ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6173/2013

Asupra cererii de

revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

judecătorești vizate de cererea de revizuire

1.1. Prin decizia nr.

328 din

7

februarie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 8635/30/2010, Curtea de Apel

Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat

de reclamanta SC S. SRL împotriva sentinței nr. 429 din 31 martie 2011 a Tribunalului

Timiș; a modificat sentința recurată, în sensul că, a admis acțiunea formulată

de reclamanta SC S. SRL împotriva pârâtelor D.R.A.O.V. Bihor și D.R.A.O.V. Timișoara;

a anulat decizia nr. R1. din 4 mai 2010, procesul verbal de control nr. V1. din

3 mai 2010 și decizia nr. 84 din 15 iunie 2010 emise de pârâta D.R.A.O.V. Bihor

și a exonerat pe reclamantă de plata debitului vamal stabilit prin actele

anulate, obligând pârâta D.R.A.O.V. Timișoara la restituirea sumei de 14.289 RON

către reclamantă, încasată în baza actelor vamale anulate.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de recurs a reținut că, prin sentința nr. 429 din 31 martie 2011

pronunțată în Dosar nr. 8635/30/2010, Tribunalul Timiș a respins ca neîntemeiată

acțiunea formulată de reclamanta SC S. SRL, în contradictoriu cu pârâtele D.R.A.O.V.

Bihor și D.R.A.O.V. Timișoara, având ca obiect cererile de anulare a deciziei nr.

84 din 15 iunie 2010 de soluționare a contestației împotriva procesului-verbal de

control nr. V1. din 03 mai 2010, emisă de pârâta D.J.A.O.V. Bihor; a deciziei nr.

R1. din 04 mai 2010 pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare

stabilite de controlul vamal, emisă de pârâta D.J.A.O.V. Bihor; a procesului-verbal

de control nr. V1. din 3 mai 2010 întocmit de inspectori vamali din cadrul pârâtei

D.J.A.O.V. Bihor, exonerarea reclamantei de obligația de plată a sumei de 13.729

RON, reprezentând 6.310 RON taxe vamale, 275 RON comision vamal, 6.846 RON majorări

de întârziere aferente taxelor vamale și 298 RON majorări de întârziere aferente

comisionului vamal și restituirea către reclamantă a sumei de 14.289 RON (13.729

RON obligații stabilite prin Decizia de regularizare + 560 RON majorări de întârziere),

încasată prin executare silită, de către pârâta D.R.A.O.V. Timișoara.

În esență, instanța de

recurs a reținut că impunerea vamală nu s-a calculat de către pârâtă urmare a furnizării

unor informații inexacte sau incomplete de către reclamantă ci datorită culpei organului

vamal care nu a calculat datoria vamală potrivit legii aplicabile în momentul acordării

liberului de vamă.

Așa fiind, actele vamale

încheiate de pârâta D.R.A.O.V. Bihor sunt nelegale, în sensul că nu sunt îndeplinite

cerințele imperative cuprinse în art. 100 C. vam., care nu permit controlul vamal

ulterior decât în ipotezele limitativ reglementate, motiv pentru care instanța de

recurs a constatat că acțiunea a fost nelegal respinsă.

Cum reclamanta a făcut

dovada achitării către pârâta D.R.A.O.V. Timișoara a sumei de 14.289 RON, în temeiul

deciziei de impunere anulate urmare pornirii executării silite față de reclamantă

conform înscrisurilor de la dosarul Tribunalului Timiș, pârâta a fost obligată să

restituie reclamantei debitul încasat nelegal, pe baza principiului restabilirii

situației anterioare.

1.2. Prin decizia nr.

4762 din 28 noiembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 3555/30/2010, Curtea de Apel

Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursul formulat

de reclamanta SC S. SRL, împotriva sentinței nr. 1673/2011 pronunțată de Tribunalul

Timiș, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această

hotărâre, Curtea de Apel a reținut că prin sentința nr. 1673 din 16 decembrie 2011,

Tribunalul Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea

formulată de reclamanta SC S. SRL, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Timiș, A.N.A.F.,

A.N.V., D.R.A.O.V. Cluj, D.J.A.O.V. Bihor și A.N.A.F., A.N.V., D.R.A.O.V. Timișoara,

având ca obiect anularea în totalitate a deciziei de soluționare a contestației

formulate împotriva procesului verbal nr. V2. din 23 noiembrie 2010, a deciziei

de regularizare nr. R1. din 04 mai 2010 și a Procesului verbal nr. V1. din data

de 03 mai 2010; exonerarea de obligația de plată a sumei de 13.729 RON, reprezentând

6.310 RON taxe vamale, 275 RON comision vamal, 6.846 RON majorări de întârziere

aferente taxelor vamale și 298 RON majorări de întârziere aferente comisionului

vamal; restituirea către reclamantă a sumei de 13.729 RON, încasată prin executare

silită, de către pârâta D.R.A.O.V. Timișoara.

