ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2892/2013

ÎNALTA CURTE DE CASAJIE Șl JUSTIȚIE Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 575/F din data de 12 iulie 2013, Tribunalului București, secția a ll-a penală, a condamnat inculpatul R.U.C., la pedepsele de ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de organizare a faptelor prev. de art. 2-9 din Legea nr. 143/2000, respectiv trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 10 rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicare art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 și a art. 37 lit. b) C. pen. și de instigare la trafic de droguri de mare risc, art. 25 C. pen. rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicare art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 și a art. 37 lit. a) și b) din C. penal, ambele cu aplicare art. 33 lit. a) C. pen.; și a condamnat inculpatul Ș.T.

la 22 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de organizare a faptelor prevăzute la art. 2 - 9 din Legea nr. 143/2000, respectiv trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 10 rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicare art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 și a art. 37 lit. a) C. pen. Împotriva sentinței primei instanțe, au declarat apel inculpații R.U.C. și Ș.T., cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, sub nr. 38323/3/2012 (2870/2013). La termenul din 05 septembrie 2013, fixat pentru judecarea apelurilor, instanța de prim control judiciar, respectiv Curtea de Apel București, verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive, a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a apelanților inculpați R.U.C.

și Ș.T. Împotriva încheierii de ședință din 05 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 38323/3/2012 (2870/2013) inculpații R.U.C. și Ș.T., au declarat recurs solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive. Înalta Curte examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen. și dispoziția Curții de Apel București dată în încheierea atacată, constată că recursurile declarate de inculpați sunt nefondate pentru următoarele considerente: I. Cu privire la prima solicitare a inculpaților privind revocarea măsurii arestării preventive, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 5 parag.

1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. De la această regulă, există însă excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 5 parag. 1 lit. c). Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia, în materia privării de libertate, Convenția trimite, în esență, la legislația națională și la aplicabilitatea dreptului intern.

Legalitatea sau regularitatea detenției obligă ca, arestarea preventivă a unei persoane să se facă în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legea națională, care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile Convenției și să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului. Altfel spus, să se poată demonstra că detenția acelei persoane este conformă cu scopul prevăzut de art. 5 parag. 1. În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată respectate, deopotrivă, atât dispozițiile cuprinse în legea internă, cât și exigențele ce decurg din prevederile Convenției. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) al aceluiași articol „când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive". În cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată, instanța de apel a constatat că temeiurile de fapt și de drept, care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpaților. Cu privire la situația de fapt s-a reținut o activitate infracțională desfășurată în perioada septembrie 2011 - noiembrie 2011 de către inculpații R.U.C. și Ș.T. și numiții K.Ș.D. și Ț.C.P., astfel; În perioada septembrie - noiembrie 2011 inculpații R.U.C.

și Ș.T. au organizat procurarea din Venezuela a cantității de 3,7 kg cocaină, care reprezenta o mostră destinată pieței de desfacere din Spania, persoanele intermediare, care s-au ocupat cu procurarea acestora fiind cetățeanul columbian W.E.M.M., alias „G.R.A.R." sau „T.", cetățeanul spaniol G.R.J. zis „V." și cetățeanul mexican F.A.S.C., cunoscut sub porecla „E.P.". În vederea materializării rezoluției infracționale inculpații i-au atras în ilicitul penal și pe numiții K.Ș.D. și Ț.C.P. care aveau roluri precis determinate, primul contactându-l pe A.M., anterior recrutat de inculpatul R.U.C., și împreună cu Ț.C.P. instruindu-l pe acesta în vederea deplasării în Venezuela via Spania pentru a intra în posesia drogurilor și a le transporta pe ruta de întoarcere.

De asemenea, pe teritoriul Spaniei numitul K.Ș.D. a îndeplinit, sub îndrumarea inculpaților R.U.C. și Ș.T. atribuții pe linia monitorizării transportului de cocaină, coordonarea cărăușului A.M., depozitarea și distribuția drogurilor de mare risc. În tot acest interval de timp numitul Ț.C.P. a păstrat legătura cu cărăușul A.M., ocupându-se de rezervarea biletului de avion pentru acesta și conducerea la aeroport, toate aceste activități făcându-le în deplină conivență infracțională cu numitul K.Ș.D., care la rândul său, în permanență a păstrat legătura cu coinculpații R.U.C. și Ș.T., cărora Ie-a adus la cunoștință demersurile făcute în legătură cu A.M. În data de 11 noiembrie 2011 cărăușul A.M.

