ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5347/2013

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal,

reclamanții Primarul sectorului 3 L.N. și Primăria sectorului 3, prin Primar,

au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi - Camera de Conturi

București - Comisia de soluționare a contestațiilor, anularea Încheierii nr.

VI.122 din 20 martie 2011 emisă de pârâtă și admiterea contestației formulate

de reclamanți împotriva Deciziei nr. 99 din 6 octombrie 2010 emisă de Camera de

Conturi București, în sensul anulării constatărilor și dispozițiilor dispuse la

pct. 5 din decizie.

În motivarea cererii,

reclamanții au susținut, în esență, că actele contestate sunt nelegale,

întrucât sumele acordate pentru procurarea ținutei salariaților au fost legal

plătite în conformitate cu Acordul/Contractul colectiv de muncă pe anul 2009,

și drept urmare măsura recuperării sumelor astfel încasate de către angajații

reclamanților apare ca vădit nelegală.

Prin Sentința nr. 1991

din 9 mai 2012, Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și

fiscal, a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată de către

această instanță din oficiu și, în consecință, a declinat cauza în favoarea

Curții de Apel București.

Pentru a hotărî

astfel, Tribunalul a reținut că, în prezenta cauză este contestată Încheierea

nr. VI.122 din 29 martie 2011 emisă de Curtea de Conturi a României - Camera de

Conturi București - Comisia de Soluționare a Contestațiilor prin care a fost

respinsă contestația din 17 decembrie 2010 formulată de Primarul sectorului 3

împotriva Deciziei nr. 99 din 6 decembrie 2010 emisă de Camera de Conturi

București.

S-au avut în vedere

de către Tribunal dispozițiile art. 227 și 228 din Hotărârea nr. 130/2010 privind

organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum

și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, ce pun în aplicare

prevederile Legii nr. 94/1992, republicată, privind organizarea și funcționarea

Curții de Conturi, competența de soluționare a cauzei de față, revenind,

astfel, Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal.

La rândul său, prin

Sentința civilă nr. 6805 din 28 noiembrie 2012, Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția

necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, și a dispus declinarea

cauzei, spre competentă soluționare, către Tribunalul București, secția de

contencios administrativ și fiscal.

În motivarea acestei

soluții, în esență, Curtea a reținut că în speță, actul administrativ

producător de efecte juridice este decizia Camerei de Conturi, Încheierea

Curții constituind doar soluția dată contestației administrative, astfel că, în

considerarea rangului de autoritate locală (județeană) a emitentului actului

administrativ (la care se referă expres art. 10 din Legea contenciosului

administrativ), competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului în raza

căruia își are sediul emitentul.

Constatând existența

conflictului negativ de competență, Curtea de Apel București a decis, în

temeiul art. 20 pct. 2, art. 21 și 22 alin. (3) C. proc. civ., înaintarea

cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, în vederea soluționării conflictului negativ de

competență.

Examinând conflictul

negativ de competență, Curtea va constata că în speță, în raport de obiectul

litigiului și dispozițiile legale incidente, competența soluționării cauzei

aparține Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Înalta Curte constată

că, în speță, în urma auditului financiar asupra conturilor de execuție

bugetară pe anul 2008 efectuată la Primăria sectorului 3 București, Camera de

Conturi a Municipiului București a constatat abateri de la legalitate și

regularitate consemnate în procesul-verbal de constatare înregistrat la 26

octombrie 2010.

Pentru înlăturarea

abaterilor constatate, Camera de Conturi a Municipiului București a stabilit,

prin Decizia nr. nr. 99 din 6 decembrie 2010, măsuri privind stabilirea

întinderii prejudiciului și măsuri de recuperare a acestuia.

Împotriva pct. 5 din

această decizie entitatea verificată a formulat contestație, respinsă prin

Încheierea nr. VI.122 din 29 martie 2011 a Comisiei de soluționare a contestațiilor

din cadrul Curții de Conturi a României.

