ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4057/2012

Asupra recursului de față În baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin Cererea înregistrată sub nr. 2932/2/2012 pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, inculpații M.A. și M.Ap. au solicitat în baza art. 160 2 C. proc. pen. liberarea provizorie sub control judiciar de sub puterea mandatului de arestare preventivă din 22 decembrie 2011 emis de Curtea de Apel București București, secția I penală în Dosar nr. 10876/2/2011. În motivarea cererii inculpații M.Ap. și M.A. au arătat că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 160 8 alin. (1) C. proc.

pen., cererea formulată fiind admisibilă în principiu, având în vedre că pentru infracțiunile reținute în sarcina lor, legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani și că nu există date din care să rezulte necesitatea de a-i împiedica să săvârșească alte infracțiuni sau că vor încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea de probe ori prin alte asemenea fapte. Curtea de Apel București, secția II-a penală, prin încheierea din 29 noiembrie 2012 în temeiul art. 160 8a alin. (2) C. proc. pen. a admis cererile de liberarea provizorie sub control judiciar formulate de inculpații M.A. și M.Ap. A dispus punerea în libertate provizorie sub control judiciar a inculpaților M.A.

și M.Ap. În temeiul art. 160 8a alin. (3) C. proc. pen., raportat la art. 160 2 alin. (3) și (3 1 ) C. proc. pen., pe timpul liberării provizorii inculpaților le-au fost impuse următoarele obligații: a) să nu depășească limita teritorială a județului Ilfov fără încuviințarea instanței; b) să se prezinte la organul de urmărire penală sau după caz, la instanța de judecată ori de câte ori sunt chemați; c) să se prezinte la Poliția de domiciliu, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori sunt chemați; d) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței; e) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme; f) să nu se apropie de coinculpații și martorii din cauză și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect; g) să nu exercite activitatea în exercitarea căreia au săvârșit faptele.

În temeiul art. 160 2 alin. (3 2 ) C. proc. pen. a fost atrasă atenția inculpaților că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, se va lua față de aceștia măsura arestării preventive. Instanța a constatat, în cazul cererii de liberare provizorie sub control judiciar, examinând, în cadrul procedurii reglementate în art. 160 8 C. proc. pen., îndeplinirea condițiilor prevăzute în art. 160 6 pentru admisibilitatea în principiu a cererii, precum și cele prevăzute în art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen., cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inc. M.A. și M.A. sunt admisibile în principiu, îndeplinind condițiile de formă, cerute de prevederile art. 160 6 alin. (2) C. proc.

pen., dar și condiția prevăzută de art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen. Din examinarea actelor dosarului instanța a reținut că inculpații M.A. și M.A. au fost trimiși în judecată pentru infracțiuni pentru care este prevăzută închisoarea ce nu depășește 18 ani, acestea făcând parte dintre cele pentru care este admisibilă liberarea sub control judiciar. S-a considerat, atât cu ocazia luării măsurii arestării preventive cât și cu ocazia prelungirii acesteia că este îndeplinită și condiția prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc.

pen., existența pericolului public pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului poate rezulta, între altele și din însuși pericolul social al infracțiunii pentru care aceștia sunt cercetați, de modalitatea concretă în care au acționat inculpații, calitatea de primar în care a acționat aceștia, de reacția publică la comiterea unei astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte. În privința inculpaților M.A. și M.Ap., Curtea a apreciat că în cauză nu mai subzistă temerea că inculpații ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Astfel, având în vedere că au fost audiați, în fața instanței, în condiții de contradictorialitate, inculpații și toți martorii propuși prin rechizitoriu sau de către inculpați, că s-a procedat la audierea interceptărilor realizate pe parcursul urmăririi penale, nu mai poate fi invocat riscul influențării procesului de către inculpații arestați în cauză. Instanța a reținut totodată, că inculpații au circumstanțe personale favorabile, respectiv nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, nu au săvârșit fapte de violență, au avut, până la momentul săvârșirii faptelor în prezenta cauză un bun renume în societate, au un domiciliu stabil, familii organizate.

Împotriva acestei încheieri de ședință a declarat, în termen legal, recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, fără a arăta în scris motivele de casare a încheierii de ședință atacate, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 4 decembrie 2012 sub numărul 2932/2/2012/a11. Concluziile reprezentantului Ministerului Public ale apărătorilor intimaților inculpați, precum și ultimul cuvânt al fiecărui inculpat au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, urmând a nu mai fi reluate. Examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea constată următoarele: Acordarea liberării condiționate sub control judiciar nu este un drept absolut și nici formal al inculpaților, fapt ce rezultă din dispozițiile legale în materie.

