ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 220/2018

Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 3494 din 15 mai 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2017, a fost admisă în parte contestația privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Universitatea B. București; a fost anulată decizia de concediere din 21 martie 2016 emisă de pârâta; s-a dispus reintegrarea reclamantului în funcția și postul deținute anterior concedierii; a fost obligată pârâta să plătească reclamantului o despăgubire egală cu salariile majorate, indexate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul de la data concedierii până la reintegrarea efectivă; a fost respins capătul de cerere privind acordarea daunelor morale ca neîntemeiat.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelanta-pârâtă Universitatea B., formulându-se și cerere de suspendare a executării provizorii a hotărârii apelate, în temeiul art. 450 alin. (1) și (2) C. proc. civ., până la judecarea definitivă a cauzei.

Prin încheierea din data de 2 august 2017 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare provizorie a hotărârii apelate.

Intimata Universitatea B. București a declarat "Apel" împotriva încheierii menționate.

Calea de atac intitulată "Apel" a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție ca "Recurs", având în vedere că Înalta Curte nu are competența de soluționare a căii de atac a apelului, ci numai a recursului declarat împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel, potrivit art. 21 din Legea nr. 304/2004 și art. 97 C. proc. civ., în speță fiind invocate dispozițiile art. 450 C. proc. civ. astfel cum a fost modificată Legea nr. 138/2014.

Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele care succed.

În speță, Sentința civilă nr. 3494 din 15 mai 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, într-un litigiu de muncă, este executorie de drept, potrivit art. 448 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 274 C. muncii.

Cererea de suspendare a executării provizorii a fost întemeiată pe dispozițiile art. 450 C. proc. civ., petenta solicitând suspendarea executării provizorii a sentinței apelate prin ordonanță președințială, până la soluționarea apelului.

În ce privește caracterul principal sau incidental al cererii de suspendare provizorie a executării provizorii, prin ordonanță președințială, prevăzută de art. 450 alin. (5) C. proc. civ., se reține că această cerere nu se introduce pe cale principală, ci este aferentă apelului, având un caracter incidental.

Cererea de suspendare provizorie a executării sentinței, prin ordonanță președințială, se formulează în procesul aflat în faza procesuală a apelului și se grefează atât pe cererea de apel, cât și pe cererea de suspendare a executării propriu zisă, în condițiile art. 450 alin. (1)-(3) C. proc. civ., neputând fi formulată în lipsa acestora.

Astfel, este vorba de o cerere ce se circumscrie dispozițiilor art. 30 alin. (6) C. proc. civ., care prevăd că cererile incidentale sunt cele formulate în cadrul unui proces aflat în curs de desfășurare.

Prin urmare, cererea de suspendare provizorie a executării este o cerere exclusiv incidentală, de vreme ce nu poate fi formulată separat, pe cale principală, neavând, în esența sa, o existență de sine stătătoare.

Prin Decizia nr. 8 din 27 aprilie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii formulat de colegiul de conducere al Curții de Apel Constanța s-a stabilit că "în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 450 alin. (5) raportat la art. 997 și urm. și art. 719 alin. (7) C. proc. civ., cererea de suspendare provizorie se judecă de un complet format din doi judecători și că instanța se pronunță asupra cererii prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac."

În considerentele acestei decizii, Înalta Curte a reținut următoarele: Pentru a determina calea de atac căreia îi este supusă hotărârea pronunțată, este necesar a se identifica, mai întâi, legea aplicabilă în soluționarea cererii de suspendare provizorie a executării provizorii, respectiv art. 997 și următoarele C. proc. civ. ori art. 719 alin. (7) C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 450 alin. (5) C. proc. civ. "Până la soluționarea cererii de suspendare, aceasta va putea fi încuviințată provizoriu, prin ordonanță președințială, chiar înainte de sosirea dosarului, cu respectarea cerinței prevăzute la alin. (4)".

Textul citat reglementează suspendarea executării provizorii a hotărârilor de primă instanță, care, în situațiile prevăzute de lege, pot fi puse în executare provizoriu, chiar dacă sunt susceptibile de apel, reprezentând norma specială din materia suspendării executării provizorii.

Cum această normă face trimitere la procedura ordonanței președințiale, reglementată de dispozițiile art. 997 și următoarele C. proc. civ., rezultă că legiuitorul a înțeles să completeze norma specială cu dispozițiile ce constituie dreptul comun în materia ordonanței președințiale.

În conformitate cu dispozițiile art. 719 alin. (7) C. proc. civ., "Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea. Suspendarea se poate solicita odată cu contestația la executare sau prin cerere separată".

