ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3502/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.N.S.A.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul P.G., constatarea calității acestuia de lucrător al Securității. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin cererea din 19 mai 2009, adresată Consiliului de către domnul Z.A., se solicita verificarea, sub aspectul constatării calității de lucrător al Securității, pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea Dosarului XX, dosar în care pârâtul a întocmit documentele, și, ținând cont de prevederile art. 1 alin. (7) din O.U.G.

nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, cererea formulată este legală. Reclamantul a precizat că, astfel cum rezultă din cuprinsul Notei de Constatare din 24 mai 2011 și al înscrisurilor atașate acțiunii, pârâtul, având gradul de locotenent în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate Suceava, Serviciul Informații Interne, a participat activ la urmărirea informativă a petentului inclus în cadrul supravegherii informative generale ca fost deținut politic. Astfel, în procesul supravegherii informative, pârâtul a dirijat rețeaua din subordine pentru a pătrunde în intimitatea urmăritului.

Reclamantul a arătat că prin activitățile desfășurate, pârâtul a îngrădit drepturile și libertățile fundamentale, garantate de legislația din acea vreme, în speță, îngrădirea dreptului la viață privată s-a produs în momentul în care Securitatea a dirijat rețeaua informativă din subordine pe lângă persoana semnalată cu activitate dușmănoasă, iar prin reținerea trimiterilor poștale s-a îngrădit și dreptul la secretul corespondenței. În concluzie, reclamantul a apreciat că activitățile desfășurate de către pârât, în calitate de angajat al fostei Securități, au îngrădit dreptul la viață privată, recunoscut și garantat prin art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, astfel că sunt îndeplinite condițiile art. 2 lit. a) din O.U.G.

nr. 24/2008 pentru a se reține calitatea acestuia de lucrător al Securității. Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă și, pe fond, ca nefondată.

În ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, pârâtul a motivat că, în speță, din cererea formulată de petent, depusă la dosar de reclamant, nu rezultă faptul că acesta a solicitat să afle identitatea niciunui lucrător, iar cererea de verificare a calității este impersonală, nereferindu-se la el, invocând și decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3276 din 07 iunie 2011. Pe fond, pârâtul a arătat că reclamantul nu a făcut dovada faptului că, în timpul desfășurării activității sale ca ofițer în cadrul Ministerului de Interne Inspectoratul Județean de Securitate Suceava, a desfășurat activități care să conducă la concluzia că a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, acțiunea nefiind în concordanță cu Nota de constatare a calității de lucrător al Securității din 24 mai 2011 și cu probele de la dosar.

Cererea se bazează pe o singură notă informativă, din data de 06 octombrie 1987, aceasta nereprezentând o urmărire activă și nici dovada că ar fi solicitat acea notă. Mai arată că dosarul de supraveghere al petentului, astfel cum rezultă din probele depuse la dosar de către reclamant, este din anul 1972, deci nu el a dispus supravegherea acestuia pentru că, la acea dată, avea 11 ani. La data în care C.F. a făcut nota informativă, respectiv 06 octombrie 1987 era ofițer de numai o lună, astfel că nu avea cum să dirijeze rețeaua pentru urmărirea petentului, rețea pe care nici nu ar fi avut timp să o formeze. În consecință, pârâtul a susținut că simplul fapt al recrutării unei persoane în îndeplinirea activităților de serviciu nu este de natură a conduce la concluzia că se suprimă sau îngrădesc drepturi fundamentale ale omului, invocând și Decizia nr. 5909/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 435 din 24 ianuarie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității, a admis acțiunea formulată de reclamant și, în consecință, a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securității Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Cu privire la excepția inadmisibilității prima instanță a reținut că nu poate fi primită întrucât cererea petentului Z.A. privește verificarea calității de lucrător al Securității pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea Dosarelor XX și YY, neavând obligația de a nominaliza acești angajați ai fostei Securități.

Pentru a face obiectul verificării, este suficient să se constate că un ofițer sau subofițer a contribuit la instrumentarea unuia din cele două dosare indicate în cerere. Din actele dosarului rezultă că pârâtul a contribuit la instrumentarea Dosarului XX, acesta, în calitatea de locotenent la I.J. de Securitate Suceava, a primit informații de la surse referitoare la Z.A., menționând pe nota din 06 octombrie 1987 că „nota de va exploata la mapa S.I. Propun informarea Inspectoratului Școlar Județean”. Pe celelalte note depuse la dosar este menționat numele pârâtului, rezultând că acesta avea atribuții în dirijarea surselor implicate în supravegherea informativă a petentului Z.A.. Din actele depuse în Dosarul ZZ (raport cu propuneri de recrutare din 26 iunie 1988, raport cu propuneri de înregistrare în calitate de informator a numitului M.M.

din 28 iunie 1988, raport din 05 mai 1988), rezultă că pârâtul a propus recrutarea unui informator pentru încadrarea informativă a comunității „Creștin după Evanghelie” din cadrul com. Salcea, această propunere fiind aprobată. Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că prin activitățile desfășurate, astfel cum rezultă din probele administrate, pârâtul a suprimat, respectiv îngrădit drepturi fundamentale ale omului - dreptul la viață privată, prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, și dreptul la libertatea de religie, prevăzut de art. 18 din aceleași pact internațional. Recursul Împotriva acestei sentinței a declarat recurs pârâtul P.G.. În motivarea cererii de recurs, recurentul-pârât P.G.

