ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2685/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul C.N.S.A.S., în contradictoriu cu pârâtul R.P.G., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate calitatea de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârât. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin cererea din 15 iunie 2010, adresată C.N.S.A.S. de către numitul F.V., s-a solicitat verificarea, sub aspectul constatării calității de lucrător al Securității, pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea Dosarului fond rețea nr. R/303699, dosar în care domnul R.P.G. figurează la fila 1v. De asemenea, prin cererea din 04 octombrie 2010, adresată C.N.S.A.S.

de către doamna F.R., s-a solicitat verificarea, sub aspectul constatării calității de lucrător al Securității, pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea Dosarului fond informativ nr. I/235186, dosar în care domnul R.P.G. figurează în vol. 3, fila 338. A mai arătat reclamantul că pârâtul a aprobat, în calitatea sa de șef al Securității Râmnicu Sărat, recrutarea unor informatori din mediile în care aceștia urmau a fi dirijați, că activitățile desfășurate de acesta în această calitate au îngrădit dreptul la viață privată și dreptul la liberă exprimare ale persoanelor urmărite, astfel că sunt îndeplinite condițiile impuse de legiuitor prin art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Prin sentința civilă nr. 644 din 12 februarie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S., în contradictoriu cu pârâtul R.P.G. și a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securității. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că aserțiunea pârâtului, potrivit căreia acțiunea este lipsită de interes, întrucât nu s-a făcut dovada întrunirii în speță a ipotezei reglementate la art. 5 din O.U.G. nr. 24/2008, nu poate fi primită, precum și faptul că solicitarea de verificare a calității pârâtului de colaborator al Securității a fost făcută în temeiul art. 1 alin. (7) din O.U.G.

nr. 24/2008. S-a reținut că demersul petenților, în sensul solicitării verificării calității pârâtului de colaborator al Securității, a fost motivat de împrejurarea că pârâtul a contribuit la instrumentarea dosarului acestora, iar nu în raport de faptul că pârâtul ar fi un „posibil candidat sau ocupant la una din funcțiile publice”, nefiind incidentă, deci, ipoteza reglementată la art. 5 din O.U.G. nr. 24/2008, cum în mod eronat a susținut pârâtul prin întâmpinare. Curtea a apreciat că aserțiunea pârâtului, în sensul că Direcția de specialitate din cadrul C.N.S.A.S. și-ar fi depășit atribuțiile permise de O.U.G. nr. 24/2008, cu motivarea că „aceasta a trecut la analiza faptelor, a judecat și a interpretat documentele care trebuiau depuse la dosar „doar ca listă", conform art. 7 alin. (3) din O.U.G.

nr. 24/2008”, este lipsită de orice fundament, deoarece, în cauză, Direcția de specialitate din cadrul C.N.S.A.S. s-a conformat întocmai dispozițiilor legale, în urma verificării documentelor și informațiilor deținute în legătură cu pârâtul întocmind nota de constatare, care conține mențiunile obligatorii prevăzute la alin. (3) al art. 7 din O.U.G. nr. 24/2008. Pe fondul cauzei, Curtea a reținut că pârâtul a avut calitatea de angajat al fostei Securității, cu gradele de căpitan (1980, 1982, 1983), maior (1988, 1989) și funcția de șef al Securității Orașului Râmnicu-Sărat din cadrul I.J.S. Buzău (1980, 1982, 1983, 1988, 1989). Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G.

nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea pârâtului de lucrător al Securității, având în vedere că acesta a avut calitatea de ofițer al Securității și, prin activitățile desfășurate, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale prevăzute atât de legislația internă în vigoare în acea perioadă, cât și de legislația internațională, respectiv dreptul la viață privată, prevăzut de Constituția României, coroborat cu art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice, precum și dreptul la libera exprimare prevăzut de art. 28 din Constituția României de la 1965, coroborat cu art. 19 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice.

Instanța a reținut că îngrădirea acestor drepturi s-a realizat prin instrumentarea de către pârât a dosarelor de investigații deschise în privința persoanelor urmărite pentru stabilirea activității și atitudinii față de regim, a concepțiilor lor politice, a naturii relațiilor acestora cu diverse persoane. În acest sens, s-a reținut că pârâtul a instruit și dirijat rețeaua informativă, a aprobat interceptarea corespondenței persoanelor urmărite, încadrarea acestora ca surse etc. Curtea a apreciat ca fiind edificatoare mențiunile înscrisurilor analizate, din conținutul acestora nereieșind că urmărirea persoanelor ar fi fost determinată de vreo suspiciune a organelor cu privire la securitatea națională, astfel cum a pretins pârâtul.

