ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 507/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 2 iunie

2011 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamantul D.S., în contradictoriu cu pârâtul Parlamentul

României – Senat, a solicitat completarea Legii contenciosului administrativ nr.

554/2004, în sensul că, suplimentar unei ordonanțe emisă de Guvern, să poată fi

posibilă și acționarea în contencios a unei legi emisă de Parlament, dacă se

consideră a fi neconstituțională.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că Parlamentul emite legi care, raportat la Constituție, nu respectă prevederile acesteia, iar, raportat la cetățeni, lezează drepturi

constituționale, cu consecința producerii unor pagube materiale. Spre

exemplificare, reclamantul invocă faptul că a fost nedreptățit prin prevederile

O.U.G. nr. 4/2005, ale Legii nr. 19/2000, ale Legii nr. 262/2008 și prin

menținerea în vigoare a Decretului nr. 167/1958.

instanțe

Prin Sentința nr. 7228

din 30 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității acțiunii invocată

de pârât și a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamantul D.S.,

reținând că, în raport cu dispozițiile art. 61 alin. (1) și art. 74 din

Constituția României, instanțele judecătorești nu au inițiativă legislativă și,

prin urmare, nu au competența de a proceda la modificarea legilor în vigoare

și, cu atât mai mult, nu pot obliga autoritățile ce au inițiativă legislativă

să-și exercite această inițiativă.

exercitată

Împotriva sentinței pronunțate

de Curtea de apel a declarat recurs reclamantul D.S., fără a-și încadra

criticile din recurs în vreuna dintre ipotezele prevăzute de art. 304 C. proc.

civ.

Prin criticile

formulate, recurentul-reclamant invocă încălcarea de către autoritățile

statului, în relația cu cetățeanul, a principiilor referitoare la echitate,

bună-credință și nediscriminare și faptul că Legea nr. 554/2004 conține o

lacună prin interdicția de a putea fi atacată o lege, similar acțiunilor

formulate împotriva actelor emise de Guvern.

Mai susține recurentul-reclamant

că dispozițiile art. 74 alin. (1) din Constituție cuprind, în mod eronat, în

sintagma „inițiativă legislativă”, două situații distincte pentru menținerea în

vigoare a unor legi deficitare.

Totodată, recurentul-reclamant

susține că, prin respingerea acțiunii ca inadmisibilă, fără a fi infirmate

argumentele din cererea de chemare în judecată echivalează cu interdicția de a

critica o lege de calitate inferioară.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

criticilor din recurs și a prevederilor art. 304 și art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru

considerentele care vor fi arătate în continuare.

și de drept relevante

Conform celor expuse

anterior, reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ cu o

acțiune prin care a solicitat completarea Legii contenciosului administrativ nr.

554/2004, în sensul că, suplimentar unei ordonanțe emisă de Guvern, să poată fi

posibilă și acționarea în contencios a unei legi emisă de Parlament, dacă se

consideră a fi neconstituțională.

Astfel, prezenta

acțiune în contencios administrativ are ca obiect prevederile unei legi, iar

reclamantul tinde să obțină, pe calea hotărârii judecătorești pronunțate de

instanța de contencios administrativ în cadrul reglementat de Legea nr. 554/2004,

completarea dispozițiilor acestei legi în sensul celor expuse în cererea de

chemare în judecată.

Însă, conform art. 1 alin.

(1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

„Art. 1. alin. (1) - Orice

persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes

legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin

nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de

contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea

dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost

cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.

Art. 8. alin. (1) - Persoana

vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un

act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea

prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin.

(1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă,

pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei

cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate

adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat

într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin

refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de

efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea

sau protejarea dreptului sau interesului legitim.”

În interpretarea și

aplicarea dispozițiilor citate, jurisprudența instanțelor judecătorești a

statuat în mod constant și unitar faptul că este inadmisibilă acțiunea în

contencios administrativ prin care se solicită instanței să dispună obligarea

unei autorități publice să promoveze un proiect de lege, întrucât art. 74 alin.

(1) din Constituția României reglementează dreptul de inițiativă legislativă,

iar, potrivit art. 126 din Constituție și art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004,

obiectul controlului instanțelor de contencios îl formează exclusiv actele

administrative și cele asimilate acestora, emise sau adoptate de autoritățile

publice în activitatea de organizare a executării legii și de aplicare în

concret a acesteia (spre exemplu, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3726 din 4 octombrie 2007).

În consecință, în mod

temeinic și legal, instanța de fond a admis excepția inadmisibilității acțiunii

formulate de recurentul-reclamant, soluție de natură a face de prisos analiza

în concret a susținerilor cuprinse în cererea de chemare în judecată

referitoare la deficiențele Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

soluției adoptate în recurs

Având în vedere

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) și alin. (3) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de D.S.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul formulat de D.S. împotriva sentinței civile nr. 7228 din 30 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 1 februarie 2013.