ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 913/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 913/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul
Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal,
reclamanții Primăria Sectorului 1 și Primarul Sectorului 1 București au
solicitat, în contradictoriu cu pârâta CC, să se dispună în temeiul art. 14 din
Legea nr. 554/2004 suspendarea Deciziei nr. 98 din 06 decembrie 2010 și a
Încheierii nr. VI.243 din 30 mai 2011 emise de aceasta.
Prin Sentința civilă
nr. 2697 din 05 iulie 2011 a Tribunalului București, secția a IX-a contencios
administrativ și fiscal a fost admisă excepția necompetenței materiale și a
fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel
București, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25
iulie 2011 sub nr. 48442/3/2011.
La data de 26
septembrie 2011 pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea
cererii de suspendare ca neîntemeiată.
Prin Sentința civilă
nr. 6075 din 20 octombrie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a
contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată cererea formulată
de reclamanții Primăria Sectorului 1 și Primarul Sectorului 1, în
contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României și a luat act că nu s-au
solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța
această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, faptul că prin pct. 1
din Decizia nr. 98 din 06 decembrie 2010 emisă de Curtea de Conturi a României
s-a decis recuperarea sumelor acordate fără temei legal pe anul 2009
personalului instituției cu titlul de sporuri, indemnizații, prime, sume de
reprezentare și a daunelor aferente, potrivit legii și regularizarea cu
bugetele la care s-au virat impozitele și contribuțiile sociale aferente
acestor plăți necuvenite.
Împotriva acestui act
a formulat contestație pârâtul Primarul Sectorului 1 București, ce a fost
respinsă prin Încheierea nr. VI.243 din 30 mai 2011.
S-a mai reținut că,
în speță, reclamanții au invocat aspecte legate de autoritatea căreia îi revine
competența de a stabili întinderea prejudiciului și dispunerea măsurilor pentru
recuperarea acestuia, precum și faptul că, procedând la o verificare sumară a
dispozitivului Deciziei nr. 98 din 06 decembrie 2010 emisă de Curtea de Conturi
a României - Camera de Conturi a Municipiului București, instanța a observat că
la pct. 1 s-a dispus ca ordonatorul de credite al Primăriei Sectorului 1 să ia
măsuri pentru recuperarea sumelor acordate fără temei legal pe anul 2009
personalului instituției, cu titlul de sporuri, indemnizații, prime, sume de
reprezentare și a daunelor aferente, potrivit legii și regularizarea cu
bugetele la care s-au virat impozitele și contribuțiile sociale aferente
acestor plăți necuvenite, fără a se stabili un cuantum al prejudiciului și fără
a indica măsurile concrete ce ar trebuie adoptate în vederea aducerii la
îndeplinite a acestei obligații.
Astfel, instanța a
reținut că motivele invocate de reclamanți nu pot fi apreciate ca împrejurări
legate de starea de drept sau de fapt de natură să creeze o îndoială serioasă
asupra legalității actului, iar, în ceea ce privește paguba iminentă, s-a
apreciat că, deși reclamanții relevă o serie de consecințe ale actului
administrativ a cărui suspendare o solicită, acestea sunt pur ipotetice și
speculative, cu atât mai mult cu cât în justificarea îndeplinirii condiției
pagubei iminente nu pot fi pur și simplu invocate efectele actului.
Având în vedere
aceste considerente, nefiind îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de
art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanța a apreciat că cererea de suspendare
formulată de reclamantă este neîntemeiată, respingând-o ca atare.
Împotriva acestei
hotărâri au declarat recurs reclamanții Primăria Sectorului 1 și Primarul
Sectorului 1, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând
dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.
Înainte de a analiza
motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în
conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței
materiale invocată din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunțată
de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art.
304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar, în temeiul
dispozițiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentința atacată și va trimite
cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București, secția contencios
administrativ și fiscal.
Pentru a ajunge la
această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare
arătate:
Cererea de suspendare
a executării formulată de Primăria Sectorului 1 și Primarul Sectorului 1 are ca
obiect Decizia nr. 98 din 6 decembrie 2010, emisă de pârâta CC a Municipiului
București în examinarea abaterilor de la legalitate și regularitate consemnate
în Procesul-verbal de constatare nr. 28557 din 26 octombrie 2010, încheiat în
urma auditului financiar al contului de execuție pe anul 2009 efectuat Primăria
Sectorului 1, precum și Încheierea nr. VI 243 din 30 mai 2011, emisă de Curtea
de Conturi a României, prin care a fost respinsă contestația formulată
împotriva Deciziei nr. 98 din 6 decembrie 2010.