Astfel, dispozițiile art. 160 1 alin. (1) C. proc. pen. prevăd că liberarea provizorie sub control judiciar poate fi acordată de către instanță, ceea ce implică dreptul de apreciere al instanței asupra cererii în raport cu probele administrate în cauză. În același sens, dispozițiile art. 160 8a C. proc. pen. fac distincție între condițiile formale prevăzute de lege privind cererea de liberare provizorie sub control judiciar și condițiile privind temeinicia acesteia. Intenția legiuitorului de a realiza o astfel de distincție rezultă și din dispozițiile art. 160 8 C. proc. pen., care reglementează examinarea și admiterea în principiu a unei astfel de cereri. O astfel de analiză, în cazul cererii de liberare provizorie sub control judiciar are în vedere îndeplinirea condițiilor formale prevăzute de dispozițiile art. 160 2 alin. (1) și (2) C. proc.

pen. Prin urmare, temeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar se referă la alte aspecte, rezultate din probatoriul administrat în cauză, precum și la verificarea îndeplinirii condiției prevăzută de art. 136 alin. (2) C. proc. pen. Subliniind funcționalitatea măsurilor preventive, art. 136 C. proc. pen. arată că acestea se iau pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală ori de la judecarea cauzei. Raportat la dispozițiile legale menționate și la cele ce preced, se constată că în speță sunt îndeplinite condițiile formale ale legii privind cererile formulate de inculpați, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina lor nu depășește 18 ani închisoare.

în ceea ce privește temeinicia cererilor formulate de inculpați, Curtea constată următoarele: Inculpații sunt cercetați pentru săvârșirea unor infracțiunilor de luare de mită, prevăzute și pedepsite de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen.; fals intelectual, în forma participației improprii (instigare mediată), prevăzute și pedepsite de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000; instigare la infracțiunea de spălare a banilor, prevăzute și pedepsite de art. 25 C. pen. raportat la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 78/2000 și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni (de corupție), prevăzute și pedepsite de art. 323 alin. (1) și alin. (2) C. pen.

raportat la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000 {M.A. ) și respectiv pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la infracțiunea de spălare a banilor, prevăzute și pedepsite de art. trafic de influență, în formă continuată, prevăzute și pedepsite de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; fals intelectual, în forma participației improprii (instigare mediată) prevăzute și pedepsite de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, instigare la infracțiunea de spălare a banilor, prevăzute și pedepsite de art. 25 C. pen. raportat la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 78/2000 și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni (de corupție), prevăzute și pedepsite de art. 323 alin. (1) și alin. (2) C. pen.

raportat la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, (M.Ap.), infracțiuni care au impact social deosebit asupra valorilor și relațiilor sociale, ce formează conceptul de ordine publică. Mai mult, calitățile avute de inculpații M.Ap. și M.A., la momentul săvârșirii infracțiunilor reținute în sarcina lor de primar al Comunei Snagov și respectiv primar comunei Jilava implică o reacție adecvată din partea autorităților statului, față de comiterea unor fapte de corupție reținute în sarcina inculpaților în această fază a procesului penal. în cauză, s-a constatat că măsura arestării preventive a fost luată, invocându-se ca temei dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., în principal aspectul că lăsarea în liberate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Aspectele legate de conduita anterioară în societate nu sunt însă suficiente pentru a ajunge la concluzia că la acest moment procesual se impun măsuri preventive alternative. Se constată că temeiurile care au stat la baza arestării preventive a inculpaților nu s-au schimbat, nu au încetat, ele subzistă în continuare, iar în favoarea acestora nu au intervenit elemente de fapt și de drept care să justifice judecarea în stare de libertate. Este de netăgăduit dreptul și posibilitatea fiecărui inculpat de a solicita liberarea provizorie sub control judiciar pe tot parcursul procesului penal, în baza dispozițiilor art. 5 C. proc. pen. și art. 5 parag. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, însă aprecierea temeiniciei unei astfel de cereri constituie o facultate a organului judiciar prin raportarea la dispozițiile art. 136 alin. (8) C. proc.

pen. Această împrejurare rezultă din dispozițiile exprese ale art. 160 și următoarele C. proc. pen., care statuează asupra posibilității de acordare a liberării provizorii de către organul judiciar, iar garantarea dreptului legal al inculpaților de a formula o atare cerere nu echivalează automat cu însăși admiterea cererii în orice condiții. Instanța trebuie să analizeze și oportunitatea unei astfel de cereri prin raportare la dispozițiile art. 136 alin. (2) și alin. (8) C. proc. pen., având posibilitatea de a admite sau de a respinge motivat cererea, atunci când aceasta nu servește scopului recunoscut de legea procesual penală.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a statuat prin jurisprudența sa că, persistența motivelor plauzibile de a bănui că persoana privată de libertate ar fi comis o infracțiune, după o anumită perioadă nu mai este suficientă, autoritățile trebuind să analizeze situația personală a acuzatului mai în detaliu și găsească motive specifice pentru menținerea sa în detenție ( cauza Khudoyorov c. Rusiei). Pe această linie, Curtea a dezvoltat 4 motive acceptabile pentru a se refuza eliberarea: riscul ca acuzatul să nu se prezinte la proces; riscul ca, în cazul eliberării, acuzatul să împiedice desfășurarea procesului sau să comită alte infracțiuni; riscul să tulbure ordinea publică.