S-a mai reținut de către instanță că măsurile dispuse de către pârât dau expresie politicii de control al întregii populații, impusă de regimul comunist de la acea vreme în vederea consolidării și menținerii sistemului totalitar, prin anihilarea oricărei forme de opoziție, rezistență și disidență. A apreciat instanța că urmărirea persoanelor care făcuseră parte din mișcarea legionară, precum și a descendenților acestora, nu era motivată de caracterul extremist al acestei grupări, ci de faptul că aceste persoane erau potențiali oponenți ai regimului comunist, din același motiv fiind urmăriți și membrii partidelor istorice democratice, precum și descendenții acestora.

Instanța nu a primit apărările pârâtului în sensul că activitățile desfășurate de către acesta au avut la bază ordinele de serviciu primite, apreciind că acestea nu prezintă relevanță în soluționarea cauzei, în condițiile în care dispozițiile legale ce definesc noțiunea de lucrător al Securității nu fac nici o distincție în acest sens, după cum activitățile s-au desfășurat în temeiul și cu respectarea ordinelor primite de la superiori. Instanța a apreciat că nici împrejurarea că ar fi respectat reglementările specifice din perioada în discuție nu prezintă vreo relevanță, activitățile desfășurate de reclamant fiind analizate din perspectiva respectării prevederilor constituționale, în considerarea principiului supremației acestora, respectiv a tratatelor și pactelor internaționale semnate de România la acel moment Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul R.P.G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul susține faptul că sentința contestată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurent următoarele critici de nelegalitate: Prin hotărârea instanței de fond au fost încălcate dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, potrivit cărora trebuie să se stabilească dacă prin activitatea depusă de către recurent s-au încălcat drepturile și libertățile unei persoane, în concret și nu în mod general. Recurentul arată că referitor la această condiție instanța a făcut o analiză superficială a pricinii și a constatat, în general, că au fost încălcate drepturile și libertățile unei persoane.

Recurentul arată că instanța trebuia să aibă în vedere faptul că acesta a lucrat în structura D.S.S., în baza unor legi speciale și desfășura o activitate reglementată în concret în aceste legi, în vigoare la data respectivă, precum și pe baza ordinelor de serviciu, însă instanța de fond a susținut în mod greșit că o asemenea apărare nu poate fi primită. Apreciază recurentul că instanța de fond trebuia să motiveze cauza și în sensul de a constata dacă activitatea acestuia depășea sau nu limitele unei activități similare desfășurate în limitele prevăzute de lege, deoarece ordonanța a avut în vedere doar pe acei informatori care au acționat în afara cadrului legal, fără raporturi juridice de muncă, cu nerespectarea dispozițiilor legale în materie de la acea dată, iar instanța de judecată avea obligația de a face această diferență.

Subliniază recurentul că din analiza hotărârii recurate, dar și din înscrisurile aflate la dosar rezultă că a făcut doar verificări în studiul dosarului față de F.V. și F.R., în urma cărora nu a dispus nici o măsură care să încalce drepturile și libertățile persoanei, nici o măsura contra legilor speciale în vigoare la momentul respectiv, legi în baza cărora și-a desfășurat activitatea. Recurentul mai arată că instanța trebuia să analizeze dacă persoana pe care a urmărit-o și-a respectat obligațiile constituționale de la aceea vreme, precum și alte norme de drept în vigoare, deoarece din înscrisurile anexate rezultă că cele două persoane care au formulat cererea de stabilire a calității sale de lucrător al securității au fost doar supravegheate de către alți ofițeri pentru tentativa la infracțiuni contra siguranței statului.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele în continuare arătate. În prezenta cauză, problema dedusă judecății este aceea dacă Curtea de Apel București a fost sau nu legal sesizată de către C.N.S.A.S. cu acțiunea în constatarea calității recurentului-pârât de lucrător al Securității, în temeiul art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008. După cum s-a relevat anterior, această acțiune în constatare a avut la bază cererile de verificare adresate de numiții F.V.

și F.R., în baza art. 6 alin. (1) din ordonanța aflată în discuție. Înalta Curte apreciază că prima instanță a făcut o interpretare greșită a prevederilor art. 1 alin. (1), (7) și (9) din ordonanța mai sus arătată. Astfel, conform art. 1 alin. (1) din această reglementare, orice cetățean român sau cetățean străin care după 1945 a avut cetățenie română, precum și orice cetățean al unei țări membre a O.T.A.N. sau al unui stat membru al U.E. au dreptul de acces la propriul dosar întocmit de Securitate, precum și la alte documente și informații care privesc propria persoană, potrivit acestei ordonanțe și în conformitate cu prevederile legii privind protejarea informațiilor care privesc siguranța națională; acest drept se exercită la cerere și constă în studierea nemijlocită a dosarului și eliberarea de copii de pe actele dosarului și de pe alte înscrisuri care privesc propria persoană.

