ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 507/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 2 iunie 2011 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul D.S., în contradictoriu cu pârâtul Parlamentul României – Senat, a solicitat completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, în sensul că, suplimentar unei ordonanțe emisă de Guvern, să poată fi posibilă și acționarea în contencios a unei legi emisă de Parlament, dacă se consideră a fi neconstituțională. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că Parlamentul emite legi care, raportat la Constituție, nu respectă prevederile acesteia, iar, raportat la cetățeni, lezează drepturi constituționale, cu consecința producerii unor pagube materiale.

Spre exemplificare, reclamantul invocă faptul că a fost nedreptățit prin prevederile O.U.G. nr. 4/2005, ale Legii nr. 19/2000, ale Legii nr. 262/2008 și prin menținerea în vigoare a Decretului nr. 167/1958. 2. Hotărârea primei instanțe Prin Sentința nr. 7228 din 30 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârât și a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamantul D.S., reținând că, în raport cu dispozițiile art. 61 alin. (1) și art. 74 din Constituția României, instanțele judecătorești nu au inițiativă legislativă și, prin urmare, nu au competența de a proceda la modificarea legilor în vigoare și, cu atât mai mult, nu pot obliga autoritățile ce au inițiativă legislativă să-și exercite această inițiativă.

3. Calea de atac exercitată Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de apel a declarat recurs reclamantul D.S., fără a-și încadra criticile din recurs în vreuna dintre ipotezele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Prin criticile formulate, recurentul-reclamant invocă încălcarea de către autoritățile statului, în relația cu cetățeanul, a principiilor referitoare la echitate, bună-credință și nediscriminare și faptul că Legea nr. 554/2004 conține o lacună prin interdicția de a putea fi atacată o lege, similar acțiunilor formulate împotriva actelor emise de Guvern. Mai susține recurentul-reclamant că dispozițiile art. 74 alin. (1) din Constituție cuprind, în mod eronat, în sintagma „inițiativă legislativă”, două situații distincte pentru menținerea în vigoare a unor legi deficitare.

Totodată, recurentul-reclamant susține că, prin respingerea acțiunii ca inadmisibilă, fără a fi infirmate argumentele din cererea de chemare în judecată echivalează cu interdicția de a critica o lege de calitate inferioară. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin criticilor din recurs și a prevederilor art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi arătate în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Conform celor expuse anterior, reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, în sensul că, suplimentar unei ordonanțe emisă de Guvern, să poată fi posibilă și acționarea în contencios a unei legi emisă de Parlament, dacă se consideră a fi neconstituțională.

Astfel, prezenta acțiune în contencios administrativ are ca obiect prevederile unei legi, iar reclamantul tinde să obțină, pe calea hotărârii judecătorești pronunțate de instanța de contencios administrativ în cadrul reglementat de Legea nr. 554/2004, completarea dispozițiilor acestei legi în sensul celor expuse în cererea de chemare în judecată. Însă, conform art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: „Art. 1. alin. (1) - Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public. Art. 8. alin. (1) - Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale.

De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.” În interpretarea și aplicarea dispozițiilor citate, jurisprudența instanțelor judecătorești a statuat în mod constant și unitar faptul că este inadmisibilă acțiunea în contencios administrativ prin care se solicită instanței să dispună obligarea unei autorități publice să promoveze un proiect de lege, întrucât art. 74 alin. (1) din Constituția României reglementează dreptul de inițiativă legislativă, iar, potrivit art. 126 din Constituție și art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004, obiectul controlului instanțelor de contencios îl formează exclusiv actele administrative și cele asimilate acestora, emise sau adoptate de autoritățile publice în activitatea de organizare a executării legii și de aplicare în concret a acesteia (spre exemplu, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3726 din 4 octombrie 2007). În consecință, în mod temeinic și legal, instanța de fond a admis excepția inadmisibilității acțiunii formulate de recurentul-reclamant,

soluție de natură a face de prisos analiza în concret a susținerilor cuprinse în cererea de chemare în judecată referitoare la deficiențele Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de D.S.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de D.S. împotriva sentinței civile nr. 7228 din 30 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 februarie 2013.