Potrivit art. 719 alin. (7) C. proc. civ., "Dacă există urgență și dacă, în cazurile prevăzute la alin. (2) respectiv alin. (3), s-a plătit cauțiunea, instanța poate dispune, prin încheiere și fără citarea părților, suspendarea provizorie a executării până la soluționarea cererii de suspendare. Încheierea nu este supusă niciunei căi de atac. Cauțiunea depusă potrivit prezentului alineat rămâne indisponibilizată chiar dacă cererea de suspendare provizorie este respinsă și este deductibilă din cauțiunea finală stabilită de instanță, dacă este cazul."

Dispozițiile art. 450 C. proc. civ. reglementează suspendarea executării provizorii a hotărârilor de primă instanță, care, în situațiile prevăzute de lege, pot fi puse în executare provizoriu, chiar dacă sunt susceptibile de apel.

Așadar, obiectul reglementării din art. 450 C. proc. civ. reprezintă o formă de suspendare a executării silite, care nu diferă ca finalitate de suspendarea aceleiași executări în baza altor titluri executorii decât hotărârile judecătorești cu executare provizorie, finalitatea constând în oprirea activității formelor de executare sau, după caz, preîntâmpinarea executării silite.

Art. 719 alin. (7) C. proc. civ., anterior citat, prevede posibilitatea suspendării executării nu numai până la soluționarea contestației la executare, dar și până la soluționarea altei cereri privind executarea silită, această din urmă ipoteză reprezentând o noutate a codului față de reglementarea anterioară.

Din moment ce ipotezele sunt prevăzute distinct, sintagma "cereri privind executarea silită" se referă la cereri cu un alt obiect decât cel al contestației la executare însăși, menționat în art. 712 C. proc. civ., cu denumirea marginală "Obiectul contestației" (vizând atât contestația la titlu, cât și contestația la executare propriu-zisă).

Întrucât norma nu distinge, prin această sintagmă se înțelege nu numai cererile referitoare la desfășurarea executării silite, dar și orice alte cereri referitoare la executarea silită, așadar inclusiv cereri privind diferitele incidente care împiedică, sting sau amână executarea silită, din categoria cărora face parte și suspendarea executării provizorii.

Or, prin natura sa, suspendarea provizorie a executării, prevăzută de art. 450 alin. (5) din C. proc. civ., produce efecte până la soluționarea cererii de suspendare a executării, prevăzută de alin. (3) al textului, ceea ce înseamnă că, prin prisma condițiilor din art. 719 alin. (1) C. proc. civ., intră în domeniul de aplicare al acestuia.

Pe de altă parte, la fel ca în cazul suspendării executării prevăzute de art. 719 alin. (7) C. proc. civ., suspendarea prevăzută de art. 450 alin. (5) din același Cod presupune adoptarea de măsuri urgente, cu caracter provizoriu, respectiv până la soluționarea cererii de suspendare a executării provizorii.

Ținând cont și de faptul că, în cazul suspendării executării provizorii, legiuitorul a făcut referire expresă la procedura de soluționare a suspendării executării din art. 719 alin. (6) C. proc. civ., rezultă că art. 719 alin. (7) C. proc. civ. reprezintă dreptul comun în materia suspendării provizorii a executării silite, indiferent dacă executarea silită a început sau nu (față de finalitatea deja arătată a suspendării, constând nu numai în oprirea activității formelor de executare, ci și, după caz, în preîntâmpinarea executării silite).

Pentru acest motiv, în privința suspendării provizorii prevăzute de art. 450 alin. (5) C. proc. civ., trimiterea expresă la art. 719 alin. (7) C. proc. civ. nu era necesară.

Potrivit temeiurilor care succed, Înalta Curte a examinat dacă trimiterea la ordonanța președințială pe care legiuitorul a făcut-o în art. 450 alin. (5) C. proc. civ., ca normă specială, indică o derogare totală de la prevederile art. 719 alin. (7) C. proc. civ., de natură să înlăture în totalitate aplicarea acestora din urmă, sau doar una parțială, ceea ce ar impune aplicarea normei de drept comun din textul indicat.

Aplicarea mecanică a principiului specialia generalibus derogant ar conduce la concluzia unei derogări totale, dacă s-ar avea în vedere accepțiunea de "ansamblu de norme după care se conduc părțile și instanța în soluționarea unei pricini urgente", iar legiuitorul nu a precizat expres că se aplică doar anumite norme din procedura ordonanței președințiale și care anume.

Cu toate acestea, se observă că art. 1000 alin. (1) C. proc. civ. permite derogări ("dacă prin legi speciale nu se prevede altfel") de la regula privind calea de atac deschisă împotriva hotărârii prin care se ordonă măsuri provizorii, astfel încât se impune interpretarea art. 450 alin. (5) C. proc. civ. în sensul că, în privința căii de atac, care interesează în cauză, se aplică prevederile art. 719 alin. (7) C. proc. civ., însemnând că hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac.