a arătat în esență următoarele: -În mod greșit, instanța de fond a respins excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea condiției de legalitate impusă de prevederile art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008, în sensul că nu s-a probat că petentul a solicitat și aflarea identității ofițerilor sau subofițerilor care au contribuit la instrumentarea dosarului persoanei îndreptățite. -Consideră recurentul că hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină, ori acestea sunt contradictorii și străine de natura pricinii cu care a fost sesizată. Arată recurentul că în conținutul Notei de constatare cât și celelalte acte aflate la dosarul cauzei nu rezultă fără echivoc că a contribuit la instrumentarea dosarelor petentului.

Astfel, se arată de către recurent că nu rezultă ca recrutarea C.F. s-a realizat de acesta pentru încadrarea informativă a petentului și nici că ar fi instruit și dirijat pe C.F. să pătrundă în intimitatea persoanei urmărite și să ofere informații despre activitatea acesteia, nu rezultă că a dispus instruirea unui informator pentru supravegherea petentului Z.A., nu a solicitat și primit alte informații despre acesta, nu a întocmit un plan de măsuri de verificare informativă privind pe Z.A. sau să stabilească alte activități privind supravegherea informativă a unei persoane prin diverse mijloace, inclusiv interceptarea corespondenței interne și externe, introducerea mijloacelor de tehnică operativă la domiciliul acestuia.

-Instanța de fond a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal, aceasta fiind dată cu aplicarea greșită a legii. Recurentul a arătat că din probele administrate de reclamant nu se face dovada că în timpul desfășurării activității de ofițer în cadrul Ministerului de Interne - Inspectoratul Județean Suceava a desfășurat activități care să conducă la concluzia că a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului. În acest sens, se arată că în mod eronat concluzionează instanța de fond că singura notă informativă din 6 octombrie 1987 - a fost solicitată de recurent. În nota de informare C.F. relata că petentul avea față de colegi și elevi un comportament deosebit de agresiv, face afirmații jignitoare la adresa acestora, lipsește de la ore și nu respectă regulamentul școlii însă în cererea de chemare în judecată se pune accent pe informația că petentul a făcut apostrofări grosolane secretarei de partid pentru a da conotație politică.

A mai arătat recurentul că dosarul de supraveghere al petentului era din anul 1972 când recurentul avea 11 ani iar în 1987 era tânăr ofițer de câteva zile nu avea cum să dirijeze rețeaua pentru urmărirea petentului. -De asemenea a arătat recurentul că nu s-au produs dovezi că acesta ar fi dispus sau inițiat interceptarea corespondenței petentului. - În fine, a arătat recurentul că potrivit legislației de la acea dată, (C. pen., regulamente militare, legea de organizare a Ministerului de Interne și Securității ca serviciu de informații etc) a desfășura activități de culegere de informații, în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, nu reprezenta o încălcare a legii sau o ingerință în viața privată.

Este adevărat, arată recurentul că a auzit ulterior de abuzuri și încălcări ale legii cu care nu a fost de acord și pe care nu le va accepta niciodată însă nu poate fi catalogată ca o persoană „indezirabilă” numai pentru simplu fapt că la vârsta de 23 ani a optat pentru o carieră militară. În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ. Considerentele și soluția instanței de recurs Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente precum și în conformitate cu prevederile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează: Potrivit art. 1 alin. (7) din O.U.G.

nr. 24/2008 “ Persoana, subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de Securitate, are dreptul, la cerere, să afle identitatea lucrătorilor Securității și a colaboratorilor acesteia, care au contribuit cu informații la completarea dosarului, și poate solicita verificarea calității de lucrător al Securității pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului. Procedura este aceeași și pentru lucrătorii Securității identificați în urma verificărilor din oficiu, prevăzute de prezenta ordonanță de urgență”.

Conform art. 2 lit. a) „ lucrător al Securității - orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului;” -În ceea ce privește respingerea excepției inadmisibilității Înalta Curte reține că numitul Z.A. a formulat cerere în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008 - pentru a afla în urma verificărilor C.N.S.A.S., întocmirii notei de constatare și sesizării Curții de Apel identitatea lucrătorilor Securității și a colaboratorilor acesteia care au contribuit la instrumentarea dosarului său.

Această cerere există la dosar fond, fiind o cerere formular tipizat, fără a fi completat cu mențiuni distincte pentru verificare și aflare identitate, esențial fiind temeiul art. 1 alin. (7) în baza căruia este formulată cererea. În mod normal oricine face o sesizare în baza art. 1 alin. (7) - dorește verificarea și aflarea identității ofițerilor securității și a colaboratorilor acesteia care au contribuit cu informații, acesta este unul din scopurile valorificării activității de verificare efectuate de C.N.S.A.S.. Din interpretarea actului normativ, din preambulul acestuia rezultă că activitatea de verificare de către C.N.S.A.S. este legată indisolubil de cea de a identifica ofițerii și colaboratorii Securității în scopul aducerii la cunoștința publicului sau a cererii petentului interesat, obiectul de reglementare al O.U.G.

nr. 24/2008 fiind în mod univoc menționat „accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității”. Instanța de fond a soluționat corect excepția inadmisibilității, motivul de recurs arătat mai sus, este deci nefondat. -În ceea ce privește temeinicia și legalitatea hotărârii recurate, se constată că în mod corect s-a pronunțat instanța de fond asupra probelor administrate în raport cu prevederile legale incidente. Contrar celor afirmate de recurent, din probele administrate rezultă că acesta a contribuit la instrumentarea dosarelor petentului . În acest sens, există:- raportul informativ din 14 ianuarie 1988 - întocmit și semnat olograf de recurent (dosar fond) prin care sursa C.F. relatează despre numitul Z.A.

iar ofițerul recurent notează că Z.A. este în supraveghere informativă. -Nota informativă din 6 octombrie 1987 la care recurentul a propus informarea Inspectoratului Școlar Județean în urma informațiilor furnizate de C.F. (dosar fond). -Nota informativă din 8 octombrie 1987. -Recurentul a primit și exploatat notele de transcriere a corespondenței titularului din datele de 8 octombrie 1987, 10 iunie 1988, 27 mai 1988, 5 februarie 1988, 30 ianuarie 1988, 19 ianuarie 1988, 5 ianuarie 1988, 1 august 1988, 1 septembrie 1988, 5 iulie 1988, 17 iunie 1988, 7 iunie 1988, 29 iulie 1988, 17 iulie 1988, 30 martie 1989, 15 ianuarie 1989 (dosar fond). Adresa transmisă de Inspectoratul Județean Suceava către Inspectoratul Județean Mehedinți din data de 17 februarie 1988 (dos) - a fost de asemenea valorificată de recurent, fiind trecut numele acestuia întrucât lucrează la dosarul tatălui investigatului - adică ZA.

Toate aceste probe conduc la concluzia contribuției certe a recurentului - ofițer - locotenent în cadrul Inspectoratului Județean Suceava Serviciul 1 (1987-1987) neavând importanță că numitul Z.A. avea dosar de supraveghere încă din 1972 iar la data prelucrării mai departe a informațiilor și instrumentării dosarului Z.A. de către recurent, acesta era tânăr ofițer. -Prin urmare, toate aserțiunile recurentului că nu există probe că a contribuit la instrumentarea dosarului petentului Z.A. sunt total nefondate. -Referitor la calitatea informațiilor valorificate, aceste activități desfășurate trebuie să fi suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, în scopul susținerii puterii totalitar comuniste.

Nu pot fi primite susținerile recurentului că informațiile considerate ca fiind instrumentate de acesta se refereau la atitudinea petentului față de elevi și colegi lipsa nejustificată de la serviciu, că notele nu au fost solicitate de acesta care nu a avut o contribuție activă. În primul rând informațiile dirijate sunt mult mai multe și se desprind în special din prelucrarea notelor ce transcriu corespondența titularului coroborate cu faptul că titularul a fost condamnat la 2 ani de închisoare pentru răspândire de zvonuri în legătură cu reforma monetară iar orice informație era luată în atenție pentru a verifica dacă sunt contrare ideologiei puterii totalitar comuniste.

De altfel din corespondența interceptată și transcrisă se desprind în majoritate idei care critică viața și societatea comunistă -, cum să facă rost de mâncare, de alte produse, hârtie foto alb negru, discuții cu un coleg fizician care nu a mai plecat la spionaj industrial că a vorbit la Paris cu un legionar - (recurentul a făcut olograf o notă pentru verificări dacă este real ce spun) pâine pe cartelă. Nu se poate aprecia că toate aceste informații păreau inofensive regimului comunist, astfel nu se explică de ce i se intercepta corespondența titularului și de ce avea dosar de supraveghere, fiind de altfel și condamnat pentru răspândire de zvonuri. Recurentul nu se poate disocia de toate aceste activități și realități, nu poate invoca sistemul și normele legale ale perioadei respective deoarece dreptul la viața privată era prevăzut și în Constituția R.S.R.

din 1965 (art. 31) și de asemenea și dreptul la secretul corespondenței (art. 33), iar prin activitățile desfășurate recurentul a suprimat și îngrădit drepturile și libertățile fundamentale arătate mai sus. Se consideră că imixtiunile în viața și conștiința persoanelor, în timpul regimului comunist, în felul în care a procedat recurentul sunt printre cele mai periculoase acțiuni, încalcă dreptul fundamental la viață privată a individului, dreptul oricărei persoane de a nu expune altora aspectele cele mai intime ale ființei sale, despre elementele care privesc modul nostru de a fi, de a gândi și care trebuie să rămână inaccesibile. Temeiul legal al soluției adoptate Față de cele arătate mai sus, constatând că instanța de fond a pronunțat o sentință legală și temeinică și că nu există motive de casare sau de modificare a acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de P.G. împotriva sentinței nr. 435 din 24 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 martie 2013.