Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.09.2016
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1716/2016

HOTĂRÂRE
29.09.2016
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1716/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 1716/2016 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 15 din data de 05 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost admisă excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâta Casa de pensii a municipiului București și a fost respinsă acțiunea precizată, formulată de reclamantul A., ca fiind intrată sub puterea lucrului judecat. Prin decizia civilă nr. 1572 din 08 mai 2015, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 15 din 05 ianuarie 2015 a Tribunalului București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire reclamantul A., întemeiată în drept pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. de la 1865, iar instanța, la termenul de judecată din 19 februarie 2016 a reținut cauza în pronunțare asupra admisibilității revizuirii, la care sunt limitate dezbaterile în calea extraordinară de atac, conform art. 513 alin. (3) din noul C. proc.

civ., aplicabil procesului, după data la care acesta a început (ulterior datei de 15 februarie 2013). Prin decizia civilă nr. 891 din 19 februarie 2016 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de reclamant împotriva deciziei civile nr. 1572 din 08 mai 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, instanța reținând că prin decizia atacată s-a respins apelul declarat împotriva unei sentințe de respingere, la rândul său, a acțiunii, pentru autoritate de lucru judecat, astfel că nu este îndeplinită condiția de a fi vorba despre o hotărâre care să fi judecat fondul, statuând asupra stării de fapt.

S-a mai reținut că reclamantul nu a invocat niciunul din cazurile de revizuire prevăzute de art. 509 C. proc. civ., ci a repetat criticile legate de caracterul întemeiat al solicitării de recalculare a pensiei pe baza unui stagiu complet de cotizare de 25 de ani, mai favorabil, pe baza activități desfășurate în grupa a II-a. Împotriva acestei ultime decizii reclamantul A. a formulat recurs, care face obiectul prezentului dosar, cererea fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 25 aprilie 2016. La data de 21 iunie 2016 a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin rezoluția din 23 iunie 2013 instanța a dispus comunicarea raportului către părțile în litigiu.

Conform dovezilor aflate la dosar, raportul a fost comunicat părților litigante, care nu au înțeles să formuleze puncte de vedere. Luând în examinare recursul, Înalta Curte urmează să îl respingă, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente: Prin decizia civilă nr. 1572 din 08 mai 2015, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 15 din 05 ianuarie 2015 a Tribunalului București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale. Hotărârea pronunțată este definitivă, întrucât, față de natura pretenției deduse judecății - recalculare decizie de pensionare, se reține incidența dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind noul C. proc.

civ., care stipulează că în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a acestui act normativ, respectiv 15 februarie 2013, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile privitoare la conflictele de muncă și de asigurări sociale. De asemenea, în aceste litigii, nu sunt supuse recursului deciziile pronunțate de instanțele de apel, în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului. Prin decizia civilă nr. 891 din 19 februarie 2016 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de reclamant împotriva deciziei civile nr. 1572 din 08 mai 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Potrivit art. 513 alin. (5) C. proc. civ. „hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute și pentru hotărârea revizuită”. Decizia civilă nr. 1572 din data de 08 mai 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, este o hotărâre definitivă, ca urmare și decizia nr. 891 din 19 februarie 2016 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, este tot o hotărâre definitivă. Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs. Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Așa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia. Față de natura litigiului pendinte, în raport de dispozițiile legale anterior menționate, decizia atacată, care este definitivă, nu mai este supusă recursului. Având în vedere textele legale invocate, precum și considerentele arătate mai sus, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul formulat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 891 din 19 februarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind confilictele de muncă și asigurări sociale. Fără nicio cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 septembrie 2016.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-05-24
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 951/2017
Asupra contestației în anulare, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a fost înregistrată la data de 23.10.2013, în dosarul nr. x/
ÎCCJ 2017-05-11
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1371/2017
Prin cererile înregistrate pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/3/2015 și nr. x/3/2015, revizuenta A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata B. revizuirea Sentinței civile n
ÎCCJ 2016-07-06
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2115/2016
Decizia nr. 2115 /2016 Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 1308 din data de 29.04.2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și
ÎCCJ 2015-10-08
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2105/2015
Decizia nr. 2105/2015 Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin Decizia nr. 1538 din 9 iunie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă,A. s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Deci
ÎCCJ 2015-03-12
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 717/2015
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3076 din 24 martie 2014, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins cererea de revizuire formulată de A.D., în contradictori
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă