ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1801/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1801/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor

de faț

ă;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

încheierea din 21 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală,

pronunțată în Dosarul nr. 2932/2/2012 (1116/2012) a respins, ca neîntemeiate,

cererile de revocare și înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura

obligării de a nu părăsi țara.

În

baza art. 300

2

C. proc. pen. rap. la art. 160

b

alin. (1)

C. proc. pen., a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive

a inculpaților M.A. și A.M. În baza art. 300

2

C. proc. pen. rap. la

art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., a menținut starea de arest

preventiv a inculpaților M.A., arestat în baza mandatului de arestare

preventivă nr. 81/UP din 22 decembrie 2011 de către Curtea de Apel București,

secția I penală, în Dosarul penal nr. 10876/2/2011 și M.A., arestat în baza

mandatului de arestare preventivă nr. 80/UP din 22 decembrie 2011 de către

Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul penal nr. 10876/2/2011.

Pentru

a pronun

ța

această hotărâre instanța de fond a reținut, în esență, că prin rechizitoriul

nr. 77/P/2011, din data de 13 februarie 2012, al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție s-a reținut că,

în calitate de primar al comunei J., inculpatul M.A. a pretins suma de 500.000

euro denunțătorului P.F. (din care a primit până în prezent 50.000 euro), în

scopul de a abuza de prerogativele funcției în exercitarea atribuțiilor de

serviciu și de a dispune întocmirea unui plan parcelar (de către Comisia Locală

de Fond Funciar), în care să fie incluse toate terenurile denunțătorului (23 de

loturi, în suprafață totală de 23,8 ha) și amplasate unul în vecinătatea

celuilalt (alipite), ce constituie infracțiunea de luare de mită, prev. și ped.

de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen.

De asemenea, s-a re

ținut în sarcina sa

că l-a determinat pe finul său, inculpatul S.O., să încheie un contract de

cesiune fictiv, la notariat, cu denunțătorul P.F. prin care denunțătorul să îi

cedeze drepturile asupra a două imobile (terenuri) cesionarului (S.O.),

contract întocmit și autentificat sub nr. 2611 la data de 28 iulie 2011 (fără

vinovăție, de notarul public M.V.), prin care s-au atestat astfel împrejurări

necorespunzătoare adevărului, deoarece, în realitate, acest contract a fost

încheiat în scopul de a garanta și a ascunde săvârșirea infracțiunii de luare

de mită, constituie infracțiunea de fals intelectual, în forma participației

improprii, (instigare mediată), prev. și ped. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap.

la art. 289 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

Totodat

ă, prin încheierea

acestui contract de cesiune (autentificat sub nr. 2611 din 28 iulie 2011), s-au

transferat bunurile menționate (2 terenuri) din patrimoniul denunțătorului în

patrimoniul inc. S.O., ascunzându-se astfel originea ilicită a acestora, faptă

ce constituie instigare la infracțiunea de spălare a banilor, prev. și ped. de

art. 25 C. pen. rap. la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap.

la art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 78/2000.

În

sarcina inculpatului M.A. s-a reținut că acesta, a pretins, direct și indirect

(prin intermediul inc. S.I.), suma de 1.100.000 euro denunțătorului P.F.,

lăsând să se creadă că are influență asupra primarului M.A. pentru a-l

determina să întocmească un plan parcelar în care să fie incluse toate

terenurile denunțătorului și amplasate unul în vecinătatea celuilalt (alipite),

precum și asupra directorului O.C.P.I. Ilfov - G.R.N., pentru a o determina să

avizeze planul parcelar și să emită cu rapiditate documentele cadastrale pentru

terenurile în cauză, constituie infracțiunea de trafic de influență, în formă

continuată, prev. și ped. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257

alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

În

plus, l-a determinat pe inc. S.I. să întocmească la notariat un contract de

împrumut fictiv cu denunțătorul P.F., din care să rezulte că S.I. l-a

împrumutat pe denunțător cu suma pretinsă drept mită, iar împrumutul să fie

garantat cu terenurile denunțătorului, contract de împrumut întocmit și

autentificat sub nr. 1028 la data de 06 iulie 2011 (fără vinovăție de notarul

public P.R.A.), prin care s-

au atestat astfel

împrejurări necorespunzătoare adevărului,

deoarece, în realitate, acest contract a fost încheiat în scopul de a garanta

și a ascunde săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, și totodată, de a

ascunde originea ilicită a acestor bunuri (a sumelor de bani pretinse cu titlul

de mită), constituie infracțiunile de fals intelectual, în forma participației

improprii (instigare mediată) prev. și ped. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap.

la art. 289 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și,

respectiv, instigare la infracțiunea de spălare a banilor, prev. și ped. de

art. 25 C. pen. rap. la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap.

la art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 78/2000.

