ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1248/2012

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul

București, secția a XI-a contencios administrativ și fiscal, Primarul

Sectorului nr. 2 București, a chemat în judecată Curtea de Conturi București,

pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună suspendarea executării

punctului 7 al Deciziei nr. 94 din 24 noiembrie 2010 a Curții de Conturi

București până la soluționarea definitivă și irevocabilă a contestației;

anularea Încheierii nr. 6/130 din 30 martie 2011 emisă de Comisia de

soluționare a contestațiilor din cadrul pârâtei și, pe cale de consecință,

anularea punctului nr. 7 din Decizia nr. 94 din 24 noiembrie 2010 prin care s-a

stabilit măsura recuperării sumelor acordate necuvenit în opinia pârâtei,

reprezentând indemnizația pentru cumpărarea ținutei de serviciu și

regularizarea contribuțiilor aferente acestor drepturi salariale cu bugetele și

fondurile la care s-au făcut viramente potrivit legii.

Tribunalul București,

secția a XI-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr.

1.793 din 3 mai 2011 a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului

București, invocată de pârâtă, prin întâmpinare și a declinat competenta de

soluționare a cauzei la Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța

această hotărâre Tribunalul București a reținut că prin Regulamentul cu privire

la organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi

aprobată prin Hotărârea nr. 130 din 4 noiembrie 2010 emisă de Plenul Curții de

Conturi a României, conform pct. 228 competenta de soluționare a sesizării

formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de

Comisia de soluționare a contestațiilor aparține secției de contencios

administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei raza teritorială

se află sediul entității verificate. Fiind vorba despre o competență materială

stabilită prin legislație specială în acest caz se aplică aceste norme speciale

față de cele generale, respectiv Legea nr. 554/2004.

Prin Sentința civilă

nr. 7.300 din 5 decembrie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a

instanței invocată, din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei

în favoarea Tribunalului București, secția de contencios administrativ, și

constatând intervenit conflictul negativ de competență a înaintat cauza la

Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a hotărî

astfel, Curtea de Apel a reținut că ceea ce se contestă în cauză este Decizia

emisă de Camera de Conturi București, structură fără personalitate juridică ce

exercită, potrivit art. 1 alin. (5) din Legea nr. 94/1992, funcțiile Curții de

Conturi în unitatea administrativ-teritorială a Municipiului București.

Cu alte cuvinte,

actul administrativ supus cenzurii instanței este, în fapt, Decizia emisă de

Camera de Conturi a Municipiului București prin care au fost stabilite anumite

măsuri în sarcina entității publice controlate, măsuri a căror legalitate este

analizată de către instanță.

Prin urmare,

instituirea unei astfel de proceduri nu poate conduce la altă competență

materială decât cea instituită de art. 10 din Legea nr. 554/2004, cu atât mai

mult cu cât, potrivit aceluiași text de lege, excepția de la regulă trebuie să

fie reglementată prin lege organică.

Pentru aceleași

considerente, instanța de fond a apreciat că dispozițiile art. 228 din

Regulamentul Curții de Conturi aprobat prin Hotărârea Curții de Conturi nr.

130/2010, în vigoare începând cu 01 ianuarie 2011, nu pot înfrânge dispozițiile

legale mai sus citate.

S-a mai reținut că

este lipsită de relevanță împrejurarea că emitentul actului principal

contestat, Camera de Conturi București, este o structură fără personalitate

juridică. Această entitate are capacitate de drept administrativ având

aptitudinea prevăzută de lege de a realiza prerogative de putere publică

asigurând organizarea și executarea în concret a legii.

Ivindu-se conflictul

negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 20 alin. (2) coroborat cu

art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea acestuia.

Înalta Curte constată

că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Tribunalului

București, secția a XI-a contencios administrativ și fiscal, pentru

considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Contenciosul

administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr.

554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele

de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în

care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a

născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în

sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul

nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim,

astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii

judiciare.

Competența materială

a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de

dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora

"Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile

publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite,

contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la

500.000 de lei se soluționează în fond de către tribunalele

administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau

încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai

mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios

administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială

nu se prevede altfel".

Deci, art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de

contencios administrativ și fiscal, în raport cu organul emitent al actului și

în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ

contestat.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare,

noțiunea de act administrativ este definită ca fiind "actul unilateral cu

caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de

putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în

concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice".

În raport de obiectul

cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c)

menționate, se impune a se stabili care este actul administrativ care dă

naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus

executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de

contencios administrativ.

Potrivit

dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și

desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea

actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea

Plenului nr. 130/2010 publicată în M. Of. al României nr. 832 din 13 decembrie

2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi

județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care "suspendă

obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de

Soluționare a Contestațiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la

data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor,

prin care se respinge integral sau parțial contestația".

În raport de

dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce

efecte juridice, fiind supus obligației executării, este decizia structurii

Curții de Conturi prin care se respinge integral sau parțial contestația,

acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura

juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare.

Este adevărat că

regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor

structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că

împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor,

conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios

administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din

același regulament, "competența de soluționare a sesizării formulate de

conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de

soluționare a contestațiilor, aparține Secției de contencios administrativ și

fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul

entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ".

Dat fiind faptul că

dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului

administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare

a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii

deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de

Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană.

Dispozițiile art. 228

din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr.

130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv

în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ, în

acest sens fiind și Decizia nr. 4.522/2001 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin care a fost admisă

excepția de nelegalitate a dispozițiilor respective din Regulament.

De la dreptul comun

prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin

dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială.

Regulamentul aprobat

prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria

legilor organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în

raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare.

Față de argumentele

expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că în cazul în care se

respinge total sau parțial contestația împotriva deciziei structurii Curții de

Conturi, revine competența materială de soluționare a cauzei tribunalului,

secția contencios administrativ și fiscal, deoarece obiectul litigiului este un

act administrativ emis de o structură județeană a Curții de Conturi, ca

autoritate publică județeană.

Un argument în plus

în sensul celor reținute, îl reprezintă soluția de unificare a practicii

judiciare, din ședința Plenului Judecătorilor Secției contencios administrativ

și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție de la 20 februarie 2012 în

sensul că aparține tribunalului competența de soluționare a litigiilor având ca

obiect acțiuni prin care se solicită: (1) anularea încheierii emise de Curtea

de Conturi a României în soluționarea contestației administrative formulate

împotriva măsurilor prevăzute prin decizia emisă de Camera de Conturi

Județeană; (2) anularea deciziei emisă de Camera de Conturi Județeană; (3)

anularea procesului-verbal de constatare încheiat de Camera de Conturi

Județeană.

Față de cele arătate,

Înalta Curte constată că soluționarea în fond a cauzei privind pe Primarul

Sectorului 2, Primăria Sectorului 2 și Curtea de Conturi a României este de

competența Tribunalului București, secția a XI-a contencios administrativ și

fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe Primarul Sectorului 2, Primăria Sectorului 2

și Curtea de Conturi a României în favoarea Tribunalului București, secția a

XI-a contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 7 martie 2012.

Procesat de GGC - AM