Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.03.2012
casat

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1455/2012

HOTĂRÂRE
20.03.2012
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1455/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Prin acțiunea formulată, reclamanta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a Municipiului București a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, suspendarea hotărârii luate prin Încheierea nr. 4/07 februarie 2011 emisă de pârâtă, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, și anume suspendarea aplicării măsurilor cuprinse la punctul 1 din Decizia nr. 90 din 16 noiembrie 2010, respectiv evidențierea în contabilitate a creanței de 2.130.457 RON, urmărirea recuperării acestei sume și reîntregirea fondurilor plătite pe seama bugetului de stat. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că sunt îndeplinite cele două condiții cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

A mai arătat reclamanta că, în lipsa unui prejudiciu adus instituției, măsura dispusă ca urmare a actului de control privind recuperarea sumei și reîntregirea fondurilor plătite pe seama bugetului de stat este netemeinică și nelegală. Reclamanta a solicitat admiterea cererii de suspendare și, pe cale de consecință, suspendarea măsurilor cuprinse la punctul 1 din Decizia nr. 90 din 16 noiembrie 2010, emisă de directorul Camerei de Conturi a Municipiului București până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. În drept, a invocat Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificări și completări ulterioare, Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi republicată, cu modificări și completări ulterioare.

Pârâta Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare, solicitând respingerea ca neîntemeiată a cererii de suspendare a măsurii de la pct. 1 din Decizia nr. 90 din 16 noiembrie 2010, nefiind satisfăcute cerințele legii în ce privește admisibilitatea cererii de suspendare. Pârâta a arătat că susținerile reclamantei nu sunt împrejurări de natură să argumenteze că este vorba despre un „caz bine justificat”, pentru că existența acestei condiții nu presupune invocarea unor motive de nelegalitate evidentă, deoarece o asemenea cerință și interpretare ar echivala cu prejudecarea fondului cauzei. În ceea ce privește condiția „pagubei iminente”, s-a apreciat de către pârâtă că reclamanta nu a motivat în niciun fel și nu a demonstrat iminența producerii unei pagube, în sensul art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Prin Sentința civilă nr. 6766 din 15 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a Municipiului București, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că împrejurările invocate de reclamantă prin acțiune nu constituie „cazuri justificate” în sensul art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, că sunt neîntemeiate susținerile reclamantei referitoare la lipsa existenței unui prejudiciu și imposibilitatea reîntregirii fondurilor din bugetul de stat, în condițiile în care suma de 2.130.457 RON, constatată ca neeligibilă, a fost achitată din sursele primite de la bugetul de stat.

Instanța a mai reținut că măsura de evidențiere în contabilitate a creanței, respectiv cea de urmărire a recuperării acestei sume, nu sunt de natură să producă reclamantei vreun prejudiciu material. Ca urmare, instanța a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile reglementate de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cererea de suspendare fiind respinsă ca neîntemeiată. Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat recurs reclamanta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a Municipiului București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea căii de atac promovate recurenta-reclamantă susține, în esență, că în mod eronat, instanța de fond a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de lege pentru suspendarea executării actelor administrative menționate.

În opinia recurentei suspendarea se justifică raportat la valoarea stabilită a fi de recuperat, de 2.130.457 RON. S-a mai arătat că din cuprinsul Procesului verbal de constatare nr. 30623 din 12 octombrie 2010 încheiat de echipa de audit din cadrul Camerei de Conturi a Municipiului București rezultă că „nu există un prejudiciu adus instituției”, măsura dispusă ca urmare a actului de control privind recuperarea acestei sume și reîntregirea fondurilor plătite pe seama bugetului de stat fiind netemeinică și nelegală. S-a mai arătat că în mod greșit instanța de fond a considerat că în speță nu se poate vorbi de crearea unei pagube prin executarea măsurii dispuse prin decizie, ci, dimpotrivă, măsura dispusă prin decizia Curții de Conturi are drept scop repararea prejudiciului deja produs de reclamantă în buget, din culpa sa, fiind așadar evident în opinia recurentei că instanța de fond se află într-o eroare, apreciind greșit situația de fapt.

Înalta Curte, analizând recursul de față, cu prioritate, în raport de motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., potrivit căruia, hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, pus în dezbaterea părților și invocat conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., apreciază că acesta este fondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse. În raport de actele depuse la dosarul cauzei, se reține că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie suspendarea executării Deciziei nr. 90 din 16 noiembrie 2010 a Camerei de Conturi a Municipiului București, urmare a respingerii contestației împotriva acesteia prin Încheierea nr. 4 din 7 februarie 2011 a Curții de Conturi a României, până la soluționarea irevocabilă a litigiului.