De

asemenea, s-a re

ținut

că inculpații M.A. și A.M., împreună cu inculpații R.G., S.O. și S.I., au

acționat, unindu-și eforturile, pentru întocmirea planului parcelar (tarlaua

25, parcela 86), avizarea acestuia și emiterea documentelor cadastrale în

vederea intabulării terenurilor denunțătorului P.F., în scopul de a obține sume

mari de bani cu titlu de mită de la denunțător, ce constituie infracțiunea de

asociere pentru săvârșirea de infracțiuni (de corupție), prev. și ped. de art.

323 alin. (1) și alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr.

78/2000.

Potrivit

art. 300

2

C. proc. pen.,

în cauzele în care inculpatul este arestat,

instanța legal sesizată este datoare sa verifice, în cursul judecății, legalitatea

și temeinicia arestării preventive.

Conform

art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., c

ând instanța constată că temeiurile

care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că

există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune,

prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

Curtea

de Apel a constatat c

ă

la acest moment, în continuare sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 143

alin. (1) C. proc. pen., rap. la art. 68

1

C. proc. pen. și motivele prev.

de art. 148 lit. f) C. proc. pen. avute în vedere și prin încheierea din data

de 22 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, Dosar nr.

10876/2/2011 prin care s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților M.A. și

A.M., măsură pusă în executare prin emiterea mandatelor de arestare preventivă

nr. 80 din 22 decembrie 2012, respectiv

81

din 21 decembrie 2012

emise de Curtea de Apel București, secția I

penală.

Analiz

ând actele și

lucrările dosarului, Curtea de Apel a apreciat că măsura arestării preventive

față de inculpați este legală și temeinică, fiind respectate cumulativ disp.

art. 136

alin.

(1)

și

alin. ultim. C. proc. pen., art. 143 alin. (1) și (4) C. proc. pen., raportat

la art. 148 lit. f) C. proc. pen.

În

ceea ce privește condiția prev. de art. 143 C. proc. pen. rap. la art. 68

1

C. proc. pen., s-a constatat că există probe directe și indicii temeinice din

care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit infracțiunile

pentru care au fost trimiși în judecată, că pedepsele prevăzute de lege pentru

faptele săvârșite sunt mai mari de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestora

ar prezenta un pericol social concret pentru ordinea publică, în înțelesul

disp. art. 148 lit. f) C. proc. pen.

În

cauză, există presupunerea rezonabilă că inculpații ar fi săvârșit faptele

pentru care sunt trimiși în judecată, relevante fiind următoarele mijloace de

probă: procesele verbale de transcriere a comunicațiilor interceptate,

înscrisuri (antecontracte de vânzare-cumpărare, plan parcelar, contract de

împrumut pentru suma de 2.500.000 euro și actul de revocare, contract de

cesiune, autentificat cu nr. 2611/2011, documente emise de O.C.P.I. Ilfov),

declarațiile martorilor P.F., S.C., F.V.M., D.N., D.M., V.G., B.M., G.R.N.,

G.E., P.R.A., M.V., M.F., H.L.T., T.P., M.F.L., declarațiile coinculpaților S.,

L. și V., date în fața instanței de judecată.

C

ât privește pericolul

concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a

inculpaților, în lipsa unor dispoziții legale imperative privind aprecierea

acestuia, a fost definit, în doctrină, drept temerea că, odată pus în

libertate, inculpatul ar comite noi fapte penale ori ar declanșa reacții

puternice în rândul opiniei publice, determinate de fapta pentru care ar fi

cercetat.

Astfel,

pentru inculpa

ții

M.A. și A.M., acesta rezultă din natura și modalitatea concretă de săvârșire a

infracțiunilor, numărul mare de inculpați implicați în activitatea

infracțională, Curtea de Apel a apreciat că infracțiunile ce se rețin în

sarcina inculpaților tulbură nu numai ordinea juridică, dar și mediul social,

această tulburare fiind susceptibilă de a se repeta în viitor, în aprecierea

acestuia instanța reținând că nu trebuie făcut abstracție de gravitatea

faptelor.

Curtea

de Apel a apreciat c

ă

faptele presupus săvârșite de inculpații M.A. și A.M., prin gravitatea

deosebită, prin împrejurarea că aceștia s-au folosit de funcțiile de primari pe

care

le

de

țin,

de legăturile create în exercitarea acestor funcții și nu în ultimul rând prin

sumele mari de bani la care se face referire, creează o stare de neliniște

socială care justifică menținerea măsurii arestării preventive, fiind

satisfăcute astfel și exigențele prev. art. 5 CEDO, ce rezultă din reacția

publică la comiterea unor astfel de infracțiuni ori la un răspuns mai puțin

ferm al autorităților.

