ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1385/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 125 din 18 august 2011

Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal,

a admis excepția inadmisibilității invocată de Inspecția Muncii și a respins ca

inadmisibilă excepția de nelegalitate invocată de reclamant, reținând că Nota

nr. N1. Din 21 martie 2008 a Inspecției Muncii nu poate fi calificată drept act

administrativ în accepțiunea textului art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, fiind

o simplă recomandare, neopozabilă reclamantului, beneficiarul acesteia fiind numai

I.T.M.. Bacău și, pe cale de consecință, neputând face obiectul acțiunii judiciare,

nu permite nici controlul indirect pe calea excepției de nelegalitate”.

Recursul declarat de S.L.

împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat de către Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 5785/2011,

reținându-se că Nota nr. N1. din 21 martie 2008 a Inspecției Muncii este într-adevăr

o „simplă recomandare neopozabilă reclamantului, adusă la îndeplinire de către I.T.M..

Bacău prin emiterea deciziei nr. 136/2008, decizie care produce efecte față de reclamant.

Împotriva acestei decizii

recurentul - reclamant a formulat contestație în anulare, întemeiată în drept pe

prevederile art. 317 și 318 C. proc. civ.

Contestatorul a susținut

că decizia contestată pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, este rezultatul unei greșeli materiale, făcută

ca urmare a neadmiterii tuturor probelor în conformitate cu prevederile art. 13

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a interpretării greșite a actului dedus judecății,

precum și a nesocotirii încălcării dreptului la un proces echitabil de către instanța

de fond.

Recurentul a mai susținut

că Nota de control N1. a Inspecției Muncii este un act administrativ care impune

anumite măsuri și poate fi contestată în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004,

implicit pe calea excepției de nelegalitate.

Printr-o ultimă critică,

recurentul a susținut că I.T.M. Bacău și Inspecția Muncii, prin întâmpinările formulate,

au recunoscut caracterul de act normativ cu caracter individual al Notei de Control

N1. din 21 martie 2008, iar instanța de recurs a ignorat acest fapt.

La data de 9 martie 2012,

prin Serviciul de Registratură al acestei instanțe contestatorul S.L. și-a completat

contestația în anulare în sensul dezvoltării motivelor din cererea inițială, fără

însă a aduce critici noi hotărârii contestate.

Contestația în anulare

este nefondată.

Contestația în anulare,cale

extraordinară de atac de retractare, este deschisă exclusiv pentru situațiile de

la art. 317 C. proc. civ. și art. 318 din același Cod, iar nu pentru greșita apreciere

a probelor sau aplicare a legii, care sunt motive de reformare a hotărârii, posibilă

doar în recurs, și nu în contestația în anulare.

Contestatorul nu invocă

neîndeplinirea legală a procedurii de citare, Înalta Curte constatând că, față de

părțile dosarului s-au îndeplinit toate actele de procedură în cadrul tuturor etapelor

procesuale parcurse în judecarea prezentei cauze, motiv prevăzut de art. 317

alin. (1) din C. proc. civ..

În ceea ce privește incidența

art. 317 alin. (2) din C. proc. civ., nici aceasta nu este justificată, deoarece

se referă la ipoteza în care motivul prevăzut la art. 317 alin. (1), menționat mai

sus, a fost invocat în motivele de recurs, iar instanța de recurs l-a respins. Or,

se constatată că nu s-a invocat în cadrul motivelor de recurs existența vreunui

viciu de procedură în judecarea fondului cauzei, pentru a deveni aplicabile dispozițiile

legale precizate.

Nu pot fi reținute argumentele

contestatorului nici în ceea ce privește ipoteza prevăzută de dispozițiile art.

318 din C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor

legale anterior menționate hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație

în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când

instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală

să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

În cadrul contestației

în anulare este necesar ca eroarea materială gravă să privească o problemă de procedură,

o eroare evidentă, în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs, pentru

verificarea căreia să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere

a probelor.

Prin greșeală materială

se înțelege orice eroare materială evidentă pe care o săvârșește instanța, prin

confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale ale dosarului și

care este determinantă pentru soluția pronunțată.

În sensul dispozițiilor

art. 318 C. proc. civ., greșeala materială trebuie să fie esențială, ceea ce înseamnă

că în lipsa ei, situația ar fi fost alta.

De asemenea, trebuie să

fie evidentă, în legătură cu aspectele formale ale judecății, fiind săvârșită de

instanță ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante.

Astfel, noțiunea de „greșeală

materială” nu poate fi interpretată extensiv.

Calea contestației în

anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ. este deschisă

atunci când instanța de recurs s-a pronunțat minus petita, fără a analiza toate

motivele de recurs cu care a fost învestită.

De principiu, instanța

de recurs nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept

care susțin motivul de casare sau modificare, ci poate să le analizeze global, printr-un

raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esențial,

astfel că omisiunea de a menționa, in terminis, un anumit aspect sau o afirmație

a recurentului nu deschide calea contestației în anulare speciale, în condițiile

art. 318 teza

II

din C.

proc. civ.

Astfel fiind, criticile

invocate de contestator nu se încadrează în motivele prevăzute expres, de dispozițiile

legale citate mai sus, Înalta Curte urmând a respinge contestația în anulare ca

nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în

anulare formulată de S.L. împotriva deciziei nr. 5785 din 2 decembrie 2011 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 martie 2012.