ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6173/2013

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârile judecătorești vizate de cererea de revizuire 1.1. Prin decizia nr. 328 din 7 februarie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 8635/30/2010, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de reclamanta SC S. SRL împotriva sentinței nr. 429 din 31 martie 2011 a Tribunalului Timiș; a modificat sentința recurată, în sensul că, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC S. SRL împotriva pârâtelor D.R.A.O.V. Bihor și D.R.A.O.V. Timișoara; a anulat decizia nr. R1. din 4 mai 2010, procesul verbal de control nr. V1. din 3 mai 2010 și decizia nr. 84 din 15 iunie 2010 emise de pârâta D.R.A.O.V.

Bihor și a exonerat pe reclamantă de plata debitului vamal stabilit prin actele anulate, obligând pârâta D.R.A.O.V. Timișoara la restituirea sumei de 14.289 RON către reclamantă, încasată în baza actelor vamale anulate. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut că, prin sentința nr. 429 din 31 martie 2011 pronunțată în Dosar nr. 8635/30/2010, Tribunalul Timiș a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC S. SRL, în contradictoriu cu pârâtele D.R.A.O.V. Bihor și D.R.A.O.V. Timișoara, având ca obiect cererile de anulare a deciziei nr. 84 din 15 iunie 2010 de soluționare a contestației împotriva procesului-verbal de control nr. V1. din 03 mai 2010, emisă de pârâta D.J.A.O.V.

Bihor; a deciziei nr. R1. din 04 mai 2010 pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal, emisă de pârâta D.J.A.O.V. Bihor; a procesului-verbal de control nr. V1. din 3 mai 2010 întocmit de inspectori vamali din cadrul pârâtei D.J.A.O.V. Bihor, exonerarea reclamantei de obligația de plată a sumei de 13.729 RON, reprezentând 6.310 RON taxe vamale, 275 RON comision vamal, 6.846 RON majorări de întârziere aferente taxelor vamale și 298 RON majorări de întârziere aferente comisionului vamal și restituirea către reclamantă a sumei de 14.289 RON (13.729 RON obligații stabilite prin Decizia de regularizare + 560 RON majorări de întârziere), încasată prin executare silită, de către pârâta D.R.A.O.V.

Timișoara. În esență, instanța de recurs a reținut că impunerea vamală nu s-a calculat de către pârâtă urmare a furnizării unor informații inexacte sau incomplete de către reclamantă ci datorită culpei organului vamal care nu a calculat datoria vamală potrivit legii aplicabile în momentul acordării liberului de vamă. Așa fiind, actele vamale încheiate de pârâta D.R.A.O.V. Bihor sunt nelegale, în sensul că nu sunt îndeplinite cerințele imperative cuprinse în art. 100 C. vam., care nu permit controlul vamal ulterior decât în ipotezele limitativ reglementate, motiv pentru care instanța de recurs a constatat că acțiunea a fost nelegal respinsă. Cum reclamanta a făcut dovada achitării către pârâta D.R.A.O.V.

Timișoara a sumei de 14.289 RON, în temeiul deciziei de impunere anulate urmare pornirii executării silite față de reclamantă conform înscrisurilor de la dosarul Tribunalului Timiș, pârâta a fost obligată să restituie reclamantei debitul încasat nelegal, pe baza principiului restabilirii situației anterioare. 1.2. Prin decizia nr. 4762 din 28 noiembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 3555/30/2010, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursul formulat de reclamanta SC S. SRL, împotriva sentinței nr. 1673/2011 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel a reținut că prin sentința nr. 1673 din 16 decembrie 2011, Tribunalul Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC S. SRL, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P.

Timiș, A.N.A.F., A.N.V., D.R.A.O.V. Cluj, D.J.A.O.V. Bihor și A.N.A.F., A.N.V., D.R.A.O.V. Timișoara, având ca obiect anularea în totalitate a deciziei de soluționare a contestației formulate împotriva procesului verbal nr. V2. din 23 noiembrie 2010, a deciziei de regularizare nr. R1. din 04 mai 2010 și a Procesului verbal nr. V1. din data de 03 mai 2010; exonerarea de obligația de plată a sumei de 13.729 RON, reprezentând 6.310 RON taxe vamale, 275 RON comision vamal, 6.846 RON majorări de întârziere aferente taxelor vamale și 298 RON majorări de întârziere aferente comisionului vamal; restituirea către reclamantă a sumei de 13.729 RON, încasată prin executare silită, de către pârâta D.R.A.O.V.

