ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1521/2012

Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 4 mai 2012 Curtea de Apel București, secția a ll-a penală, în Dosarul nr. 2932/2/2012, în baza art. 160 8 alin. (1) C. proc. pen., a admis în principiu cererile de liberare provizorie sub control judiciar, formulate de inculpații, M.A. și M.A.A., iar în baza art. 160 8a alin. (6) C. proc. pen. a respins, ca nefondate, cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpații, M.A.A. și M.A. Pentru a hotărî astfel s-a reținut că inculpatul M.A.A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la infracțiunea de spălare a banilor, prevăzută și pedepsită de art. 6 din Legea nr. 78/2000; trafic de influență, în formă continuată, prevăzut și pedepsit de art. 6, de art. 257 alin. (1) C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; fals intelectual, în forma participației improprii (instigare mediată) prevăzut și pedepsit de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, instigare la infracțiunea de spălare a banilor, prevăzută și pedepsită de art. 25 C. pen. raportat la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 78/2000 și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni (de corupție), prevăzută și pedepsită de art. 323 alin. (1) și alin. (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, deci infracțiuni pentru care este prevăzută închisoarea ce nu depășește 18 ani, acestea făcând parte dintre cele pentru care este admisibilă liberarea sub control judiciar.

Prin rechizitoriul din data de 13 februarie 2012, al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție a reținut că, în calitate de primar al comunei Jilava, inc. M.A. a pretins suma de 500.000 euro denunțătorului P.F. (din care a primit până în prezent 50.000 euro), în scopul de a abuza de prerogativele funcției în exercitarea atribuțiilor de serviciu și de a dispune întocmirea unui plan parcelar (de către Comisia Locală de Fond Funciar), în care să fie incluse toate terenurile denunțătorului (23 de loturi, în suprafață totală de 23,8 ha) și amplasate unul în vecinătatea celuilalt (alipite), precum și în scopul de a-și trafica influența pe care a lăsat să se creadă că o are asupra directorului oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară Ilfov, G.R.N., pentru a o determina să avizeze planul parcelar și să emită documentele cadastrale n vederea alipirii terenurilor în cauză.

Prin încheierea din data de 22 decembrie 2011 Curtea de Apel București București, secția I penală, a dispus arestarea preventivă a inculpaților M.A. și M.A.A., pentru motivele prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., existând probe directe și indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetați probe sau indicii temeinice văzute în lumina art. 5 par.1 lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care stipulează necesitatea existenței unor motive rezonabile de a presupune că persoana privată de libertate a comis o infracțiune, garantând astfel temeinica măsurii privative de libertate și caracterul său nearbitrar.

În hotărârea Murray v. Regatul Unit, C.E.D.O. a subliniat că dacă sinceritatea și temeinicia unei bănuieli constituiau elementele indispensabile ale rezonabilității sale, această bănuială nu putea fi privită ca una rezonabilă decât cu condiția ca ea să fie bazată pe fapte sau informații, care ar stabili o legătură obiectivă între suspect și infracțiunea presupusă. în consecință, nici o privare de libertate nu se poate baza pe impresii, intuiție, o simplă asociere de idei sau prejudecăți (etnice, religioase sau de altă natură), indiferent de valoarea lor, în calitate de indiciu al participării unei persoane la comiterea unei infracțiuni. S-a considerat, atât cu ocazia luării măsurii arestării preventive cât și cu ocazia prelungirii acesteia că este îndeplinită și condiția prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc.

pen., existența pericolului public pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului poate rezulta, între altele și din însuși pericolul social al infracțiunii pentru care acesta este cercetat, de modalitatea concretă în care au acționat inculpații, calitatea de primar în care a acționat acesta, de reacția publică la comiterea unei astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte. În ceea ce privește aprecierea asupra circumstanțelor care să determine liberarea provizorie sub caracter judiciar, acestea au, potrivit jurisprudenței C.E.D.O., caracterul unor motive pertinente și suficiente iar zădărnicirea aflării adevărului trebuie să se realizeze prin modalitățile descrise de legiuitor.

