Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.07.2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1195/2017

HOTĂRÂRE
19.07.2017
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1195/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 1195/2017 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 21 decembrie 2016 pronunțată în Dosar nr. x/122/2015/al Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a suspendat judecata apelurilor declarate de reclamanta A. și de intervenientul B. împotriva încheierii de ședință din 16 iunie 2016, pentru lipsa părților. Prin cererea de redeschidere a judecății formulată la data de 25 ianuarie 2017 apelanta-reclamantă A. a solicitat repunerea cauzei pe rol, arătând că se impune soluționarea în regim de urgență a apelurilor formulate împotriva încheierii de ședință din 16 iunie 2016 prin care a fost respinsă în mod nelegal, ca inadmisibilă, cererea de intervenție formulată de către numitul B., solicitând și judecata în lipsă.

Prin încheierea de ședință din 10 martie 2017 Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de. muncă și asigurări sociale, a respins cererea de redeschidere a judecății și a menținut măsura suspendării, reținând că, în raport de faptul că cererea de redeschidere nu a fost însoțită de o solicitare de judecată în lipsă, iar la termenul de judecată părțile nu au fost prezente, temeiurile pentru care a fost dispusă măsura suspendării subzistă. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 485 pct. 5 și 8 C. proc. civ., reclamanta A., reluând aspectele învederate prin cererea de redeschidere a judecății. Înalta Curta a procedat, la data de 8 mai 2017, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Completul de filtru C3, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția de la aceeași dată, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. În cauză nu s-au formulat puncte de vedere la raportul de admisibilitate. Prin rezoluția din 29 mai 2017 s-a acordat termen de judecată la data de 14 iunie 2017, când cauza a fost amânată la data de 19 iulie 2017, în vederea trecerii acesteia în ședință publică pentru discutarea încadrării motivelor de nelegalitate în cazul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele; În ceea ce privește încadrarea criticilor deduse judecății pe calea prezentului recurs, Înalta Curte constată că acestea se circumscriu dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ., în condițiile în care se invocă nesocotirea unei noime de procedură în desfășurarea judecății referitoare la neobservarea solicitării de judecată în lipsă și dispunerea astfel, a unei măsuri nelegale. Potrivit, art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. „Judecătorul va suspenda judecata când niciuna dintre părțile legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă.' 5 Dacă în primul caz de suspendare voluntară a judecății măsura se dispune numai Ia cererea expresă a ambelor părți, cel de-a! doilea caz se întemeiază pe voința prezumată a părților de a nu mai continua procedura judiciară. O atare prezumție este dedusă din faptul neprezentării părților la termenul de judecată la care au fost legal citate și la inexistența unei solicitări de judecată în lipsă care să răstoarne această prezumție.

O dată îndeplinite condițiile stabilite de textul legal menționat, instanța de judecată este obligată să dispună suspendarea judecății. În cauză, măsura suspendării dispusă prin încheierea de ședință din 21 decembrie 2016 a fost determinată de împrejurarea că părțile, deși legal citate, nu s-au prezentat la termenul dejudecată și nu au solicitat judecata în lipsă. Ulterior însă, prin cererea formulată la 25 ianuarie 2017, reclamanta A. a solicitat atât. repunerea pe rol a cauzei, cât și judecata în lipsă, aspect pe care instanța, din eroare, nu i-a avui în vedere atunci când a menținut măsura suspendării prin încheierea de ședință din 10 martie 2017, încheiere recurată în prezenta cauză.

Or, prin neluarea în considerare a manifestării de voință în sens procesual a reclamantei de a se proceda la judecata pricinii în lipsa acesteia și menținerea unei suspendări a judecății ce nu își mai găsea justificarea, este evident că au fost încălcate drepturi procesuale și produse vătămări de natură a ii îndreptate prin intermediul cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii de ședință din 10 martie 2017 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, va casa încheierea recurată; va admite cererea de redeschidere a judecății și va dispune trimiterea dosarului, pentru continuarea judecății, aceleiași instanțe.

PENTRU

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta A., domiciliată în Giurgiu, județul Giurgiu împotriva încheierii de ședință din 10 martie 2017 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în contradictoriu cu intimații intervenient B., cu domiciliul în Giurgiu, județul Giurgiu și cu intimata-pârâtă SCM C. SA Giurgiu, cu sediul în Giurgiu, județul Giurgiu. Casează încheierea recurată. Admite cererea de redeschidere a judecății. Dispune trimiterea dosarului, pentru continuarea judecății, aceleiași instanțe. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi, 19 iulie 2017.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-06-28
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1149/2017
Decizia nr. 1149/2017 Asupra cauzei de față, reține următoarele: 1. Obiectul cauzei. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2/2016 la data de 21 noiembrie 2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu
ÎCCJ 2017-11-23
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1899/2017
Analizând recursul în condițiile art. 496 C. proc. civ., cu aplicarea dispozițiilor art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare și analiza acestora, arătându-se
ÎCCJ 2017-10-17
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1573/2017
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 27 ianuarie 2016 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2015, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. pr
ÎCCJ 2017-12-06
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1947/2017
Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/3/2014, revizuienții A. și B. au solicitat revizuirea h
ÎCCJ 2017-03-07
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 423/2017
, așa cum sunt hotărârile de guvern. Totodată, prin Decizia nr. 3557 din 27 iunie 2016, Curtea de Apel București, secția a VlI-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins apelul formulat de pârât și a menținut
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă