ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3502/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3502/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamantul C.N.S.A.S. a solicitat, în contradictoriu

cu pârâtul P.G., constatarea calității acestuia de lucrător al Securității.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că prin cererea din 19 mai 2009, adresată

Consiliului de către domnul Z.A., se solicita verificarea, sub aspectul

constatării calității de lucrător al Securității, pentru ofițerii sau subofițerii

care au contribuit la instrumentarea Dosarului XX, dosar în care pârâtul a

întocmit documentele, și, ținând cont de prevederile art. 1 alin. (7) din O.U.G.

nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008,

cererea formulată este legală.

Reclamantul a

precizat că, astfel cum rezultă din cuprinsul Notei de Constatare din 24 mai

2011 și al înscrisurilor atașate acțiunii, pârâtul, având gradul de locotenent

în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate Suceava, Serviciul Informații

Interne, a participat activ la urmărirea informativă a petentului inclus în

cadrul supravegherii informative generale ca fost deținut politic.

Astfel, în procesul

supravegherii informative, pârâtul a dirijat rețeaua din subordine pentru a

pătrunde în intimitatea urmăritului.

Reclamantul a arătat

că prin activitățile desfășurate, pârâtul a îngrădit drepturile și libertățile

fundamentale, garantate de legislația din acea vreme, în speță, îngrădirea

dreptului la viață privată s-a produs în momentul în care Securitatea a dirijat

rețeaua informativă din subordine pe lângă persoana semnalată cu activitate

dușmănoasă, iar prin reținerea trimiterilor poștale s-a îngrădit și dreptul la

secretul corespondenței.

În concluzie,

reclamantul a apreciat că activitățile desfășurate de către pârât, în calitate

de angajat al fostei Securități, au îngrădit dreptul la viață privată,

recunoscut și garantat prin art. 17 din Pactul Internațional cu privire la

Drepturile Civile și Politice, astfel că sunt îndeplinite condițiile art. 2

lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se reține calitatea acestuia de

lucrător al Securității.

Prin întâmpinare,

pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă și, pe fond, ca

nefondată.

În ce privește

excepția inadmisibilității acțiunii, pârâtul a motivat că, în speță, din

cererea formulată de petent, depusă la dosar de reclamant, nu rezultă faptul că

acesta a solicitat să afle identitatea niciunui lucrător, iar cererea de

verificare a calității este impersonală, nereferindu-se la el, invocând și

decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3276 din 07 iunie 2011.

Pe fond, pârâtul a

arătat că reclamantul nu a făcut dovada faptului că, în timpul desfășurării

activității sale ca ofițer în cadrul Ministerului de Interne Inspectoratul Județean

de Securitate Suceava, a desfășurat activități care să conducă la concluzia că

a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, acțiunea

nefiind în concordanță cu Nota de constatare a calității de lucrător al

Securității din 24 mai 2011 și cu probele de la dosar. Cererea se bazează pe o

singură notă informativă, din data de 06 octombrie 1987, aceasta nereprezentând

o urmărire activă și nici dovada că ar fi solicitat acea notă.

Mai arată că dosarul de

supraveghere al petentului, astfel cum rezultă din probele depuse la dosar de către

reclamant, este din anul 1972, deci nu el a dispus supravegherea acestuia pentru

că, la acea dată, avea 11 ani. La data în care C.F. a făcut nota informativă, respectiv

06 octombrie 1987 era ofițer de numai o lună, astfel că nu avea cum să dirijeze

rețeaua pentru urmărirea petentului, rețea pe care nici nu ar fi avut timp să o

formeze.

În consecință, pârâtul

a susținut că simplul fapt al recrutării unei persoane în îndeplinirea activităților

de serviciu nu este de natură a conduce la concluzia că se suprimă sau îngrădesc

drepturi fundamentale ale omului, invocând și Decizia nr. 5909/2009 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție.

Hotărârea instanței de

fond

Prin sentința nr. 435

din 24 ianuarie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a respins excepția inadmisibilității, a admis acțiunea formulată de reclamant

și, în consecință, a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securității

Pentru a pronunța această

soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Cu privire la excepția

inadmisibilității prima instanță a reținut că nu poate fi primită întrucât cererea

petentului Z.A. privește verificarea calității de lucrător al Securității pentru

ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea Dosarelor XX și YY,

neavând obligația de a nominaliza acești angajați ai fostei Securități.

Pentru a face obiectul

verificării, este suficient să se constate că un ofițer sau subofițer a contribuit

la instrumentarea unuia din cele două dosare indicate în cerere. Din actele dosarului

rezultă că pârâtul a contribuit la instrumentarea Dosarului XX, acesta, în calitatea

de locotenent la I.J. de Securitate Suceava, a primit informații de la surse referitoare

la Z.A., menționând pe nota din 06 octombrie 1987 că „nota de va exploata la mapa

S.I. Propun informarea Inspectoratului Școlar Județean”.

Pe celelalte note depuse

la dosar este menționat numele pârâtului, rezultând că acesta avea atribuții în

dirijarea surselor implicate în supravegherea informativă a petentului Z.A..

Din actele depuse în Dosarul

ZZ (raport cu propuneri de recrutare din 26 iunie 1988, raport cu propuneri de înregistrare

în calitate de informator a numitului M.M. din 28 iunie 1988, raport din 05 mai

1988), rezultă că pârâtul a propus recrutarea unui informator pentru încadrarea

informativă a comunității „Creștin după Evanghelie” din cadrul com. Salcea, această

propunere fiind aprobată.

Pe fondul cauzei, prima

instanță a reținut că prin activitățile desfășurate, astfel cum rezultă din probele

administrate, pârâtul a suprimat, respectiv îngrădit drepturi fundamentale ale omului

- dreptul la viață privată, prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional cu privire

la Drepturile Civile și Politice, și dreptul la libertatea de religie, prevăzut

de art. 18 din aceleași pact internațional.

Recursul

Împotriva acestei sentinței

a declarat recurs pârâtul P.G..

În motivarea cererii de

recurs, recurentul-pârât P.G. a arătat în esență următoarele:

-În mod greșit, instanța

de fond a respins excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea condiției

de legalitate impusă de prevederile art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008, în

sensul că nu s-a probat că petentul a solicitat și aflarea identității ofițerilor

sau subofițerilor care au contribuit la instrumentarea dosarului persoanei îndreptățite.

-Consideră recurentul

că hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină, ori acestea

sunt contradictorii și străine de natura pricinii cu care a fost sesizată.

Arată recurentul că în

conținutul Notei de constatare cât și celelalte acte aflate la dosarul cauzei nu

rezultă fără echivoc că a contribuit la instrumentarea dosarelor petentului.

Astfel, se arată de către

recurent că nu rezultă ca recrutarea C.F. s-a realizat de acesta pentru încadrarea

informativă a petentului și nici că ar fi instruit și dirijat pe C.F. să pătrundă

în intimitatea persoanei urmărite și să ofere informații despre activitatea acesteia,

nu rezultă că a dispus instruirea unui informator pentru supravegherea petentului

Z.A., nu a solicitat și primit alte informații despre acesta, nu a întocmit un plan

de măsuri de verificare informativă privind pe Z.A. sau să stabilească alte activități

privind supravegherea informativă a unei persoane prin diverse mijloace, inclusiv

interceptarea corespondenței interne și externe, introducerea mijloacelor de tehnică

operativă la domiciliul acestuia.

-Instanța de fond a pronunțat

o hotărâre lipsită de temei legal, aceasta fiind dată cu aplicarea greșită a legii.

Recurentul a arătat că

din probele administrate de reclamant nu se face dovada că în timpul desfășurării

activității de ofițer în cadrul Ministerului de Interne - Inspectoratul Județean

Suceava a desfășurat activități care să conducă la concluzia că a suprimat sau a

îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

În acest sens, se arată

că în mod eronat concluzionează instanța de fond că singura notă informativă din

6 octombrie 1987 - a fost solicitată de recurent.

În nota de informare C.F.

relata că petentul avea față de colegi și elevi un comportament deosebit de agresiv,

face afirmații jignitoare la adresa acestora, lipsește de la ore și nu respectă

regulamentul școlii însă în cererea de chemare în judecată se pune accent pe informația

că petentul a făcut apostrofări grosolane secretarei de partid pentru a da conotație

politică.

