ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2685/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2685/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul C.N.S.A.S.,

în contradictoriu cu pârâtul R.P.G., a solicitat ca prin hotărârea ce se va

pronunța să se constate calitatea de lucrător al Securității în ceea ce îl

privește pe pârât.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că prin cererea din 15 iunie 2010, adresată

C.N.S.A.S. de către numitul F.V., s-a solicitat verificarea, sub aspectul

constatării calității de lucrător al Securității, pentru ofițerii sau

subofițerii care au contribuit la instrumentarea Dosarului fond rețea nr. R/303699,

dosar în care domnul R.P.G. figurează la fila 1v.

De asemenea, prin

cererea din 04 octombrie 2010, adresată C.N.S.A.S. de către doamna F.R., s-a

solicitat verificarea, sub aspectul constatării calității de lucrător al Securității,

pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea Dosarului fond

informativ nr. I/235186, dosar în care domnul R.P.G. figurează în vol. 3, fila 338.

A mai arătat

reclamantul că pârâtul a aprobat, în calitatea sa de șef al Securității Râmnicu

Sărat, recrutarea unor informatori din mediile în care aceștia urmau a fi

dirijați, că activitățile desfășurate de acesta în această calitate au îngrădit

dreptul la viață privată și dreptul la liberă exprimare ale persoanelor

urmărite, astfel că sunt îndeplinite condițiile impuse de legiuitor prin art. 2

lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Prin sentința civilă nr.

644 din 12 februarie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S.,

în contradictoriu cu pârâtul R.P.G. și a constatat calitatea pârâtului de

lucrător al Securității.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că aserțiunea pârâtului,

potrivit căreia acțiunea este lipsită de interes, întrucât nu s-a făcut dovada

întrunirii în speță a ipotezei reglementate la art. 5 din O.U.G. nr. 24/2008,

nu poate fi primită, precum și faptul că solicitarea de verificare a calității pârâtului

de colaborator al Securității a fost făcută în temeiul art. 1 alin. (7) din O.U.G.

nr. 24/2008.

S-a reținut că

demersul petenților, în sensul solicitării verificării calității pârâtului de

colaborator al Securității, a fost motivat de împrejurarea că pârâtul a

contribuit la instrumentarea dosarului acestora, iar nu în raport de faptul că pârâtul

ar fi un „posibil candidat sau ocupant la una din funcțiile publice”, nefiind

incidentă, deci, ipoteza reglementată la art. 5 din O.U.G. nr. 24/2008, cum în

mod eronat a susținut pârâtul prin întâmpinare.

Curtea a apreciat că aserțiunea

pârâtului, în sensul că Direcția de specialitate din cadrul C.N.S.A.S. și-ar fi

depășit atribuțiile permise de O.U.G. nr. 24/2008, cu motivarea că „aceasta a

trecut la analiza faptelor, a judecat și a interpretat documentele care

trebuiau depuse la dosar „doar ca listă", conform art. 7 alin. (3) din O.U.G.

nr. 24/2008”, este lipsită de orice fundament, deoarece, în cauză, Direcția de

specialitate din cadrul C.N.S.A.S. s-a conformat întocmai dispozițiilor legale,

în urma verificării documentelor și informațiilor deținute în legătură cu pârâtul

întocmind nota de constatare, care conține mențiunile obligatorii prevăzute la alin.

(3) al art. 7 din O.U.G. nr. 24/2008.

Pe fondul cauzei, Curtea

a reținut că pârâtul a avut calitatea de angajat al fostei Securității, cu

gradele de căpitan (1980, 1982, 1983), maior (1988, 1989) și funcția de șef al

Securității Orașului Râmnicu-Sărat din cadrul I.J.S. Buzău (1980, 1982, 1983, 1988,

1989).