Timișoara. Curtea de Apel a reținut că datoria vamală principală a reclamantei recurente (adică exceptând obligațiile accesorii) a luat naștere în mod succesiv pe parcursul anului 2006, când au fost înregistrate și acceptate declarațiile vamale prin care recurenta a plasat bunurile în regim suspensiv, în acest sens fiind dispozițiile art. 141 alin. (1) din Legea nr. 141/1997 și, după abrogarea acesteia, art. 223 alin. (2) din Legea nr. 86/2006 (cele două legi reglementând, de-a lungul timpului, C. vam.

al României) Într-o astfel de situație, a apreciat Curtea de Apel, în care datoria vamală s-a născut anterior aderării României la Uniunea Europeană, potrivit Anexei V pct. 16 din Protocolul de aderare, parte a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, legislația vamală aplicabilă în cauza de față este cea națională, anterioară aderării, în acest sens fiind și practica instanței supreme, așa încât, argumentele invocate de recurentă și întemeiate pe Regulamentul CEE nr. 2913/1992 au fost înlăturate fiind considerate ca lipsite de temei legal. În acest context, s-a reținut că se putea efectua controlul vamal ulterior al operațiunii vamale în termenul de 5 ani, conform art. 100 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, ceea ce însemnă că decizia de regularizare și comunicarea ei au fost făcute în termenul legal.

Totodată, instanța de recurs a înlăturat și apărările întemeiate pe presupusa încălcare a dispozițiilor art. 36 și art. 78 din Ordinul nr. 7521/2006 emis de vicepreședintele A.N.A.F. pentru aprobarea Normelor metodologice privind realizarea supravegherii și controlului vamal ulterior, cu motivarea că art. 36 lit. d) din Ordin permite orice acțiuni necesare îndeplinirii atribuțiilor stabilite prin reglementările vamale în termenul de 5 ani, iar pe de altă parte, menționarea în cuprinsul procesului verbal de control a deciziei de regularizare nu îndrituiește, în cazul dat, concluzia că decizia a fost emisă independent de activitatea de control, ci doar atestă modalitatea de tehnoredactare a actelor administrative.

2. Cererea de revizuire Împotriva acestei din urmă decizii, la data de 27 decembrie 2012 a formulat cerere de revizuire SC S. SRL, societate comercială de naționalitate franceză, invocând motivul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. În motivarea căii de atac exercitate, revizuenta a arătat că în cadrul procedurii administrative prealabile prin care a contestat legalitatea deciziei de regularizare nr. R1. din 4 mai 2010 și a procesului verbal de control nr. V1. din 3 mai 2010 au fost emise, de către organe diferite, două decizii de soluționare a contestațiilor, și anume decizia nr. V2. din 23 noiembrie 2010 a D.G.F.P. Timiș, respectiv decizia nr. 84 din 15 iunie 2010 a D.R.A.O.V. Bihor. Ca urmare, a formulat două acțiuni distincte - dată fiind și perioada lungă dintre cele două decizii - constituindu-se două dosare pe rolul Tribunalului Timiș care au fost finalizate prin hotărârile judecătorești prezentate la punctul anterior.

Revizuenta a susținut că decizia civilă nr. 328 din 7 februarie 2012 și decizia nr. 4762 din 28 noiembrie 2012 ale Curții de Apel Timișoara sunt pronunțate în una și aceeași pricină dar nu pot fi puse în executare concomitent întrucât dispozițiile lor se contrazic: în prima sunt anulate decizia nr. R1./2010 și procesul verbal de control nr. V1./2010, în timp ce în cea de-a doua sunt menținute ca fiind legale. 3. Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea înregistrată la data de 1 iulie 2013, intimata D.R.A.O.V. Cluj, în nume propriu și în reprezentarea A.N.V. a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, arătând că între cele două cauze nu există identitate de obiect, iar temeiurile sunt, de asemenea diferite, chiar dacă „tangențiale”.

S-a mai susținut că doar în Dosarul nr. 3555/30/2011 a fost supus cenzurii judecătorești actul administrativ fiscal, titlu de creanță, respectiv D.R.S. nr. R1. din 4 mai 2010. 4. Considerentele Înaltei Curți asupra revizuirii Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. se poate cere revizuirea unei hotărâri dacă există hotărâri „dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane având aceeași calitate. Aceste dispoziții se aplică și în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanțe de recurs”. În speța de față se regăsește tripla identitate: părți, obiect, cauză, decizia nr. 4762 din 28 noiembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, fiind pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat a deciziei nr. 328 din 7 februarie 2012 a aceleiași instanțe.

