ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1546/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1546/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Prin Sentința nr. 260 din 11 mai 2011, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată și precizată de reclamanta P.M., în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, prin care solicita anularea Deciziei nr. 1204 din 25 august 2010, precum și a Anexelor 1 și 2 la această decizie, a Deciziei nr. 1077 din 12 august 2010, precum și a actelor care au stat la baza emiterii deciziilor respective, și obligarea pârâtei să emită noi decizii, prin care să dispună o structură organizatorică a APIA Gorj, de restructurare și reorganizare în conformitate cu legislația în vigoare, cu consecința menținerii postului de consilier superior și reintegrarea pe post, prin repunerea părților în situația anterioară emiterii actelor.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele: Prin Decizia nr. 1077/2010 a fost aprobată procedura de restructurare și reorganizare Ia nivelul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, iar prin Decizia nr. 1204/2010 a fost aprobată structura organizatorică și statul de funcții pentru Centrul Județean Gorj. Ambele decizii contestate de către reclamantă sunt fundamentate, conform preambulului acestora, pe dispozițiile H.G. nr. 752/2010 privind măsurile de reorganizare a APIA și a Agenției Domeniilor Statului, precum și stabilirea numărului de posturi maxim prevăzut pentru APIA. În acest act normativ se prevede că, în acord cu numărul maxim de 4.862 de posturi, trebuie realizată încadrarea personalului, precum și stabilirea drepturilor salariale aferente, prin respectarea termenelor și a procedurii stabilite de legea aplicabilă fiecărei categorii de funcții.
În ceea ce privește motivul invocat de reclamantă privind încălcarea dispozițiilor prevăzute în Legea nr. 188/1999, la emiterea Deciziei nr. 1204 din 25 august 2010 contestate, respectiv lipsa avizului ANFP, prealabil și obligatoriu prevăzut de art. 107 alin. (1), se constată că este nefondat, întrucât a fost emis anterior celor două decizii Avizul nr. 495446 din 24 august 2010 dat de către ANFP. Caracterul anterior al emiterii acestui aviz se reține din faptul că, deși poartă aceeași dată cu decizia contestată, a fost enumerat în preambulul acesteia, fiind avut în vedere la momentul emiterii deciziei contestate, fiind nefondată susținerea reclamantei în sensul că nu este anterior și mai mult, că nu a fost obținut deși era obligatoriu.
În ceea ce privește conținutul acestui aviz, se reține că a fost emis pentru toate funcțiile publice din cadrul Centrului Județean Gorj; ca atare, emiterea acestuia vizează atât funcțiile de conducere, cât și pentru funcțiile publice de execuție. De asemenea, la emiterea Deciziei nr. 1077 din 12 august 2010 avizul ANFP nu era necesar, având în vedere că, în conformitate cu dispozițiile art. 107 alin. (1) și art. 107 1 din Legea nr. 188/1999 avizul este obligatoriu și prealabil în cazul restructurării, reorganizării sau modificării structurii organizatorice a unei instituții publice. Or, prin Decizia nr. 1077/2010 a fost aprobată procedura de restructurare și reorganizare, organizarea ca urmare a acestei proceduri fiind aprobată prin Decizia nr. 1024/2010.
Este nefondat și motivul invocat de reclamantă privind încălcarea, la emiterea deciziilor contestate, a dispozițiilor art. 6 din H.G. nr. 25/2010 având în vedere că acest act normativ a fost abrogat la data intrării în vigoare a H.G. nr. 725/2010 privind reorganizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale precum și a unor structuri aflate în subordinea acestuia. La data emiterii actelor contestate avea aplicabilitate Legea nr. 1/2004 care reglementa la acel moment organizarea APIA și care nu conține condiționarea privind aprobarea structurii organizatorice de obținerea unui aviz din partea MADR sau protejarea persoanelor care mai au cel puțin 5 ani până la pensionare.
Susținerea reclamantei în sensul că structura organizatorică și statul de funcții ale Centrelor Județene APIA trebuie aprobată de M.A.D.R. este eronată în raport de dispozițiile art. 41 din Legea nr. 1/2004 potrivit cărora structura organizatorică, numărul de centre locale pentru fiecare centru județean, regulamentul de organizare și funcționare, precum și statele de funcții ale centrelor județene, se aprobă prin decizia directorului general al Agenției, care stabilește și numărul de centre locale aferente centrelor județene. În considerarea acestor dispoziții legale au fost emise Deciziile nr. 1077/2010 și nr. 1024/2010. De asemenea, în cauză nu are incidență Legea nr. 329/2009, respectiv art. 6, așa cum susține reclamanta, întrucât, în urma procedurii desfășurate, A.P.I.A.
a fost supusă reorganizării și nu desființării. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, invocând prevederile art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ. și susținând că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra a ceea ce s-a cerut și că soluția atacată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii; în susținerea acestor motive, recurenta reiterează, în esență, argumentele invocate în fața instanței de fond. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Ca urmare a intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 70/2010 privind unele măsuri pentru reorganizarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și a unor structuri aflate în subordinea acestuia, a Hotărârii Guvernului nr. 725/2010 privind reorganizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și a unor structuri aflate în subordinea acestuia și a Hotărârii Guvernului nr. 752/2010 privind măsurile de reorganizare a Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și a Agenției Domeniilor Statului, precum și stabilirea numărului de posturi pentru acestea, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și centrele județene ale acesteia au fost restructurate și reorganizate.
Decizia nr. 1204 din 25 august 2010 a directorului general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, prin care s-a aprobat structura organizatorică și statul de funcții pentru Centrul Județean Gorj, potrivit anexelor (structura organizatorică - Anexa 1 și statul de funcții - Anexa 2) care fac parte din decizie, a fost emisă cu respectarea prevederilor legale, respectiv a dispozițiilor art. 17 alin. (1) din O.U.G. nr. 70/2010, conform cărora „Numărul maxim de posturi pentru Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și pentru structurile din subordinea acestuia, prevăzute în anexele 1 și 2, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului în maxim 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență", art. 1 din H.G.
nr. 752/2010, potrivit căruia „Numărul maxim de posturi prevăzut pentru Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură este de 4862" (alin. (1)) și „încadrarea personalului în numărul de posturi aprobat și pe noile funcții din cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, precum și stabilirea drepturilor salariale aferente se realizează cu respectarea termenelor și a procedurii stabilite de legea aplicabilă fiecărei categorii de funcții" (alin. (2)) și art. 4 alin. (4) („în exercitarea atribuțiilor sale, directorul general emite decizii"), precum și ale art. 4 alin. (4) din Legea nr. 1/2004, conform cărora „Structura organizatorică, numărul de centre locale pentru fiecare centru județean, regulamentul de organizare și funcționare, precum și statele de funcții ale centrelor județene se aprobă prin decizie a directorului general al Agenției, care stabilește și numărul de centre locale aferente centrelor județene". De asemenea, au fost respectate prevederile art. 107 alin. (1) și alin. (3) și art. 112 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Avizul obligatoriu nr. 495446 din 24 august 2010 al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici privind funcțiile publice din cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Gorj,
fiind solicitat și obținut prealabil emiterii Deciziei nr. 1204 din 25 august 2010 a directorului general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, atacată de reclamantă pe calea contenciosului administrativ. Nu sunt întemeiate susținerile recurentei, în sensul că instanța de fond a soluționat pricina în baza altui temei juridic decât cel invocat prin acțiune (respectiv art. 112 din Legea nr. 188/1999) și fără a-l pune în dezbaterea părților, întrucât judecătorul fondului în mod judicios și fără a încălca principiul contradictorialității a reținut, pe baza materialului probator administrat în cauză, că Avizul nr. 495446 din 24 august 2010 al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, înregistrat la A.P.I.A.
sub nr. 26342 din 25 august 2010, vizează toate funcțiile publice din cadrul Centrului județean Gorj, atât cele de conducere, cât și cele de execuție. De asemenea, în mod corect a reținut instanța de fond că legea aplicabilă litigiului este Legea nr. 1/2004, care nu cuprinde nici o prevedere care să condiționeze aprobarea structurii organizatorice și a statului de funcții ale centrelor județene A.P.I.A. de necesitatea obținerii unui aviz din partea ministrului agriculturii și dezvoltării rurale. Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale are competența de a aproba, prin ordin, potrivit art. 6 alin. (2) din H.G.
nr. 725/2010 privind reorganizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și a unor structuri aflate în subordinea acestuia, atribuțiile și responsabilitățile, structura organizatorică, statele de funcții și numărul de posturi pentru instituțiile publice din subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, numai pentru Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură - aparatul central, iar acest lucru s-a realizat prin Ordinul nr. 2022 din 18 august 2010. Argumentele invocate de recurentă în susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.
civ., potrivit căruia hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, nu pot fi primite, Curtea reținând că actul administrativ contestat îndeplinește cumulativ cerințele de legalitate, după cum urmează: actul a fost adoptat de către autoritatea competentă și în limitele competenței ce îi revine; conținutul actului administrativ este conform cu conținutul legii în baza căreia este emis și cu actele normative cu forță juridică superioară; actul corespunde scopului urmărit de legea pe care o pune în executare; actul a fost emis în forma specifică actelor administrative și cu respectarea procedurii și normelor de tehnică legislativă stabilite de lege.
Nu poate fi reținut nici argumentul referitor la pretinsa omisiune a instanței de fond de a se pronunța asupra legalității emiterii deciziilor contestate, în raport cu dispozițiile art. 100 alin. (4) din Legea nr. 188/1999 și ale art. 121 din Contractul Colectiv de muncă, întrucât, așa cum rezultă din considerentele sentinței recurate, instanța de judecată a analizat legalitatea actelor emise de autoritatea pârâtă prin prisma tuturor dispozițiilor legale incidente în cauză; în acest sens, s-a reținut că dispozițiile Legii nr. 188/1999, în temeiul căreia au fost emise actele contestate, au fost respectate iar prevederile art. 121 din Contractul Colectiv de Muncă nu sunt aplicabile în cauză, față de calitatea de funcționar public a recurentei-reclamante.
Față de cele arătate, apreciind că motivele de recurs nu sunt întemeiate și că hotărârea atacată este temeinică și legală, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta P.M. împotriva Sentinței nr. 260 din 11 mai 2011 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2012. Procesat de GGC - DG
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.