de bază al încadrării în grupele de muncă este cel al analizei condițiilor de muncă,

care trebuie să aibă în vedere condițiile concrete de muncă.

Ordinul nr. 50/1990 a

suferit numeroase modificări și completări, iar pentru unele categorii de personal,

angajatorii au acordat pe cale administrativă grupe superioare de muncă, chiar în

absența unei enunțări exprese în ordin.

În acest sens, este și

decizia nr. 258 din 20 septembrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform

căreia nu se poate restrânge aplicarea Ordinului nr. 50/1990 numai la activitățile

și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului, în lipsa unei dispoziții exprese

a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior,

în acord și cu principiul nediscriminării avut în vedere prin Decizia nr. 87/1999

a Curții Constituționale, conform căreia nu există nici o rațiune să se mențină

un regim discriminatoriu în materia grupelor superioare de muncă pentru persoanele

care au activat în aceleași funcții indiferent de perioadă.

Împotriva sentinței a

declarat recurs pârâta SC C. SA, iar prin decizia nr. 7030 din 26 iunie 2013 a Curții

de Apel Craiova, secția I civilă, a fost admis și în consecință, sentința recurată

a fost modificată în sensul respingerii acțiunii formulate de intimata reclamantă

V.M.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de recurs a reținut, în esență, în anexa nr. 2 la Ordinul nr. 50/1990 este

menționată, activitatea de extracție a uleiului în unitățile de industrie alimentară,

prin utilizarea benzinei, dar reclamanta nu a prestat o astfel de activitate.

Împotriva acestei decizii

reclamanta V.M. a formulat din nou recurs prin care, fără a indica un temei legal,

a solicitat reanalizarea deciziei.

Analizând cu prioritate

admisibilitatea recursului declarat de reclamantă, în raport de dispozițiile

art. 137 alin. (1) raportat la art. 299 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată

că acesta este inadmisibil.

Potrivit dispozițiilor

art. 299 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept

de apel, cele date în apel, precum și în condițiile prevăzute de lege, hotărârile

altor organe cu activitate jurisdicțională.

Decizia atacată cu recurs

a fost pronunțată în condițiile art. 208-art. 210 și art. 214 din Legea dialogului

social nr. 62/2011, în vigoare la data introducerii acțiunii, referitoare la competența

materială și la căile de atac în materia litigiilor de muncă, fiind o decizie irevocabilă,

potrivit dispozițiilor art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.

Recunoașterea unei căi

de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare

a principiului legalității, precum și al principiului constituțional al egalității

în fața legii și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de

drept.

Or, normele procesuale

privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele

competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului

stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora

fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea

lor

Pentru aceste considerente

recursul urmează a fi respins, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de reclamanta V.M. împotriva deciziei nr. 7030 din 26 iunie 2013

a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 mai 2014.