ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1801/2012

Asupra recursurilor de faț ă; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 21 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 2932/2/2012 (1116/2012) a respins, ca neîntemeiate, cererile de revocare și înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara. În baza art. 300 2 C. proc. pen. rap. la art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților M.A. și A.M. În baza art. 300 2 C. proc. pen. rap. la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc.

pen., a menținut starea de arest preventiv a inculpaților M.A., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 81/UP din 22 decembrie 2011 de către Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul penal nr. 10876/2/2011 și M.A., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 80/UP din 22 decembrie 2011 de către Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul penal nr. 10876/2/2011. Pentru a pronun ța această hotărâre instanța de fond a reținut, în esență, că prin rechizitoriul nr. 77/P/2011, din data de 13 februarie 2012, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție s-a reținut că, în calitate de primar al comunei J., inculpatul M.A.

a pretins suma de 500.000 euro denunțătorului P.F. (din care a primit până în prezent 50.000 euro), în scopul de a abuza de prerogativele funcției în exercitarea atribuțiilor de serviciu și de a dispune întocmirea unui plan parcelar (de către Comisia Locală de Fond Funciar), în care să fie incluse toate terenurile denunțătorului (23 de loturi, în suprafață totală de 23,8 ha) și amplasate unul în vecinătatea celuilalt (alipite), ce constituie infracțiunea de luare de mită, prev. și ped. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. De asemenea, s-a re ținut în sarcina sa că l-a determinat pe finul său, inculpatul S.O., să încheie un contract de cesiune fictiv, la notariat, cu denunțătorul P.F.

prin care denunțătorul să îi cedeze drepturile asupra a două imobile (terenuri) cesionarului (S.O.), contract întocmit și autentificat sub nr. 2611 la data de 28 iulie 2011 (fără vinovăție, de notarul public M.V.), prin care s-au atestat astfel împrejurări necorespunzătoare adevărului, deoarece, în realitate, acest contract a fost încheiat în scopul de a garanta și a ascunde săvârșirea infracțiunii de luare de mită, constituie infracțiunea de fals intelectual, în forma participației improprii, (instigare mediată), prev. și ped. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000. Totodat ă, prin încheierea acestui contract de cesiune (autentificat sub nr. 2611 din 28 iulie 2011), s-au transferat bunurile menționate (2 terenuri) din patrimoniul denunțătorului în patrimoniul inc.

S.O., ascunzându-se astfel originea ilicită a acestora, faptă ce constituie instigare la infracțiunea de spălare a banilor, prev. și ped. de art. 25 C. pen. rap. la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 78/2000. În sarcina inculpatului M.A. s-a reținut că acesta, a pretins, direct și indirect (prin intermediul inc. S.I.), suma de 1.100.000 euro denunțătorului P.F., lăsând să se creadă că are influență asupra primarului M.A. pentru a-l determina să întocmească un plan parcelar în care să fie incluse toate terenurile denunțătorului și amplasate unul în vecinătatea celuilalt (alipite), precum și asupra directorului O.C.P.I. Ilfov - G.R.N., pentru a o determina să avizeze planul parcelar și să emită cu rapiditate documentele cadastrale pentru terenurile în cauză, constituie infracțiunea de trafic de influență, în formă continuată, prev. și ped.

de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. În plus, l-a determinat pe inc. S.I. să întocmească la notariat un contract de împrumut fictiv cu denunțătorul P.F., din care să rezulte că S.I. l-a împrumutat pe denunțător cu suma pretinsă drept mită, iar împrumutul să fie garantat cu terenurile denunțătorului, contract de împrumut întocmit și autentificat sub nr. 1028 la data de 06 iulie 2011 (fără vinovăție de notarul public P.R.A.), prin care s- au atestat astfel împrejurări necorespunzătoare adevărului, deoarece, în realitate, acest contract a fost încheiat în scopul de a garanta și a ascunde săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, și totodată, de a ascunde originea ilicită a acestor bunuri (a sumelor de bani pretinse cu titlul de mită), constituie infracțiunile de fals intelectual, în forma participației improprii (instigare mediată) prev. și ped.

