ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5514/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din data de 8 februarie 2011, a respins cererea de suspendare a deciziei nr. 25 din 21 iulie 2010 emisă de Baroul Bistrița Năsăud, precum și a deciziei nr. 919 din 10-11 decembrie 2010 emisă de Consiliul Uniunii din cadrul Uniunii Naționale a Barourilor din România. Împotriva acestei încheieri de ședință a declarat recurs reclamantul L.I., care a solicitat modificarea sa și admiterea cererii de suspendare a celor două acte administrative mai sus individualizate. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios Administrativ și Fiscal, prin decizia nr. 3480 din 15 iunie 2011, a respins ca lipsit de interes recursul declarat de reclamantul L.I.

Pentru a pronunța o asemenea soluție, Înalta Curte a reținut că această cale de atac este lipsită de interes, urmare a faptului că, prin sentința nr. 243 din 14 aprilie 2011 pronunțată de către Curtea de Apel Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea reclamantului L.I. și au fost anulate cele două acte administrative aflate în discuție. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare reclamantul L.I., indicând ca temei juridic dispozițiile art. 318 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ. Contestatorul a solicitat modificarea deciziei contestate, admiterea recursului și suspendarea actelor administrative atacate.

În cadrul contestației în anulare se susține de către contestator faptul că dezlegarea dată în cauză de către instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, întrucât nu s-a avut în vedere împrejurarea că sentința nr. 243 din 14 aprilie 2011 pronunțată de către Curtea de Apel Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost atacată cu recurs și, pe cale de consecință, sunt incidente prevederile art. 20 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, care dispun că recursul este suspensiv de executare. Contestatorul arată că nu a putut lua cunoștință de promovarea căii de atac împotriva soluției de anulare a actelor administrative, deoarece Înalta Curte i-a comunicat citația și recursul la fostul domiciliu, fără a ține seama de cererea pe care a depus-o la data de 9 martie 2011 în care a solicitat comunicarea actelor de procedură la adresa din A., județul Arad.

Ca atare, în opinia contestatorului, soluția instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, cauzată de imposibilitatea cunoașterii unei situații de fapt ori de faptul că în mod eronat instanța de recurs a reținut lipsa de interes în suspendarea acestor acte administrative. Intimata Uniunea Națională a Barourilor din România a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea contestației în anulare ca nefondată. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de susținerile părților și de dispozițiile legale aplicabile în materie, Înalta Curte va respinge contestația în anulare pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Conform art. 318 alin. (1) teza I din C. proc.

civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale. Așadar, norma legală anterior citată se referă la erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecății recursului, ca de exemplu, respingerea greșită a unui recurs ca tardiv, anularea lui ca netimbrat și alte asemenea erori, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor. Fiind un text de excepție, noțiunea de „greșeală materială” nu trebuie interpretată extensiv. Legea are în vedere greșelile materiale cu caracter procedural care au dus la pronunțarea unei soluții eronate, greșeli pe care instanța le-a comis prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale.

În orice caz, textul nu vizează stabilirea eronată a situației de fapt, în urma aprecierii probelor, ceea ce ar putea semnifica „netemeinicia” hotărârii, nu însă și o greșeală materială de natură să justifice contestația în anulare. Cu alte cuvinte, trebuie să fie vorba despre acea greșeală pe care o comite instanța prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale și care determină soluția pronunțată. În speță, contestatorul invocă faptul că instanța de recurs a stabilit în mod eronat situația factuală, ceea ce a determinat pronunțarea unei soluții greșite. Mai precis, instanța de control judiciar nu a avut în vedere împrejurarea că sentința nr. 243 din 14 aprilie 2011 pronunțată de către Curtea de Apel Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost atacată cu recurs și sunt incidente prevederile art. 20 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată.

Astfel, în concepția Înaltei Curți, contestatorul invocă o greșeală de judecată, iar nu o greșeală materială, în sensul prevăzut de art. 318 teza I din C. proc. civ., în raport de argumentele juridice anterior expuse. Prin urmare, instanța supremă reține faptul că susținerile contestatorului fac trimitere la greșeli de judecată și de interpretare eronată a unor dispoziții legale ce nu pot fi analizate în cadrul acestei căi extraordinare de atac, care este o cale de retractare și nu o cale de reformare a soluției atacate. Ca atare, Înalta Curte concluzionează că aspectele invocate de către contestator în sprijinul incidenței acestui temei juridic nu sunt relevante, motiv pentru care apreciază că nu sunt întrunite condițiile impuse de art. 318 teza I din C. proc.

civ. În consecință, în baza art. 320 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare întemeiată pe textul legal mai sus indicat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de L.I. împotriva deciziei nr. 3480 din 15 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2011.