în privința primului aspect - riscul de a nu se prezenta la proces - în prezenta cauză, se constată a fi minim, deoarece în cazul liberării provizorii sub control judiciar, legea instituie anumite obligații în sarcina inculpatului, a căror nerespectare atrage revocarea liberării și arestarea din nou a acestuia. Pentru următoarele două riscuri, prevăzute de altfel și de legislația națională - riscul de a împiedica desfășurarea procesului sau de a comite alte infracțiuni, actele dosarului nu evidențiază date, din care să rezulte necesitatea împiedicării inculpaților de a săvârși alte infracțiuni sau că acesta vor încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă.

în ceea ce privește riscul de tulburare a ordinii publice, în chiar accepțiunea instanței europene (prin gravitatea lor și prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni, pot suscita o tulburare socială, de natură a justifica o detenție provizorie, cel puțin o perioadă de timp) - instanța apreciază că acesta se regăsește în cauză, pentru următoarele considerente: S-a apreciat la momentul arestării că pericolul pentru ordinea publică a lăsării în libertate a inculpaților este unul real, derivând din natura faptei și gravitatea deosebită a acesteia, calitatea avută de fiecare inculpat la momentul săvârșirii faptei și de care s-au folosit în comiterea infracțiunii, rezonanța socială negativă a unei astfel de manifestări infracționale, respectiv, a unei eventuale lipse de reacție a autorităților judiciare relativ la fenomenul corupției.

în cauză, o astfel de tulburare a ordinii publice, cel puțin la acest moment al procedurii derulate împotriva inculpaților- este încă de actualitate, neputându-se susține, că dimensiunile acestei tulburări s-ar fi redus, s-ar fi diminuat, așa încât nu se poate ridica nici problema depășirii unui termen rezonabil de detenție. Această tulburare este deci, încă evidentă și certă, iar faptă care a putut genera o astfel de reacție publică, este una de corupție, un fenomen infracțional în plină ascensiune în societatea noastră, fenomen la care, aceeași societate așteaptă o reacție promptă și fermă din partea organelor abilitate, cu atât mai mult, cu cât, incriminarea faptei în discuție vizează ocrotirea unor relații sociale deosebit de importante.

Inculpații, în calitate de primari, exercitând o funcție de autoritate publică au fost chemați, în virtutea atribuțiilor ce le sunt conferite de legea specială, să respecte drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, a prevederilor Constituției, precum și punerea în aplicare a legilor, a decretelor președintelui României, a hotărârilor și ordonanțelor Guvernului, a hotărârilor consiliului local, însă aceștia dimpotrivă se presupune că au acționat în sens contrar, împotriva legii, dar și a deontologiei profesionale.

Așadar, în concordanță și cu jurisprudența Curții Europene, unul dintre motivele pentru care o persoană poate fi lipsită de libertate - protejarea ordinii publice în cazul infracțiunilor cu un puternic impact în rândul comunității, cum este cea din speță - este incident și în cazul de față, motiv care, referindu-se la un interes public real, fără a aduce atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare față de regula generală a judecării în stare de liberate (cazul Labila c/Italiei, hotărârea din 6 aprilie 2000). Așa fiind, o atare tulburare a ordinii publice, prin prisma celor mai sus expuse, se apreciază că este de natură a tulbura ea însăși, buna desfășurare a cercetării judecătorești, astfel că măsura arestării, luată tocmai în perspectiva asigurării acestui scop - al bunei desfășurări a procesului penal -se impune a fi menținută, liberarea provizorie, chiar condiționată de un anumit control judiciar, nefiind oportună la acest moment.

De asemenea, reale fiind, nu sunt de neglijat nici aspectele pozitive evidențiate în circumstanțierea persoanei fiecărui inculpat, însă, așa cum am arătat, instanța apreciază că - raportat la necesitatea protejării ordinii publice (prin prisma reacției publice la modul în care autoritățile judiciare răspund unor astfel de manifestări și în contextul escaladării acestui fenomen în societatea românească), motivul care primează față de celelalte elemente favorabile inculpaților, în scopul asigurării continuării urmăririi penale în bune condiții - controlul judiciar ar fi insuficient, cel puțin la acest moment, și, că deci, nu se justifică încă, punerea inculpaților în libertate.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte va admite, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva încheierii de ședință din 29 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 2932/2/2012 (1116/2012), privind pe intimații inculpați M.Ap. și M.A.. Va casa, în parte, încheierea recurată și, rejudecând în fond: va respinge, ca neîntemeiate, cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de intimații inculpați M.Ap. și M.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva încheierii de ședință din 29 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 2932/2/2012 (1116/2012), privind pe intimații inculpați M.Ap. și M.A.. Casează, în parte, încheierea recurată și, rejudecând în fond: Respinge, ca neîntemeiate, cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de intimații inculpați M.Ap. și M.A. Menține celelalte dispoziții ale încheierii recurate. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 decembrie 2012. Procesat de GGC - LM