Atât în ceea ce privește anularea actelor administrative cât și în cazul suspendării executării acestora, competența materială și teritorială a instanței de fond și de recurs se stabilește în raport de aceleași dispoziții legale. Astfel, acțiunile ce au ca obiect atât anularea cât și suspendarea actelor în discuție, vor fi judecate de aceeași instanță în favoarea căreia s-a stabilit competența materială și teritorială. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, noțiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”.

În raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ. Potrivit dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M.Of. al României nr. 832 din 13 decembrie 2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care „suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor.

Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația”. În raport de dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligației executării, este decizia structurii Curții de Conturi, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Este adevărat că regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ. Potrivit art. 228 din același regulament, „competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, aparține Secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ”.

Referindu-se la competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Dat fiind faptul că dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană. Dispozițiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ.

De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004, se poate deroga doar prin dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială. Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. În concluzie, față de toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că revine competența materială de soluționare a cauzei tribunalului, secția contencios administrativ și fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură județeană a Curții de Conturi, ca autoritate publică județeană.

În altă ordine de idei, chiar dacă soluțiile în ceea ce privește excepțiile de nelegalitate produc efecte juridice doar între părțile din litigiu, faptul că prin Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 259/32/2011, a fost respins recursul împotriva Sentinței civile nr. 112/ 2011 a Curții de Apel Bacău prin care s-a admis excepția de nelegalitate și s-a constatat nelegalitatea dispozițiilor pct. 228 și 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, întărește argumentele expuse anterior cu privire la competența materială de soluționare a unor astfel cauze.

De asemenea, și prin Decizia nr. 421 din 27 ianuarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a constatat nelegalitatea acelorași dispoziții. De altfel, Înalta Curte a stabilit, prin mai multe decizii pronunțate ca regulator de competență, cât și în astfel de litigii, cum este și cel care face obiectul cauzei deduse judecății, că revine competența materială și teritorială de soluționare a acestor cauze tribunalelor (ex. Decizia nr. 6112/2011, nr. 5657/2011, nr. 5658/2011, Decizia nr. 498 și nr. 499/2012), impunându-se crearea unei jurisprudențe unitare în ceea ce privește judecarea acestora. Înalta Curte, ținând seama de considerentele expuse, reține că revenea competența de soluționare a cauzei Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal.

Prin urmare, în mod greșit instanța de fond a reținut că îi revine competența materială de soluționare a prezentei cereri de suspendare. De altfel, relevanță prezintă și împrejurarea, comunicată oral la termenul de astăzi în sensul că în chiar acțiunea de fond, având ca obiect anularea aceluiași act a cărui suspendare s-a solicitat, s-a dispus declinarea spre competentă soluționare a cauzei la Tribunalul București, secția contencios administrativ și fiscal. Potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, competența teritorială revine aceleiași instanțe. În consecință, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 3 C. proc. civ., Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) teza I și alin. (6 1 ), art. 313 C. proc.

civ., coroborate cu cele ale art. 20 din Legea nr. 554/2004,cu modificările și completările ulterioare, va admite recursul formulat, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal. Această soluție face de prisos analiza motivelor de recurs formulate de reclamantă, ce pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 punctul 9 C. proc. civ.

D E C I D E Admite recursul declarat de Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a Municipiului București împotriva Sentinței civile nr. 6766 din 15 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 martie 2012. Procesat de GGC - DG

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-03-07
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1248/2012
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul București, secția a XI-a contencios administrativ și fiscal, Primarul Sectorului nr. 2 Bu
ÎCCJ 2016-05-19
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1558/2016
Decizia nr. 1558/2016 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Acțiunea judiciară Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și f
ÎCCJ 2017-05-24
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1921/2017
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Cererea de chemare în judecată Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios
ÎCCJ 2013-03-12
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3239/2013
tă urmând a fi respinse, ca nefondate. Cu privire la solicitarea reclamantei privind suspendarea executării măsurilor dispuse de pârâtă, Curtea a apreciat-o ca fiind nefondată, întrucât nu există elemente care se circumscriu sintagmei de "c
ÎCCJ 2011-12-14
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6072/2011
nr. 4772 din 10 august 2011 a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și a fost constatat ivit un conflict negativ de competență, iar cauza a fos
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă