ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2345/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1124 din 25 ianuarie 2012 pronunțată de Judecătoria Oradea a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, în cauza având ca obiect plângerea contravențională formulată de petenta SC R.F. SRL în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă Galați. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că la data de 12 august 2011 a fost încheiat procesul verbal contestat, inspectorii I.T.M. Galați constatând în urma efectuării unui control la punctul de lucru al SC R.F. SRL din localitatea Costinești incinta B.T.T., Complex comercial, coafor, săvârșirea a patru fapte contravenționale, printre care și primirea la muncă a numitei T.A.C., fără a-i încheia contract individual de muncă.

Prin sentința civilă nr. 3197 din 4 decembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Mangalia s-a dispus admiterea excepției necompetenței teritoriale a acestei instanțe și declinarea competenței de soluționare a contestației formulate de petenta SC R.F. SRL, în favoarea Judecătoriei Oradea. Pentru a pronunța astfel instanța a reținut următoarele. Punctul de lucru nu poate fi „angajator", iar posibila neîndeplinire a obligației de a încheia contracte de muncă nu se putea săvârși decât la sediul angajatorului, întrucât inacțiunea se săvârșește, ca element material al contravenției, la locul în care ar fi trebuit să se săvârșească acțiunea, conduită activă, la care legea obligă. Față de cele reținute, întrucât sediul angajatorului se află în municipiul Oradea, în temeiul art. 32 alin. (2) din O.G.

nr. 2/2001, art. 158 și art. 159 pct. 3 C. proc. civ., instanța a considerat că posibila neîndeplinire a obligației de a încheia contracte de muncă nu poate fi legată decât de sediul angajatorului, situație în care s-a dispus admiterea excepției necompetenței teritoriale și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea. Examinând conflictul de competență teritorială instanța reține următoarele: Contravenția în raport cu care se dispută competența teritorială, este cea prevăzută de art. 276 alin. (1) lit. e) C. mun., și constă în „primirea la muncă a persoanelor fără încheierea unui contract de muncă, potrivit art. 16 alin. (1) din același Cod ". În declinarea reciprocă a cauzei spre soluționare „locul săvârșirii contravenției" statuat de art. 32 alin. (2) din O.G.

nr. 2/2001 în raport cu care se determină instanța competentă a o soluționa, a fost stabilit sediul angajatorului deoarece la acel loc se săvârșește inacțiunea care constă în neîncheierea contractului de muncă (cum a reținut Judecătoria Mangalia) și dimpotrivă punctul de lucru unde s-a desfășurat controlul inspectorilor I.T.M. Galați, adică locul unde au fost identificate persoanele care desfășurau activitatea fără ca societatea contravenientă să le încheie contracte de muncă (Judecătoria Oradea). A stabili locul săvârșirii contravenției ca element de determinare a competenței teritoriale înseamnă a statua asupra conținutului contravenției cu consecința identificării locului săvârșirii ei. Or, potrivit art. 276 alin. (1) lit. e) C. mun., contravenția constă în primirea la muncă a persoanelor fără încheierea unui contract de muncă, Prin urmare, contravenția nu are ca element material neîncheierea contractului de muncă în condițiile art. 16 alin. (1) C. mun.

ci primirea la muncă, folosirea muncii fără existența unui astfel de contract. Cum folosirea muncii fără forme legale (în absența contractului de muncă ale cărui elemente sunt prevăzute în art. 16 C. mun. constă în acțiunea imputată angajatorului, care folosește munca neangajată în condițiile legii, locul săvârșirii contravenției este locul unde au fost depistate persoanele prestând munca în afara condițiilor impuse de lege. A proceda altfel, înseamnă a deplasa nepermis conținutul contravenției de la folosirea muncii fără contract de muncă, la obligația încheierii contractului de muncă, obligație care privită în sine nu atrage nicio consecință juridică dacă nu are ca rezultat și folosirea muncii.

De aici rezultă că legiuitorul nu a sancționat neîncheierea contractului de muncă, ci folosirea muncii în aceste condiții, și în consecință contravenția se săvârșește ca loc, acolo unde au fost identificate persoanele prestând o astfel de muncă. Reținând contrariul ar însemna că toate contravențiile s-ar putea săvârși doar la sediul angajatorului, lucru exclus din moment ce nu verificarea existenței contractelor de muncă constituie obiectul contravenției în litigiu, ci folosirea muncii în absența lor, situație care nu se poate devoala decât prin surprinderea acelor persoane ca prestând munca fără forme legale, indiferent unde este locul de prestare al acestora în afara condițiilor impuse de lege.

Prin urmare, obiectul contravenției nu constă în verificarea condițiilor de legalitate ale contractului de muncă care poate fi încheiat atât la sediul angajatorului cât și oriunde, ci dacă, persoanele care prestează muncă au sau nu contract de muncă, adică dacă erau folosite ca muncă de angajator, fără a realiza condiția impusă de lege, aceea a existenței contractului de muncă. În consecință, dat fiind faptul că numita T.A.C. a fost surprinsă la punctul de lucru din Costinești al angajatorului ca desfășurând activități fără a avea contract de muncă, acesta este locul săvârșirii contravenției, cel unde persoana a fost primită la muncă, adică locul desfășurării muncii tară forme legale așa cum dispune art. 276 alin. (1) lit. e) C. mun., și prin urmare competența teritorială de soluționare a plângerii contravenționale statuată de Înalta Curte de Casație și Justiție conform art. 20 din C. proc.

civ. aparține Judecătoriei Mangalia, conform art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mangalia. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 aprilie 2013.