Analizând actele și

lucrările dosarului, Curtea a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se constata

calitatea pârâtului de lucrător al Securității, având în vedere că acesta a

avut calitatea de ofițer al Securității și, prin activitățile desfășurate,

astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, a îngrădit drepturi și libertăți

fundamentale prevăzute atât de legislația internă în vigoare în acea perioadă,

cât și de legislația internațională, respectiv dreptul la viață privată, prevăzut

de Constituția României, coroborat cu art. 17 din Pactul Internațional privind

Drepturile Civile și Politice, precum și dreptul la libera exprimare prevăzut

de art. 28 din Constituția României de la 1965, coroborat cu art. 19 din Pactul

Internațional privind Drepturile Civile și Politice.

Instanța a reținut că

îngrădirea acestor drepturi s-a realizat prin instrumentarea de către pârât a

dosarelor de investigații deschise în privința persoanelor urmărite pentru

stabilirea activității și atitudinii față de regim, a concepțiilor lor

politice, a naturii relațiilor acestora cu diverse persoane.

În acest sens, s-a reținut

că pârâtul a instruit și dirijat rețeaua informativă, a aprobat interceptarea

corespondenței persoanelor urmărite, încadrarea acestora ca surse etc.

Curtea a apreciat ca

fiind edificatoare mențiunile înscrisurilor analizate, din conținutul acestora

nereieșind că urmărirea persoanelor ar fi fost determinată de vreo suspiciune a

organelor cu privire la securitatea națională, astfel cum a pretins pârâtul.

S-a mai reținut de

către instanță că măsurile dispuse de către pârât dau expresie politicii de

control al întregii populații, impusă de regimul comunist de la acea vreme în

vederea consolidării și menținerii sistemului totalitar, prin anihilarea oricărei

forme de opoziție, rezistență și disidență.

A apreciat instanța

că urmărirea persoanelor care făcuseră parte din mișcarea legionară, precum și

a descendenților acestora, nu era motivată de caracterul extremist al acestei

grupări, ci de faptul că aceste persoane erau potențiali oponenți ai regimului

comunist, din același motiv fiind urmăriți și membrii partidelor istorice

democratice, precum și descendenții acestora.

Instanța nu a primit

apărările pârâtului în sensul că activitățile desfășurate de către acesta au

avut la bază ordinele de serviciu primite, apreciind că acestea nu prezintă

relevanță în soluționarea cauzei, în condițiile în care dispozițiile legale ce

definesc noțiunea de lucrător al Securității nu fac nici o distincție în acest

sens, după cum activitățile s-au desfășurat în temeiul și cu respectarea

ordinelor primite de la superiori.

Instanța a apreciat

că nici împrejurarea că ar fi respectat reglementările specifice din perioada

în discuție nu prezintă vreo relevanță, activitățile desfășurate de reclamant

fiind analizate din perspectiva respectării prevederilor constituționale, în

considerarea principiului supremației acestora, respectiv a tratatelor și

pactelor internaționale semnate de România la acel moment

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs pârâtul R.P.G., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea căii de

atac, încadrată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

recurentul susține faptul că sentința contestată este lipsită de temei legal, fiind

dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

În dezvoltarea

acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurent următoarele critici

de nelegalitate:

Prin hotărârea

instanței de fond au fost încălcate dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008,

potrivit cărora trebuie să se stabilească dacă prin activitatea depusă de către

recurent s-au încălcat drepturile și libertățile unei persoane, în concret și

nu în mod general. Recurentul arată că referitor la această condiție instanța a

făcut o analiză superficială a pricinii și a constatat, în general, că au fost

încălcate drepturile și libertățile unei persoane.

Recurentul arată că instanța

trebuia să aibă în vedere faptul că acesta a lucrat în structura D.S.S., în

baza unor legi speciale și desfășura o activitate reglementată în concret în

aceste legi, în vigoare la data respectivă, precum și pe baza ordinelor de

serviciu, însă instanța de fond a susținut în mod greșit că o asemenea apărare

nu poate fi primită.

Apreciază recurentul

că instanța de fond trebuia să motiveze cauza și în sensul de a constata dacă

activitatea acestuia depășea sau nu limitele unei activități similare desfășurate

în limitele prevăzute de lege, deoarece ordonanța a avut în vedere doar pe acei

informatori care au acționat în afara cadrului legal, fără raporturi juridice

de muncă, cu nerespectarea dispozițiilor legale în materie de la acea dată, iar

instanța de judecată avea obligația de a face această diferență.

