ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7431/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7431/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a IV-a civilă la data de 08 iulie 2008,

reclamanții G.E., G.V.F. și G.O.D. au

chemat în judecată pe pârâta R.A.A.P.P.S., solicitând obligarea pârâtei la

restituirea în deplină proprietate și liniștită posesie a apartamentului nr. X,

situat în București, str. P., sectorul 1, a boxei și a garajului, în valoare de

720.000 RON; obligarea pârâtei la plata de daune interese pentru fiecare zi de

întârziere, după rămânerea definitivă a hotărârii, până la executare; cu

cheltuieli de judecată.

În motivare, au arătat că prin

Decretul Consiliului de Stat nr. 178/1972, apartamentul a fost trecut în mod

abuziv în proprietatea statului, iar prin sentința civilă nr. 594 din 19 februarie

1992, Judecătoria Sectorului 5 București a admis acțiunea formulată de soții G.

în contradictoriu cu pârâtele Primăria Municipiului București și SC R. SA,

constatând că este în funcțiune contractul pentru construirea de locuință

proprietate personală din 29 mai 1970 și dispunând repunerea părților

contractante în situația anterioară, sentință rămasă irevocabilă prin decizia

civilă nr. 1392 din 24 noiembrie 1994 a Curții de Apel București.

S-a mai arătat că, la data de 17

ianuarie 1994, prin deces s-a deschis succesiunea lui G.I. și au acceptat succesiunea

soția supraviețuitoare G.E. și cei doi descendenți, G.V.F. și G.O.D.

Au mai precizat reclamanții că, prin sentința

civilă nr. 7844 din 19 iulie 1996, Judecătoria Sectorului 1 București a admis acțiunea

familiei G. împotriva pârâtei SC R. SA, obligând pârâta să predea reclamanților

apartamentul în litigiu precum și să plătească daune cominatorii de 50.000 RON pe

zi către reclamanți.

Ulterior, prin H.G. nr. 240/2001 privind

organizarea și funcționarea R.L. apartamentul în litigiu a fost înscris in

anexă intitulată „bunurile imobile proprietate privată a statului, administrate

de R.L.".

La data de 21 martie 2002 prin O.U.G.

nr. 32/2002 privind comasarea prin absorbție a R.A.L. de către R.A. A.P.P.S., activul

și pasivul R.L. au fost preluate de R.A.A.P.P.S. pe bază de protocol de predare-primire,

apartamentul ce face obiectul prezentei acțiuni fiind înscris în Anexa nr. 4 intitulată

„lista bunurilor imobile din domeniul privat al statului aflate în administrarea

R.A. A.P.P.S.

Prin întâmpinarea

formulată la data de 14 octombrie 2008,

pârâta a solicitat respingerea acțiunii, în principal, ca inadmisibilă, ca fiind

introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar în subsidiar

ca nefondată.

Prin cererea depusă la data de 19

decembrie 2008, reclamanții au precizat

că

acțiunea vizează apartamentul din București, str. P. fiind indicat în mod greșit.

De asemenea, reclamanții au precizat că

își întemeiază acțiunea și pe dispozițiile Primului Protocol la Convenția Europeană

a Drepturilor Omului ratificată prin Legea nr. 30/1994.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

București secția a V-a civilă la data de 19 februarie 2009,

reclamanții G.E., G.V.F. și G.O.D. au chemat

în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând

obligarea pârâtului la restituirea în deplină proprietate și liniștită posesie a

apartamentului nr. X, situat în București, str. P. a boxei și a garajului; obligarea

pârâtului la plata de daune interese pentru fiecare zi de întârziere, după rămânerea

definitivă a hotărârii, până la executare; cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea de ședință din data de

28 aprilie 2009 în baza art. 164 C. proc. civ.,

Tribunalul a dispus conexarea Dosarului nr. 6725/3/2009 al

Tribunalului București, secția a V-a civilă la prezentul dosar.

Prin sentința civilă nr. 1799 din 29

noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă,

s-a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității

acțiunii principale, invocată de pârâta R.A. A.P.P.S., s-a respins ca neîntemeiată

excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, invocată de pârâta

R.A. A.P.P.S., s-a admis în parte acțiunea principală precizată și acțiunea conexă,

formulate de reclamanții G.E., G.V.F. și G.O.D., în contradictoriu cu pârâții Regia

Autonomă Administrația Patrimoniului de Stat, au fost obligați pârâții Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice și R.A.A.P.P.S. să restituie către reclamanți,

în deplină proprietate și liniștită posesie, apartamentul nr. 6, situat în București,

str. P. nr. 45A, et.2, sector 1, boxa nr. 6 și garajul nr. 3 de la aceeași adresă,

astfel cum au fost identificate prin rapoartele de expertiză întocmite de expertul

tehnic judiciar Barad Morel, pe care le omologhează, a fost respins ca inadmisibil

capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata de daune interese pentru

fiecare zi de întârziere și au fost obligați pârâții la plata către reclamanți a

sumei de 9883,60 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

În considerente s-a reținut că imobilul

a fost dobândit de G.I. și G.E. în baza contractului de construire din 29 mai 1970.

