ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1786/2010

Asupra

cererii de revizuire de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 2602 din 15 mai 2009 a

respins, ca nefondat recursul declarat de reclamantul B.C. împotriva sentinței

civile nr. 2848 din 28 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărâ

astfel, instanța de recurs a reținut că, prin acțiunea introductivă recurentul-reclamant

a solicitat, în temeiul Legii nr. 554/2004, să se constate calitatea sa de

persoană vătămată în dreptul legitim constituțional, fiind în mod nelegal

arestat, încălcându-se astfel prevederile art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului și a suferit un grav prejudiciu material care se impune a fi

acoperit.

Curtea de apel a

reținut că potrivit art. 5 din Legea nr. 554/2004 pe care B.C. își fondează

cererea, nu pot fi atacate în contencios administrativ actele administrative

pentru modificarea cărora se prevede prin lege o altă procedură judiciară.

În speță, recurentul

a contestat legalitatea unor acte de procedură penală, prin care a fost pusă în

executare o sentință de condamnare, motiv pentru care Curtea de Apel a apreciat

că o astfel de cerere poate fi soluționată conform prevederilor C. proc. pen.

Față de aceste

considerente și de obiectul acțiunii, de motivele de recurs și prevederile

exprese ale art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte de Casație și

Justiție a apreciat sentința atacată, ca fiind legală și temeinică, motiv

pentru care, a respins recursul declarat de B.C., ca nefondat.

Împotriva acestei

decizii a formulat cerere de revizuire recurentul B.C., invocând motivul de

revizuire prevăzut de art. 21 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ.

În dezvoltarea

motivelor de revizuire, susține că există împrejurări legate de starea de fapt

și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra

legalității actului administrativ ce face obiectul Dosarele 1949/2/2007 al

Curții de Apel București și nr. 550/1/2009 al Înaltei Curți de Casație și

Justiție, și consideră că reprezintă grave încălcări ale legii, întrucât

instanța de executare nu s-a pronunțat sub aspectul dreptului și interesului

său legitim.

Examinând cu

prioritate admisibilitatea cererii în raport de prevederile art. 326 alin. (3) C.

proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 326 alin.

(3) C. proc. civ., dezbaterile asupra cererii de revizuire sunt limitate la

admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, revizuirea

fiind o cale de atac extraordinară, de retractare, ce poate fi exercitată numai

în condițiile expres și limitativ prevăzute de lege.

Cererea

de revizuire este întemeiată pe dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004,

modificată.

În

conformitate cu acest text de lege,,constituie motiv de revizuire, care se

adaugă la cele prevăzute de Codul de procedură civilă, pronunțarea hotărârilor

rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității

dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin.

(2) din Constituția României, republicată”.

Această

reglementare, enunțată doar ca un motiv de revizuire suplimentar, nu aduce

nicio modificare în privința condițiilor de admisibilitate a acestei căi

extraordinare de atac.

Ca

atare, în privința sferei hotărârilor ce pot forma obiectul revizuirii devin

incidente dispozițiile art. 322 C. proc. civ. care, în cazul deciziilor

pronunțate în recurs, instituie condiția evocării fondului.

În

ceea ce interesează materia revizuirii, a evoca fondul înseamnă, în primă

instanță, a examina raportul juridic dedus judecății prin prisma probelor

administrate în cauză, iar în recurs, aceasta presupune schimbarea situației de

fapt în urma analizării materialului probator.

Corelând

prevederile legale anterior redate, Înalta Curte reține că pot forma obiectul

revizuirii pentru motivul prevăzut de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004

numai hotărârile pronunțate, cu încălcarea principiului priorității dreptului

comunitar, în primă instanță, rămase definitive și irevocabile și, respectiv,

hotărârile pronunțate în aceleași condiții de o instanță de recurs atunci când evocă

fondul, ceea ce presupune ca instanța de recurs casând sentința să procedeze la

rejudecarea pricinii, ori în cadrul cererii de recurs să se fi produs înscrisuri

noi care să fie analizate de către instanța de control judiciar.

Or,

în speță, prin decizia a cărei retractare se cere a fost respins recursul

declarat de B.C., menținându-se hotărârea Curții de Apel București ca fiind legală

și temeinică, deci fondul nu a fost evocat.

Nefiind

depășită această condiție de admisibilitate, Înalta Curte apreciază că nu se

mai impune verificarea motivelor de revizuire invocate, motive expuse rezumativ

mai înainte și care în mod evident nu se pot subsuma cazurilor expres prevăzute

de normele legale indicate de revizuent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge revizuirea

formulată de B.C. împotriva Deciziei nr. 2602 din 14 mai 2009 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca

inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 09 aprilie 2010.