ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5980/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 22 aprilie 2011, reclamanții Primarul Sectorului 2 și Primăria Sectorului 2 au chemat în judecată pârâta Curtea de Conturi București, solicitând suspendarea punctului 7 din Decizia nr. 94 din 24 noiembrie 2010, emisă de Camera de Conturi a Municipiului București.

În motivarea cererii, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 14 din Legea 554/2004, reclamanții au arătat că în urma acțiunii de audit financiar efectuată în cursul anului 2009, la Primăria Sectorului 2, de către auditorii publici din cadrul Camerei de Conturi a Municipiului București, s-a constat efectuarea de plăti necuvenite în sumă totală de 1.747.300 lei reprezentând indemnizații pentru cumpărarea ținutei de serviciu acordate personalului instituției.

Prin Decizia nr. 94/2010, Curtea de Conturi a stabilit în sarcina instituției reclamante măsura recuperării sumelor acordate necuvenit personalului, reprezentând indemnizațiile pentru cumpărarea ținutei de serviciu și regularizarea contribuțiilor aferente acestor drepturi salariale cu bugetele și fondurile la care s-au făcut viramente, potrivit legii.

Pentru realizarea acestor măsuri Curtea de Conturi a stabilit ca termen de realizare, data de 15 februarie 2011.

Reclamanții au susținut că, pentru recuperarea presupusului prejudiciu, vor trebui să dispună luarea unor măsuri și să urmărească recuperarea acestuia de la persoanele care au beneficiat de indemnizația presupus necuvenită, măsuri care ar putea conduce la perturbarea previzibilă gravă a funcționării instituției ca urmare a apariției unei stări conflictuale între angajați și a aplicării dispozițiilor art. 64 din Legea 94/1992. Eventualitatea tragerii la răspundere a persoanelor fizice care au săvârșit fapta penală prevăzută de art. 64 din Legea nr. 94/1992, efectuată de către organele de cercetare penală competente, poate genera, atât prejudicii persoanelor cercetate, perturbarea previzibilă gravă a funcționării instituției reclamante, cât și îngreunarea recuperării efective a prejudiciului din motive obiective ceea ce constituie, în opinia sa, un caz care justifică suspendarea executării punctului 7 din Decizia nr. 94 din 24 noiembrie 2010 a Curții de Conturi București.

Prejudiciul iminent pe care Primarul sectorului 2 și Primăria Sectorului 2 ar trebui să-l suporte imediat este suma de 1.747.300 lei, sumă care excede bugetului local aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Sectorului 2 și care va fi recuperată de la funcționari publici și personalul contractant ce au beneficiat la nivelul anului 2009 de sume cuprinse între 300 - 3600 lei.

Cu privire la împrejurările legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității deciziei contestate, au menționat și faptul că, la data de 25 noiembrie 2005, Consiliul Local al Sectorului 2 a adoptat Hotărârea nr. 147 privind aprobarea strategiei de stimulare a personalului din administrația publică a sectorului 2 al municipiului București, respectiv Hotărârea nr. 148 privind unele măsuri de stimulare a personalului din administrația publică a Sectorului 2 al municipiului București.

Mai mult, la nivelul Primăriei Sector 2 a fost încheiat contractul colectiv de muncă/acordul privind raporturile de serviciu în temeiul art. 12 alin (1) din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, prin care s-au avut în vedere și dispozițiile H.C.L.S. 2 nr. 147/2005, respectiv nr. 148/2005.

Arată că art. 12 alin. (1) din Legea nr. 130/1996 prevede că aceste contracte se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare, nefăcând distincție între salariații - funcționari publici și salariații - personal contractual.

Prin sentința civilă nr. 1797 din 3 mai 2011, Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoare Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 4488 din 28 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare a executării formulată de reclamanții Primarul Sectorului 2 și Primăria Sectorului 2, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

În fapt, a fost efectuată la Primăria sector 2 București acțiunea de audit financiar asupra contului de execuție pe anul 2009 în urma căreia s-a încheiat procesul verbal de constatare înregistrat la Camera de Conturi a Municipiului București sub nr. 108 din 26 octombrie 2010, în care s-a reținut că în anul 2009 angajații Primăriei sector 2, indiferent de statutul acestora ( funcționari publici și personal contractual) au beneficiat de decontarea cheltuielilor făcute pentru procurarea ținutei, în limita sumei de 300 lei/lunar, sume care au fost achitate trimestrial, ca avans spre decontare, ulterior, în termen de 4 zile lucrătoare de la achitarea avansului fiind depuse și deconturile justificative (facturi fiscale, bonuri fiscale).