A mai arătat recurentul

că dosarul de supraveghere al petentului era din anul 1972 când recurentul avea

11 ani iar în 1987 era tânăr ofițer de câteva zile nu avea cum să dirijeze rețeaua

pentru urmărirea petentului.

-De asemenea a arătat

recurentul că nu s-au produs dovezi că acesta ar fi dispus sau inițiat interceptarea

corespondenței petentului.

- În fine, a arătat recurentul

că potrivit legislației de la acea dată, (C. pen., regulamente militare, legea de

organizare a Ministerului de Interne și Securității ca serviciu de informații etc)

a desfășura activități de culegere de informații, în îndeplinirea atribuțiilor de

serviciu, nu reprezenta o încălcare a legii sau o ingerință în viața privată.

Este adevărat, arată recurentul

că a auzit ulterior de abuzuri și încălcări ale legii cu care nu a fost de acord

și pe care nu le va accepta niciodată însă nu poate fi catalogată ca o persoană

„indezirabilă” numai pentru simplu fapt că la vârsta de 23 ani a optat pentru o

carieră militară.

În drept, cererea de recurs

se întemeiază pe dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ.

Considerentele și soluția

instanței de recurs

Analizând cererea de recurs,

motivele invocate, normele legale incidente precum și în conformitate cu prevederile

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată

pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:

Potrivit art. 1 alin.

(7) din O.U.G. nr. 24/2008

“

Persoana, subiect al unui dosar din care

rezultă că a fost urmărită de Securitate, are dreptul, la cerere, să afle identitatea

lucrătorilor Securității și a colaboratorilor acesteia, care au contribuit cu informații

la completarea dosarului, și poate solicita verificarea calității de lucrător al

Securității pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea

dosarului. Procedura este aceeași și pentru lucrătorii Securității identificați

în urma verificărilor din oficiu, prevăzute de prezenta ordonanță de urgență”.

Conform art. 2 lit. a)

„

lucrător

al Securității

- orice persoană care, având calitatea de ofițer

sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate,

inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfășurat activități prin care

a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului;”

-În ceea ce privește respingerea

excepției inadmisibilității

Înalta Curte reține că

numitul Z.A. a formulat cerere în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (7) din

O.U.G. nr. 24/2008 - pentru a afla în urma verificărilor C.N.S.A.S., întocmirii

notei de constatare și sesizării Curții de Apel identitatea lucrătorilor Securității

și a colaboratorilor acesteia care au contribuit la instrumentarea dosarului său.

Această cerere există la dosar fond, fiind o cerere formular tipizat, fără a fi

completat cu mențiuni distincte pentru verificare și aflare identitate, esențial

fiind temeiul art. 1 alin. (7) în baza căruia este formulată cererea. În mod normal

oricine face o sesizare în baza art. 1 alin. (7) - dorește verificarea și aflarea

identității ofițerilor securității și a colaboratorilor acesteia care au contribuit

cu informații, acesta este unul din scopurile valorificării activității de verificare

efectuate de C.N.S.A.S..

Din interpretarea actului

normativ, din preambulul acestuia rezultă că activitatea de verificare de către

C.N.S.A.S. este legată indisolubil de cea de a identifica ofițerii și colaboratorii

Securității în scopul aducerii la cunoștința publicului sau a cererii petentului

interesat, obiectul de reglementare al O.U.G. nr. 24/2008 fiind în mod univoc menționat

„accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității”.

Instanța de fond a soluționat

corect excepția inadmisibilității, motivul de recurs arătat mai sus, este deci nefondat.

-În ceea ce privește temeinicia

și legalitatea hotărârii recurate, se constată că în mod corect s-a pronunțat instanța

de fond asupra probelor administrate în raport cu prevederile legale incidente.

Contrar celor afirmate

de recurent, din probele administrate rezultă că acesta a contribuit la instrumentarea

dosarelor petentului .

În acest sens, există:-

raportul informativ din 14 ianuarie 1988 - întocmit și semnat olograf de recurent

(dosar fond) prin care sursa C.F. relatează despre numitul Z.A. iar ofițerul recurent

notează că Z.A. este în supraveghere informativă.

-Nota informativă din

6 octombrie 1987 la care recurentul a propus informarea Inspectoratului Școlar Județean

în urma informațiilor furnizate de C.F. (dosar fond).