a fost condus de numitul Ț.C.P. la aeroportul din T., unde s-a îmbarcat pe o aeronavă cu destinația M. - Spania. O dată ajuns în această țară, a fost așteptat la aeroport de numitul K.Ș.D., s-au cazat la același hotel, iar după câteva zile A.M. s-a îmbarcat pe o altă aeronavă cu destinația C. - Venezuela. Întrucât din convorbirile și comunicările telefonice rezulta o iminentă activitate infracțională desfășurată de numitul A.M. organele de urmărire penală au informat autoritățile competente din Spania cu privire la cărăuș. Ca urmare în data de 28 noiembrie 2011 acesta a fost identificat și oprit pe aeroportul B. din Madrid, în Sala Sosiri Internaționale. Cu ocazia controlului asupra numitului A.M.

a fost găsit un bilet de avion emis de compania aeriană I., ruta M. - C. – M., precum și o geantă sport, în care se aflau mai multe articole vestimentare, în interiorul acestora fiind găsită o substanță cremoasă de culoare gălbuie, care s-a stabilit că este cocaină în cantitate de 3,7 kg. Aceasta a fost ambalată în 18 pachete de diferite mărimi, învelite în plastic transparent. S-a reținut că starea de fapt expusă mai sus rezultă în urma analizei materialului probator administrat atât în cursul urmăririi penale cât și în faza cercetării judecătorești.

Înalta Curte constată că, în raport de modul de operare a activității infracționale descrisă anterior cât și faptul că pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile pentru care există indicii că inculpații le-ar fi săvârșit, este pedeapsa cu închisoare mai mare de 4 ani, lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a justiției. Deși pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptelor.

Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, din însuși pericolul social al infracțiunilor pentru care sunt trimiși în judecată inculpații, din reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai faptelor respective. În acord cu prima instanță, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite și la acest moment procesual condițiile prevăzute de art. 300 2 coroborat cu art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpaților.

Se reține, de asemenea, că menținerea arestării preventive a inculpaților nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanțele reale ale faptelor pentru care sunt trimiși în judecată inculpații, modalitatea de săvârșire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenției provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 parag. 3 din Convenție, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului.

II. Cu privire la nerespectarea termenului de 60 de zile privind măsura arestării preventive în ceea ce-l privește pe inculpatul Ș.T., critică invocată de apărătorul acestuia, Înalta Curte constată că; Prin sentința penală nr. 575 din 12 iulie 2013, Tribunalul București, secția a-ll-a penală, a menținut starea de arest a inculpaților R.U.C. și Ș.T. La primul termen stabilit pentru verificarea legalității arestării preventive a inculpaților, la data de 5 septembrie 2013, moment la care a fost înregistrat dosarul pe rolul instanței de apel, Curtea de Apel București, secția I penală, în baza art. 300 2 C. proc. pen. și art. 160 b C. proc. pen. a menținut starea de arest preventiv a inculpaților R.U.C.

și Ș.T., iar termenul pentru judecarea apelurilor a fost stabilit la data de 03 octombrie 2013. În baza art. 140 lit. a) C. proc. pen., măsurile preventive încetează de drept la expirarea termenelor prevăzute de lege sau stabilite de organele judiciare ori la expirarea termenului prevăzut de art. 160 b C. proc. pen., dacă instanța nu a procedat la verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive în acest termen. Textul are în vedere termenele prevăzute de lege sau stabilite de organele judiciare pentru măsura arestării preventive, respectiv durata arestării preventive, care este prevăzută atât în art. 23 din Constituția României, cât și în dispozițiile C. proc. pen., termen în care instanța verifică periodic temeinicia și legalitatea arestării preventive.

Acest termen este prevăzut de Constituție, ca o garanție pentru protecția libertății persoanei, pentru ca măsura arestării preventive în cursul judecății să nu fie supusă arbitrarului în ceea ce privește menținerea sa în timp, de vreme ce nu este prevăzută o limitare în timp a duratei arestării preventive în această etapă procesuală, spre deosebire de faza urmăriri penale, în care arestarea preventivă este limitată în timp. Se mai constată că potrivit art. 140 alin. (1) teza a-ll-a C. proc. pen. măsura arestării preventive ar înceta de drept la împlinirea termenului prev. de art. 160 b alin. (1) C. proc. pen.

numai dacă nu a fost verificată până la expirarea acestui termen, or, în cauza de față, potrivit celor arătate anterior, nu se poate aprecia că a fost depășit termenul de 60 de zile în interiorul căruia a menținut starea de arest a inculpatului Ș.T., respectiv, la data de 12 iulie 2013 și ulterior la data de 05 septembrie 2013. Înalta Curte conform art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, recursurile declarate de inculpații R.U.C. și Ș.T. Împotriva încheierii din 5 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 38323/3/2012 (2870/2013). Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenții inculpați la cheltuieli judiciare conform dispozitivului prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații R.U.C. și Ș.T. împotriva încheierii din 5 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 38323/3/2012 (2870/2013). Obligă recurentul inculpat R.U.C. la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Obligă recurentul inculpat Ș.T. la plata sumei de 125 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 septembrie 2013.