ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 913/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal,

reclamanții Primăria Sectorului 1 și Primarul Sectorului 1 București au

solicitat, în contradictoriu cu pârâta CC, să se dispună în temeiul art. 14 din

Legea nr. 554/2004 suspendarea Deciziei nr. 98 din 06 decembrie 2010 și a

Încheierii nr. VI.243 din 30 mai 2011 emise de aceasta.

Prin Sentința civilă

nr. 2697 din 05 iulie 2011 a Tribunalului București, secția a IX-a contencios

administrativ și fiscal a fost admisă excepția necompetenței materiale și a

fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel

București, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25

iulie 2011 sub nr. 48442/3/2011.

La data de 26

septembrie 2011 pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea

cererii de suspendare ca neîntemeiată.

Prin Sentința civilă

nr. 6075 din 20 octombrie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată cererea formulată

de reclamanții Primăria Sectorului 1 și Primarul Sectorului 1, în

contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României și a luat act că nu s-au

solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, faptul că prin pct. 1

din Decizia nr. 98 din 06 decembrie 2010 emisă de Curtea de Conturi a României

s-a decis recuperarea sumelor acordate fără temei legal pe anul 2009

personalului instituției cu titlul de sporuri, indemnizații, prime, sume de

reprezentare și a daunelor aferente, potrivit legii și regularizarea cu

bugetele la care s-au virat impozitele și contribuțiile sociale aferente

acestor plăți necuvenite.

Împotriva acestui act

a formulat contestație pârâtul Primarul Sectorului 1 București, ce a fost

respinsă prin Încheierea nr. VI.243 din 30 mai 2011.

S-a mai reținut că,

în speță, reclamanții au invocat aspecte legate de autoritatea căreia îi revine

competența de a stabili întinderea prejudiciului și dispunerea măsurilor pentru

recuperarea acestuia, precum și faptul că, procedând la o verificare sumară a

dispozitivului Deciziei nr. 98 din 06 decembrie 2010 emisă de Curtea de Conturi

a României - Camera de Conturi a Municipiului București, instanța a observat că

la pct. 1 s-a dispus ca ordonatorul de credite al Primăriei Sectorului 1 să ia

măsuri pentru recuperarea sumelor acordate fără temei legal pe anul 2009

personalului instituției, cu titlul de sporuri, indemnizații, prime, sume de

reprezentare și a daunelor aferente, potrivit legii și regularizarea cu

bugetele la care s-au virat impozitele și contribuțiile sociale aferente

acestor plăți necuvenite, fără a se stabili un cuantum al prejudiciului și fără

a indica măsurile concrete ce ar trebuie adoptate în vederea aducerii la

îndeplinite a acestei obligații.

Astfel, instanța a

reținut că motivele invocate de reclamanți nu pot fi apreciate ca împrejurări

legate de starea de drept sau de fapt de natură să creeze o îndoială serioasă

asupra legalității actului, iar, în ceea ce privește paguba iminentă, s-a

apreciat că, deși reclamanții relevă o serie de consecințe ale actului

administrativ a cărui suspendare o solicită, acestea sunt pur ipotetice și

speculative, cu atât mai mult cu cât în justificarea îndeplinirii condiției

pagubei iminente nu pot fi pur și simplu invocate efectele actului.

Având în vedere

aceste considerente, nefiind îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de

art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanța a apreciat că cererea de suspendare

formulată de reclamantă este neîntemeiată, respingând-o ca atare.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs reclamanții Primăria Sectorului 1 și Primarul

Sectorului 1, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând

dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.

Înainte de a analiza

motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în

conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței

materiale invocată din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunțată

de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art.

304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentința atacată și va trimite

cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București, secția contencios

administrativ și fiscal.

Pentru a ajunge la

această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare

arătate:

Cererea de suspendare

a executării formulată de Primăria Sectorului 1 și Primarul Sectorului 1 are ca

obiect Decizia nr. 98 din 6 decembrie 2010, emisă de pârâta CC a Municipiului

București în examinarea abaterilor de la legalitate și regularitate consemnate

în Procesul-verbal de constatare nr. 28557 din 26 octombrie 2010, încheiat în

urma auditului financiar al contului de execuție pe anul 2009 efectuat Primăria

Sectorului 1, precum și Încheierea nr. VI 243 din 30 mai 2011, emisă de Curtea

de Conturi a României, prin care a fost respinsă contestația formulată

împotriva Deciziei nr. 98 din 6 decembrie 2010.