Prin

hot

ărârea

atacată s-a avut în vedere și circumstanțele personale favorabile ale

inculpaților, că au o situație familiară stabilă, inculpatul M. având un copil

minor în întreținere, poziția acestora în societate, că nu au antecedente

penale, însă acestea au fost avute în vedere de instanțe atât la luarea cât și

la menținerea măsurii arestării preventive și nu constituie împrejurări de

natură a înlătura pericolul pentru ordinea publică și doar acestea nu ar

justifica, în acest moment punerea în libertate a celor doi inculpați.

Ca

atare, Curtea de Apel a constatat c

ă subzistă temeiurile de fapt și de drept ce

au stat la baza luării măsurii arestării preventive, cu respectarea

dispozițiilor art. 143 C. proc. pen., art. 148 lit. f) C. proc. pen. și, în

consecință, va constata că este necesară menținerea în stare de arest preventiv

a inculpaților M.A. și A.M.

Pentru

considerentele ar

ătate

cu privire la starea de arest a inculpaților, Curtea de Apel a apreciat că

revocarea măsurii arestării preventive ori înlocuirea acestei măsuri cu măsura

obligării de a nu părăsi țara, nu corespund scopului măsurilor preventive

astfel cum este reglementat de art. 136 C. proc. pen. și nu poate servi unei

bune administrări a cauzei, impunerea măsurilor de supraveghere enumerate de

art. 145 C. proc. pen., nefiind suficiente pentru a asigura un comportament

procesual corect din partea inculpaților și de a prezerva siguranța și ordinea

publică și pe cale de consecință a respins, ca neîntemeiate, cererile de

înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara,

respectiv de revocare a măsurii arestării preventive.

Împotriva

acestei încheieri au formulat recurs inculpații M.A. și A.M., solicitând, în

principal, punerea lor în stare de libertate iar în subsidiar, înlocuirea

măsurii arestării preventive cu o altă măsură întrucât nu mai subzistă

temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.

Înalta

Curte de Casație și Justiție va examina recursul doar sub aspectul menținerii

arestării preventive a inculpaților, hotărârea atacată dobândind caracter

definitiv sub aspectul

revoc

ării și înlocuirii

măsurii arestării preventive, astfel că în conformitate cu dispozițiile art.

385

14

C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din

dosarul cauzei, constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce

urmează.

Analiz

ând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că temeiurile care au determinat

arestarea inițială a inculpaților M.A. și A.M., se mențin fiind îndeplinită una

din condițiile alternative prevăzute de art. 160

b

alin. (3) C.

proc. pen.

Sub

aspectul dispozi

țiilor

art. 143 C. proc. pen., raportat la art. 68

1

C. proc. pen., Înalta

Curte constată că probatoriul administrat până în prezent nu a făcut să

înceteze presupunerea rezonabilă că inculpații au comis infracțiunile pentru

care au fost arestați.

Referitor

la dispozi

țiile

art. 148 lit. f) C. proc. pen., Înalta Curte constată că și acestea sunt

întrunite, în sensul că

infrac

țiunile de săvârșirea

cărora sunt acuzați recurenții inculpați

[M.A.,

pentru s

ăvârșirea infracțiunilor de

luare de mit

ă, prev. și ped. de

art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la

art. 254 alin. (1) C. pen. de fals

intelectual,

în

forma participației

improprii,

prev.

și

ped. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289

C. pen. rap. la art.

17 lit. c) din Legea nr. 78/2000

și instigare la

infrac

țiunea de spălare a

banilor, prev. și ped. de art. 25 C. pen.

rap. la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 656/2002 rap. la art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 78/2000

și asociere pentru

săvârșirea de

infrac

țiuni (de corupție),

prev. și ped. de art. 323 alin. (1) și alin. (2)

C. pen. rap. la art. 17 lit. b) din

Legea nr. 78/2000

și

M.A.

pentru

s

ăvârșirea

infracțiunilor de trafic de influență, în

form

ă continuată, prev. și ped. de art. 6 din

Legea nr. 78/2000

rap.

la art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., infrac

țiunile de fals

intelectual, în forma participației improprii

(instigare mediat

ă) prev. și ped. de

art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la

art. 289 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din

Legea nr. 78/2000

și,

respectiv,

instigare la infrac

țiunea

de spălare a banilor, prev. și

ped. de art. 25 C. pen. rap. la art. 23 alin. (1) lit. a)

din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 78/2000

și

asociere pentru s

ăvârșirea de

infracțiuni (de corupție), prev. și

ped. de art. 323 alin. (1)

și alin. (2) C. pen.

rap. la art. 17 lit. b) din

Legea nr. 78/2000] sunt sanc

ționate cu

închisoarea mai mare de

4

ani iar l

ăsarea

acestora în libertate prezintă în continuare un

pericol concret pentru ordinea public

ă.

