ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1231/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamantul a chemat în judecată pe intimata SC C.I.T. SA Craiova pentru a fi obligată să-i elibereze o adeverință din care să rezulte că în perioada 03 iulie 1965-16 iunie 1967 și 22 ianuarie 1969-15 decembrie 1977 a desfășurat activitate în grupa I de muncă, potrivit Ordinului nr. 50/1990, anexa I, pct. 95. Tribunalul Dolj prin sentința nr. 4232 din 25 octombrie 2010, pronunțată în dosarul nr. 10653/63/2010, a admis excepția autorității de lucru judecat și a respins acțiunea formulată de reclamantul I.N., în contradictoriu cu pârâta SC C.I.T. SA.

Pentru a pronunța această hotărâre, la termenul de judecată din 25 octombrie 2010, instanța a invocat excepția autorității de lucru judecat, prevăzută de art. 1201 C. civ., reținând că între părți a mai existat un litigiu, având același obiect și cauză juridică, finalizat prin sentința nr. 947/2010, irevocabilă, prin care i s-a respins acțiunea. Verificând în litigiul dedus judecății existența triplei identități, instanța a reținut că acțiunea promovată de reclamant în litigiul de față este identică cu acțiunea care face obiectul litigiului soluționat prin sentința nr. 947/2010 și prin urmare excepția autorității de lucru judecat s-a constatat întemeiată, motiv pentru care acțiunea a fost respinsă.

Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă și pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 2150 din 30 martie 2011, a admis recursul declarat de reclamantul I.N. împotriva sentinței nr. 4232 din 25 octombrie 2010 a Tribunalului Dolj, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare instanței de fond. Pentru a pronunța această decizie Curtea de Apel Craiova a reținut că: instanța de fond a admis acțiunea în baza excepției autorității de lucru judecat prevăzută de art. 1201 C. civ., reținând că între părți a mai existat un litigiu, având același obiect și cauză juridică, finalizat prin sentința nr. 947/2010, irevocabilă, și i-a respins acțiunea reclamantului pe acest aspect.

Curtea de apel, analizând sentința civilă nr. 947 din 04 martie 2010, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a constatat că acțiunea anterioară formulată de către contestator, privind eliberarea unei adeverințe din care să rezulte încadrarea în grupa I de muncă a activității desfășurate în perioada solicitată, a fost respinsă ca rămasă fără obiect, reținându-se că răspunsul pârâtei, prin care recunoaște că activitatea s-a încadrat în grupa I de muncă, echivalează cu adeverința solicitată de reclamant, deoarece atestă cele solicitate de acesta. În prezenta cauză, la 22 septembrie 2010, intimata a depus adeverința nr. 1288 din 09 septembrie 2010, ca răspuns la adresa înaintată de instanța de judecată, prin care a precizat că activitatea desfășurată de reclamant în perioada solicitată s-a încadrat în grupa I de muncă, în proporție de 100% din timpul efectiv lucrat.

În aceeași adeverință s-a precizat că reclamantului nu i s-a mai eliberat o adeverință în acest sens (precizare ce este în contradicție cu considerentele sentinței civile nr. 947 din 04 martie 2010, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale) și că la nivelul unității nu s-a respectat procedura prevăzută de Ordinul nr. 50/1990, nedepunându-se tabelele de nominalizare și hotărârea de încadrare în grupă.

În aceste condiții, în care sentința civilă anterioară, invocată de instanța de fond în admiterea excepției autorității de lucru judecat s-a pronunțat pe excepția lipsei obiectului acțiunii reclamantului, Curtea de Apel Craiova a constatat că nu sunt incidente dispozițiile art. 1201 C. civ., neexistând tripla identitate prevăzută de art. 1201 C. civ., respectiv identitatea de cauză juridică și că față de aceste considerente se impune soluționarea pe fond a cererii formulate de contestator, aspect pe care instanța de fond nu l-a realizat. Împotriva deciziei nr. 2150 din 30 martie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă și pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, acestei decizii, a formulat recurs reclamantul I.N., criticând-o pentru nelegalitate.

În motivarea recursului s-a arătat că instanța de recurs trebuia să analizeze pe fond cererea, pentru a stabili dacă activitatea desfășurată se încadrează în grupa I de muncă, așa cum s-a procedat în cazul unor colegi de serviciu aflați în situații similare. Recursul reclamantului urmează a fi respins ca inadmisibil pentru următoarele considerente. În conformitate cu prevederile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., pot fi atacate cu recurs numai hotărârile definitive date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile date de lege. În cauză hotărârea a cărei anulare s-a cerut este irevocabilă și, în consecință, nesusceptibilă de reformare pe calea exercitării unui nou recurs.

Prin urmare, conform cerințelor legale, nu există posibilitatea de a se declara recurs împotriva unei hotărâri date în recurs și aceasta deoarece în temeiul art. 377 alin. (2) C. proc. civ., hotărârile date în recurs sunt hotărâri irevocabile, deci nesusceptibile de recurs. Concluzia inadmisibilității recursului în speța de față se impune prin prisma reglementării actuale a sistemului căilor de atac, instituit de Codul de procedură civilă, care nu permite posibilitatea recursului la recurs. Potrivit dispozițiilor art. 129 din Constituția României, părțile interesate pot exercita căile de atac, în condițiile legii procesuale. Corespunzător acestor prevederi, legea procesual civilă stabilește hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac și titularii acestora, precum și cazurile de reformare sau retractare.

Prin urmare, admisibilitatea unei căi de atac este examinată în raport cu îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de legea procesuală. Recunoașterea exercitării unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.

Drept urmare, neobservarea acestora este sancționată cu nulitatea hotărârilor judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor. Pentru aceste considerente, constatând că recursul declarat de reclamant a fost îndreptat împotriva unei hotărâri irevocabile, pronunțată în mod legal, deopotrivă în recurs, prin raportare la art. 299 alin. (1) și art. 377 alin. (2) C. proc. civ. urmează ca, Înalta Curte să respingă recursul formulat, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul I.N. împotriva deciziei nr. 2150 din 30 martie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă și pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, ca inadmisibil. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2012.