ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1371/2017

Prin cererile înregistrate pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/3/2015 și nr. x/3/2015, revizuenta A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata B. revizuirea Sentinței civile nr. 1.305 din 9 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2010.

Revizuenta A. a solicitat admiterea cererilor de revizuire și schimbarea în tot a Sentinței civile nr. 1.305 din 9 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2010, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată formulată împotriva intimatei B.

În drept, a fost invocat motivul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. din 1865.

Prin Încheierea din 10 decembrie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2015, a fost admisă excepția litispendenței față de Dosarul nr. x/3/2015.

Ca urmare a admiterii acestei excepții, cauza ce a format obiectul Dosarului nr. x/3/2015 a fost trimisă instanței învestite cu soluționarea Dosarului nr. x/3/2015.

Prin Sentința civilă nr. 1.240/2016 din 4 februarie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2015, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu intimatul B.

Împotriva acestei sentințe, revizuenta A. a formulat recurs, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, în urma rejudecării, admiterea cererii de revizuire.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/3/2015.

La termenul din 14 aprilie 2016, recurenta A. a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 251 alin. (2), art. 252 alin. (1) și alin. (4) C. muncii și a dispozițiilor art. 80 alin. (1) C. proc. civ. din 1865 prin raportare la dispozițiile art. 28 și art. 31 din Constituția României.

Prin Încheierea din 11 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2015, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de recurenta A. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor legale anterior evocate.

În motivarea acestei încheieri s-a reținut, în esență, că potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare care are legătură cu cauza.

S-a mai apreciat că instanța de judecată în fața căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate sesizează Curtea Constituțională potrivit prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, însă această obligație nu este absolută, întrucât instanța poate respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale printr-o încheiere motivată, în baza art. 29 alin. (5) din același act normativ dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor art. 29 alin. (1) - alin. (3).

S-a reținut că posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanței de a putea respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate este limitată strict la analizarea condițiilor de admisibilitate prevăzute la art. 29 alin. (1) - alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Astfel, s-a subliniat că instanța are obligația de a verifica legalitatea excepției de neconstituționalitate invocate în fața sa, cauzele de inadmisibilitate putând fi legate de obiectul sesizării, de subiectul sesizării sau de temeiul constituțional al acesteia.

Fiind socotită ca un incident procedural apărut în cursul unui litigiu, s-a reținut că invocarea excepției de neconstituționalitate impune justificarea unui interes.

Or, stabilirea acestui interes se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a fost invocată, impunându-se ca decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii pronunțate pe fondul cauzei.

În considerarea acestor aspecte, s-a constatat că excepția de neconstituționalitate a fost invocată în cadrul recursului declarat împotriva hotărârii prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de A.

Cum pentru soluționarea cererii de revizuire și a căilor de atac împotriva hotărârilor pronunțate în cererile de revizuire, dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază aceasta, s-a apreciat că excepția de neconstituționalitate invocată în recurs nu are legătură cu pricina și, în consecință, nu este relevantă pentru soluționarea cauzei.

Totodată, prin Decizia nr. 116/2017 din 11 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2015, a fost respins, ca nefondat, recursul formulat de recurenta A. împotriva Sentinței civile nr. 1.240/2016 din 4 februarie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în contradictoriu cu intimatul B.

Împotriva Încheierii din 11 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2015, a formulat recurs recurenta A.

Prin cererea de recurs s-a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și, în urma rejudecării, admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 251 alin. (2), art. 252 alin. (1) și alin. (4) C. muncii și a dispozițiilor art. 80 alin. (1) C. proc. civ. din 1865.

În drept, au fost invocate motivele de recurs prevăzute la art. 304 pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ. din 1865.

În motivarea cererii de recurs s-a arătat că prin încheierea din 11 mai 2017 a fost respinsă excepția de neconstituționalitate invocată de recurentă, fără ca această încheiere să fie motivată în fapt și în drept la momentul pronunțării.

S-a învederat că încheierea respectivă nu a fost motivată nici în intervalul următor al celor 48 de ore în care recurenta trebuia să declare recursul, astfel încât hotărârea instanței este nulă de drept, conform art. 304 pct. 5 C. proc. civ. din 1865.

Totodată, s-a arătat că pronunțarea soluției s-a făcut după închiderea ședinței de judecată, instanța refuzând să se pronunțe în timpul ședinței.

Recurenta a subliniat că încheierea motivată nu i-a fost comunicată, astfel încât de la data pronunțării hotărârii să poată formula recurs în termen de 48 de ore, conform legii.

Prin ultima critică din cererea de recurs s-a învederat că orice motivare ulterioară este nulă de drept și străină de cauză, conform art. 304 pct. 8 C. proc. civ. din 1865, situație în care nu va mai putea fi primită, întrucât este făcută cu încălcarea legii.

Intimata B. a depus întâmpinare prin care s-a solicitat, în principal, respingerea recursului ca tardiv și, în subsidiar, ca nefondat.

Excepția tardivității formulării recursului a fost respinsă de Înalta Curte la termenul de judecată din 3 octombrie 2017, pentru motivele consemnate în practicaua prezentei decizii.

Examinând încheierea atacată, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat în prezenta cauză este nefondat pentru următoarele considerente.

Cu titlu prealabil, se constată că la termenul de judecată din 3 octombrie 2017, recurenta a dezvoltat critici de nelegalitate care nu se regăsesc în cuprinsul cererii de recurs.

În concret, aceste critici se referă la pretinsa părtinire a intimatei prin necomunicarea către recurentă a Încheierii din 11 mai 2017, în termenul prevăzut de lege și, totodată, la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, susținându-se că erau îndeplinite toate condițiile impuse de Legea nr. 47/1992 pentru a se dispune sesizarea cu excepția de neconstituționalitate.

Având în vedere că instanța de recurs este obligată să examineze numai criticile de nelegalitate formulate de parte cu respectarea termenului de motivare a recursului prevăzut de art. 303 C. proc. civ. din 1865, nefiind identificate motive de ordine publică, se reține că noile critici formulate oral de către recurentă la termenul de dezbateri din 3 octombrie 2017 nu respectă această cerință imperativă, motiv pentru care nu vor fi analizate.

În legătură cu criticile de nelegalitate formulate prin cererea de recurs, se constată că, deși recurenta și-a întemeiat recursul pe motivele de nelegalitate prevăzute la art. 304 pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ. din 1865, criticile din cererea de recurs se încadrează doar în motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 5 din aceleași act normativ, întrucât se invocă săvârșirea unor neregularități de ordin procedural.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 8 C. proc. civ. din 1865, se reține că acest motiv vizează situația în care instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Având în vedere că recurenta nu a dezvoltat critici care să vizeze interpretarea greșită dată de instanță unui act juridic, ci numai critici în legătură cu Încheierea din 11 mai 2017, care are natura juridică a unui act procedural, se constată că motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 8 C. proc. civ. din 1865 a fost invocat strict formal, nefiind incident în prezenta cauză.

Cu privire la primele două critici de nelegalitate prin care s-a arătat că Încheierea din 11 mai 2017 este nulă de drept, întrucât nu a fost motivată în fapt și în drept la momentul pronunțării și nici în intervalul următor al celor 48 de ore, în care recurenta trebuia să declare recursul, se constată că sunt incidente dispozițiile art. 255 alin. (2) C. proc. civ. din 1865, care stabilesc că hotărârile date de instanță în cursul judecății se numesc încheieri.

Din cuprinsul acestui text de lege rezultă că în categoria hotărârilor judecătorești intră și încheierile pronunțate pe parcursul litigiului, inclusiv cele prin care se soluționează cererile de sesizare a Curții Constituționale.

Astfel, dispozițiile procedurale din materia hotărârilor judecătorești se aplică deopotrivă și încheierilor pronunțate de instanță în cursul procesului.

Or, potrivit prevederilor art. 264 alin. (1) teza I C. proc. civ. din 1865, "motivarea hotărârii se va face în termen de cel mult 30 de zile de la pronunțare".

Din norma procedurală anterior evocată, reiese că instanța nu este obligată să-și motiveze hotărârea chiar la momentul pronunțării, ci în termen de 30 zile de la data pronunțării.

