ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 141/2019

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a fost înregistrată la data de 4 ianuarie 2016, contestația formulată de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 3110/5 din 1 octombrie 2015, privind încetarea de drept a contractului individual de muncă, emisă de intimata Universitatea Politehnica din București. Contestatorul a solicitat obligarea intimatei să-i comunice decizia, să se constate nulitatea deciziei, să fie repus în situația anterioară încetării contractului sau individual de muncă și să fie obligată intimata să-i plătească o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat.

La data de 25 ianuarie 2016, reclamantul a depus o cerere completatoare, prin care a solicitat obligarea intimatei Universitatea Politehnica din București să-i comunice o notă de lichidare în care să fie menționate sumele de bani pe care aceasta le mai are de plătit în baza unor titluri executorii.

O nouă cerere completatoare a fost înregistrată la data de 18 mai 2016, contestatorul modificând cadrul procesual pasiv, prin introducerea în cauză a intimatului Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, dar și obiectul acțiunii, prin formularea unor noi pretenții referitoare la plata daunelor-interese moratorii sub forma dobânzii legale la drepturile salariale datorate prin titluri executorii.

Prin Sentința civilă nr. 7277 din 26 iulie 2016, Tribunalul București a luat act de renunțarea contestatorului A. la judecata contestației formulate împotriva intimatei Universitatea Politehnica din București și a intimatului Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul A., înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 5 septembrie 2016, în Dosarul nr. x/2016.

Prin Încheierea din camera de consiliu din data de 10 februarie 2017, instanța a respins cererea formulată de recurentul-contestator A. pentru recuzarea doamnei judecător B. de la judecata recursului declarat împotriva Sentinței civile nr. 7277 din data de 26 iulie 2016 pronunțată de Tribunalul București, în Dosarul nr. x/2016.

Prin Decizia nr. 68 din data de 8 martie 2017, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale a respins, ca nefondat, recursul formulat de contestatorul A. împotriva Sentinței nr. 7277 din 26 iulie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Împotriva încheierii din camera de consiliu din data de 10 februarie 2017 și a Deciziei nr. 68 din data de 8 martie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale a declarat recurs contestatorul A., solicitând casarea în tot a ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul București. În cadrul memoriului de recurs contestatorul a inserat paragrafe din considerentele încheierii atacate arătând că reținerile instanței sunt eronate, greșite sau incomplete.

Învestită cu soluționarea recursului, Înalta Curte, prin rezoluția din data de 12 iunie 2018, a dispus comunicarea cererii de recurs către intimați, precum și întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, după efectuarea formalităților de comunicare menționate în art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Prin întâmpinare, intimata Universitatea Politehnica din București a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și inadmisibil.

La data de 18 octombrie 2018, s-a procedat la întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, reținându-se că încheierea din camera de consiliu de la 10 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin care a fost soluționată cererea de recuzare formulată de petentul A. este susceptibilă a fi atacată cu recurs, iar Decizia nr. 68 din data de 8 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale este definitivă și nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs, fiind dată într-un conflict de muncă.

În conformitate cu prevederile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părților pentru formularea unui punct de vedere cu privire la conținutul acestuia.

Părțile litigante nu au depus puncte de vedere la raport.

Examinând recursul declarat împotriva încheierii din 10 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Înalta Curte reține că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se motivează prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute de art. 470 alin. (5) din același cod, iar motivele de recurs sunt cele prevăzute expres și limitativ în art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Articolul 489 alin. (1) din același cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3), care se referă la motivele de ordine publică, iar în alin. (2) al aceluiași articol se arată că aceeași sancțiune, a nulității recursului, se aplică și în situația în care criticile dezvoltate nu sunt susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea tezei de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat de către titularul recursului.

Instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă concretă și se referă la una dintre situațiile prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pe lângă condiția încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., acestea trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

În speță, prin încheierea din camera de consiliu de la 10 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin care a fost soluționată cererea de recuzare a doamnei judecător B., formulată de petentul A., instanța reținând că magistratul recuzat a soluționat în apel o cauză purtată între aceleași părți, dar având alt obiect, ceea ce nu conduce la imparțialitatea acestuia, însă susținerile din memoriul de recurs potrivit cărora reținerile instanței sunt eronate, greșite sau incomplete, fiind citate paragrafe din considerentele încheierii atacate, nu pot face obiect de analiză în fața instanței de control judiciar și nu vizează argumentele avute în vedere la pronunțarea soluției de respingere a cererii de recuzare.

Prin urmare, față de cele anterior constatate și cum, în cauză, nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ. motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și va anula recursul declarat împotriva Încheierii din 10 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

În ceea ce privește recursul declarat împotriva Deciziei nr. 68 din data de 8 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru considerentele ce succed:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 4 ianuarie 2016, reclamantul A. a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 3110/5 din 1 octombrie 2015, privind încetarea de drept a contractului individual de muncă, emisă de intimata Universitatea Politehnica din București. Contestatorul a solicitat obligarea intimatei să-i comunice decizia, să se constate nulitatea deciziei, să fie repus în situația anterioară încetării contractului sau individual de muncă și să fie obligată intimata să-i plătească o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat.

Față de natura pretenției deduse judecății, respectiv conflict de muncă, se reține incidența dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Noul C. proc. civ., care stipulează că în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a acestui act normativ, respectiv 15 februarie 2013, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile privitoare la conflictele de muncă și de asigurări sociale.

Referitor la aceste litigii, este de reținut că nu sunt supuse recursului deciziile pronunțate de instanțele de apel, acestea fiind hotărâri definitive, așa cum prevăd dispozițiile art. 274 din C. muncii.

Astfel, coroborând dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., care stipulează că sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs, precum și cele ale art. 483 alin. (2) C. proc. civ., modificat prin Legea nr. 2/2013, conform cărora nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile având ca obiect conflictele de muncă și asigurări sociale, rezultă că decizia recurată este definitivă, nefiind supusă căii de atac a recursului.

Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de acesta.

Așa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție reținând că împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.

Pentru considerentele expuse, având în vedere dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la prevederile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 68 din 8 martie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva Încheierii din camera de consiliu din 10 februarie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 68 din 8 martie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - LM