ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5347/2013

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții Primarul sectorului 3 L.N. și Primăria sectorului 3, prin Primar, au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi - Camera de Conturi București - Comisia de soluționare a contestațiilor, anularea Încheierii nr. VI.122 din 20 martie 2011 emisă de pârâtă și admiterea contestației formulate de reclamanți împotriva Deciziei nr. 99 din 6 octombrie 2010 emisă de Camera de Conturi București, în sensul anulării constatărilor și dispozițiilor dispuse la pct. 5 din decizie.

În motivarea cererii, reclamanții au susținut, în esență, că actele contestate sunt nelegale, întrucât sumele acordate pentru procurarea ținutei salariaților au fost legal plătite în conformitate cu Acordul/Contractul colectiv de muncă pe anul 2009, și drept urmare măsura recuperării sumelor astfel încasate de către angajații reclamanților apare ca vădit nelegală. Prin Sentința nr. 1991 din 9 mai 2012, Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată de către această instanță din oficiu și, în consecință, a declinat cauza în favoarea Curții de Apel București.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că, în prezenta cauză este contestată Încheierea nr. VI.122 din 29 martie 2011 emisă de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi București - Comisia de Soluționare a Contestațiilor prin care a fost respinsă contestația din 17 decembrie 2010 formulată de Primarul sectorului 3 împotriva Deciziei nr. 99 din 6 decembrie 2010 emisă de Camera de Conturi București. S-au avut în vedere de către Tribunal dispozițiile art. 227 și 228 din Hotărârea nr. 130/2010 privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, ce pun în aplicare prevederile Legii nr. 94/1992, republicată, privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, competența de soluționare a cauzei de față, revenind, astfel, Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

La rândul său, prin Sentința civilă nr. 6805 din 28 noiembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, și a dispus declinarea cauzei, spre competentă soluționare, către Tribunalul București, secția de contencios administrativ și fiscal. În motivarea acestei soluții, în esență, Curtea a reținut că în speță, actul administrativ producător de efecte juridice este decizia Camerei de Conturi, Încheierea Curții constituind doar soluția dată contestației administrative, astfel că, în considerarea rangului de autoritate locală (județeană) a emitentului actului administrativ (la care se referă expres art. 10 din Legea contenciosului administrativ), competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului în raza căruia își are sediul emitentul.

Constatând existența conflictului negativ de competență, Curtea de Apel București a decis, în temeiul art. 20 pct. 2, art. 21 și 22 alin. (3) C. proc. civ., înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării conflictului negativ de competență. Examinând conflictul negativ de competență, Curtea va constata că în speță, în raport de obiectul litigiului și dispozițiile legale incidente, competența soluționării cauzei aparține Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Înalta Curte constată că, în speță, în urma auditului financiar asupra conturilor de execuție bugetară pe anul 2008 efectuată la Primăria sectorului 3 București, Camera de Conturi a Municipiului București a constatat abateri de la legalitate și regularitate consemnate în procesul-verbal de constatare înregistrat la 26 octombrie 2010. Pentru înlăturarea abaterilor constatate, Camera de Conturi a Municipiului București a stabilit, prin Decizia nr. nr. 99 din 6 decembrie 2010, măsuri privind stabilirea întinderii prejudiciului și măsuri de recuperare a acestuia. Împotriva pct. 5 din această decizie entitatea verificată a formulat contestație, respinsă prin Încheierea nr. VI.122 din 29 martie 2011 a Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României.

Prin acțiunea introdusă de instanță, reclamanții au solicitat anularea Încheierii nr. VI. 122 din 20 martie 2011 emisă de pârâtă și admiterea contestației formulate de reclamanți împotriva Deciziei nr. 99 din 6 octombrie 2010 emisă de Camera de Conturi București, în sensul anulării constatărilor și dispozițiilor dispuse la pct. 5 din decizie. Măsurile și constatările contestate, prevăzute în Decizia nr. nr. 99 din 6 decembrie 2010 emisă de Camera de Conturi a Municipiului București, se circumscriu prevederilor art. 37 raportat la art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi. În conformitate cu prevederile art. 37 „În situația în care, în urma verificărilor efectuate pe parcursul execuției bugetului la persoanele juridice prevăzute la art. 23 și 24, rezultă fapte prin care au fost constatate prejudicii sau abateri cu caracter financiar, valorificarea constatărilor se face potrivit prevederilor art. 33”.

Art. 33 alin. (3) prevede - „În situațiile în care se constată existența unor abateri de la legalitate și regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entității publice auditate această stare de fapt, stabilirea întinderii prejudiciului și dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligație a conducerii entității audiate”.

Pe de altă parte, Legea nr. 94/1992 nu conține norme derogatorii de la regulile generale de determinare a competenței materiale a instanțelor de contencios administrativ, astfel cum sunt reglementate în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care prevede: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Având ca reper textul de lege precitat, rezultă că au fost stabilite două criterii pentru determinarea competenței materiale a instanțelor de contencios administrativ: a) criteriul poziției în sistemul autorităților publice a emitentului actului; b) criteriul valoric în cauzele fiscale (500.000 RON - valoarea impozitului, taxei, contribuției datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat). Cum în speța de față nu se contestă acte administrative care să privească plata taxelor, impozitelor, contribuțiilor sau datoriilor vamale, rezultă că este aplicabil criteriul poziției în sistemul autorităților publice a autorității emitente a actului contestat. Or, acțiunea reclamanților vizează, în esență, anularea parțială a actelor administrative emise de Camera de Conturi a Municipiului București, condiții în care competența de soluționare a prezentei cauze revine Tribunalului, iar nu Curții de Apel.

Este lipsit de relevanță că prevederile art. 228 din Hotărârea nr. 130/2010 trimit la Curtea de Apel, în a cărei rază teritorială este situat sediul entității verificate de controlorii financiari din cadrul Curții de Conturi, ca instanță competentă material a soluționa acțiunea, deoarece nu poate fi aplicată cu prioritate o regulă dintr-un act infralegislativ în detrimentul normei cu putere de lege care reglementează competența materială a instanțelor de contencios administrativ [ art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 ] , în lipsa unei norme derogatorii de aceeași forță juridică cu regula consacrată în Legea contenciosului administrativ. De altfel, în acest sens este și Decizia nr. 4522/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin a fost admisă excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 228 din Hotărârea nr. 130/2010 a Plenului Curții de Conturi a României.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte concluzionează că în prezenta cauză competența materială de soluționare în primă instanță a cauzei revine Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal, soluționând conflictul negativ de competență în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind reclamanții Primarul sectorului 3 L.N. și Primăria sectorului 3 prin Primar în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi - Camera de Conturi București - Comisia de soluționare a contestațiilor în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 mai 2013. Procesat de GGC - AS