Dreptul de decontare a ținutei angajaților a fost prevăzut în Acordul colectiv de muncă (pentru funcționarii publici) și Contractul colectiv de muncă (pentru personalul contractual), documente întocmite împreună cu sindicatele salariaților și aprobate de primarul sectorului 2, iar hotărârea Consiliului Local sector 2 nr. 175 din 14 decembrie 2009 a aprobat acordarea, din bugetul general al sectorului 2, a sumei de maximum 3.600 lei/angajat, reprezentând indemnizația pentru achiziționarea ținutei de serviciu pentru anul 2009, astfel încât în anul 2009, s-au achitat salariaților 1.347.300 lei pentru procurarea ținutei, sumă care se regăsește în contul de execuție bugetară evidențiată la Titlul II „Bunuri și servicii”- art. 20.30.30 „Alte cheltuieli cu bunuri și servicii”.

Cazul bine justificat se referă la existența unei puternice îndoieli asupra legalității actului administrativ a cărui executare se solicită a fi suspendată, având în vedere prezumția de legalitate și veridicitate de care se bucură actul administrativ, dar din înscrisurile depuse la dosar nu se poate reține existența unei asemenea îndoieli, în condițiile în care actele normative care reglementează drepturile salariale ale angajaților nu conțin dispoziții cu privire la decontarea unor sume pentru procurarea ținutei angajaților.

Susținerea reclamanților, în sensul că reprezintă un caz bine justificat eventualitatea tragerii la răspundere a persoanelor fizice care au săvârșit fapta penală prevăzută de art. 64 din Legea 94/1992, a fost considerată neîntemeiată, neputându-se reține că o situație ipotetică, o presupunere a reclamanților care, în mod evident, este lipsită de suport probator, poate contura un caz bine justificat, în lipsa formulării de către Curtea de Conturi a unei sesizări a organelor de urmărire penală cu privire la neaducerea la îndeplinire a măsurii prevăzută la pct. 7 din decizia contestată.

Curtea de apel, a apreciat că nu este îndeplinită în cauză nici condiția privind paguba iminentă definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Astfel, reclamanții au arătat că prejudiciul iminent pe care ar trebui sa-l suporte imediat este suma menționată la pct. 7 în decizie, care excede bugetului local aprobat prin Hotărârea Consiliului Local sector 2, dar sumele pentru procurarea ținutei, acordate nelegal salariaților și funcționarilor publici din Primăria sector 2, urmează a fi recuperate de la aceste persoane în conformitate cu dispozițiile art. 253-259 C. muncii în cazul salariaților și, respectiv, dispozițiile art. 84-85 din Legea 188/1999 în cazul funcționarilor publici.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții Primarul Sectorului 2 București și Primăria Sectorului 2, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fără a încadra în drept motivele de recurs.

După o expunere a temeiurilor de fapt și de drept invocate și în fața primei instanțe, recurenții – pârâți au arătat, în esență, că ambele condiții prevăzute în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sunt îndeplinite în speță, și au adăugat că prin derularea procedurii de recuperare a sumelor reținute în decizia contestată s-ar realiza nu numai cheltuieli inutile, ci și efecte negative în plan social, pentru că salariații și funcționarii publici ar fi afectați și s-ar crea o stare conflictuală, care ar reduce capacitatea de realizare a activității la standardele calitative propuse.

Printr-o completare a motivelor de recurs, depusă la dosarul Înaltei Curți, la data de 7 decembrie 2011, recurenții – reclamanți au invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel, în soluționarea cererii de suspendare a executării, arătând că în dosarul nr. 30290/3/2011, având ca obiect anularea pct. 7 din Decizia nr. 94/2010, s-a ivit un conflict negativ de competență între Tribunalul București și Curtea de Apel București, dosarul fiind înaintat Înaltei Curți, pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Recurenții – pârâți au formulat o serie de precizări și cu privire la condițiile suspendării executării deciziei, arătând că paguba iminentă ar avea un cuantum de 400.000 lei, rezultat din diferențele de sume reținute în Decizia nr. 94/2010 și în încheierea nr. VI/100 din 25 martie 2010 la care s-ar putea adăuga cheltuielile efectuate pentru recuperarea sumelor de la personalul care a beneficiat de ele, iar în ceea ce privește cazul bine justificat, au invocat prevederile art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului.

