ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4762/2012

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 19 octombrie

2009 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă,

reclamantul

M.G.

a chemat în judecată Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a solicitat instanței ca,

prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâtul la plata de daune

materiale și morale în favoarea reclamantului, față de faptul că, prin decizia

nr. 592 din 27 octombrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul

de 9 judecători, a fost respins recursul reclamantului.

Prin sentința civilă

nr. 1589 din 3 decembrie 2010, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins

ca neîntemeiată cererea formulată.

Împotriva acestei sentințe

a declarat apel reclamantul, iar prin decizia civilă nr. 617/A din 21 iunie 2011,

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul

declarat.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a reținut că, deși reclamantul și-a

întemeiat cererea de chemare în judecată pe prevederile art. 96 din Legea nr. 303/2004,

ca și pe prevederile art. 4 și 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în

precizările scrise făcute în fața primei instanțe la 22 aprilie 2010, a arătat că

solicită obligarea pârâtului la plata daunelor materiale, constând în contravaloarea

bunurilor proprii luate din domiciliile sale din București de fostul regim totalitar,

în cuantum de 40.000 RON, în contravaloarea salariului de 400 euro/lună pe perioada

1982 și până la judecata în fond, în cuantum de 131.600 euro, dar și la plata daunelor

morale în sumă de 800.000 euro.

Deși din conținutul cererii

de chemare în judecată și al precizărilor sale ulterioare, se înțelege că apelantul

reclamă săvârșirea unor erori judiciare, el nu explică în ce ar fi constat acestea

și nici modul în care înțelege să probeze producerea lor.

De asemenea, nu explică

legătura cauză - efect între aceste pretinse neregularități săvârșite cu ocazia

pronunțării sentinței civile nr. 731 din 10 aprilie 2008 de către Înalta Curte de

Casație și Justiție ori a deciziei nr. 592 din 27 octombrie 2008, completul de 9

judecători al aceleiași instanțe și daunele materiale reclamate, constând în restituirea

contravalorii bunurilor confiscate de fostul regim totalitar ori a salariului său

lunar de 400 euro/lună începând cu anul 1982.

În mod corect a reținut

prima instanță în cuprinsul hotărârii sale că în cauza de față nu s-a dovedit întrunirea

condițiilor angajării răspunderii patrimoniale a statului pentru comiterea de erori

judiciare, reclamantul nereferindu-se în cuprinsul cererii sale la situații de exercitare

cu rea-credință sau gravă neglijență a funcțiilor de către judecători sau procurori,

el însuși calificând drept „erori materiale” anumite omisiuni din cuprinsul sentinței

civile nr. 731 din 10 aprilie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție ori greșita

înregistrare a plângerii sale la un organ penal necompetent.

De asemenea, nu există

nici o hotărâre definitivă de angajare a răspunderii penale sau disciplinare a judecătorului

sau procurorului pentru vreo faptă săvârșită în cursul judecării vreunuia din procesele

la care reclamantul se referă.

Tot astfel, reclamantul

nu a oferit nici o explicație sau justificare suferințelor de ordin moral a căror

reparație a solicitat-o în cauza de față și deși se referă în mai multe ocazii la

aducerea lui într-o situație de sclavie, invocând încălcarea art. 4 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, nu dă detalii precise cu privire la acte sau fapte

care să-l fi adus pe el într-o astfel de situație.

Împotriva acestei decizii,

în termen legal a declarat și motivat recurs reclamantul

M.G.

Înalta Curte

urmează a constata nul recursul declarat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 302

1

C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității,

motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar

în conformitate cu prevederile art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unor

hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute

în cuprinsul acestui art.

Cererea de recurs formulată

în cauză nu conține însă precizări de natură juridică a eventualelor greșeli pe

care le conține hotărârea recurată și o minimă argumentare în drept a unor criticii

de nelegalitate.

Or, condiția legală a

dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței

și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 C.

proc. civ.

Nu se poate considera

că simpla indicare a dispozițiilor art. 304 C. proc. civ. în cuprinsul cererii

de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate în sensul exigențelor

prevăzute de art. 302

1

C. proc. civ. Cerințele art. 302

1

C.

proc. civ. trebuie interpretate în sensul formulării unei argumentări juridice a

nelegalității invocate prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori

greșit aplicate de instanță.

În consecință, constatând

că niciuna din criticile formulate nu pot fi încadrate în cazurile de nelegalitate

prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 302-303 C. proc. civ. și 306

C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul

M.G.

împotriva deciziei civile nr. 617/A din 21

iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu

minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 iunie

2012.