În drept, Decizia nr.
98 din 6 decembrie 2010 și Încheierea nr. VI 243 din 30 mai 2011 s-au întemeiat
pe prevederile Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de
Conturi și ale Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activităților
specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din
aceste activități.
Actele normative
susmenționate, și care reprezintă temeiul juridic al actelor administrative deduse
judecății, nu cuprind norme derogatorii de la regulile de drept comun din Legea
nr. 554/2004 cu privire la competența materială de soluționare a litigiilor de
contencios administrativ.
Deși art. 14 din
Legea nr. 554/2004 nu prevede expres, pentru soluționarea cererii de suspendare
a executării formulate în faza derulării procedurii prealabile administrative,
aplicarea normelor de competență statuate pentru acțiunea în anularea actului
administrativ, logica internă a textului impune ca măsurile provizorii să fie
soluționate de instanța competentă să se pronunțe asupra fondului dreptului.
Astfel, competența
materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată
de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora:
„Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile
publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite,
contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la
500.000 de RON se soluționează în fond de către tribunalele
administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau
încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și
impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai
mari de 500.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios
administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială
nu se prevede altfel”.
Deci, art. 10 alin.
(1) din Legea nr. 554/2004 reglementează competența materială a instanței de
contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile Codului de
procedură civilă, făcând o dublă distincție pentru stabilirea competenței
instanțelor de contencios administrativ: în raport cu organul emitent al
actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului
administrativ contestat.
Astfel, pe de o
parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de
autoritățile publice locale și județene (litigii ce sunt date în competența
tribunalelor administrativ-fiscale) și acte administrative emise sau încheiate
de autoritățile publice centrale (litigii ce sunt date în competența secțiilor
de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel).
În raport de
prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, litigiul privind un act
administrativ emis de o autoritate publică locală se soluționează în fond de
către tribunal.
În același sens, în
ședința Plenului Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți
de Casație și Justiție din data de 20 februarie 2012 s-a hotărât că aparține
tribunalului competența de soluționare a litigiilor având ca obiect acțiuni
prin care se solicită: (1) anularea încheierii emise de Curtea de Conturi a
României în soluționarea contestației administrative formulate împotriva
măsurilor prevăzute prin decizia emisă de Camera de Conturi Județeană; (2)
anularea deciziei emisă de Camera de Conturi Județeană; (3) anularea
procesului-verbal de constatare încheiat de Camera de Conturi Județeană.
Astfel, în raport cu
dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările
și completările ulterioare și având în vedere actele ce formează obiectul
litigiului, s-a apreciat că actul administrativ care dă naștere, modifică sau
stinge raporturi juridice, care este supus executării și care poate constitui
obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ, este
decizia emisă de Camera de Conturi Județeană, care este o autoritate publică de
nivel local.
S-a mai reținut că și
atunci când, prin încheierea pe care o pronunță, structura centrală a Curții de
Conturi a României respinge sau admite în parte contestația formulată împotriva
deciziei emise de Camera de Conturi Județeană, actul administrativ care produce
efecte juridice și care este supus obligației de executare este tot decizia
emisă de Camera de Conturi Județeană, care este o autoritate publică de nivel
local.
Trebuie precizat că
soluțiile de principiu adoptate la nivelul secției reprezintă un mecanism menit
să preîntâmpine pronunțarea unor soluții neunitare, mai ales că rolul Înaltei
Curți este acela de unificare a practicii judiciare, iar soluțiile acesteia nu
pot constitui sursă de insecuritate a raporturilor juridice.
În consecință, având
în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312
alin. (6) și art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se
casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare
Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de Primăria Sectorului 1 și de Primarul Sectorului 1 împotriva
Sentinței civile nr. 6075 din 20 octombrie 2011 a Curții de Apel București,
secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința
atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București,
secția de contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 22 februarie 2012.
Procesat de GGC - LM