ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1521/2012

Asupra

recursurilor de față,

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 4 mai 2012

Curtea de Apel București, secția a ll-a penală, în Dosarul nr. 2932/2/2012, în

baza art. 160

8

alin. (1) C. proc. pen., a admis în principiu

cererile de liberare provizorie sub control judiciar, formulate de inculpații, M.A.

și M.A.A., iar în baza art. 160

8a

alin. (6) C. proc. pen. a respins,

ca nefondate, cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de

inculpații, M.A.A. și M.A.

Pentru a

hotărî astfel s-a reținut că inculpatul M.A.A. a fost trimis în judecată pentru

săvârșirea infracțiunilor de instigare la infracțiunea de spălare a banilor,

prevăzută și pedepsită de art. 6 din Legea nr. 78/2000; trafic de influență, în

formă continuată, prevăzut și pedepsit de art. 6, de art. 257 alin. (1) C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; fals intelectual, în forma

participației improprii (instigare mediată) prevăzut și pedepsit de art. 31

alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din

Legea nr. 78/2000, instigare la infracțiunea de spălare a banilor, prevăzută și

pedepsită de art. 25 C. pen. raportat la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 656/2002 raportat la art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 78/2000 și

asociere pentru săvârșirea de infracțiuni (de corupție), prevăzută și pedepsită

de art. 323 alin. (1) și alin. (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. b) din

Legea nr. 78/2000, deci infracțiuni pentru care este prevăzută închisoarea ce

nu depășește 18 ani, acestea făcând parte dintre cele pentru care este

admisibilă liberarea sub control judiciar.

Prin

rechizitoriul din data de 13 februarie 2012, al Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție a reținut că, în

calitate de primar al comunei Jilava, inc. M.A. a pretins suma de 500.000 euro

denunțătorului P.F. (din care a primit până în prezent 50.000 euro), în scopul

de a abuza de prerogativele funcției în exercitarea atribuțiilor de serviciu și

de a dispune întocmirea unui plan parcelar (de către Comisia Locală de Fond

Funciar), în care să fie incluse toate terenurile denunțătorului (23 de loturi,

în suprafață totală de 23,8 ha) și amplasate unul în vecinătatea celuilalt

(alipite), precum și în scopul de a-și trafica influența pe care a lăsat să se

creadă că o are asupra directorului oficiului de cadastru și Publicitate

Imobiliară Ilfov, G.R.N., pentru a o determina să avizeze planul parcelar și să

emită documentele cadastrale n vederea alipirii terenurilor în cauză.

Prin încheierea

din data de 22 decembrie 2011 Curtea de Apel București București, secția I penală,

a dispus arestarea preventivă a inculpaților M.A. și M.A.A., pentru motivele prevăzute

de art. 148 lit. f) C. proc. pen., existând probe directe și indicii temeinice din

care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru

care sunt cercetați probe sau indicii temeinice văzute în lumina art. 5 par.1

lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care stipulează necesitatea

existenței unor motive rezonabile de a presupune că persoana privată de libertate

a comis o infracțiune, garantând astfel temeinica măsurii privative de libertate

și caracterul său nearbitrar.

În hotărârea Murray

v. Regatul Unit, C.E.D.O. a subliniat că dacă sinceritatea și temeinicia unei bănuieli

constituiau elementele indispensabile ale rezonabilității sale, această bănuială

nu putea fi privită ca una rezonabilă decât cu condiția ca ea să fie bazată pe fapte

sau informații, care ar stabili o legătură obiectivă între suspect și infracțiunea

presupusă. în consecință, nici o privare de libertate nu se poate baza pe impresii,

intuiție, o simplă asociere de idei sau prejudecăți (etnice, religioase sau de altă

natură), indiferent de valoarea lor, în calitate de indiciu al participării unei

persoane la comiterea unei infracțiuni.

S-a considerat,

atât cu ocazia luării măsurii arestării preventive cât și cu ocazia prelungirii

acesteia că este îndeplinită și condiția prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc.

pen., existența pericolului public pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a

inculpatului poate rezulta, între altele și din însuși pericolul social al infracțiunii

pentru care acesta este cercetat, de modalitatea concretă în care au acționat inculpații,

calitatea de primar în care a acționat acesta, de reacția publică la comiterea unei

astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare de către

alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori

ai unor astfel de fapte.

În ceea ce privește

aprecierea asupra circumstanțelor care să determine liberarea provizorie sub caracter

judiciar, acestea au, potrivit jurisprudenței C.E.D.O., caracterul unor motive pertinente

și suficiente iar zădărnicirea aflării adevărului trebuie să se realizeze prin modalitățile

descrise de legiuitor.

Modalitatea în

care, în cuprinsul rechizitoriului, s-a reținut că inculpații M.A. și M.A.A. au

săvârșit faptele, ce rezidă în primul rând din împrejurarea că aceștia sunt trimiși

în judecată pentru infracțiuni săvârșite sub forma instigării dar și pentru asocierea

pentru săvârșirea de infracțiuni, legăturile strânse existente cu unii coinculpați,

reprezintă, în opinia instanței, pentru acest moment, date certe că aceștia ar putea

încerca să zădărnicească aflarea adevărului.