Art. 1 alin. (7) din ordonanță prevede că persoana, subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de Securitate, are dreptul, la cerere, să afle identitatea lucrătorilor Securității și a colaboratorilor acesteia, care au contribuit cu informații la completarea dosarului, și poate solicita verificarea calității de lucrător al Securității pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului. Art. 1 alin. (9) din ordonanță precizează faptul că exercitarea drepturilor prevăzute la alin. (1)-(3), (6) și (7) se face personal sau prin reprezentant cu procură specială și autentică. Rezultă că acțiunea în constatare prevăzută de art. 11 alin. (1) din O.U.G.

nr. 24/2008, modificată și completată, poate fi formulată în scopul de a se constata calitatea de lucrător al Securității pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului persoanei care solicită verificarea sau, din oficiu, pentru persoanele prevăzute la art. 4 și art. 5 din ordonanță. În speță, nu s-a contestat calitatea recurentului-pârât de fost angajat al Securității. Astfel, din interpretarea textelor legale anterior citate, se poate desprinde ideea că nu orice persoană poate solicita verificarea calității de lucrător al Securității pentru ofițerii și subofițerii care au contribuit la instrumentarea unui dosar întocmit de această instituție, ci numai acele persoane care, având acces la propriul dosar, au constatat că au fost subiecți ai unui dosar din care rezultă că au fost urmărite de Securitate.

Pe de altă parte, în ceea ce privește sfera verificării calității de lucrător al Securității, aceasta este limitată la ofițerii și subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului solicitantului, respectiv persoana subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de Securitate, iar nu și a altor persoane. Cu alte cuvinte, legea în materie a statuat că verificarea calității de lucrător al Securității se face numai cu privire la ofițerii și subofițerii care au contribuit la instrumentarea propriului dosar al solicitantului, iar nu și la instrumentarea dosarelor altor persoane care nu au cerut verificarea. Mai mult decât atât, niciun text din O.U.G. nr. 24/2008 nu prevede extinderea verificărilor calității de lucrător al Securității cu privire la alte persoane decât solicitantul, presupuse a fi fost subiecte ale unui dosar întocmit de Securitate dacă aceste persoane nu au formulat o cerere în acest sens.

Ca atare, exercitarea dreptului de a solicita verificarea calității de lucrător al Securității pentru ofițerii și subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului de Securitate al unei persoane aparține în exclusivitate numai acelei persoane, iar nu și altor persoane, cu excepția situației în care acestea din urmă au fost împuternicite cu procură specială și autentică în acest scop. Într-adevăr, în cauza de față, atât acțiunea în constatare, cât și nota de constatare anexată acesteia au avut în vedere cererile de verificare formulate de numiții F.V. și F.R., persoane care nu au nicio legătură cu măsurile luate sau aprobate de recurent, individualizate în respectiva notă de constatare.

O dovadă în acest sens o reprezintă și documentația prezentată de intimat, aflată la dosarul de fond. Din înscrisurile existente la filele 22 și 23 din dosarul de fond rezultă că numiții F.V. și F.R. au formulat cereri de verificare a calității de lucrător al Securității pentru pârât, care a contribuit la instrumentarea dosarelor de Securitate ale altor persoane, dosare avându-i ca titulari pe F.G. și N.A. Astfel, din nota de constatare din 22 mai 2012, emisă în temeiul art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008, precum și din înscrisurile depuse la dosarul de fond, rezultă că recurentul a contribuit la instrumentarea Dosarului nr. R/303699, titular F.G. și Dosar nr. I/235186, titular N.A., și nicidecum la instrumentarea dosarelor persoanelor care au solicitat verificarea, respectiv F.V.

și F.R. Este de observat faptul că, în ceea ce îl privește pe numitul F.G., titular al Dosarului nr. R/303699, verificarea acestuia s-a făcut pentru că această persoană a acceptat să devină informator și a acceptat implicit și verificarea. Ca atare, în raport de probatoriul administrat, numiții F.V. și F.R. nu pot avea calitatea de subiecte ale unor dosare din care să rezulte că ar fi fost urmărite de către Securitate, mai precis, de către recurent, prin activitățile întreprinse sau dispuse de către acesta. Prin urmare, cererile de verificare a calității de „lucrător de Securitate”, formulate de aceste persoane fizice, nu puteau să stea la baza prezentei acțiuni în constatare introdusă de intimat.

Având în vedere nelegala sesizare a instanței de contencios administrativ cu prezenta acțiune în constatare, Înalta Curte nu va mai proceda la verificarea îndeplinirii condițiilor impuse de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea pârâtului de lucrător al Securității. În raport de cele anterior expuse, instanța de control judiciar apreciază că este fondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece prima instanță a realizat o interpretare greșită a prevederilor art. 1 alin. (1), (7) și (9) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008. Pe cale de consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc.

civ., coroborat cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va admite recursul, va modifica sentința atacată, în sensul că va respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de C.N.S.A.S.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul R.P.G. împotriva sentinței civile nr. 644 din 12 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea formulată de C.N.S.A.S., ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 iunie 2014.