Această situație a fost generată de modul în care organele fiscale au soluționat contestația administrativă formulată împotriva deciziei pentru regularizarea situației (D.R.S.) nr. R1. din 4 mai 2010 și a procesului verbal de control nr. V1. din 3 mai 2010, ambele emise de D.J.A.O.V. Bihor. Astfel, pronunțându-se asupra contestației prin decizia nr. 84 din 15 iunie 2010, emitentul actelor atacate a respins-o, cu motivarea că organele de control au întocmit procesul verbal de control nr. V1. din 3 mai 2010 și D.R.S. nr. R1. din 4 mai 2010 înăuntrul termenului de 5 ani de la acordarea liberului de vamă, majorările fiind calculate conform art. III din Legea nr. 210/2005 privind aprobarea O.G. nr. 20/2005 pentru modificarea și completarea O.G.

nr. 92/2003 privind C. proc. civ. La rândul său, D.G.F.P. Timiș, prin decizia nr. V2. din 23 noiembrie 2010 a respins ca nefondată contestația formulată împotriva acelorași două acte, pentru suma de 13.729 RON, reprezentând taxe vamale, comision vamal și majorări aferente, reținând că a fost respectat termenul de 5 ani prevăzut de art. 100 din Legea nr. 86/2006 privind C. vam. al României. Pe fondul cauzei s-a argumentat în sensul că elementele de taxare sunt cele de la data plasării mărfurilor sub regimul de admitere temporară a bunurilor, diferențele de drepturi vamale fiind stabilite conform art. 255 alin. (1) lit. b) C. vam., respectiv art. 119 alin. (1) și 120 alin. (1) și (7) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc.

civ. Cele două decizii pronunțate în procedura administrativă de contestare au fost atacate conform art. 218 alin. (2) C. proc. fisc. la instanța competentă, respectiv Tribunalul Timiș, secția contencios administrativ și fiscal, fiind constituite două dosare în care s-au pronunțat hotărârile judecătorești indicate la pct. 1 al acestei decizii, hotărârile de la pct. 1.2. încălcând autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 328 din 7 februarie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, prezentată la pct. 1.1. al acestor considerente. În privința obiectului și cauzei celor două pricini, identitatea este evidentă fiind supusă cenzurii instanței de contencios administrativ legalitatea D.R.S.

nr. R1. din 4 mai 2010 precum și a procesului verbal de control nr. V1. din 3 mai 2010 care a stat la baza emiterii acesteia, ambele acte aparținând D.R.A.O.V. Bihor pentru aceleași motive: decăderea organului vamal din dreptul de a solicita sumele rezultate în urma recalculării și aplicarea greșită a prevederilor art. 36 pct. 5 din Ordinul A.N.A.F. nr. 7521/2006 privind aprobarea Normelor metodologice privind realizarea supravegherii și controlul vamal ulterior. Împrejurarea că, pe lângă actele indicate, s-a mai solicitat și anularea deciziei corespunzătoare pronunțate în procedura administrativă de contestare, este secundară câtă vreme finalitatea demersului judiciar este unică: restituirea sumei plătite nedatorat, ca efect al emiterii nelegale a D.R.S.

nr. R1. din 4 mai 2010. În fine, pe aceeași linie a raționamentului, apare ca fiind excesiv de formalistă apărarea fiscului referitoare la existența unui litisconsorțiu pasiv diferit în cel de-al doilea litigiu, simpla antrenare în proces a D.G.F.P. Timiș, pe lângă emitentul D.J.A.O.V. Bihor neputând afecta identitatea de părți. Conchizând, Înalta Curte reține că între hotărârile judecătorești examinate, indicate la pct. 1.1. și pct. 1.2. din considerente există contrarietate, dispozitivele lor neputând coexista întrucât, pe de o parte, se constată nelegalitatea stabilirii debitului vamal iar, pe de altă parte, se apreciază că același debit vamal a fost corect calculat.

Cum în cel de-al doilea proces nu s-a invocat excepția autorității de lucru judecat, instanțele făcând complet abstracție de hotărârile pronunțate anterior, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite toate condițiile impuse de lege pentru admiterea cererii de revizuire, cu consecința care rezultă din dispozițiile art. 327 alin. (1) teza finală C. proc. civ., a anulării deciziei nr. 4762 din 28 noiembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, și a sentinței nr. 1673 din 16 decembrie 2011 a Tribunalului Timiș, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite cererea de revizuire formulată de SC S. SRL împotriva deciziei nr. 4762 din 28 noiembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal. Anulează decizia nr. 4762 din 28 noiembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, și sentința nr. 1673 din 16 decembrie 2011 a Tribunalului Timiș, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 septembrie 2013.