ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1162/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată

pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal,

reclamantele B.A., B.O.L.M., B.A.D., C.I.M., D.A., I.A.C., I.A., J.T.N.V., T.A.A.,

O.A., P.A.D., P.C., P.B., S.M., S.G.A. și S.B. au solicitat, în contradictoriu cu

pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România, suspendarea executării Hotărârii

nr. 845 din 11 septembrie 2010 și a Hotărârii U.N.B.R. nr. 845 bis din 11

septembrie 2010, emise de către Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România.

În motivarea cererii,

reclamantele au criticat hotărârile contestate ca fiind emise de un organ necompetent,

și cu încălcarea Directivei nr. 96/34/CE a Consiliului Europei privind acordul-cadru

referitor la concediul pentru creșterea copilului încheiat de U.N.I.C.E., C.E.E.P.

și C.E.S., a dispozițiilor art. 3 alin. (1), art. 6 lit. e), art. 9 alin. (3),

art. 15 din Statutul C.A.A. și art. 32 din Legea nr. 51/1995.

Prin sentința civilă

nr. 275/F/CA din 10 noiembrie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios

administrativ și fiscal, a admis cererea reclamantelor și a dispus suspendarea executării

Hotărârii nr. 845 din 11 septembrie 2010 și a Hotărârii U.N.B.R. nr. 845 bis

din 11 septembrie 2010, emise de către Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor

din România, până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut că prin Hotărârea nr. 845 din 11 septembrie 2010 privind

modificarea și completarea Statutului Casei de Asigurări a Avocaților și a Regulamentului

C.A.A. și prin Hotărârea nr. 845 bis din 11 septembrie 2010 privind stabilirea cuantumului

indemnizației pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani și,

în cazul copilului cu handicap până la împlinirea vârstei de 3 ani, adoptate de

Consiliul Uniunii Barourilor din România, s-au oferit reglementări noi în ce privește

condițiile de acordare indemnizației pentru creșterea copilului și cuantumul acestei

indemnizații.

Astfel, „asigurații sistemului

autonom de pensii de asigurări sociale pentru avocați, au dreptul, în afară de pensii,

la (…) indemnizație pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani

(…)” și că beneficiază de indemnizație pentru îngrijirea copilului (…) doar asigurații

care au 12 luni de stagiu de cotizare în ultimul an anterior datei nașterii copilului”

și art. 88 din același statut conform cărora „indemnizația pentru creșterea copilului

se acordă doar asiguraților care nu au dreptul la indemnizație pentru creșterea

copilului din sistemul public”, iar dacă „asiguratul beneficiază din sistemul public

de o indemnizație pentru creșterea copilului în cuantum mai mic decât cel care se

acordă în sistemul de asigurări sociale al avocaților, se acordă diferența dintre

cele două cuantumuri”.

De asemenea, printre modificările

criticate se numără cele introduse Regulamentului de organizare și funcționare al

Casei de Asigurări a Avocaților în sensul că „cuantumul indemnizației pentru creșterea

copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani este de 40% din venitul de referință

pe profesie”, că „pot beneficia de indemnizație pentru creșterea copilului până

la împlinirea vârstei de 2 ani doar asigurații care nu au dreptul la indemnizație

pentru creșterea copilului din sistemul public” și că „indemnizație pentru creșterea

copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani se acordă numai celor care nu realizează

venituri din profesie sau alte surse, (…) în caz contrar acest drept se pierde.”

Instanța fondului a apreciat

criticile formulate de reclamante ca întemeiate, constatând ca nepermisă condiționarea

existenței dreptului la indemnizație pentru creșterea copilului până la împlinirea

vârstei de 2 ani sau a întinderii acestui drept, de existența unui drept la indemnizație

din sistemul public, de vreme ce una din îndatoririle avocatului este de a achita

cu regularitate și la timp taxele și contribuțiile stabilite pentru formarea bugetului

baroului și a fondurilor Casei de Asigurări a Avocaților din România și ale filialelor

conform art. 42 din lege, precum și de prevederea conform cărora avocații pot fi

beneficiarii și altor sisteme de asigurări sociale, sugerând astfel că este permis

cumulul, fără interdicții și fără restricții. De asemenea, această condiționare

pare a fi discriminatorie în raport cu ceilalți beneficiari ai acestui sistem de

asigurări sociale autonom, cărora le este permis cumulul cu drepturile provenite

din sistemul public de asigurări sociale, în condițiile în care toți avocații au

aceleași obligații către fondul C.A.A.