de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și, respectiv, instigare la infracțiunea de spălare a banilor, prev. și ped. de art. 25 C. pen. rap. la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 78/2000. De asemenea, s-a re ținut că inculpații M.A. și A.M., împreună cu inculpații R.G., S.O. și S.I., au acționat, unindu-și eforturile, pentru întocmirea planului parcelar (tarlaua 25, parcela 86), avizarea acestuia și emiterea documentelor cadastrale în vederea intabulării terenurilor denunțătorului P.F., în scopul de a obține sume mari de bani cu titlu de mită de la denunțător, ce constituie infracțiunea de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni (de corupție), prev. și ped.

de art. 323 alin. (1) și alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000. Potrivit art. 300 2 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare sa verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive. Conform art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., c ând instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive. Curtea de Apel a constatat c ă la acest moment, în continuare sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 143 alin. (1) C. proc.

pen., rap. la art. 68 1 C. proc. pen. și motivele prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen. avute în vedere și prin încheierea din data de 22 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, Dosar nr. 10876/2/2011 prin care s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților M.A. și A.M., măsură pusă în executare prin emiterea mandatelor de arestare preventivă nr. 80 din 22 decembrie 2012, respectiv 81 din 21 decembrie 2012 emise de Curtea de Apel București, secția I penală. Analiz ând actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel a apreciat că măsura arestării preventive față de inculpați este legală și temeinică, fiind respectate cumulativ disp. art. 136 alin. (1) și alin. ultim. C. proc.

pen., art. 143 alin. (1) și (4) C. proc. pen., raportat la art. 148 lit. f) C. proc. pen. În ceea ce privește condiția prev. de art. 143 C. proc. pen. rap. la art. 68 1 C. proc. pen., s-a constatat că există probe directe și indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată, că pedepsele prevăzute de lege pentru faptele săvârșite sunt mai mari de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestora ar prezenta un pericol social concret pentru ordinea publică, în înțelesul disp. art. 148 lit. f) C. proc. pen.

În cauză, există presupunerea rezonabilă că inculpații ar fi săvârșit faptele pentru care sunt trimiși în judecată, relevante fiind următoarele mijloace de probă: procesele verbale de transcriere a comunicațiilor interceptate, înscrisuri (antecontracte de vânzare-cumpărare, plan parcelar, contract de împrumut pentru suma de 2.500.000 euro și actul de revocare, contract de cesiune, autentificat cu nr. 2611/2011, documente emise de O.C.P.I. Ilfov), declarațiile martorilor P.F., S.C., F.V.M., D.N., D.M., V.G., B.M., G.R.N., G.E., P.R.A., M.V., M.F., H.L.T., T.P., M.F.L., declarațiile coinculpaților S., L. și V., date în fața instanței de judecată.

C ât privește pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpaților, în lipsa unor dispoziții legale imperative privind aprecierea acestuia, a fost definit, în doctrină, drept temerea că, odată pus în libertate, inculpatul ar comite noi fapte penale ori ar declanșa reacții puternice în rândul opiniei publice, determinate de fapta pentru care ar fi cercetat. Astfel, pentru inculpa ții M.A. și A.M., acesta rezultă din natura și modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunilor, numărul mare de inculpați implicați în activitatea infracțională, Curtea de Apel a apreciat că infracțiunile ce se rețin în sarcina inculpaților tulbură nu numai ordinea juridică, dar și mediul social, această tulburare fiind susceptibilă de a se repeta în viitor, în aprecierea acestuia instanța reținând că nu trebuie făcut abstracție de gravitatea faptelor.

Curtea de Apel a apreciat c ă faptele presupus săvârșite de inculpații M.A. și A.M., prin gravitatea deosebită, prin împrejurarea că aceștia s-au folosit de funcțiile de primari pe care le de țin, de legăturile create în exercitarea acestor funcții și nu în ultimul rând prin sumele mari de bani la care se face referire, creează o stare de neliniște socială care justifică menținerea măsurii arestării preventive, fiind satisfăcute astfel și exigențele prev. art. 5 CEDO, ce rezultă din reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni ori la un răspuns mai puțin ferm al autorităților.

