ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1149/2017
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1149/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia
nr. 1149/2017
Asupra cauzei de față, reține
următoarele:
Obiectul cauzei.
Prin
cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2/2016
la data de 21 noiembrie 2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu
pârâta B. București revizuirea Deciziei civile nr. 4811 din 06 octombrie
2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a
pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în
Dosarul nr. x/3/2015.
2.Judecata în primă instanță.
Prin Decizia civilă nr. 991 din 17 februarie 2017,
Curtea de Apel București a respins, ca inadmisibilă, cererea de
revizuire formulată de către revizuientul A. împotriva Deciziei civile
nr. 4811 din 06 octombrie 2016, pronunțate de Curtea de Apel
București, secția a Vll-a pentru cauze privind conflicte de
muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2015.
Judecata în recurs.
Completul de filtru.
Împotriva acestei decizii a formulat prezentul recurs
revizuientul A.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de
Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 08
mai 2017 și repartizat Completului filtru nr. 10 (CF 10).
Prin rezoluția completului de
filtru din 10 mai 2017, a fost dispusă întocmirea de către
magistratul asistent a raportului asupra admisibilității, în
principiu, a recursului, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin.
(2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
Raportul asupra admisibilității
în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 30 mai
2017, conform dovezilor aflate la filele 91-92, iar la data de 06 iunie 2017,
revizuientul A. a formulat punct de vedere la raport.
La termenul din 28 iunie 2017, completul
de filtru a rămas în pronunțare asupra admisibilității în
principiu a recursului, din perspectiva legalității căii de
atac, cu privire la care reține următoarele:
Conform art. 513 alin. (5) și alin.
(6) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., hotărârea dată
asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege
pentru hotărârea revizuită. Dacă revizuirea s-a cerut pentru
hotărâri potrivnice, calea de atac este recursul. În cazul în care
revizuirea a fost soluționată de una dintre secțiile Înaltei Curți
de Casație și Justiție, recursul este de competența
Completului de 5 judecători.
Potrivit dispozițiilor art. 149
din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, "Deciziile
de pensie emise de casele teritoriale de pensii și de casele de pensii
sectoriale pot fi contestate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la B.,
respectiv la comisiile de contestații care funcționează în
cadrul D., E. și F."
De asemenea, în conformitate cu art.
154 din același act normativ, „Cererile îndreptate împotriva G., a caselor
teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se
adresează instanței în a cărei rază teritorială
își are domiciliul ori sediul reclamantul. (2) Celelalte cereri se
adresează instanței în a cărei rază teritorială
își are domiciliul sau sediul pârâtul".
Totodată, dispozițiile art.
155 din legea amintită prevăd că împotriva hotărârilor
tribunalelor se poate face numai apel la curtea de apel competentă.
Hotărârile curților de apel, precum și hotărârile tribunalelor
neatacate cu apel în termen sunt definitive.
Art. 156 stipulează că „Prevederile
prezentei legi, referitoare la jurisdicția asigurărilor sociale, se
completează cu dispozițiile C. proc. civ.
Legea nr. 134/2010 privind C. proc.
civ., în art. 634 alin. (1) pct. 4 definește noțiunea de
hotărâri definitive ca fiind „ hotărârile care nu sunt supuse
apelului și nici recursului; hotărârile date în primă
instanță, fără drept de apel, neatacate cu recurs;
hotărârile date în primă instanță, care nu au fost atacate
cu apel;hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum
și cele neatacate cu recurs;, hotărârile date în recurs, chiar
dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii; orice alte
hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs".
De asemenea, art. 18 din Legea nr. 2/2013, privind
unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești
precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010
privind C. proc. civ., prevede că hotărârile pronunțate în
cererile privitoare Ia conflictele de muncă și de asigurări
sociale, nu sunt supuse recursului.
Obiectul prezentului dosar îl reprezintă
un litigiu de asigurări sociale, respectiv solicitarea revizuentului A. de
anulare a Deciziilor nr. 259650 din 6 aprilie 2015 și nr. 259650 din 15
iunie 2012, precum și a somației din 10 mai 2013 emise B.
București, recalcularea indemnizației lunare cuvenite și
acordarea diferențelor, prin raportare, conform art. 4 alin. (4) din Legea
nr. 341/2004, la câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea
bugetului de asigurări sociale de stat pe anul 2011, prevăzut de art.
15 din Legea nr. 287/2010; repunerea în plată a indemnizației lunare
suprimate abuziv, începând cu anul 2012 și obligarea B. București la
plata prejudiciilor materiale și morale.
Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei,
prezentul recurs a fost exercitat împotriva Deciziei civile nr. 991 din 17
februarie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a
VII a pentru cauze cu muncă și asigurări sociale, în
soluționarea unei cereri de revizuire formulată de către
revizuientul A. împotriva Deciziei civile nr. 4811 din 06 octombrie 2016,
pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru
cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul
nr. x/3/2015 prin care a fost respins apelul exercitat de A. și
menținută soluția pronunțată de Tribunalul
București prin sentința civilă nr. 4631 din 04 mai 2016, care a
respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul A.
De asemenea, se constată că
instanța a respins cererea de revizuire formulată de către
revizuientul A. împotriva Deciziei civile nr. 4811 din 06 octombrie 2016,
pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru
cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, ca
inadmisibilă, cu motivarea că, raportat la dispozițiile art. 509
din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., argumentele revizuentului A. nu
se încadrează în niciuna dintre ipotezele de reglementare avute în vedere
de legiuitor.
Așadar, se constată că nu se
poate reține faptul că cererea de revizuire, înregistrată pe
rolul Curții de Apel București și soluționată prin
decizia ce face obiectul prezentului recurs, a fost întemeiată pe
dispozițiile art. 509 pct. 8 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.,
temei care ar fi deschis revizuentului calea de atac a recursului, în temeiul
prevederilor art. 513 alin. (6) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
Cum decizia ce face obiectul prezentei căi
de atac a fost pronunțată în soluționarea unei cereri de
revizuire care exclude incidența dispozițiilor art. 509 pct. 8 din
Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., Decizia nr. 991 din 17 februarie 2017
pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a
pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, nu
mai poate face obiectul unui control de legalitate, în temeiul
dispozițiilor art. 488 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1)
din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., hotărârea
judecătorească este supusă numai căilor de atac
prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de
aceasta.
Legalitatea căilor de atac presupune
faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă
decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de
căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace
procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei
hotărâri judecătorești.
Această regulă are valoare de
principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția
României arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi
atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute
de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în
condițiile legii, cu respectarea acesteia.
Văzând conținutul dispozițiilor
art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora "Prin
derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea
instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare
invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori,
după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge
fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată
perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea
soluției fără a se evoca și analiza motivelor de
casare", având în vedere că inadmisibilitatea căii de atac,
reprezintă o excepție procesuală de procedură,
absolută și peremptorie, care împiedică analiza oricăror
alte chestiuni, inclusiv excepții, Înalta Curte constată că
motivele de nelegalitate invocate prin cererea de recurs, nu mai pot fi supuse
controlului judecătoresc de către instanța de recurs.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va
respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuientul A. împotriva Deciziei
civile nr. 991 din 17 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel
București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de
muncă și asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de
revizuientul A. împotriva Deciziei civile nr. 991 din 17 februarie 2017
pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vll-a
pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.
Potrivit dispozițiilor art. 493
alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., decizia nu este
supusă niciunei căi de atac și se va comunica
părților, în temeiul dispozițiilor art. 427 alin. (1) din Legea
nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi, 28 iunie 2017.