A mai arătat instanța

fondului că noile reglementări par a crea o discriminare chiar și în cadrul aceleași

categorii de beneficiari, în speță de titularii dreptului la indemnizația pentru

creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, existând posibilitatea

ca avocatul cu o contribuție mai mare la fondul C.A.A. să primească o indemnizație

mai mică sau chiar deloc, față de un avocat cu o contribuție aferentă venitului

de referință minim, deși unul din principiile care stau la baza acestui sistem este

cel al contributivității.

A apreciat Curtea că sunt

astfel îndeplinite condițiile cazului bine justificat și a pagubei iminente, motivând

că prin recalcularea indemnizației în lumina noilor prevederi statutare sau sistarea

ei în condițiile stabilite, reclamantelor li s-ar produce un prejudiciu imediat

și important, de natură a le afecta grav condițiile de viață preconizate la începutul

maternității.

Împotriva acestei sentințe

a formulat recurs în termenul legal pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România,

solicitând modificarea acesteia în sensul repingerii cererii reclamantelor ca neîntemeiată,

pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de atac,

recurenta a susținut că, pe de o parte, în cauză nu se poate vorbi de o îndoială

serioasă cât timp U.N.B.R. a hotărât în limitele competențelor și având în vedere

Hotărârea nr. 8/2010 a Congresului Avocaților, hotărâre ce se baza pe propunerile

barourilor și filialelor C.A.A. în scopul restabilirii echilibrului bugetar al sistemului

C.A.A., iar, pe de altă parte, nu poate fi reținut un prejudiciu iminent și previzibil

care ar fi suferit de către reclamante.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând cauza prin prisma

criticilor formulate de recurenta-reclamantă și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele

ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit art. 14

alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, în cazuri

bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile

art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare,

persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării

actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

Suspendarea executării

actelor administrative este un instrument procedural eficient pus la dispoziția

autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării principiului

legalității: atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un

proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului contestat, este echitabil

ca acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați.

Suspendarea actelor juridice

reprezintă operațiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca și cum

actul dispare din circuitul juridic, deși, formal-juridic, el există.

Suspendarea efectelor

actelor administrative reprezintă o situație de excepție, la care judecătorul de

contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condițiile

impuse de Legea nr. 554/2004.

O condiție impusă de legiuitor

pentru a se dispune această măsură este aceea a existenței unui caz bine justificat.

Conform art. 2 alin. (1)

lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată, cazurile bine justificate presupun împrejurări

legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă

în privința legalității actului administrativ.

Prin urmare, condiția

existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc

argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ

aflat în litigiu.

În speță, Înalta Curte

apreciază acest aspect realizat în condițiile în care, așa cum a reținut și instanța

de fond, potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 221/2000 și a Statutului Casei de Asigurări

a Avocaților, contribuțiile la sistemul

unic, propriu

și autonom de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, printre care se numără

și indemnizația pentru creșterea copilului, gestionat de Casa de Asigurări a Avocaților

din România, sunt obligatorii,

fiind permis cumulul cu drepturile prevăzute

și de alte sisteme de asigurări sociale, fără ca O.U.G. nr. 221/2000 să stabilească,

în această privință, interdicții sau restricții.

Pe de altă parte, potrivit

art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, modificată, prin noțiunea de pagubă

iminentă se înțelege prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea

previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

În speță este neîndoielnică

îndeplinirea acestei condiții în contextul în care reclamantelor-intimate li se

refuză, pentru o perioadă semnificativă, plata unor sume de bani, acestea nerealizând,

în această perioadă, alt venit.

Mai mult, la termenul

din 25 februarie 2011, recurenta a depus Hotărârilor Consiliului U.N.B.R. nr. 911

și 912 din 11 decembrie 2010, prin care se anulează Hotărârea Consiliului U.N.B.R.

nr. 845 și 845 bis din 11 septembrie 2010.

Acest aspect este de natură

a confirma aprecierile instanței de fond cu privire la aparenta nelegalitate a actelor

contestate, din moment ce însuși emitentul a înțeles să le revoce.

Pentru aceste considerente,

în baza dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art.

312 alin (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat în

cauză ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat

de Uniunea Națională a Barourilor din România împotriva sentinței civile nr. 275/F/CA

din data de 10 noiembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 februarie 2011.