Prin hot ărârea atacată s-a avut în vedere și circumstanțele personale favorabile ale inculpaților, că au o situație familiară stabilă, inculpatul M. având un copil minor în întreținere, poziția acestora în societate, că nu au antecedente penale, însă acestea au fost avute în vedere de instanțe atât la luarea cât și la menținerea măsurii arestării preventive și nu constituie împrejurări de natură a înlătura pericolul pentru ordinea publică și doar acestea nu ar justifica, în acest moment punerea în libertate a celor doi inculpați. Ca atare, Curtea de Apel a constatat c ă subzistă temeiurile de fapt și de drept ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive, cu respectarea dispozițiilor art. 143 C. proc.

pen., art. 148 lit. f) C. proc. pen. și, în consecință, va constata că este necesară menținerea în stare de arest preventiv a inculpaților M.A. și A.M. Pentru considerentele ar ătate cu privire la starea de arest a inculpaților, Curtea de Apel a apreciat că revocarea măsurii arestării preventive ori înlocuirea acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi țara, nu corespund scopului măsurilor preventive astfel cum este reglementat de art. 136 C. proc. pen. și nu poate servi unei bune administrări a cauzei, impunerea măsurilor de supraveghere enumerate de art. 145 C. proc. pen., nefiind suficiente pentru a asigura un comportament procesual corect din partea inculpaților și de a prezerva siguranța și ordinea publică și pe cale de consecință a respins, ca neîntemeiate, cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, respectiv de revocare a măsurii arestării preventive.

Împotriva acestei încheieri au formulat recurs inculpații M.A. și A.M., solicitând, în principal, punerea lor în stare de libertate iar în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură întrucât nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive. Înalta Curte de Casație și Justiție va examina recursul doar sub aspectul menținerii arestării preventive a inculpaților, hotărârea atacată dobândind caracter definitiv sub aspectul revoc ării și înlocuirii măsurii arestării preventive, astfel că în conformitate cu dispozițiile art. 385 14 C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce urmează.

Analiz ând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că temeiurile care au determinat arestarea inițială a inculpaților M.A. și A.M., se mențin fiind îndeplinită una din condițiile alternative prevăzute de art. 160 b alin. (3) C. proc. pen. Sub aspectul dispozi țiilor art. 143 C. proc. pen., raportat la art. 68 1 C. proc. pen., Înalta Curte constată că probatoriul administrat până în prezent nu a făcut să înceteze presupunerea rezonabilă că inculpații au comis infracțiunile pentru care au fost arestați. Referitor la dispozi țiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., Înalta Curte constată că și acestea sunt întrunite, în sensul că infrac țiunile de săvârșirea cărora sunt acuzați recurenții inculpați [M.A., pentru s ăvârșirea infracțiunilor de luare de mit ă, prev. și ped.

de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. de fals intelectual, în forma participației improprii, prev. și ped. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și instigare la infrac țiunea de spălare a banilor, prev. și ped. de art. 25 C. pen. rap. la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 78/2000 și asociere pentru săvârșirea de infrac țiuni (de corupție), prev. și ped. de art. 323 alin. (1) și alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000 și M.A. pentru s ăvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, în form ă continuată, prev. și ped. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap.

la art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., infrac țiunile de fals intelectual, în forma participației improprii (instigare mediat ă) prev. și ped. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și, respectiv, instigare la infrac țiunea de spălare a banilor, prev. și ped. de art. 25 C. pen. rap. la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 78/2000 și asociere pentru s ăvârșirea de infracțiuni (de corupție), prev. și ped. de art. 323 alin. (1) și alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000] sunt sanc ționate cu închisoarea mai mare de 4 ani iar l ăsarea acestora în libertate prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea public ă. În acest context, se impune sublinierea c ă în jurisprudența C.E.D.O.

