ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1248/2012

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul București, secția a XI-a contencios administrativ și fiscal, Primarul Sectorului nr. 2 București, a chemat în judecată Curtea de Conturi București, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună suspendarea executării punctului 7 al Deciziei nr. 94 din 24 noiembrie 2010 a Curții de Conturi București până la soluționarea definitivă și irevocabilă a contestației; anularea Încheierii nr. 6/130 din 30 martie 2011 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul pârâtei și, pe cale de consecință, anularea punctului nr. 7 din Decizia nr. 94 din 24 noiembrie 2010 prin care s-a stabilit măsura recuperării sumelor acordate necuvenit în opinia pârâtei, reprezentând indemnizația pentru cumpărarea ținutei de serviciu și regularizarea contribuțiilor aferente acestor drepturi salariale cu bugetele și fondurile la care s-au făcut viramente potrivit legii.

Tribunalul București, secția a XI-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 1.793 din 3 mai 2011 a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului București, invocată de pârâtă, prin întâmpinare și a declinat competenta de soluționare a cauzei la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această hotărâre Tribunalul București a reținut că prin Regulamentul cu privire la organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi aprobată prin Hotărârea nr. 130 din 4 noiembrie 2010 emisă de Plenul Curții de Conturi a României, conform pct. 228 competenta de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de Comisia de soluționare a contestațiilor aparține secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei raza teritorială se află sediul entității verificate.

Fiind vorba despre o competență materială stabilită prin legislație specială în acest caz se aplică aceste norme speciale față de cele generale, respectiv Legea nr. 554/2004. Prin Sentința civilă nr. 7.300 din 5 decembrie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a instanței invocată, din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția de contencios administrativ, și constatând intervenit conflictul negativ de competență a înaintat cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia. Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reținut că ceea ce se contestă în cauză este Decizia emisă de Camera de Conturi București, structură fără personalitate juridică ce exercită, potrivit art. 1 alin. (5) din Legea nr. 94/1992, funcțiile Curții de Conturi în unitatea administrativ-teritorială a Municipiului București.

Cu alte cuvinte, actul administrativ supus cenzurii instanței este, în fapt, Decizia emisă de Camera de Conturi a Municipiului București prin care au fost stabilite anumite măsuri în sarcina entității publice controlate, măsuri a căror legalitate este analizată de către instanță. Prin urmare, instituirea unei astfel de proceduri nu poate conduce la altă competență materială decât cea instituită de art. 10 din Legea nr. 554/2004, cu atât mai mult cu cât, potrivit aceluiași text de lege, excepția de la regulă trebuie să fie reglementată prin lege organică. Pentru aceleași considerente, instanța de fond a apreciat că dispozițiile art. 228 din Regulamentul Curții de Conturi aprobat prin Hotărârea Curții de Conturi nr. 130/2010, în vigoare începând cu 01 ianuarie 2011, nu pot înfrânge dispozițiile legale mai sus citate.

S-a mai reținut că este lipsită de relevanță împrejurarea că emitentul actului principal contestat, Camera de Conturi București, este o structură fără personalitate juridică. Această entitate are capacitate de drept administrativ având aptitudinea prevăzută de lege de a realiza prerogative de putere publică asigurând organizarea și executarea în concret a legii. Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 20 alin. (2) coroborat cu art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea acestuia. Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Tribunalului București, secția a XI-a contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel". Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, noțiunea de act administrativ este definită ca fiind "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice". În raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) menționate, se impune a se stabili care este actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ.

Potrivit dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M. Of. al României nr. 832 din 13 decembrie 2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care "suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor.

Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația". În raport de dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligației executării, este decizia structurii Curții de Conturi prin care se respinge integral sau parțial contestația, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Este adevărat că regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din același regulament, "competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, aparține Secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ". Dat fiind faptul că dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană.

Dispozițiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ, în acest sens fiind și Decizia nr. 4.522/2001 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin care a fost admisă excepția de nelegalitate a dispozițiilor respective din Regulament. De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială.

Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Față de argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că în cazul în care se respinge total sau parțial contestația împotriva deciziei structurii Curții de Conturi, revine competența materială de soluționare a cauzei tribunalului, secția contencios administrativ și fiscal, deoarece obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură județeană a Curții de Conturi, ca autoritate publică județeană.

Un argument în plus în sensul celor reținute, îl reprezintă soluția de unificare a practicii judiciare, din ședința Plenului Judecătorilor Secției contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție de la 20 februarie 2012 în sensul că aparține tribunalului competența de soluționare a litigiilor având ca obiect acțiuni prin care se solicită: (1) anularea încheierii emise de Curtea de Conturi a României în soluționarea contestației administrative formulate împotriva măsurilor prevăzute prin decizia emisă de Camera de Conturi Județeană; (2) anularea deciziei emisă de Camera de Conturi Județeană; (3) anularea procesului-verbal de constatare încheiat de Camera de Conturi Județeană.

Față de cele arătate, Înalta Curte constată că soluționarea în fond a cauzei privind pe Primarul Sectorului 2, Primăria Sectorului 2 și Curtea de Conturi a României este de competența Tribunalului București, secția a XI-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe Primarul Sectorului 2, Primăria Sectorului 2 și Curtea de Conturi a României în favoarea Tribunalului București, secția a XI-a contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 7 martie 2012. Procesat de GGC - AM