ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1005/2020

Asupra recursului de față;

Prin sentința civilă nr. 7203 din 16 octombrie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2017, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților A., B., C., E., invocată de către pârâți și s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta F., în contradictoriu cu acești pârâți, ca fiind formulată în contradictoriu cu persoane fără calitate procesuală pasivă; s-a admis, în parte, cererea de chemare în judecată precizată formulată de reclamanta F., în contradictoriu cu pârâta Universitatea Politehnică din București, care a fost obligată la plata către reclamantă a drepturilor salariale cuvenite pentru o zi de lucru, aferente zilei de 2 decembrie 2016; s-a respins, în rest, cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 1780 din 23 aprilie 2018, a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-reclamantă F. împotriva sentinței civile nr. 7203 din 16 octombrie 2017, pronunțate de Tribunalul București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimații-pârâți Universitatea Politehnică din București prin reprezentant legal rector D., E., A., G., B. și C..

La data de 14 iunie 2018 s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2018, contestația în anulare formulată de contestatoarea F. împotriva deciziei civile nr. 1780 din 23 aprilie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2017.

Totodată, contestatoarea a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 alin. (4) din C. proc. civ., în raport de art. 1, art. 16, art. 21, art. 124, art. 125 alin. (1), art. 126 și art. 127 din Constituția României.

Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin încheierea din 26 iunie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 alin. (4) C. proc. civ. invocată de contestatoarea F..

În motivarea acestei încheieri s-a reținut că excepția de neconstituționalitate a fost ridicată în legătură cu hotărârea instanței de fond, respectiv sentința civilă nr. 7203 din 16 octombrie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2017, astfel încât nu are legătură cu soluționarea contestației în anulare.

Prin urmare, Curtea a constatat că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 pentru a se putea dispune sesizarea Curții Constituționale, respingând cererea de sesizare ca inadmisibilă, și nu excepția de neconstituționalitate, așa cum, în mod eronat, s-a trecut în dispozitivul încheierii.

Prin decizia nr. 2997/2018 din data de 26 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018, s-a respins, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatoarea F. împotriva deciziei civile nr. 1780 din 23.04.2018 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în contradictoriu cu intimații E., A., G., B., C. și Universitatea Politehnica.

Recurenta F. a declarat recurs exclusiv împotriva deciziei nr. 2997/2018 din 26 iunie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, solicitând admiterea căii de atac, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 și 8 C. proc. civ.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2018, la data de 12 noiembrie 2018.

Recurenta a formulat la 5 decembrie 2018 o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate vizând aceeași dispoziție legală, respectiv art. 426 alin. (4) din C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010 .

Prin încheierea din 10 decembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a respins cererea formulată de petenta F. privind sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 alin. (4) din C. proc. civ.

În argumentarea soluției pronunțate, Înalta Curte a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, sub aspectul ca dispoziția legală ce formează obiectul excepției să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

În acest sens, instanța supremă a constatat că a fost învestită cu soluționarea recursului declarat împotriva deciziei nr. 2997/2018 din 26 iunie 2018 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin care a fost respinsă, ca nefondată, contestația în anulare formulată împotriva deciziei civile nr. 1780 din 23 aprilie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2017, decizie prin care a fost soluționat apelul promovat împotriva sentinței civile nr. 7203 din 16 octombrie 2017 a Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Totodată, Înalta Curte, deși nu a fost învestită cu soluționarea unui recurs declarat împotriva încheierii din 26 iunie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 alin. (4) C. proc. civ., a constatat că anumite critici vizează și această încheiere.

Instanța supremă a reținut că excepția de neconstituționalitate privește un text de lege care nu se aplică în etapa procesuală a recursului, ci în etapa fondului.

S-a concluzionat în sensul că excepția de neconstituționalitate invocată de petenta F. cu privire la art. 426 alin. (4) C. proc. civ. nu are legătură cu soluționarea cauzei, având ca obiect recursul declarat împotriva deciziei nr. 2997/2018 din 26 iunie 2018 a Curții de Apel București.

Întrucât art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 impune îndeplinirea cumulativă a condițiilor de admisibilitate a sesizării, neîndeplinirea uneia dintre aceste condiții atrage respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 29 alin. (4) teza I din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 alin. (4) C. proc. civ., formulată de petenta F..

Prin decizia nr. 2349 din 10 decembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta F. împotriva deciziei nr. 2997/2018 din 26 iunie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru Cauzele privind conflicte de muncă și asigurări sociale și s-a anulat recursul declarat de recurenta F. împotriva încheierii din data de 26 iunie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru Cauzele privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în același dosar.

Împotriva încheierii din 10 decembrie 2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, a declarat recurs F., în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2018/a1*, la data de 12 decembrie 2019.

Recurenta F. a solicitat admiterea recursului, apreciind că încheierea recurată este nelegală și că sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 - 6 și pct. 8 C. proc. civ.

A susținut că instanța care a pronunțat încheierea atacată a depășit atribuțiile puterii judecătorești, astfel încât se încalcă dreptul la un proces echitabil și principiul fundamental consacrat de art. 21 din Constituție (accesul liber la justiție).