Imobilul menționat a trecut în proprietatea

Statului prin Decretul Consiliului de Stat nr. 175/1972, conform Deciziei nr.

605/1972 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Municipiului București,

de la G.I. și G.E.

Prin sentința civilă nr. 594 din 19

februarie 1992 a Judecătoriei Sectorului 5 București, rămasă irevocabilă, a fost

admisă acțiunea formulată de reclamanții G.I. și G.E. în contradictoriu cu pârâții

Primăria Municipiului București și SC R. SA și s-a constatat că este în funcțiune

contractul pentru construirea de locuință proprietate personală din 29 mai 1970

încheiat între reclamanți și pârâta SC R. SA pentru apartamentul nr. X, situat în

București, str. P., fiind repuse părțile contractante în situația anterioară.

Prin sentința civilă nr. 7844 din 19

iulie 1996 a Judecătoriei Sectorului 1 București a fost admisă acțiunea formulată

de reclamanții G.I. și G.E. în contradictoriu cu pârâta SC R. SA și a fost obligată

pârâta să predea reclamanților apartamentul nr. X, situat în București, str. P.,

sentință rămasă definitivă prin respingerea apelului, conform deciziei civile

nr. 1328A din 02 iunie 1997 a Tribunalului București, secția a IlI-a civilă.

În acest sens, Tribunalul a constatat că

reclamanții au un „bun" în sensul dispozițiilor art. l din Protocolul Adițional

nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, din moment ce, ulterior preluării

de către Stat a imobilului ce a făcut obiectul contractului de construire din

29 mai 1970, prin hotărâri judecătorești irevocabile, pronunțate anterior intrării

în vigoare a Legii nr. l0/2001, s-a constatat că este în funcțiune contractul de

construire menționat și SC R. SA a fost obligată să predea reclamanților apartamentul

nr. 6, situat în București, str. P.

În consecință, Tribunalul a reținut că

prezenta acțiune în revendicare, întemeiată pe dispozițiile dreptului comun este

admisibilă, urmând a fi respinsă ca neîntemeiată excepția inadmisibilității acțiunii.

În urma comparării titlurilor prezentate,

prima instanță a dat preferință titlului reclamanților.

În ceea ce privește cererea referitoare

la obligarea pârâților la plata daunelor cominatorii, pentru fiecare zi de întârziere,

de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea acesteia, tribunalul

a respins acest capăt de cerere ca inadmisibil, având în vedere că, potrivit dispozițiilor

art. 580

3

alin. (5) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate în anul

2006, pentru neexecutarea obligațiilor prevăzute de acest articol, nu se pot acorda

daune cominatorii. Astfel, textul de lege are în vedere obligațiile de a face intuitu

personae, debitorul putând fi constrâns la executarea acestor obligații numai prin

aplicarea unei amenzi civile, conform prevederilor art. 580

3

alin.

(1) C. proc. civ., nu și prin obligarea sa la plata daunelor cominatorii.

Împotriva sentinței au declarat apel pârâții

Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat SA și Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice.

În motivarea apelului declarat de pârâta

Administrația

Patrimoniului Protocolului de Stat R.A.

s-a arătat că, în mod greșit

și nelegal, instanța de fond a respins excepția inadmisibilității acțiunii in revendicare

invocata de R.A.A.P.P.S. și, pe cale de consecința, a înțeles să o reitereze.

Pârâta a apreciat că procedura administrativă

prealabilă prevăzută de Legea nr. 10/2001 reprezintă o condiție specială a exercițiului

dreptului la acțiune, normele invocate anterior nefiind susceptibile de o interpretare

echivoca.

Dispozițiile Legii nr. 10/2001, lege specială

și derogatorie de la dreptul comun sunt obligatorii de la data intrării în vigoare,

în raport și de adagiile "generalia specialibus non derogant" și "specialia

generalibus derogant".

În consecință, legiuitorul permite revendicarea

imobilelor preluate abuziv în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989, de la stat

sau unitățile deținătoare, numai în condițiile Legii nr. 10/2001, act normativ cu

caracter special, ce se aplică cu prioritate față de prevederile art. 480 din C.

civ. care constituie dreptul comun în materia revendicării.

Pârâta a considerat că instanța de fond,

în mod nelegal a admis acțiunea reclamaților câtă vreme a reținut că la momentul

naționalizării, reclamanților li s-a restituit suma de bani plătită pentru apartamentul

solicitat a fi restituit.