Prin acțiunea

introdusă de instanță, reclamanții au solicitat anularea Încheierii nr. VI. 122

din 20 martie 2011 emisă de pârâtă și admiterea contestației formulate de

reclamanți împotriva Deciziei nr. 99 din 6 octombrie 2010 emisă de Camera de

Conturi București, în sensul anulării constatărilor și dispozițiilor dispuse la

pct. 5 din decizie.

Măsurile și

constatările contestate, prevăzute în Decizia nr. nr. 99 din 6 decembrie 2010

emisă de Camera de Conturi a Municipiului București, se circumscriu

prevederilor art. 37 raportat la art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992

privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi.

În conformitate cu

prevederile art. 37 „În situația în care, în urma verificărilor efectuate pe

parcursul execuției bugetului la persoanele juridice prevăzute la art. 23 și

24, rezultă fapte prin care au fost constatate prejudicii sau abateri cu

caracter financiar, valorificarea constatărilor se face potrivit prevederilor

art. 33”.

Art. 33 alin. (3)

prevede - „În situațiile în care se constată existența unor abateri de la

legalitate și regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se

comunică conducerii entității publice auditate această stare de fapt,

stabilirea întinderii prejudiciului și dispunerea măsurilor pentru recuperarea

acestuia devin obligație a conducerii entității audiate”.

Pe de altă parte,

Legea nr. 94/1992 nu conține norme derogatorii de la regulile generale de

determinare a competenței materiale a instanțelor de contencios administrativ,

astfel cum sunt reglementate în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care

prevede: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de

autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până

la 500.000 RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale,

iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile

publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții,

datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se

soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale

curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Având ca reper textul

de lege precitat, rezultă că au fost stabilite două criterii pentru

determinarea competenței materiale a instanțelor de contencios administrativ:

a) criteriul poziției în sistemul autorităților publice a emitentului actului;

b) criteriul valoric în cauzele fiscale (500.000 RON - valoarea impozitului,

taxei, contribuției datoriei vamale care face obiectul actului administrativ

contestat).

Cum în speța de față

nu se contestă acte administrative care să privească plata taxelor,

impozitelor, contribuțiilor sau datoriilor vamale, rezultă că este aplicabil

criteriul poziției în sistemul autorităților publice a autorității emitente a

actului contestat.

Or, acțiunea

reclamanților vizează, în esență, anularea parțială a actelor administrative

emise de Camera de Conturi a Municipiului București, condiții în care

competența de soluționare a prezentei cauze revine Tribunalului, iar nu Curții

de Apel.

Este lipsit de

relevanță că prevederile art. 228 din Hotărârea nr. 130/2010 trimit la Curtea

de Apel, în a cărei rază teritorială este situat sediul entității verificate de

controlorii financiari din cadrul Curții de Conturi, ca instanță competentă

material a soluționa acțiunea, deoarece nu poate fi aplicată cu prioritate o regulă

dintr-un act infralegislativ în detrimentul normei cu putere de lege care

reglementează competența materială a instanțelor de contencios administrativ

[

art. 10 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004

]

, în lipsa unei norme

derogatorii de aceeași forță juridică cu regula consacrată în Legea

contenciosului administrativ.

De altfel, în acest

sens este și Decizia nr. 4522/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal, prin a fost admisă excepția de

nelegalitate a dispozițiilor art. 228 din Hotărârea nr. 130/2010 a Plenului

Curții de Conturi a României.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte concluzionează că în prezenta cauză competența

materială de soluționare în primă instanță a cauzei revine Tribunalului

București, secția contencios administrativ și fiscal, soluționând conflictul

negativ de competență în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind reclamanții Primarul sectorului 3 L.N. și Primăria

sectorului 3 prin Primar în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi - Camera

de Conturi București - Comisia de soluționare a contestațiilor în favoarea

Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 mai 2013.

Procesat de GGC - AS