Subliniază recurentul

că din analiza hotărârii recurate, dar și din înscrisurile aflate la dosar

rezultă că a făcut doar verificări în studiul dosarului față de F.V. și F.R.,

în urma cărora nu a dispus nici o măsură care să încalce drepturile și

libertățile persoanei, nici o măsura contra legilor speciale în vigoare la

momentul respectiv, legi în baza cărora și-a desfășurat activitatea.

Recurentul mai arată

că instanța trebuia să analizeze dacă persoana pe care a urmărit-o și-a

respectat obligațiile constituționale de la aceea vreme, precum și alte norme

de drept în vigoare, deoarece din înscrisurile anexate rezultă că cele două

persoane care au formulat cererea de stabilire a calității sale de lucrător al

securității au fost doar supravegheate de către alți ofițeri pentru tentativa

la infracțiuni contra siguranței statului.

Examinând

cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și

cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru

considerentele în continuare arătate.

În prezenta cauză,

problema dedusă judecății este aceea dacă Curtea de Apel București a fost sau

nu legal sesizată de către C.N.S.A.S. cu acțiunea în constatarea calității

recurentului-pârât de lucrător al Securității, în temeiul art. 11 alin. (1) din

O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008.

După cum s-a relevat

anterior, această acțiune în constatare a avut la bază cererile de verificare

adresate de numiții F.V. și F.R., în baza art. 6 alin. (1) din ordonanța aflată

în discuție.

Înalta Curte

apreciază că prima instanță a făcut o interpretare greșită a prevederilor art. 1

alin. (1), (7) și (9) din ordonanța mai sus arătată.

Astfel, conform art. 1

alin. (1) din această reglementare, orice cetățean român sau cetățean străin

care după 1945 a avut cetățenie română, precum și orice cetățean al unei țări

membre a O.T.A.N. sau al unui stat membru al U.E. au dreptul de acces la

propriul dosar întocmit de Securitate, precum și la alte documente și informații

care privesc propria persoană, potrivit acestei ordonanțe și în conformitate cu

prevederile legii privind protejarea informațiilor care privesc siguranța

națională; acest drept se exercită la cerere și constă în studierea nemijlocită

a dosarului și eliberarea de copii de pe actele dosarului și de pe alte

înscrisuri care privesc propria persoană.

Art. 1 alin. (7) din

ordonanță prevede că persoana, subiect al unui dosar din care rezultă că a fost

urmărită de Securitate, are dreptul, la cerere, să afle identitatea

lucrătorilor Securității și a colaboratorilor acesteia, care au contribuit cu

informații la completarea dosarului, și poate solicita verificarea calității de

lucrător al Securității pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la

instrumentarea dosarului.

Art. 1 alin. (9) din

ordonanță precizează faptul că exercitarea drepturilor prevăzute la alin. (1)-(3),

(6) și (7) se face personal sau prin reprezentant cu procură specială și

autentică.

Rezultă

că acțiunea în constatare prevăzută de art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008,

modificată și completată, poate fi formulată în scopul de a se constata

calitatea de lucrător al Securității pentru ofițerii sau subofițerii care au

contribuit la instrumentarea dosarului persoanei care solicită verificarea sau,

din oficiu, pentru persoanele prevăzute la art. 4 și art. 5 din ordonanță.

În

speță, nu s-a contestat calitatea recurentului-pârât de fost angajat al

Securității.

Astfel, din

interpretarea textelor legale anterior citate, se poate desprinde ideea că nu

orice persoană poate solicita verificarea calității de lucrător al Securității

pentru ofițerii și subofițerii care au contribuit la instrumentarea unui dosar

întocmit de această instituție, ci numai acele persoane care, având acces la

propriul dosar, au constatat că au fost subiecți ai unui dosar din care rezultă

că au fost urmărite de Securitate.