În acest context, se

impune sublinierea c

ă

în jurisprudența C.E.D.O. în special cu referire la unele cauze împotriva

Franței (Letellier v. Franța) s-a admis că, prin gravitatea deosebită și prin

reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o

tulburare a societății de natură să justifice o detenție preventivă.

Timpul

scurs de la momentul lu

ării

măsurii arestării preventive nu este de natură a atenua în mod semnificativ impactul

negativ pe care l-ar avea asupra opiniei publice judecarea inculpaților în

stare de libertate pentru infracțiuni de o asemenea gravitate, existând riscul

săvârșirii unor noi astfel de fapte.

Pe

de alt

ă

parte, acest interval de timp nu are nici caracter nerezonabil față de

particularitățile cauzei și de diligențele sporite cu care au acționat organele

judiciare.

C.E.D.O.stipuleaz

ă în art. 5 parag. 1

lit. c) necesitatea existenței unor motive rezonabile de a presupune că

persoana privată de libertate a comis o infracțiune, garantând astfel

temeinicia măsurii privative de libertate și caracterul său nearbitrar.

În

Hotărârea Murray v. Regatul Unit, C.E.D.O. a subliniat că dacă sinceritatea și

temeinicia unei bănuieli constituiau elemente indispensabile ale

rezonabilității sale, această bănuială nu putea fi privită ca una rezonabilă

decât sub condiția ca ea să fie bazată pe fapte sau informații care ar stabili

o latură obiectivă între suspect și infracțiunea presupusă. În consecință,

nicio privare de libertate nu se poate baza pe impresii, intuiție, o simplă

asociere de idei sau de prejudecăți (etnice, religioase sau de altă natură)

indiferent de valoarea lor, în calitate de indiciu al participării unei

persoane la comiterea unei infracțiuni.

Prin

hot

ărârea

Calejja v. Malta, Înalta Curte a apreciat că faptele probatorii care ar putea

da naștere unei bănuieli legitime nu trebuie să fie de același nivel cu cele

necesare pentru a justifica o condamnare.

În

speța dedusă judecății, se are în vedere nu numai conformitatea cu dispozițiile

procedurale ale dreptului intern, ci și caracterul plauzibil al bănuielilor

care au condus la menținerea măsurii privative de libertate, precum și

legitimitatea scopului urmărit de măsura luată.

La

acest moment procesual,

Înalta

Curte nu identifică vreun motiv întemeiat pentru punerea în libertate, ci

apreciază că întregul material probator administrat în cauză se impune privarea

de libertate, în continuare, iar nu vreo altă măsură

preventiv

ă, arestarea

preventivă fiind singura aptă să atingă scopul preventiv reglementat de art.

136 C. proc. pen.

Tot

astfel, se apreciaz

ă

că măsura arestării preventive se impune a fi menținută și prin raportare la

exigențele art. 5 parag. 3 din C.E.D.O. care protejează dreptul la libertate al

persoanei, câtă vreme se bazează pe motive pertinente și suficiente a o

justifica.

Pertinen

ța și suficiența

acestor motive se apreciază de instanță în ansamblul circumstanțelor

particulare ale cauzei și prin raportare la prevederile art. 136 C. proc. pen.,

privarea de libertate a inculpaților fiind necesară și pentru buna desfășurare

a procesului penal, în cauză fiind respectate toate garanțiile procesuale de

care aceasta se bucură conform legislației în vigoare.

În

consecință, Înalta Curte va constata legalitatea și temeinicia măsurii

arestării preventive a inculpaților și va menține starea de arest preventiv a

acestora.

Pe

cale de consecin

ță

constată că, măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea

prevederilor legale că, nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la momentul

arestării preventive, în acord cu art. 139 alin. (1) și (3) C. proc. pen. și,

totodată nu se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură

restrictivă de libertate, în condițiile art. 145 și 145

1

C. proc.

pen.

Fa

ță de cele reținute,

în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va

respinge ca nefondate recursurile formulate de inculpații M.A. și A.M.

împotriva încheierii din 21 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a

penală, pronunțată în Dosarul nr. 2932/2/2012 (1116/2012).

În

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga inculpații la plata

cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D

E C I D E:

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpa

ții M.A. și A.M. împotriva încheierii din 21

mai 2012 a

Cur

ții de Apel

București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 2932/2/2012

(1116/2012).

Oblig

ă recurenții

inculpați la plata sumelor de câte 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care sumele de câte 50 RON, reprezentând onorariile pentru

apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleși, se vor avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitiv

ă.

Pronun

țată în ședință

publică, azi 28 mai 2012.