ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1162/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantele B.A., B.O.L.M., B.A.D., C.I.M., D.A., I.A.C., I.A., J.T.N.V., T.A.A., O.A., P.A.D., P.C., P.B., S.M., S.G.A. și S.B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România, suspendarea executării Hotărârii nr. 845 din 11 septembrie 2010 și a Hotărârii U.N.B.R. nr. 845 bis din 11 septembrie 2010, emise de către Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România. În motivarea cererii, reclamantele au criticat hotărârile contestate ca fiind emise de un organ necompetent, și cu încălcarea Directivei nr. 96/34/CE a Consiliului Europei privind acordul-cadru referitor la concediul pentru creșterea copilului încheiat de U.N.I.C.E., C.E.E.P.

și C.E.S., a dispozițiilor art. 3 alin. (1), art. 6 lit. e), art. 9 alin. (3), art. 15 din Statutul C.A.A. și art. 32 din Legea nr. 51/1995. 2. Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 275/F/CA din 10 noiembrie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea reclamantelor și a dispus suspendarea executării Hotărârii nr. 845 din 11 septembrie 2010 și a Hotărârii U.N.B.R. nr. 845 bis din 11 septembrie 2010, emise de către Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România, până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin Hotărârea nr. 845 din 11 septembrie 2010 privind modificarea și completarea Statutului Casei de Asigurări a Avocaților și a Regulamentului C.A.A.

și prin Hotărârea nr. 845 bis din 11 septembrie 2010 privind stabilirea cuantumului indemnizației pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani și, în cazul copilului cu handicap până la împlinirea vârstei de 3 ani, adoptate de Consiliul Uniunii Barourilor din România, s-au oferit reglementări noi în ce privește condițiile de acordare indemnizației pentru creșterea copilului și cuantumul acestei indemnizații.

Astfel, „asigurații sistemului autonom de pensii de asigurări sociale pentru avocați, au dreptul, în afară de pensii, la (…) indemnizație pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani (…)” și că beneficiază de indemnizație pentru îngrijirea copilului (…) doar asigurații care au 12 luni de stagiu de cotizare în ultimul an anterior datei nașterii copilului” și art. 88 din același statut conform cărora „indemnizația pentru creșterea copilului se acordă doar asiguraților care nu au dreptul la indemnizație pentru creșterea copilului din sistemul public”, iar dacă „asiguratul beneficiază din sistemul public de o indemnizație pentru creșterea copilului în cuantum mai mic decât cel care se acordă în sistemul de asigurări sociale al avocaților, se acordă diferența dintre cele două cuantumuri”.

De asemenea, printre modificările criticate se numără cele introduse Regulamentului de organizare și funcționare al Casei de Asigurări a Avocaților în sensul că „cuantumul indemnizației pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani este de 40% din venitul de referință pe profesie”, că „pot beneficia de indemnizație pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani doar asigurații care nu au dreptul la indemnizație pentru creșterea copilului din sistemul public” și că „indemnizație pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani se acordă numai celor care nu realizează venituri din profesie sau alte surse, (…) în caz contrar acest drept se pierde.” Instanța fondului a apreciat criticile formulate de reclamante ca întemeiate, constatând ca nepermisă condiționarea existenței dreptului la indemnizație pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani sau a întinderii acestui drept, de existența unui drept la indemnizație din sistemul public, de vreme ce una din îndatoririle avocatului este de a achita cu regularitate și la timp taxele și contribuțiile stabilite pentru formarea bugetului baroului și a fondurilor Casei de Asigurări a Avocaților din România și ale filialelor conform art. 42 din lege, precum și de prevederea conform cărora avocații pot fi beneficiarii și altor sisteme de asigurări sociale,

sugerând astfel că este permis cumulul, fără interdicții și fără restricții. De asemenea, această condiționare pare a fi discriminatorie în raport cu ceilalți beneficiari ai acestui sistem de asigurări sociale autonom, cărora le este permis cumulul cu drepturile provenite din sistemul public de asigurări sociale, în condițiile în care toți avocații au aceleași obligații către fondul C.A.A. A mai arătat instanța fondului că noile reglementări par a crea o discriminare chiar și în cadrul aceleași categorii de beneficiari, în speță de titularii dreptului la indemnizația pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, existând posibilitatea ca avocatul cu o contribuție mai mare la fondul C.A.A.

să primească o indemnizație mai mică sau chiar deloc, față de un avocat cu o contribuție aferentă venitului de referință minim, deși unul din principiile care stau la baza acestui sistem este cel al contributivității. A apreciat Curtea că sunt astfel îndeplinite condițiile cazului bine justificat și a pagubei iminente, motivând că prin recalcularea indemnizației în lumina noilor prevederi statutare sau sistarea ei în condițiile stabilite, reclamantelor li s-ar produce un prejudiciu imediat și important, de natură a le afecta grav condițiile de viață preconizate la începutul maternității. 3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a formulat recurs în termenul legal pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România, solicitând modificarea acesteia în sensul repingerii cererii reclamantelor ca neîntemeiată, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 1 C. proc.

civ. În motivarea căii de atac, recurenta a susținut că, pe de o parte, în cauză nu se poate vorbi de o îndoială serioasă cât timp U.N.B.R. a hotărât în limitele competențelor și având în vedere Hotărârea nr. 8/2010 a Congresului Avocaților, hotărâre ce se baza pe propunerile barourilor și filialelor C.A.A. în scopul restabilirii echilibrului bugetar al sistemului C.A.A., iar, pe de altă parte, nu poate fi reținut un prejudiciu iminent și previzibil care ar fi suferit de către reclamante. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. Suspendarea executării actelor administrative este un instrument procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării principiului legalității: atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați.

Suspendarea actelor juridice reprezintă operațiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca și cum actul dispare din circuitul juridic, deși, formal-juridic, el există. Suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situație de excepție, la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condițiile impuse de Legea nr. 554/2004. O condiție impusă de legiuitor pentru a se dispune această măsură este aceea a existenței unui caz bine justificat. Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Prin urmare, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu. În speță, Înalta Curte apreciază acest aspect realizat în condițiile în care, așa cum a reținut și instanța de fond, potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 221/2000 și a Statutului Casei de Asigurări a Avocaților, contribuțiile la sistemul unic, propriu și autonom de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, printre care se numără și indemnizația pentru creșterea copilului, gestionat de Casa de Asigurări a Avocaților din România, sunt obligatorii, fiind permis cumulul cu drepturile prevăzute și de alte sisteme de asigurări sociale, fără ca O.U.G.

nr. 221/2000 să stabilească, în această privință, interdicții sau restricții. Pe de altă parte, potrivit art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, modificată, prin noțiunea de pagubă iminentă se înțelege prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. În speță este neîndoielnică îndeplinirea acestei condiții în contextul în care reclamantelor-intimate li se refuză, pentru o perioadă semnificativă, plata unor sume de bani, acestea nerealizând, în această perioadă, alt venit. Mai mult, la termenul din 25 februarie 2011, recurenta a depus Hotărârilor Consiliului U.N.B.R. nr. 911 și 912 din 11 decembrie 2010, prin care se anulează Hotărârea Consiliului U.N.B.R.

nr. 845 și 845 bis din 11 septembrie 2010. Acest aspect este de natură a confirma aprecierile instanței de fond cu privire la aparenta nelegalitate a actelor contestate, din moment ce însuși emitentul a înțeles să le revoce. Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 312 alin (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat în cauză ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de Uniunea Națională a Barourilor din România împotriva sentinței civile nr. 275/F/CA din data de 10 noiembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2011.