-Nota informativă din

8 octombrie 1987.

-Recurentul a primit și

exploatat notele de transcriere a corespondenței titularului din datele de 8

octombrie 1987, 10 iunie 1988, 27 mai 1988, 5 februarie 1988, 30 ianuarie 1988,

19 ianuarie 1988, 5 ianuarie 1988, 1 august 1988, 1 septembrie 1988, 5 iulie 1988,

17 iunie 1988, 7 iunie 1988, 29 iulie 1988, 17 iulie 1988, 30 martie 1989, 15

ianuarie 1989 (dosar fond).

Adresa transmisă de Inspectoratul

Județean Suceava către Inspectoratul Județean Mehedinți din data de 17

februarie 1988 (dos) - a fost de asemenea valorificată de recurent, fiind trecut

numele acestuia întrucât lucrează la dosarul tatălui investigatului - adică ZA.

Toate aceste probe conduc

la concluzia contribuției certe a recurentului - ofițer - locotenent în cadrul Inspectoratului

Județean Suceava Serviciul 1 (1987-1987) neavând importanță că numitul Z.A. avea

dosar de supraveghere încă din 1972 iar la data prelucrării mai departe a informațiilor

și instrumentării dosarului Z.A. de către recurent, acesta era tânăr ofițer.

-Prin urmare, toate aserțiunile

recurentului că nu există probe că a contribuit la instrumentarea dosarului petentului

Z.A. sunt total nefondate.

-Referitor la calitatea

informațiilor valorificate, aceste activități desfășurate trebuie să fi suprimat

sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, în scopul susținerii

puterii totalitar comuniste.

Nu pot fi primite susținerile

recurentului că informațiile considerate ca fiind instrumentate de acesta se refereau

la atitudinea petentului față de elevi și colegi lipsa nejustificată de la serviciu,

că notele nu au fost solicitate de acesta care nu a avut o contribuție activă.

În primul rând informațiile

dirijate sunt mult mai multe și se desprind în special din prelucrarea notelor ce

transcriu corespondența titularului coroborate cu faptul că titularul a fost condamnat

la 2 ani de închisoare pentru răspândire de zvonuri în legătură cu reforma monetară

iar orice informație era luată în atenție pentru a verifica dacă sunt contrare ideologiei

puterii totalitar comuniste.

De altfel din corespondența

interceptată și transcrisă se desprind în majoritate idei care critică viața și

societatea comunistă -, cum să facă rost de mâncare, de alte produse, hârtie foto

alb negru, discuții cu un coleg fizician care nu a mai plecat la spionaj industrial

că a vorbit la Paris cu un legionar - (recurentul a făcut olograf o notă pentru

verificări dacă este real ce spun) pâine pe cartelă.

Nu se poate aprecia că

toate aceste informații păreau inofensive regimului comunist, astfel nu se explică

de ce i se intercepta corespondența titularului și de ce avea dosar de supraveghere,

fiind de altfel și condamnat pentru răspândire de zvonuri.

Recurentul nu se poate

disocia de toate aceste activități și realități, nu poate invoca sistemul și normele

legale ale perioadei respective deoarece dreptul la viața privată era prevăzut și

în Constituția R.S.R. din 1965 (art. 31) și de asemenea și dreptul la secretul corespondenței

(art. 33), iar prin activitățile desfășurate recurentul a suprimat și îngrădit drepturile

și libertățile fundamentale arătate mai sus.

Se consideră că imixtiunile

în viața și conștiința persoanelor, în timpul regimului comunist, în felul în care

a procedat recurentul sunt printre cele mai periculoase acțiuni, încalcă dreptul

fundamental la viață privată a individului, dreptul oricărei persoane de a nu expune

altora aspectele cele mai intime ale ființei sale, despre elementele care privesc

modul nostru de a fi, de a gândi și care trebuie să rămână inaccesibile.

Temeiul legal al soluției

adoptate

Față de cele arătate mai

sus, constatând că instanța de fond a pronunțat o sentință legală și temeinică și

că nu există motive de casare sau de modificare a acesteia, în conformitate cu prevederile

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de P.G. împotriva sentinței nr. 435 din 24 ianuarie 2012 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 martie 2013.