Aceste din urmă susțineri nu reprezintă critici noi, ci argumente suplimentare, în dezvoltarea motivelor de recurs deja formulate.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, Curtea de Conturi a României a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că, în raport cu prevederile art. 14 alin. (1) și art. 2 alin. (1) lit. t) și ș) din Legea nr. 554/2004, cererea de suspendare a executării pct. 7 din decizia nr. 94/24 decembrie 2010 nu îndeplinește nici condițiile de admisibilitate, nici condițiile de fond impuse de lege pentru aplicarea măsurii provizorii a suspendării actului administrativ.

II. Considerentele Înaltei Curți, asupra recursului.

Examinând cauza prin prisma motivelor formulate de recurenții – reclamanți și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., ținând seama și de apărările intimatei, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Cu privire la competența materială a primei instanțe.

Având în vedere legea aplicabilă în raport cu data învestirii instanței de fond, care este ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, și modul în care s-a derulat procedura în primă instanță în prezenta cauză, Înalta Curte, constată că motivul privind necompetența materială a curții de apel nu mai poate fi invocat în faza procesuală a recursului.

În acest sens, din actele și lucrările dosarului rezultă că, după înregistrarea dosarului la Curtea de Apel București, urmare a declinării de competență dispuse de Tribunalul București, reclamanții nu au invocat excepția de necompetență în condițiile art. 1591 alin. (2) C. proc. civ., așa cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010.

Prin urmare, cum excepția de necompetență nu a fost „invocată în condițiile legii”, așa cum prevede art. 304 pct. 3 C. proc. civ. modificat, acest motiv nu poate fi pus în discuție în recurs.

Cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit prevederilor legale menționate, „În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, o data cu sesizarea, in condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond”.

Cazul bine justificat, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, constă în împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Prin urmare, poate fi reținut un caz bine justificat atunci când examinarea sumară a aparenței dreptului duce la identificarea unor indicii de răsturnare a prezumției de legalitate care constituie fundamentul caracterului executoriu al actului administrativ, în procedura suspendării executării actului administrativ nefiind permisă prejudecarea fondului cauzei.

În speță, prima instanță a reținut corect inexistența unui caz bine justificat, pentru că, la nivelul aparenței dreptului, actele normative privind salarizarea personalului instituțiilor bugetare – personal contractual sau funcționari publici nu conțin prevederi privind decontarea unor cheltuieli cu procurarea ținutei, iar cercetarea incidenței unor prevederi ale legislației muncii ori ale contractelor colective de muncă ar prejudeca fondul cauzei. Simpla constatare că reclamanții au contestat decizia nu este aptă să conducă la răsturnarea prezumției de legalitate, iar inadvertențele de sume pot fi calificate drept erori materiale, așa cum a făcut-o curtea de apel.

Prima instanță a reținut corect și neîndeplinirea condiției pagubei iminente, definite în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, pentru că, prin decizia contestată, în sarcina recurenților – reclamanți s-au stabilit numai unele măsuri pentru înlăturarea abaterilor de la legalitate și regularitate, măsuri care nu sunt apte să producă, prin ele însele, un prejudiciu material viitor și previzibil, ale cărui consecințe să fie greu sau imposibil de recuperat în eventualitatea în care actul ar fi anulat ulterior.

Examinarea cauzei prin prisma principiului proporționalității, care implică asigurarea unui echilibru rezonabil între interesul public al executării unui act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate, fără a fi afectat de neregularități vădite, și interesele legitime ale destinatarilor actului administrativ, care nu se prevalează de apărări de natură a crea o îndoială serioasă asupra legalității și nu sunt supuși unui risc iminent de vătămare, conduce, de asemenea la concluzia că în speță nu există temeiuri pentru acordarea măsurii provizorii solicitate.

Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge, ca nefondat, recursul formulat potrivit art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Primarul Sectorului 2 București și Primăria Sectorului 2, împotriva sentinței civile nr. 4488 din 28 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 decembrie 2011.