ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 423/2017

Decizia nr. 423/2017

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 14 aprilie 2015,

reclamantul Inspectoratul de A. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâtul B. ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate nulitatea absolută a contractului individual de muncă din 12 decembrie 2011.

Prin sentința civilă nr. 13040 pronunțată în data de 10 decembrie 2015, Tribunalul București,

secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis acțiunea reclamantului și a constatat nulitatea contractului individual de muncă din 12 decembrie 2011.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel pârâtul solicitând schimbarea în tot a hotărârii apelate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată. Totodată, reclamantul a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 23 alin. (2) Iit. f) teza a II-a din Anexa nr. 1 la H.G. nr. 1088/2011 privind organizarea și funcționarea A.

Prin încheierea din 27 iunie 2016

Curtea de Apel București, secția a VII a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 23 alin. (2) lit. f) teza a II-a din Anexa la H.G. nr. 1088/2011 motivând că, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, obiect al controlului de constituționalitate îl pot constitui doar legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau ordonanțe, nu și actele normative cu caracter secundar, emise în executarea legii, așa cum sunt hotărârile de guvern.

Totodată, prin Decizia nr. 3557 din 27 iunie 2016, Curtea de Apel București, secția a VlI-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins apelul formulat de pârât și a menținut hotărârea primei instanțe.

Pârâtul B. a formulat recurs împotriva încheierii din 27 iunie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, recursul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție,

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat, la data de 22 noiembrie 2016, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Completul nr. 9

S

în procedura de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția din 23 noiembrie 2016, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

La data de 14 decembrie 2016 intimatul A. a depus punct de vedere prin care a invocat nulitatea cererii de recurs, arătând că recurentul nu a precizat care sunt motivele de casare pe care își întemeiază recursul.

Recurentul B. a depus, la data de 15 decembrie 2016, punct de vedere în cuprinsul căruia a învederat că a dezvoltat în cererea de recurs criticile asupra încheierii atacate.

Analizând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., înalta Curte constată următoarele:

Pe calea prezentului recurs a fost atacată încheierea din 27 iunie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 23 alin. (2) lit. f) teza a II-a din Anexa la H.G. nr. 1088/2011.

Cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, nelegalitate care trebuie să îmbrace una dintre formele instituite de art. 488 C. proc. civ., sub denumirea de „motive de casare."

În conformitate cu dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d), partea are obligația de a arăta în cererea de recurs motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) prevede că această mențiune este prevăzută sub sancțiunea nulității.

În

completare, art. 489 alin. (2) din același cod stipulează că sancțiunea nulității recursului intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pentru a putea fi circumscrise cazurilor de nelegalitate cuprinse în art. 488 C. proc. civ., criticile formulate trebuie să vizeze soluția și argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată.

În cuprinsul cererii de recurs recurentul nu a formulat critici punctuale față de soluția recurată, ci a reluat în integralitate susținerile privind admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, tăcând, totodată, trimiteri la starea de fapt din cauză.

Analizând susținerile recurentului se observă că acestea nu constituie veritabile critici de nelegalitate a soluției recurate întrucât obiectul acestora nu se circumscrie motivelor reținute în concret de instanță.

Prin urmare, se constată că motivele dezvoltate de recurent nu au legătură cu soluția și argumentele din decizia atacată, nefiind susceptibile de a fi circumscrise cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În aceste condiții, având în vedere că în cauză nu pot fi reținute nici motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea instituită expres prin art. 489 alin. (2) C. proc. civ., aceea a nulității recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâtul B., cu domiciliul în Tulcea, județul Tulcea, împotriva încheierii din data de 27 iunie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A., cu sediul în București, sectorul 1.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 martie 2017.