Mai mult decât atât, depășirea termenului prevăzut de lege pentru motivarea hotărârii nu afectează valabilitatea hotărârii astfel redactate.

Prin urmare, se apreciază că primele două critici formulate de recurentă sunt nefondate, motiv pentru care vor fi înlăturate.

Cu privire la cea de-a treia critică de nelegalitate prin care s-a arătat că pronunțarea soluției s-a făcut după încheierea ședinței de judecată, instanța refuzând să se pronunțe în timpul ședinței, se constată că nu există niciun text de lege care să oblige instanța să se pronunțe în ședința în care au loc. dezbaterile.

Mai mult decât atât, art. 256 alin. (1) C. proc. civ. din 1865 prevede că, "după sfârșitul dezbaterilor, judecătorii chibzuiesc în secret, fie în ședință, fie în camera de consiliu".

Se observă că acest text de lege stabilește, în mod clar, că etapa dezbaterilor în fond este urmată, în mod obligatoriu, de etapa deliberărilor care are loc. în secret.

În aceste condiții, cea de-a treia critică prin care recurenta invocă nelegalitatea Încheierii din 11 mai 2017, decurgând din refuzul instanței de a se pronunța în timpul ședinței de judecată, apare ca fiind în contradicție cu textele de lege anterior evocate, aplicabile în orice proces civil, motiv pentru care va fi înlăturată ca nefondată.

Cu privire la cea de-a patra critică din cererea de recurs prin s-a învederat că încheierea motivată nu i-a fost comunicată recurentei, astfel încât de la data pronunțării hotărârii să poată formula recurs în termen de 48 de ore, se impun a fi făcute anumite precizări.

Dispozițiile art. 301 teza I C. proc. civ. din 1865 reglementează termenul de recurs de drept comun care curge de la data comunicării hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Unul dintre cazurile în care legea dispune altfel, în sensul textului de lege anterior evocat, este cel prevăzut de art. 29 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia "încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare".

Astfel, se observă că, în cazul încheierilor prin care se respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, se derogă de la termenul de recurs de drept comun atât în privința duratei termenului, cât și în privința momentului de la care curge acest termen.

În concret, există un termen de 48 de ore pentru declararea recursului, care curge de la data pronunțării și un alt termen de 48 de ore pentru motivarea recursului, care curge de la data comunicării încheierii.

În sprijinul acestei concluzii pot fi evocate și prevederile art. 303 alin. (2) C. proc. civ. din 1865, care stabilesc că termenul pentru depunerea motivelor recurs se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.

Având în vedere aceste considerații, se constată că încheierea ce face obiectul prezentului recurs a fost pronunțată la 11 mai 2017 și comunicată recurentei la 16 mai 2017.

Faptul că recurenta a ales să formuleze motivele de nelegalitate prin chiar cererea de recurs, depusă la 15 mai 2017, nu o împiedica pe aceasta să formuleze noi motive recurs, în condițiile în care beneficia de un nou termen de 48 de ore, calculat de la data comunicării încheierii, pentru depunerea motivelor de recurs.

Prin urmare, se apreciază că și cea de-a patra critică din cererea de recurs este nefondată, motiv pentru care va fi înlăturată.

Cu privire la ultima critică din cererea de recurs prin care se susține că orice motivare ulterioară este nulă de drept și străină de cauză, situație în care nu va mai putea fi primită, fiind incident art. 304 pct. 8 C. proc. civ. din 1865, se constată că recurenta reiterează aceeași pretinsă neregularitate procedurală, indicată și prin primele două critici din cererea de recurs, invocând însă incidența motivului de recurs prevăzut la art. 304 pct. 8 din același Cod.

Având în vedere că deja s-a stabilit că pentru motivarea hotărârilor judecătorești, legea procesual civilă instituie un termen de 30 zile a cărui nerespectare nu afectează valabilitatea hotărârii, se constată că și ultima critică din cererea de recurs este nefondată, motiv pentru care va fi înlăturată.

Pentru toate aceste considerente, constatând că în cauză nu sunt incidente motivele de recurs prevăzute la art. 304 pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ. din 1865, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din același act normativ, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A. împotriva Încheierii din 11 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2015.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 octombrie 2017.

Procesat de GGC - N