Curtea de Apel a reținut

că datoria vamală principală a reclamantei recurente (adică exceptând obligațiile

accesorii) a luat naștere în mod succesiv pe parcursul anului 2006, când au fost

înregistrate și acceptate declarațiile vamale prin care recurenta a plasat bunurile

în regim suspensiv, în acest sens fiind dispozițiile art. 141 alin. (1) din Legea

nr. 141/1997 și, după abrogarea acesteia, art. 223 alin. (2) din Legea nr. 86/2006

(cele două legi reglementând, de-a lungul timpului, C. vam. al României)

Într-o astfel de situație,

a apreciat Curtea de Apel, în care datoria vamală s-a născut anterior aderării României

la Uniunea Europeană, potrivit Anexei

V

pct. 16 din Protocolul de aderare, parte a Tratatului

de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, legislația vamală aplicabilă

în cauza de față este cea națională, anterioară aderării, în acest sens fiind și

practica instanței supreme, așa încât, argumentele invocate de recurentă și întemeiate

pe Regulamentul CEE nr. 2913/1992 au fost înlăturate fiind considerate ca lipsite

de temei legal.

În acest context, s-a

reținut că se putea efectua controlul vamal ulterior al operațiunii vamale în termenul

de 5 ani, conform art. 100 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, ceea ce însemnă că decizia

de regularizare și comunicarea ei au fost făcute în termenul legal.

Totodată, instanța de

recurs a înlăturat și apărările întemeiate pe presupusa încălcare a dispozițiilor

art. 36 și art. 78 din Ordinul nr. 7521/2006 emis de vicepreședintele A.N.A.F. pentru

aprobarea Normelor metodologice privind realizarea supravegherii și controlului

vamal ulterior, cu motivarea că art. 36 lit. d) din Ordin permite orice acțiuni

necesare îndeplinirii atribuțiilor stabilite prin reglementările vamale în termenul

de 5 ani, iar pe de altă parte, menționarea în cuprinsul procesului verbal de control

a deciziei de regularizare nu îndrituiește, în cazul dat, concluzia că decizia a

fost emisă independent de activitatea de control, ci doar atestă modalitatea de

tehnoredactare a actelor administrative.

Împotriva acestei din

urmă decizii, la data de 27 decembrie 2012 a formulat cerere de revizuire SC S.

SRL, societate comercială de naționalitate franceză, invocând motivul prevăzut de

art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac

exercitate, revizuenta a arătat că în cadrul procedurii administrative prealabile

prin care a contestat legalitatea deciziei de regularizare nr. R1. din 4 mai 2010

și a procesului verbal de control nr. V1. din 3 mai 2010 au fost emise, de către

organe diferite, două decizii de soluționare a contestațiilor, și anume decizia

nr. V2. din 23 noiembrie 2010 a D.G.F.P. Timiș, respectiv decizia nr. 84 din 15

iunie 2010 a D.R.A.O.V. Bihor.

Ca urmare, a formulat

două acțiuni distincte - dată fiind și perioada lungă dintre cele două decizii -

constituindu-se două dosare pe rolul Tribunalului Timiș care au fost finalizate

prin hotărârile judecătorești prezentate la punctul anterior.

Revizuenta a susținut

că decizia civilă nr. 328 din 7 februarie 2012 și decizia nr. 4762 din 28

noiembrie 2012 ale Curții de Apel Timișoara sunt pronunțate în una și aceeași pricină

dar nu pot fi puse în executare concomitent întrucât dispozițiile lor se contrazic:

în prima sunt anulate decizia nr. R1./2010 și procesul verbal de control nr. V1./2010,

în timp ce în cea de-a doua sunt menținute ca fiind legale.

în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată

la data de 1 iulie 2013, intimata D.R.A.O.V. Cluj, în nume propriu și în reprezentarea

A.N.V. a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, arătând că

între cele două cauze nu există identitate de obiect, iar temeiurile sunt, de asemenea

diferite, chiar dacă „tangențiale”.

S-a mai susținut că doar

în Dosarul nr. 3555/30/2011 a fost supus cenzurii judecătorești actul administrativ

fiscal, titlu de creanță, respectiv D.R.S. nr. R1. din 4 mai 2010.

Curți asupra revizuirii

Potrivit dispozițiilor

art. 322 pct. 7 C. proc. civ. se poate cere revizuirea unei hotărâri dacă există

hotărâri „dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același

grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane

având aceeași calitate. Aceste dispoziții se aplică și în cazul când hotărârile

potrivnice sunt date de instanțe de recurs”.

În speța de față se regăsește

tripla identitate: părți, obiect, cauză, decizia nr. 4762 din 28 noiembrie 2012

a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, fiind pronunțată

cu încălcarea autorității de lucru judecat a deciziei nr. 328 din 7 februarie 2012

a aceleiași instanțe.

