ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1786/2010

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 2602 din 15 mai 2009 a respins, ca nefondat recursul declarat de reclamantul B.C. împotriva sentinței civile nr. 2848 din 28 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Pentru a hotărâ astfel, instanța de recurs a reținut că, prin acțiunea introductivă recurentul-reclamant a solicitat, în temeiul Legii nr. 554/2004, să se constate calitatea sa de persoană vătămată în dreptul legitim constituțional, fiind în mod nelegal arestat, încălcându-se astfel prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a suferit un grav prejudiciu material care se impune a fi acoperit.

Curtea de apel a reținut că potrivit art. 5 din Legea nr. 554/2004 pe care B.C. își fondează cererea, nu pot fi atacate în contencios administrativ actele administrative pentru modificarea cărora se prevede prin lege o altă procedură judiciară. În speță, recurentul a contestat legalitatea unor acte de procedură penală, prin care a fost pusă în executare o sentință de condamnare, motiv pentru care Curtea de Apel a apreciat că o astfel de cerere poate fi soluționată conform prevederilor C. proc. pen. Față de aceste considerente și de obiectul acțiunii, de motivele de recurs și prevederile exprese ale art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat sentința atacată, ca fiind legală și temeinică, motiv pentru care, a respins recursul declarat de B.C., ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire recurentul B.C., invocând motivul de revizuire prevăzut de art. 21 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. În dezvoltarea motivelor de revizuire, susține că există împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ ce face obiectul Dosarele 1949/2/2007 al Curții de Apel București și nr. 550/1/2009 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, și consideră că reprezintă grave încălcări ale legii, întrucât instanța de executare nu s-a pronunțat sub aspectul dreptului și interesului său legitim. Examinând cu prioritate admisibilitatea cererii în raport de prevederile art. 326 alin. (3) C. proc.

civ., Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 326 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile asupra cererii de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, revizuirea fiind o cale de atac extraordinară, de retractare, ce poate fi exercitată numai în condițiile expres și limitativ prevăzute de lege. Cererea de revizuire este întemeiată pe dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, modificată. În conformitate cu acest text de lege,,constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de Codul de procedură civilă, pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată”.

Această reglementare, enunțată doar ca un motiv de revizuire suplimentar, nu aduce nicio modificare în privința condițiilor de admisibilitate a acestei căi extraordinare de atac. Ca atare, în privința sferei hotărârilor ce pot forma obiectul revizuirii devin incidente dispozițiile art. 322 C. proc. civ. care, în cazul deciziilor pronunțate în recurs, instituie condiția evocării fondului. În ceea ce interesează materia revizuirii, a evoca fondul înseamnă, în primă instanță, a examina raportul juridic dedus judecății prin prisma probelor administrate în cauză, iar în recurs, aceasta presupune schimbarea situației de fapt în urma analizării materialului probator.

Corelând prevederile legale anterior redate, Înalta Curte reține că pot forma obiectul revizuirii pentru motivul prevăzut de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 numai hotărârile pronunțate, cu încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, în primă instanță, rămase definitive și irevocabile și, respectiv, hotărârile pronunțate în aceleași condiții de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, ceea ce presupune ca instanța de recurs casând sentința să procedeze la rejudecarea pricinii, ori în cadrul cererii de recurs să se fi produs înscrisuri noi care să fie analizate de către instanța de control judiciar. Or, în speță, prin decizia a cărei retractare se cere a fost respins recursul declarat de B.C., menținându-se hotărârea Curții de Apel București ca fiind legală și temeinică, deci fondul nu a fost evocat.

Nefiind depășită această condiție de admisibilitate, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune verificarea motivelor de revizuire invocate, motive expuse rezumativ mai înainte și care în mod evident nu se pot subsuma cazurilor expres prevăzute de normele legale indicate de revizuent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge revizuirea formulată de B.C. împotriva Deciziei nr. 2602 din 14 mai 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 09 aprilie 2010.