Modalitatea în care, în cuprinsul rechizitoriului, s-a reținut că inculpații M.A. și M.A.A. au săvârșit faptele, ce rezidă în primul rând din împrejurarea că aceștia sunt trimiși în judecată pentru infracțiuni săvârșite sub forma instigării dar și pentru asocierea pentru săvârșirea de infracțiuni, legăturile strânse existente cu unii coinculpați, reprezintă, în opinia instanței, pentru acest moment, date certe că aceștia ar putea încerca să zădărnicească aflarea adevărului. Împrejurarea privind nereținerea ca temei al arestării preventive a cazului prevăzut de art. 148 lit. b) C. proc. pen. pentru inculpați nu poate fi luată în considerare de către instanță, întrucât din prevederile art. 160 2 alin. (2) C. proc.

pen., existența riscului de influențare a unor părți, martori (...) trebuie să existe la momentul analizării cererii de liberare provizorie, indiferent dacă, la momentul arestării preventive a fost sau nu analizată incidența acestui caz de arestare . În consecință, faptele pentru care sunt cercetați și elementele care caracterizează persoana fiecăruia dintre inculpații M.A. și M.A.A. justifică aprecierea că lăsarea lor în libertate la acest moment prezenta pericolul ca aceștia să încerce zădărnicirea aflării adevărului, riscurile neputând fi eliminate prin lăsarea acestora în libertate și stabilirea obligațiilor în condițiile art. 160 2 alin. (3) și (3 1 ) C. proc. pen. Împotriva acestei încheieri, recurenții inculpați M.A.A.

și M.A. au declarat recurs, solicitând admiterea recursurilor, casarea încheierii atacate iar pe fondul cauzei admiterea cererii de liberare sub control judiciar, prin punerea inculpaților în stare de libertate. Recursurile sunt nefondate. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, le consideră nefondate pentru următoarele considerente: În prealabil, Instanța constată că, în concordanță cu prevederile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dispozițiile art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen prevăd posibilitatea instanței de judecată de a acorda liberarea provizorie sub control judiciar în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.

Astfel instanța de judecată este abilitată să analizeze eventualele consecințe ale măsurii, să stabilească un just echilibru între interesul inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate și interesul general de a fi descoperite și sancționate faptele antisociale și persoanele responsabile de comiterea lor. Trebuie avut în vedere și faptul că liberarea provizorie presupune menținerea împrejurărilor legale care permit arestarea, numai că organul judiciar apreciază că menținerea inculpatului în stare de arest nu mai apare necesară, liberarea devenind posibilă sub rezerva respectării anumitor condiții. Întrucât starea de libertate a persoanei este cea firească, C. proc. pen.

a prevăzut, ca regulă, în cadrul procesului penal existența unor modalități și forme care să permită persoanei arestate să ceară și să obțină, în cazul în care condițiile legale sunt întrunite, punerea în libertate provizorie, fie sub control, judiciar, fie pe cauțiune [art. 5 alin. (5) C. proc. pen]. Aplicând regulile anterior expuse la speța de față, instanța constată că inculpații „au vocația” de a beneficia de liberare provizorie sub control judiciar în raport de dispozițiile art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen privind maximul pedepsei prevăzute de lege, însă cererea lor nu este întemeiată, având în vedere natura și gravitatea faptelor pentru au fost trimiși în judecată. Astfel, potrivit art. 160 2 alin. (2) C. proc.

pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. Din coroborarea celor două texte menționate [art. 160 2 alin. (1) și art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen.] reiese caracterul facultativ al acordării liberării provizorii sub control judiciar, chiar și în ipoteza în care inculpații nu s-ar afla în vreunul din cazurile de împiedicare a liberării provizorii prevăzute de art. 160 2 alin. (2) C. proc.

pen. Interpretând sistematic dispozițiile procedurale din materia măsurilor preventive, în corelație și cu exigențele Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale jurisprudenței Curții de la Strasbourg, astfel de temeiuri ar putea privi fie aspecte legate de buna desfășurare a procesului penal, respectiv existența unor date, altele decât cele avute în vedere la art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen din care să rezulte temerea că atingerea scopului procesului penal ar putea fi compromisă, fie aspecte legate de pericolul social concret al faptei pentru care inculpații au fost trimiși în judecată prin modul și mijloacele de săvârșire ori prin urmări, aceasta să fi produs o gravă vătămare relațiilor sociale ocrotite, astfel încât liberarea inculpaților, chiar provizorie, să fie de natură să creeze o puternică stare de insecuritate socială și neîncredere în actul de justiție.

Față de cele ce preced, Înalta Curte va constata soluția instanței de apel legală și temeinică prin respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpați M.A.A. și M.A. Înalta Curte evaluând gravitatea infracțiunilor pentru care recurenții inculpați au fost trimiși în judecată, starea de nesiguranță care ar putea fi declanșată prin punerea în libertate a inculpaților, apreciază că punerea acestora în libertate prezintă un pericol actual și real pentru ordinea publică. Așa fiind, Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenții inculpați M.A.A. și M.A. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați M.A.A. și M.A. vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenții inculpați M.A.A. și M.A. împotriva încheierii din 4 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a ll-a penală, în Dosarul nr. 2932/2/2012 (1116/2012). Obligă inculpații la plata sumelor de câte 225 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 25 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleși, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publicăjbzi 10 mai 2012.