ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1972/2016

Decizia nr. 1972/2016 Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 5761 din 26 octombrie 2012, pronunțată în dosarul nr. x/3/2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost admis recursul reclamantului A. împotriva Sentinței civile nr. 802 din 26 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, pe care a casat-o parțial și a trimis spre rejudecare cauza pentru ca instanța să se pronunțe pe capătul de cerere având ca obiect plata celui de-al treisprezecelea salariu aferent perioadei 2008 - 2010. În rejudecare, în dosarul nr. x/3/2011* al Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 23 mai 2014, reclamantul a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 25 din Legea nr. 330/2009 și art. 40 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 53/2003, prin raportare la prevederile art. 16 alin. (1), art. 20, art. 21, art. 24 alin. (1), art. 44, art. 53, art. 124 alin. (2), art. 129 și art. 148 din Constituție raportat la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Declarația Universală a Drepturilor Omului, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene și Tratatul de la Lisabona.

Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin încheierea din 25 mai 2015, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, ca inadmisibilă, iar Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin Decizia nr. 1816 din 17 septembrie 2015 a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii de respingere a sesizării Curții Constituționale.

La data de 6 noiembrie 2015, în același dosar nr. x/3/2011* al Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamantul A. a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 41 - 281 3 din vechiul C. civ., art. 20 - 30 din Legea nr. 330/2009, art. 30 - 39, art. 40 alin. (2) lit. c) și art. 269 - 275 C. muncii, în raport de prevederile art. 1 alin. (4), art. 11, art. 16 alin. (1), art. 20, art. 21, art. 24 alin. (1), art. 44, art. 53, art. 124 alin. (2), art. 129 și art. 148 din Constituție raportate la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Declarația Universală a Drepturilor Omului, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, Tratatul de la Lisabona, arătând că dreptul comunitar are prioritate față de dreptul național.

Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin încheierea din 9 noiembrie 2015, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, ca inadmisibilă, iar Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin Decizia nr. 2133 din 18 decembrie 2015, a respins, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva acestei încheieri de ședință, reținând că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 republicată. Totodată, a reținut că excepția de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulată, este inadmisibilă și pentru faptul că din conținutul ei nu rezultă critica de neconstituționalitate, contrarietatea propriu-zis pretinsă între normele contestate și textele constituționale sau convenționale de comparație.

Împotriva deciziei pronunțate de instanța de recurs, reclamantul A. a formulat contestație în anulare la data de 4 ianuarie 2016 sub nr. 31/2/2016, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 317 și art. 318 C. proc. civ. Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin Decizia nr. 121 din 26 februarie 2016 a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare. Curtea a reținut că prin "motivele sumare ale contestației în anulare", contestatorul nu a indicat niciun motiv de contestație care să se subsumeze celor strict și limitativ prevăzute de textele legale invocate, respectiv art. 317 și art. 318 C. proc. civ., cu referire la decizia atacată în prezenta cauză, nr. 2133 din 18 decembrie 2015, toate motivele prezentate și care exced celor reglementate limitativ de lege, privind o cu totul altă decizie civilă, și anume Decizia nr. 1816 din 17 septembrie 2015, pronunțată în dosarul nr. x/2/2015.

Curtea a apreciat că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 317 și art. 318 C. proc. civ. Prin contestația în anulare reclamantul a dorit, în realitate, să îi fie reexaminat recursul și să fie reinterpretate normelor de lege deduse judecății, aspecte pe care instanța învestită cu soluționarea căii de retractare nu le-a primit. Aceasta, întrucât prin dispozițiile art. 317 și art. 318 C. proc. civ. nu s-a urmărit să se deschidă părților calea recursului la recurs, care să fie soluționat de aceeași instanță.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatorul A. Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 4 mai 2016. În susținerea cererii de recurs contestatorul a arătat că atât instanța care a soluționat contestația în anulare cât și cea care a soluționat recursul nu au pus în discuție excepția de neconstituționalitate invocată în primă instanță și care avea legătură cu obiectul dedus judecății, respectiv cu cel de al treisprezecelea salariu. A susținut că instanța de recurs nu a exercitat un rol activ în conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., neanalizând în mod corect probele de la dosar. În data de 8 iunie 2016, recurentul a depus la dosarul cauzei o precizare a motivelor de recurs intitulată motive de recurs in extenso în care precizează ca fiind motive de casare dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc.

civ., solicitând admiterea recursului, admiterea contestației în anulare și, pe fond, admiterea cererii astfel cum a fost formulată în raport de întregul material probator administrat și de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Prin întâmpinările formulate, intimatele au solicitat respingerea recursului. Înalta Curte, la termenul din 20 octombrie 2015, a invocat excepția inadmisibilității recursului, pe care o va analiza cu prioritate, față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ. și pe care o va admite, pentru considerentele care succed: Împotriva hotărârii judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga. Potrivit dispozițiilor art. 299 C. proc.

civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, iar potrivit art. 320 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată cu contestație. Față de aceste dispoziții, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs. În speță, prin decizia pronunțată, curtea de apel a soluționat contestația în anulare formulată de A. împotriva unei decizii pronunțată în recurs, având caracter irevocabil, raportat la dispozițiile art. 377 alin. (2) pct. 5 coroborate cu cele ale art. 320 alin. (3) C. proc.

civ. Așa fiind, hotărârea Curții de Apel nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului, pentru neîndeplinirea condiției prevăzută de art. 299 C. proc. civ. Această concluzie derivă din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac și cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac. Mai mult, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii, iar, din acest motiv, aceasta apare ca o soluție inadmisibilă. Prin urmare, reținându-se că Decizia nr. 121 din 26 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă, este irevocabilă, nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului și, față de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 121 din 26 februarie 2016 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2016. Procesat de GGC - CL