În drept, Decizia nr.

98 din 6 decembrie 2010 și Încheierea nr. VI 243 din 30 mai 2011 s-au întemeiat

pe prevederile Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de

Conturi și ale Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activităților

specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din

aceste activități.

Actele normative

susmenționate, și care reprezintă temeiul juridic al actelor administrative deduse

judecății, nu cuprind norme derogatorii de la regulile de drept comun din Legea

nr. 554/2004 cu privire la competența materială de soluționare a litigiilor de

contencios administrativ.

Deși art. 14 din

Legea nr. 554/2004 nu prevede expres, pentru soluționarea cererii de suspendare

a executării formulate în faza derulării procedurii prealabile administrative,

aplicarea normelor de competență statuate pentru acțiunea în anularea actului

administrativ, logica internă a textului impune ca măsurile provizorii să fie

soluționate de instanța competentă să se pronunțe asupra fondului dreptului.

Astfel, competența

materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată

de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora:

„Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile

publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite,

contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la

500.000 de RON se soluționează în fond de către tribunalele

administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau

încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai

mari de 500.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios

administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială

nu se prevede altfel”.

Deci, art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 reglementează competența materială a instanței de

contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile Codului de

procedură civilă, făcând o dublă distincție pentru stabilirea competenței

instanțelor de contencios administrativ: în raport cu organul emitent al

actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului

administrativ contestat.

Astfel, pe de o

parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de

autoritățile publice locale și județene (litigii ce sunt date în competența

tribunalelor administrativ-fiscale) și acte administrative emise sau încheiate

de autoritățile publice centrale (litigii ce sunt date în competența secțiilor

de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel).

În raport de

prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, litigiul privind un act

administrativ emis de o autoritate publică locală se soluționează în fond de

către tribunal.

În același sens, în

ședința Plenului Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți

de Casație și Justiție din data de 20 februarie 2012 s-a hotărât că aparține

tribunalului competența de soluționare a litigiilor având ca obiect acțiuni

prin care se solicită: (1) anularea încheierii emise de Curtea de Conturi a

României în soluționarea contestației administrative formulate împotriva

măsurilor prevăzute prin decizia emisă de Camera de Conturi Județeană; (2)

anularea deciziei emisă de Camera de Conturi Județeană; (3) anularea

procesului-verbal de constatare încheiat de Camera de Conturi Județeană.

Astfel, în raport cu

dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările

și completările ulterioare și având în vedere actele ce formează obiectul

litigiului, s-a apreciat că actul administrativ care dă naștere, modifică sau

stinge raporturi juridice, care este supus executării și care poate constitui

obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ, este

decizia emisă de Camera de Conturi Județeană, care este o autoritate publică de

nivel local.

S-a mai reținut că și

atunci când, prin încheierea pe care o pronunță, structura centrală a Curții de

Conturi a României respinge sau admite în parte contestația formulată împotriva

deciziei emise de Camera de Conturi Județeană, actul administrativ care produce

efecte juridice și care este supus obligației de executare este tot decizia

emisă de Camera de Conturi Județeană, care este o autoritate publică de nivel

local.

Trebuie precizat că

soluțiile de principiu adoptate la nivelul secției reprezintă un mecanism menit

să preîntâmpine pronunțarea unor soluții neunitare, mai ales că rolul Înaltei

Curți este acela de unificare a practicii judiciare, iar soluțiile acesteia nu

pot constitui sursă de insecuritate a raporturilor juridice.

În consecință, având

în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312

alin. (6) și art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se

casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare

Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Primăria Sectorului 1 și de Primarul Sectorului 1 împotriva

Sentinței civile nr. 6075 din 20 octombrie 2011 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București,

secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 februarie 2012.

Procesat de GGC - LM