în special cu referire la unele cauze împotriva Franței (Letellier v. Franța) s-a admis că, prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o tulburare a societății de natură să justifice o detenție preventivă. Timpul scurs de la momentul lu ării măsurii arestării preventive nu este de natură a atenua în mod semnificativ impactul negativ pe care l-ar avea asupra opiniei publice judecarea inculpaților în stare de libertate pentru infracțiuni de o asemenea gravitate, existând riscul săvârșirii unor noi astfel de fapte. Pe de alt ă parte, acest interval de timp nu are nici caracter nerezonabil față de particularitățile cauzei și de diligențele sporite cu care au acționat organele judiciare.

C.E.D.O.stipuleaz ă în art. 5 parag. 1 lit. c) necesitatea existenței unor motive rezonabile de a presupune că persoana privată de libertate a comis o infracțiune, garantând astfel temeinicia măsurii privative de libertate și caracterul său nearbitrar. În Hotărârea Murray v. Regatul Unit, C.E.D.O. a subliniat că dacă sinceritatea și temeinicia unei bănuieli constituiau elemente indispensabile ale rezonabilității sale, această bănuială nu putea fi privită ca una rezonabilă decât sub condiția ca ea să fie bazată pe fapte sau informații care ar stabili o latură obiectivă între suspect și infracțiunea presupusă. În consecință, nicio privare de libertate nu se poate baza pe impresii, intuiție, o simplă asociere de idei sau de prejudecăți (etnice, religioase sau de altă natură) indiferent de valoarea lor, în calitate de indiciu al participării unei persoane la comiterea unei infracțiuni.

Prin hot ărârea Calejja v. Malta, Înalta Curte a apreciat că faptele probatorii care ar putea da naștere unei bănuieli legitime nu trebuie să fie de același nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare. În speța dedusă judecății, se are în vedere nu numai conformitatea cu dispozițiile procedurale ale dreptului intern, ci și caracterul plauzibil al bănuielilor care au condus la menținerea măsurii privative de libertate, precum și legitimitatea scopului urmărit de măsura luată. La acest moment procesual, Înalta Curte nu identifică vreun motiv întemeiat pentru punerea în libertate, ci apreciază că întregul material probator administrat în cauză se impune privarea de libertate, în continuare, iar nu vreo altă măsură preventiv ă, arestarea preventivă fiind singura aptă să atingă scopul preventiv reglementat de art. 136 C. proc.

pen. Tot astfel, se apreciaz ă că măsura arestării preventive se impune a fi menținută și prin raportare la exigențele art. 5 parag. 3 din C.E.D.O. care protejează dreptul la libertate al persoanei, câtă vreme se bazează pe motive pertinente și suficiente a o justifica. Pertinen ța și suficiența acestor motive se apreciază de instanță în ansamblul circumstanțelor particulare ale cauzei și prin raportare la prevederile art. 136 C. proc. pen., privarea de libertate a inculpaților fiind necesară și pentru buna desfășurare a procesului penal, în cauză fiind respectate toate garanțiile procesuale de care aceasta se bucură conform legislației în vigoare. În consecință, Înalta Curte va constata legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților și va menține starea de arest preventiv a acestora.

Pe cale de consecin ță constată că, măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea prevederilor legale că, nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la momentul arestării preventive, în acord cu art. 139 alin. (1) și (3) C. proc. pen. și, totodată nu se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură restrictivă de libertate, în condițiile art. 145 și 145 1 C. proc. pen. Fa ță de cele reținute, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile formulate de inculpații M.A. și A.M. împotriva încheierii din 21 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 2932/2/2012 (1116/2012).

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpa ții M.A. și A.M. împotriva încheierii din 21 mai 2012 a Cur ții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 2932/2/2012 (1116/2012). Oblig ă recurenții inculpați la plata sumelor de câte 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 50 RON, reprezentând onorariile pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleși, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitiv ă. Pronun țată în ședință publică, azi 28 mai 2012.