Împrejurarea privind

nereținerea ca temei al arestării preventive a cazului prevăzut de art. 148

lit. b) C. proc. pen. pentru inculpați nu poate fi luată în considerare de către

instanță, întrucât din prevederile art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen.,

existența riscului de influențare a unor părți, martori (...) trebuie să existe

la momentul analizării cererii de liberare provizorie, indiferent dacă, la momentul

arestării preventive a fost sau nu analizată incidența acestui caz de arestare .

În consecință,

faptele pentru care sunt cercetați și elementele care caracterizează persoana fiecăruia

dintre inculpații M.A. și M.A.A. justifică aprecierea că lăsarea lor în libertate

la acest moment prezenta pericolul ca aceștia să încerce zădărnicirea aflării adevărului,

riscurile neputând fi eliminate prin lăsarea acestora în libertate și stabilirea

obligațiilor în condițiile art. 160

2

alin. (3) și (3

1

) C.

proc. pen.

Împotriva acestei

încheieri, recurenții inculpați M.A.A. și M.A. au declarat recurs, solicitând admiterea

recursurilor, casarea încheierii atacate iar pe fondul cauzei admiterea cererii

de liberare sub control judiciar, prin punerea inculpaților în stare de libertate.

Recursurile sunt

nefondate.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, examinând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate,

cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, le consideră nefondate

pentru următoarele considerente:

În prealabil,

Instanța constată că, în concordanță cu prevederile art. 5 din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului, dispozițiile art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen prevăd

posibilitatea instanței de judecată de a acorda liberarea provizorie sub control

judiciar în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa

închisorii ce nu depășește 18 ani. Astfel instanța de judecată este abilitată să

analizeze eventualele consecințe ale măsurii, să stabilească un just echilibru între

interesul inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate și interesul general

de a fi descoperite și sancționate faptele antisociale și persoanele responsabile

de comiterea lor. Trebuie avut în vedere și faptul că liberarea provizorie presupune

menținerea împrejurărilor legale care permit arestarea, numai că organul judiciar

apreciază că menținerea inculpatului în stare de arest nu mai apare necesară, liberarea

devenind posibilă sub rezerva respectării anumitor condiții. Întrucât starea de

libertate a persoanei este cea firească, C. proc. pen. a prevăzut, ca regulă, în

cadrul procesului penal existența unor modalități și forme care să permită persoanei

arestate să ceară și să obțină, în cazul în care condițiile legale sunt întrunite,

punerea în libertate provizorie, fie sub control, judiciar, fie pe cauțiune [art.

5 alin. (5) C. proc. pen].

Aplicând regulile

anterior expuse la speța de față, instanța constată că inculpații „au vocația”

de a beneficia de liberare provizorie sub control judiciar în raport de dispozițiile

art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen privind maximul pedepsei prevăzute de

lege, însă cererea lor nu este întemeiată, având în vedere natura și gravitatea

faptelor pentru au fost trimiși în judecată.

Astfel, potrivit

art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar

nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica

pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca

să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți,

alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Din coroborarea

celor două texte menționate [art. 160

2

alin. (1) și art. 160

2

alin.

(2) C. proc. pen.] reiese caracterul facultativ al acordării liberării provizorii

sub control judiciar, chiar și în ipoteza în care inculpații nu s-ar afla în vreunul

din cazurile de împiedicare a liberării provizorii prevăzute de art. 160

2

alin.

(2) C. proc. pen.

Interpretând sistematic

dispozițiile procedurale din materia măsurilor preventive, în corelație și cu exigențele

Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și

ale jurisprudenței Curții de la Strasbourg, astfel de temeiuri ar putea privi fie

aspecte legate de buna desfășurare a procesului penal, respectiv existența unor

date, altele decât cele avute în vedere la art. 160

2

alin. (2) C. proc.

pen din care să rezulte temerea că atingerea scopului procesului penal ar putea

fi compromisă, fie aspecte legate de pericolul social concret al faptei pentru care

inculpații au fost trimiși în judecată prin modul și mijloacele de săvârșire ori

prin urmări, aceasta să fi produs o gravă vătămare relațiilor sociale ocrotite,

astfel încât liberarea inculpaților, chiar provizorie, să fie de natură să creeze

o puternică stare de insecuritate socială și neîncredere în actul de justiție.

Față de cele ce

preced, Înalta Curte va constata soluția instanței de apel legală și temeinică prin

respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpați

M.A.A. și M.A.

Înalta Curte evaluând

gravitatea infracțiunilor pentru care recurenții inculpați au fost trimiși în judecată,

starea de nesiguranță care ar putea fi declanșată prin punerea în libertate a inculpaților,

apreciază că punerea acestora în libertate prezintă un pericol actual și real pentru

ordinea publică.

Așa fiind,

Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenții inculpați

M.A.A. și M.A.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați M.A.A. și M.A. vor fi obligați la

plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate

recursurile declarate de recurenții inculpați M.A.A. și M.A. împotriva încheierii

din 4 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a ll-a penală, în

Dosarul nr. 2932/2/2012 (1116/2012).

Obligă inculpații

la plata sumelor de câte 225 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de câte 25 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat

din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleși, se vor avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publicăjbzi 10 mai 2012.