ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1972/2016

Decizia nr. 1972/2016

Asupra cauzei civile de

față, constată următoarele:

Prin

Decizia civilă nr. 5761 din 26 octombrie 2012, pronunțată în

dosarul nr. x/3/2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost admis recursul

reclamantului A. împotriva Sentinței civile nr. 802 din 26 ianuarie 2012

pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a

conflicte de muncă și asigurări sociale, pe care a casat-o

parțial și a trimis spre rejudecare cauza pentru ca instanța

să se pronunțe pe capătul de cerere având ca obiect plata celui

de-al treisprezecelea salariu aferent perioadei 2008 - 2010.

În rejudecare, în dosarul nr.

x/3/2011* al Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de

muncă și asigurări sociale, la data de 23 mai 2014, reclamantul

a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 25

din Legea nr. 330/2009 și art. 40 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 53/2003,

prin raportare la prevederile art. 16 alin. (1), art. 20, art. 21, art. 24

alin. (1), art. 44, art. 53, art. 124 alin. (2), art. 129 și art. 148 din

Constituție raportat la Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

Declarația Universală a Drepturilor Omului, jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului, Pactul internațional cu privire

la drepturile civile și politice, Carta Drepturilor Fundamentale ale

Uniunii Europene și Tratatul de la Lisabona.

Tribunalul București, secția

a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin

încheierea din 25 mai 2015, a respins cererea de sesizare a Curții

Constituționale, ca inadmisibilă, iar Curtea de Apel București,

secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și

asigurări sociale, prin Decizia nr. 1816 din 17 septembrie 2015 a respins,

ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii de

respingere a sesizării Curții Constituționale.

La data de 6 noiembrie 2015, în

același dosar nr. x/3/2011* al Tribunalului București, secția a

VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamantul A. a

invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.

41 - 281

3

din vechiul C. civ., art. 20 - 30 din Legea nr. 330/2009,

art. 30 - 39, art. 40 alin. (2) lit. c) și art. 269 - 275 C. muncii, în

raport de prevederile art. 1 alin. (4), art. 11, art. 16 alin. (1), art. 20,

art. 21, art. 24 alin. (1), art. 44, art. 53, art. 124 alin. (2), art. 129

și art. 148 din Constituție raportate la Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, Declarația Universală a

Drepturilor Omului, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor

Omului, Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, Tratatul de la

Lisabona, arătând că dreptul comunitar are prioritate față

de dreptul național.

Tribunalul București, secția

a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin

încheierea din 9 noiembrie 2015, a respins cererea de sesizare a Curții

Constituționale, ca inadmisibilă, iar Curtea de Apel București,

secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și

asigurări sociale, prin Decizia nr. 2133 din 18 decembrie 2015, a respins,

ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva acestei încheieri de

ședință, reținând că nu sunt îndeplinite

condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din

Legea nr. 47/1992 republicată. Totodată, a reținut că

excepția de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulată,

este inadmisibilă și pentru faptul că din conținutul ei nu

rezultă critica de neconstituționalitate, contrarietatea propriu-zis

pretinsă între normele contestate și textele constituționale sau

convenționale de comparație.

Împotriva deciziei pronunțate de

instanța de recurs, reclamantul A. a formulat contestație în anulare

la data de 4 ianuarie 2016 sub nr. 31/2/2016, întemeiată în drept pe

dispozițiile art. 317 și art. 318 C. proc. civ.

Curtea de Apel București,

secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și

asigurări sociale, prin Decizia nr. 121 din 26 februarie 2016 a respins,

ca inadmisibilă, contestația în anulare.

Curtea a reținut că prin

"motivele sumare ale contestației în anulare", contestatorul nu

a indicat niciun motiv de contestație care să se subsumeze celor

strict și limitativ prevăzute de textele legale invocate, respectiv

art. 317 și art. 318 C. proc. civ., cu referire la decizia atacată în

prezenta cauză, nr. 2133 din 18 decembrie 2015, toate motivele prezentate

și care exced celor reglementate limitativ de lege, privind o cu totul

altă decizie civilă, și anume Decizia nr. 1816 din 17 septembrie

2015, pronunțată în dosarul nr. x/2/2015.

Curtea a apreciat că în

cauză nu este incident niciunul dintre motivele expres și limitativ

prevăzute de dispozițiile art. 317 și art. 318 C. proc. civ.

Prin contestația în anulare reclamantul a dorit, în realitate, să îi

fie reexaminat recursul și să fie reinterpretate normelor de lege

deduse judecății, aspecte pe care instanța învestită cu

soluționarea căii de retractare nu le-a primit.

Aceasta, întrucât prin

dispozițiile art. 317 și art. 318 C. proc. civ. nu s-a urmărit

să se deschidă părților calea recursului la recurs, care

să fie soluționat de aceeași instanță.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs contestatorul A.

Recursul a fost înregistrat pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I

civilă, la data de 4 mai 2016.

În susținerea cererii de recurs

contestatorul a arătat că atât instanța care a soluționat

contestația în anulare cât și cea care a soluționat recursul nu

au pus în discuție excepția de neconstituționalitate

invocată în primă instanță și care avea

legătură cu obiectul dedus judecății, respectiv cu cel de

al treisprezecelea salariu. A susținut că instanța de recurs nu

a exercitat un rol activ în conformitate cu dispozițiile art. 129 alin.

(5) C. proc. civ., neanalizând în mod corect probele de la dosar.

În data de 8 iunie 2016, recurentul a

depus la dosarul cauzei o precizare a motivelor de recurs intitulată

motive de recurs in extenso în care precizează ca fiind motive de casare

dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ., solicitând

admiterea recursului, admiterea contestației în anulare și, pe fond,

admiterea cererii astfel cum a fost formulată în raport de întregul

material probator administrat și de jurisprudența Curții

Europene a Drepturilor Omului.

Prin întâmpinările formulate,

intimatele au solicitat respingerea recursului.

Înalta Curte, la termenul din 20

octombrie 2015, a invocat excepția inadmisibilității recursului,

pe care o va analiza cu prioritate, față de dispozițiile art.

137 C. proc. civ. și pe care o va admite, pentru considerentele care

succed:

Împotriva hotărârii

judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de

lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga.

Potrivit dispozițiilor art. 299

C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept

de apel, cele date în apel, precum și în condițiile prevăzute de

lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, iar

potrivit art. 320 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea dată în

contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca

și hotărârea atacată cu contestație.

Față de aceste

dispoziții, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile este

inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi

atacată cu recurs.

În speță, prin decizia pronunțată,

curtea de apel a soluționat contestația în anulare formulată de

A. împotriva unei decizii pronunțată în recurs, având caracter

irevocabil, raportat la dispozițiile art. 377 alin. (2) pct. 5 coroborate

cu cele ale art. 320 alin. (3) C. proc. civ.

Așa fiind, hotărârea

Curții de Apel nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului,

pentru neîndeplinirea condiției prevăzută de art. 299 C. proc.

civ.

Această concluzie derivă din

regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac și cum un

asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, o

persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac.

Mai mult, recunoașterea unei

căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea

procesual civilă constituie o încălcare a legalității

acesteia, precum și a principiului constituțional al

egalității în fața legii, iar, din acest motiv, aceasta apare ca

o soluție inadmisibilă.

Prin urmare, reținându-se că

Decizia nr. 121 din 26 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a VII-a civilă, este irevocabilă, nu este

susceptibilă de reformare pe calea recursului și, față de

considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 121 din 26 februarie 2016 a

Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 20 octombrie 2016.

Procesat

de GGC - CL