Această situație a fost

generată de modul în care organele fiscale au soluționat contestația administrativă

formulată împotriva deciziei pentru regularizarea situației (D.R.S.) nr. R1.

din 4 mai 2010 și a procesului verbal de control nr. V1. din 3 mai 2010, ambele

emise de D.J.A.O.V. Bihor.

Astfel, pronunțându-se

asupra contestației prin decizia nr. 84 din 15 iunie 2010, emitentul actelor atacate

a respins-o, cu motivarea că organele de control au întocmit procesul verbal de

control nr. V1. din 3 mai 2010 și D.R.S. nr. R1. din 4 mai 2010 înăuntrul termenului

de 5 ani de la acordarea liberului de vamă, majorările fiind calculate conform

art. III din Legea nr. 210/2005 privind aprobarea O.G. nr. 20/2005 pentru modificarea

și completarea O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. civ.

La rândul său, D.G.F.P.

Timiș, prin decizia nr. V2. din 23 noiembrie 2010 a respins ca nefondată contestația

formulată împotriva acelorași două acte, pentru suma de 13.729 RON, reprezentând

taxe vamale, comision vamal și majorări aferente, reținând că a fost respectat termenul

de 5 ani prevăzut de art. 100 din Legea nr. 86/2006 privind C. vam. al României.

Pe fondul cauzei s-a argumentat

în sensul că elementele de taxare sunt cele de la data plasării mărfurilor sub regimul

de admitere temporară a bunurilor, diferențele de drepturi vamale fiind stabilite

conform art. 255 alin. (1) lit. b) C. vam., respectiv art. 119 alin. (1) și 120

alin. (1) și (7) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. civ.

Cele două decizii pronunțate

în procedura administrativă de contestare au fost atacate conform art. 218

alin. (2) C. proc. fisc. la instanța competentă, respectiv Tribunalul Timiș, secția

contencios administrativ și fiscal, fiind constituite două dosare în care s-au pronunțat

hotărârile judecătorești indicate la pct. 1 al acestei decizii, hotărârile de la

pct. 1.2. încălcând autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 328 din 7 februarie

2012 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, prezentată

la pct. 1.1. al acestor considerente.

În privința obiectului

și cauzei celor două pricini, identitatea este evidentă fiind supusă cenzurii instanței

de contencios administrativ legalitatea D.R.S. nr. R1. din 4 mai 2010 precum și

a procesului verbal de control nr. V1. din 3 mai 2010 care a stat la baza emiterii

acesteia, ambele acte aparținând D.R.A.O.V. Bihor pentru aceleași motive: decăderea

organului vamal din dreptul de a solicita sumele rezultate în urma recalculării

și aplicarea greșită a prevederilor art. 36 pct. 5 din Ordinul A.N.A.F. nr. 7521/2006

privind aprobarea Normelor metodologice privind realizarea supravegherii și controlul

vamal ulterior.

Împrejurarea că, pe lângă

actele indicate, s-a mai solicitat și anularea deciziei corespunzătoare pronunțate

în procedura administrativă de contestare, este secundară câtă vreme finalitatea

demersului judiciar este unică: restituirea sumei plătite nedatorat, ca efect al

emiterii nelegale a D.R.S. nr. R1. din 4 mai 2010.

În fine, pe aceeași linie

a raționamentului, apare ca fiind excesiv de formalistă apărarea fiscului referitoare

la existența unui litisconsorțiu pasiv diferit în cel de-al doilea litigiu, simpla

antrenare în proces a D.G.F.P. Timiș, pe lângă emitentul D.J.A.O.V. Bihor neputând

afecta identitatea de părți.

Conchizând, Înalta Curte

reține că între hotărârile judecătorești examinate, indicate la pct. 1.1. și

pct. 1.2. din considerente există contrarietate, dispozitivele lor neputând coexista

întrucât, pe de o parte, se constată nelegalitatea stabilirii debitului vamal iar,

pe de altă parte, se apreciază că același debit vamal a fost corect calculat.

Cum în cel de-al doilea

proces nu s-a invocat excepția autorității de lucru judecat, instanțele făcând complet

abstracție de hotărârile pronunțate anterior, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite

toate condițiile impuse de lege pentru admiterea cererii de revizuire, cu consecința

care rezultă din dispozițiile art. 327 alin. (1) teza finală C. proc. civ., a anulării

deciziei nr. 4762 din 28 noiembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios

administrativ și fiscal, și a sentinței nr. 1673 din 16 decembrie 2011 a Tribunalului

Timiș, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea de revizuire

formulată de SC S. SRL împotriva deciziei nr. 4762 din 28 noiembrie 2012 a Curții

de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Anulează decizia nr. 4762 din 28 noiembrie 2012

a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, și sentința

nr. 1673 din 16 decembrie 2011 a Tribunalului Timiș, secția contencios administrativ

și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 septembrie

2013.