ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 404/2018

Decizia nr. 404/2018 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Decizia nr. 495 din data de 2 octombrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale, a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta A. împotriva Sentinței civile nr. 281 din data de 13 februarie 2017, pronunțate de Tribunalul Iași, sentință pe care a păstrat-o. Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 28 noiembrie 2017, a fost înregistrat recursul promovat de către reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 495 din data de 2 octombrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/2016.

Învestită cu soluționarea recursului, Înalta Curte a dispus, în conformitate cu prevederile art. 493 alin. (2) C. proc. civ., întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. Prin raportul întocmit în cauză s-a reținut că prezenta cale de atac este declarată împotriva unei hotărâri judecătorești care nu este supusă recursului. Constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., completul de filtru, a dispus comunicarea acestuia părților, pentru a depune puncte de vedere în conformitate cu prevederile art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Prin punctul de vedere formulat cu privire la raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului, recurenta-reclamantă a apreciat că recursul este admisibil în raport de dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc.

civ. și că o respingere a acestuia, ca inadmisibil, ar încălca principiul interpretării și aplicării unitare a legii, instituit de art. 126 alin. (3) din Constituția României, de art. 483 alin. (3) C. proc. civ., precum și de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale. A arătat că a cenzura dreptul la justiție și a îngrădi accesul liber la justiție, prin respingerea recursului, reprezintă o încălcare a dreptului la un proces echitabil și a art. 53 din Constituția României. Recurenta-reclamantă a mai susținut că potrivit art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a art. 21 din Constituția României, acest drept trebuie să fie unul efectiv și nu iluzoriu.

Totodată, a mai susținut și că, în raport de prevederile art. 457 C. proc. civ., căile de atac pot fi exercitate indiferent de mențiunile din hotărâre. Intimata-pârâtă SC B. SA Iași nu a formulat punct de vedere cu privire la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului. Analizând recursul în condițiile dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

coroborate cu art. 499 teza finală, potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, secția I civilă, la data de 26 februarie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei SC B. SA Iași la eliberarea unei adeverințe care să ateste că a lucrat, în grupa I de muncă, conform Ordinului nr. 50/1990, anexa I, pct. 25, art. 3, în procent de 100% din program, în perioadele 1 aprilie 1989 - 10 iunie 1990 și 1 iulie 1991 - 2 decembrie 1999. Tribunalul Iași, secția I civilă, prin Sentința civilă nr. 281 din data de 13 februarie 2017, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta SC B. SA Iași; a obligat pârâta să elibereze o adeverință care să ateste că în perioada 1 aprilie 1989 - 9 iunie 1990 reclamanta a desfășurat activitate ce se încadrează în grupa I de muncă, la poziția nr. 25 din art. 3 al Ordinului nr. 50/1990, în procent de 100%; a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtei la emiterea adeverinței care să ateste că în perioada 1 iulie 1991 - 2 decembrie 1999, reclamanta a desfășurat activitate ce se încadrează în grupa I de muncă, la poziția nr. 25 din art. 3 al Ordinului nr. 50/1990,

în procent de 100%; a respins cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Apelul declarat de către reclamantă a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Iași, secția de litigii de muncă și asigurări sociale, prin Decizia nr. 495 din data de 2 octombrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2016. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A.. În speță, hotărârea atacată cu recurs este pronunțată în apel, într-un litigiu din domeniul jurisdicției litigiilor de muncă. Potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ. hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului.

Conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date fără drept de apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs. Totodată, art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, modificată prin O.U.G. nr. 95/2016, prevede că dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, se aplică proceselor începute cu data de 1 ianuarie 2019, iar, conform alin. (2) al aceluiași articol, în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a acestei legi și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile din materia conflictelor de muncă.

Dispozițiile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. statuează că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta. Din interpretarea acestui text legal rezultă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, altfel spus, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României statuând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

În raport de textele legale menționate, se constată că Decizia civilă nr. 495 din data de 2 octombrie 2017 a Curții de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale, pronunțată într-un litigiu din domeniul jurisdicției litigiilor de muncă, este definitivă și nu este supusă recursului. Totodată, Înalta Curte apreciază că nu pot fi primite susținerile recurentei-reclamante cuprinse în punctul de vedere formulat cu privire la raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului, în sensul că o respingere a căii de atac ar încălca dreptul la acces la justiție și la un proces echitabil, precum și că ar afecta aplicarea și interpretarea unitară a legii.

Referitor la principiul liberului acces la justiție, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că o caracteristică a acestui principiu este aceea că nu este un drept absolut (Hotărârea din 28 mai 1985 pronunțată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, paragraful 57). Statuările Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza A shingdane împotriva Regatului Unit și dezvoltate în jurisprudența sa ulterioară, se reflectă și în jurisprudența Curții Constituționale, care, spre exemplu, prin Decizia nr. 894/2006, publicată în M. Of.

al României, Partea I, nr. 54/24.01.2007, a reținut că "dreptul de acces la justiție nu este un drept absolut, orice restricție fiind admisă atât timp cât nu se aduce atingere dreptului de acces la un tribunal în substanța sa, statul dispunând în acest sens de o marjă de apreciere". În ceea ce privește reglementarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești, Curtea Constituțională a statuat în repetate rânduri că, în conformitate cu dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție, legiuitorul are competența exclusivă de a institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalități speciale de exercitare a drepturilor procedurale, semnificația liberului acces la justiție nefiind aceea a accesului, în toate cazurile, la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac.

În jurisprudența sa, așa cum a arătat și în Decizia nr. 627 din data de 17 octombrie 2017, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 38/16.01.2018, Curtea Constituțională a reținut că principiul triplului grad de jurisdicție nu este un principiu constituțional, care să impună legiuitorului garantarea accesului persoanelor la trei grade de jurisdicție. Legea fundamentală nu consacră numărul gradelor de jurisdicție ale unui proces, iar, potrivit art. 126 alin. (2) coroborat cu art. 129 din Constituție, stabilirea căilor de atac este de competența exclusivă a legiuitorului. Accesul liber la justiție implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului și poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanța dreptului.

Mai mult, nicio dispoziție cuprinsă în Legea fundamentală nu instituite obligația legiuitorului de a garanta parcurgerea, în fiecare cauză, a tuturor gradelor de jurisdicție, legea fundamentală necuprinzând dispoziții referitoare la obligativitatea existenței tuturor căilor de atac. De asemenea, Înalta Curte constată că nu se poate pune problema unei aplicări și interpretări neunitare a legii, în condițiile în care, așa cum s-a reținut și prin raportul întocmit în cauză, jurisprudența constantă a instanței supreme este în sensul că deciziile pronunțate de curțile de apel în cauzele având ca obiect conflicte de muncă nu pot fi supuse recursului, fiind definitive. Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 495 din data de 2 octombrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2016.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 495 din data de 2 octombrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/2016. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 februarie 2018. Procesat de GGC - CL