Există numeroase situații în care, în diferite materii (de exemplu, art. 217 și art. 630 C. civ., art. 547, art. 920, art. 1046 - 1049 C. proc. civ.), legiuitorul face referire în mod expres la instituția ordonanței președințiale, cu finalitatea derulării unei proceduri de natură contencioasă care are ca obiect "ordonarea" de către instanța de judecată a unor măsuri provizorii, în cazuri urgente.

Atunci când legea de procedură civilă indică instituția ordonanței președințiale, finalitatea trimiterii este atinsă prin obținerea unei hotărâri judecătorești de ordonare a unor măsuri provizorii, cu îndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 997 alin. (1) C. proc. civ. (fie că se consideră că sunt prezumate, fie că trebuie dovedite în toate cazurile), hotărâre ce produce efectele prevăzute de art. 997 și 1002 C. proc. civ., chiar dacă nu se respectă întocmai procedura de soluționare descrisă de art. 999 din C. proc. civ.

Așadar, sintagma "prin ordonanță președințială", regăsită în art. 450 alin. (5) C. proc. civ., nu înseamnă în mod necesar aplicarea tuturor normelor titlului VI din cartea a VI-a a C. proc. civ., intenția legiuitorului în elaborarea normei desprinzându-se din context, fiind suficientă, pentru ca trimiterea să nu fie lipsită de efecte, asigurarea finalității menționate anterior.

Or, pentru determinarea contextului în care se interpretează norma de trimitere este esențial a se observa că, în toate situațiile, trimiterea are drept scop parcurgerea unei proceduri simplificate, rapide, de luare a unor anumitor măsuri provizorii, în cazuri urgente, într-o judecată de primă instanță, în materii unde nu se prevede o procedură de aceeași natură.

Art. 450 alin. (5) C. proc. civ. este singura situație în care, deși există o asemenea procedură (respectiv cea din art. 719 alin. (7) C. proc. civ.) în norma ce reprezintă dreptul comun, iar acea procedură (în sens nu numai de procedură de soluționare, ci și de regim al căii de atac împotriva hotărârii) este mai eficientă decât cea a ordonanței președințiale, legiuitorul a făcut, totuși, referire la ordonanța președințială.

În acest context, referirea menționată nu poate fi înțeleasă în sensul lipsirii totale de efecte a procedurii (în sens larg) prevăzute de art. 719 alin. (7) C. proc. civ., cât timp aplicarea acestor din urmă prevederi conduce la adoptarea unor măsuri provizorii, într-un cadru mai eficient decât cel asigurat prin procedura ordonanței președințiale.

Astfel, deși art. 450 alin. (5) C. proc. civ. trimite la alin. (2) și (3) din art. 719 C. proc. civ., alin. (7) din același articol reglementează o formă particulară de ordonanță președințială, iar prevederea privind imposibilitatea exercitării oricărei căi de atac corespunde mai bine urgenței presupuse de suspendarea provizorie.

Printr-o asemenea interpretare teleologică a dispozițiilor art. 450 alin. (5), coroborate cu prevederile art. 719 alin. (7) C. proc. civ., se poate considera că art. 719 alin. (7) este aplicabil în ceea ce privește calea de atac împotriva hotărârii ce produce efectele unei ordonanței președințiale, pronunțate într-un cadru în care au fost respectate caracteristicile esențiale ale ordonanței președințiale.

Ca atare, suntem în prezența unei derogări de la dispozițiile art. 1000 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că hotărârea prin care se soluționează cererea întemeiată pe art. 450 alin. (5) C. proc. civ. nu este supusă vreunei căi de atac.

O asemenea soluție nu decurge din adăugarea la lege, ci din interpretarea, permisă instanței, a dispozițiilor legale incidente, mai mult, este și oportună, întrucât este de natură să înlăture dificultățile ivite în practică în aplicarea integrală a prevederilor art. 997 - 1002 C. proc. civ., prin parcurgerea căilor de atac prevăzute de art. 1000 C. proc. civ., ce ar conduce la prelungirea procesului, cu atât mai mult cu cât este posibilă suspendarea executării ordonanței președințiale în cadrul apelului. Mai mult, de cele mai multe ori, calea de atac exercitată rămâne fără obiect prin soluționarea cererii de suspendare a executării întemeiate pe art. 450 alin. (3) C. proc. civ.

Cu privire la mențiunea cuprinsă în dispozitivul încheierii atacate, "Cu drept de recurs separate în termen de 5 zile de la pronunțare", se reține că: Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei", iar potrivit alin. (2), "Mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege".

Potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în M. Of. al României, Partea 1, decizia menționată fiind publicată în M. Of. , Partea I, nr. 539 din 20 iulie 2015.

Față de considerentele menționate, avute în vedere de Înalta Curte de Casație și Justiție la pronunțarea Deciziei nr. 8/2015 în soluționarea recursului în interesul legii, recursul declarat de petenta Universitatea B. București împotriva Încheierii din 2 august 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, va fi respins, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta Universitatea B. București împotriva încheierii din 2 august 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2018.