Pe de altă parte, în

ceea ce privește sfera verificării calității de lucrător al Securității,

aceasta este limitată la ofițerii și subofițerii care au contribuit la

instrumentarea dosarului solicitantului, respectiv persoana subiect al unui

dosar din care rezultă că a fost urmărită de Securitate, iar nu și a altor

persoane.

Cu alte cuvinte,

legea în materie a statuat că verificarea calității de lucrător al Securității

se face numai cu privire la ofițerii și subofițerii care au contribuit la

instrumentarea propriului dosar al solicitantului, iar nu și la instrumentarea

dosarelor altor persoane care nu au cerut verificarea.

Mai mult decât atât,

niciun text din O.U.G. nr. 24/2008 nu prevede extinderea verificărilor

calității de lucrător al Securității cu privire la alte persoane decât

solicitantul, presupuse a fi fost subiecte ale unui dosar întocmit de

Securitate dacă aceste persoane nu au formulat o cerere în acest sens.

Ca atare, exercitarea

dreptului de a solicita verificarea calității de lucrător al Securității pentru

ofițerii și subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului de

Securitate al unei persoane aparține în exclusivitate numai acelei persoane,

iar nu și altor persoane, cu excepția situației în care acestea din urmă au

fost împuternicite cu procură specială și autentică în acest scop.

Într-adevăr, în cauza

de față, atât acțiunea în constatare, cât și nota de constatare anexată

acesteia au avut în vedere cererile de verificare formulate de numiții F.V. și F.R.,

persoane care nu au nicio legătură cu măsurile luate sau aprobate de recurent,

individualizate în respectiva notă de constatare.

O dovadă în acest

sens o reprezintă și documentația prezentată de intimat, aflată la dosarul de

fond.

Din înscrisurile

existente la filele 22 și 23 din dosarul de fond rezultă că numiții F.V. și F.R.

au formulat cereri de verificare a calității de lucrător al Securității pentru

pârât, care a contribuit la instrumentarea dosarelor de Securitate ale altor

persoane, dosare avându-i ca titulari pe F.G. și N.A.

Astfel, din nota de constatare

din 22 mai 2012, emisă în temeiul art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008, precum

și din înscrisurile depuse la dosarul de fond, rezultă că recurentul a

contribuit la instrumentarea Dosarului nr. R/303699, titular F.G. și Dosar nr. I/235186,

titular N.A., și nicidecum la instrumentarea dosarelor persoanelor care au

solicitat verificarea, respectiv F.V. și F.R.

Este de observat

faptul că, în ceea ce îl privește pe numitul F.G., titular al Dosarului nr. R/303699,

verificarea acestuia s-a făcut pentru că această persoană a acceptat să devină

informator și a acceptat implicit și verificarea.

Ca atare, în raport

de probatoriul administrat, numiții F.V. și F.R. nu pot avea calitatea de

subiecte ale unor dosare din care să rezulte că ar fi fost urmărite de către

Securitate, mai precis, de către recurent, prin activitățile întreprinse sau

dispuse de către acesta.

Prin urmare, cererile

de verificare a calității de „lucrător de Securitate”, formulate de aceste

persoane fizice, nu puteau să stea la baza prezentei acțiuni în constatare

introdusă de intimat.

Având în vedere

nelegala sesizare a instanței de contencios administrativ cu prezenta acțiune

în constatare, Înalta Curte nu va mai proceda la verificarea îndeplinirii

condițiilor impuse de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se

constata calitatea pârâtului de lucrător al Securității.

În raport de cele

anterior expuse, instanța de control judiciar apreciază că este fondat motivul

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece prima instanță a

realizat o interpretare greșită a prevederilor art. 1 alin. (1), (7) și (9) din

O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008.

Pe cale de

consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ.,

coroborat cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va admite

recursul, va modifica sentința atacată, în sensul că va respinge ca

neîntemeiată acțiunea formulată de C.N.S.A.S.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâtul R.P.G. împotriva sentinței civile nr. 644 din 12 februarie

2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal.

Modifică sentința

atacată, în sensul că respinge acțiunea formulată de C.N.S.A.S., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 6 iunie 2014.