În cuprinsul recursului formulat recurenta a arătat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 alin. (4) din C. proc. civ.. De asemenea, a menționat faptul că art. 29 alin. (1) din lege statuează, pe lângă competența exclusivă a Curții Constituționale de a soluționa excepția de neconstituționalitate, și cadrul procesual în care aceasta poate fi ridicată în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, precum și condițiile pe care trebuie să le îndeplinească norma criticată, iar alin. (2) stabilește persoanele care pot ridica excepția de neconstituționalitate.

Prin urmare, recurenta a apreciat că instanța în fața căreia s-a ridicat excepția nu are de verificat decât îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a excepției, condiții care, în fapt, sunt și condiții de admitere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, fără a se putea pronunța asupra temeiniciei excepției de neconstituționalitate, astfel că, în speță, sunt incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 C. proc. civ.

Mai exact, recurenta F. a susținut că formularea excepției de neconstituționalitate obligă instanța, în fața căreia aceasta este ridicată, să verifice strict îndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege și, în cazul în care constată că sunt îndeplinite, să sesizeze, printr-o încheiere motivată, Curtea Constituțională cu soluționarea excepției, apreciind că, în prezenta cauză, au fost aplicate greșit normele de drept material, motiv de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În plus, recurenta a opinat că nu a beneficiat de un proces echitabil, întrucât a fost nevoită să declare recurs împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare, fără a cunoaște motivarea instanței.

Recurenta a conchis în sensul că excepția de neconstituționalitate ridicată ce vizează art. 426 alin. (4) din C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, are legătură cu soluționarea cauzei, motiv pentru care, a solicitat să se dispună sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea acesteia.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte a reținut că în prezenta cauză sunt incidente considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 321/2017, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 20.07.2017, raportat la obiectul căii de atac, considerente care sunt general obligatorii, conform art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Astfel, se reține că recursul declarat împotriva soluției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare cu excepția de neconstituționalitate este un remediu judiciar, cu o fizionomie juridică proprie, în cadrul căruia se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale, prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Prin urmare, soluționarea prezentei căi de atac nu presupune încadrarea criticilor din cererea de recurs în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., ci numai verificarea legalității soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Din analiza dispozițiilor legale anterior menționate rezultă că, pentru a fi admisibilă, excepția de neconstituționalitate trebuie să vizeze o lege sau o ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei și care nu a fost declarată neconstituțională prin vreo decizie anterioară a Curții Constituționale.

Sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, întrucât Legea nr. 47/1992 stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța de judecată efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Instanța nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, fiind verificată numai admisibilitatea acesteia.

În cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, trebuie să fie analizată, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Împrejurarea că termenul de declarare a căii de atac se socotește de la pronunțare se justifică prin aceea că, la momentul cunoașterii soluției, partea interesată poate aprecia dacă este util sau nu să declare recurs. Criticile aduse hotărârii reprezintă, în sine, poziția părții față de soluția pronunțată, iar condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate și o minimă argumentare, în fapt și în drept, a criticii formulate.

Totodată, se cuvine menționat faptul că în conformitate cu dispozițiile art. 487 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 470 alin. (5) din același cod motivarea recursului se face într-un termen de 48 de ore, care curge însă de la comunicarea încheierii de respingere a cererii de sesizare.

Așadar, stabilirea unui termen de declarare a căii de atac, care curge de la pronunțare și a unui alt termen de motivare a recursului, de aceeași durată, care curge însă de la comunicarea încheierii, în condițiile dreptului comun, C. proc. civ., nu poate reprezenta o îngrădire a accesului liber la justiție.

Examinând recursul declarat de recurenta F., Înalta Curte a constatat că este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Excepția de neconstituționalitate invocată de petenta F. vizează prevederile art. 426 alin. (4) C. proc. civ., potrivit cărora "Dacă vreunul dintre judecători este împiedicat să semneze hotărârea, ea va fi semnată în locul său de președintele completului, iar dacă și acesta ori judecătorul unic se află într-o astfel de situație, hotărârea se va semna de către președintele instanței. Când împiedicarea privește pe grefier, hotărârea se va semna de grefierul-șef. În toate cazurile se face mențiune pe hotărâre despre cauza care a determinat împiedicarea".

În prezenta cauză, însăși recurenta F. a menționat că formularea excepției de neconstituționalitate obligă instanța, în fața căreia aceasta este ridicată, să verifice strict îndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege și, în cazul în care constată că sunt îndeplinite, să sesizeze, printr-o încheiere motivată, Curtea Constituțională cu soluționarea excepției.

Or, completul de judecată învestit cu soluționarea recursului ce a format obiectul dosarului nr. x/2018 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a constatat, în mod corect, că nu este îndeplinită una dintre condițiile de admisibilitate, respectiv aceea ca textul în legătură cu care se invocă excepția de neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

Recurenta nu a demonstrat, prin recursul formulat împotriva încheierii din data de 10 decembrie 2019, care ar fi legătura dintre textul de lege criticat pentru neconstituționalitate și soluționarea cauzei înregistrate pe rolul instanței supreme.

În alți termeni, soluția ce ar urma să fie pronunțată de către instanța de contencios constituțional nu ar conduce la anularea sau schimbarea soluției date în cadrul dosarului nr. x/2018, soluționat prin decizia nr. 2349 din 10 decembrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta F. împotriva încheierii din 10 decembrie 2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta F. împotriva încheierii din 10 decembrie 2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 iunie 2020.