În mod surprinzător, deși a constatat faptul

că în baza prevederilor Decretului nr. 17511972, reclamanților li s-a restituit

suma achitată pentru achiziționarea imobilului, instanța de fond a dispus restituirea

acesteia fără a se pronunța în virtutea principiului consacrat de art. 129 C.

proc. civ. (principiul rolului activ al judecătorului) și la restituirea către stat

a sumei actualizată cu indicele de inflație.

A menține ca legală soluția instanței de

fond - restituirea imobilului in aceste condiții ar conduce la o îmbogățire fără

justă cauză a reclamanților care ar avea în patrimoniu, în acest fel, atât dreptul

de proprietate asupra imobilului cât și suma de bani restituită de stat la momentul

naționalizării imobilului.

În altă ordine de idei, pârâta a criticat

soluția instanței de fond și sub aspectul acordării cheltuielilor de judecată în

cuantum de 9883,60 RON.

În motivarea apelului, pârâtul Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Public a invocat excepția lipsei calității procesuale

pasive, având în vedere următoarele considerente:

Astfel, s-a arătat că din actele depuse

la dosarul cauzei și din probatoriul administrat în cauză nu a rezultat că Ministerul

Finanțelor Publice, în calitatea sa de reprezentant al Statului Român ar fi avut

în proprietate imobilul aflat in litigiu.

În ceea ce priveDte obligarea pârâtului

Statul Roman prin Ministerul Finanțelor Publice la plata cheltuielilor de judecată

în solidar cu R.A.A.A.P.S., în cuantum de 9883,60 RON, pârâtul a considerat hotărârea

instanței de fond ca netemeinică, având în vedere că acesta nu a dat dovadă de rea

credință, neglijență, nu se face vinovat de declanșarea litigiului și, prin urmare,

nu poate fi sancționat procedural prin obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 870A din 22

noiembrie 2011 Curtea de Apel București a respins apelurile ca nefondate.

Referitor la criticile formulate de pârâta

Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat RA,

Curtea a reținut că aceasta a reiterat

în motivarea apelului excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare, excepție

care a fost respinsă, având în vedere că prin hotărârile judecătorești - sentința

civilă nr. 594din 19 februarie 1992 a Judecătoriei Sector 5, irevocabilă și respectiv

sentința civilă nr. 7844 din 19 iulie 1996 a Judecătoriei Sector 1 - s-a statuat

cu putere de lucru judecat, că pârâta R. SA a fost obligată să predea reclamanților

apartamentul situat în București, str. P., boxa și garajul.

Ca atare, reclamanții dețin un „bun"

în sensul art. 1 din Protocolul Adițional nr.

1

la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel că sunt

îndreptățiți să promoveze acțiunea în revendicare pe dreptul comun, potrivit

art. 480 și urm. C. civ., în caz contrar, s-ar îngrădi însuși dreptul părții de

a avea acces la justiție, în condițiile art. 21 din Constituție.

Limitarea accesului la justiție, urmează

a fi examinată și din perspectiva dispozițiilor art. 53 din Constituție, potrivit

cu care, exercițiul unor drepturi, poate fi restrâns numai prin lege, însă în cauză,

respingerea acțiunii ca inadmisibilă, ar însemna o restrângere a accesului la justiție

în materia protecției proprietății.

A fost găsită nefondată critica apelantei

pârâte în ce privește nesoluționarea de către prima instanță a obligării reclamanților

la restituirea către stat a sumei reprezentând prețul imobilului, actualizat cu

indicele de inflație având în vedere principiul disponibilității și faptul că instanța

nu a fost investită în acest sens.

Pe aspectul greșitei soluționări a cererii

privind acordarea cheltuielilor de judecată, în condițiile art. 274 C. proc.

civ., partea căzută în pretenții, va fi obligată la cheltuieli de judecată, astfel

că în mod just prima instanță a obligat pârâții cu acest titlu, la suma de 9883,60

RON către reclamanți, în condițiile admiterii în parte a acțiunii precizate.

Asupra apelului declarat de apelantul pârât

Statul Român

prin Ministerul

Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. –M.B., Curtea a reținut că acesta a invocat

excepția lipsei calității sale procesuale pasive în ce privește acordarea despăgubirilor

și în consecință, respingerea acțiunii pe acest temei de drept.

S-a constatat că în mod eronat s-a susținut

de către apelantul-pârât că această excepție vizează greșita soluționare a petitului

privind acordarea de despăgubiri, în condițiile în care, prin admiterea în parte

a acțiunii precizate, s-a dispus restituirea în natură a apartamentului nr. 6 situat

în București, str. P., boxa și garajul, iar petitul privind obligarea pârâților

la plata de daune interese pe zi întârziere, a fost respins, ca inadmisibil.

În ce privește fundamentarea criticii privind

excepția lipsei calității procesuale pasive pe dispozițiile art. 25 din Decretul

nr. 31/1954, Curtea reține că aceste prevederi conferă apelantului pârât calitatea

de reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice pentru Statul Român în raporturile

juridice cu terții.

În condițiile abrogării H.G. nr. 495/2007

prin H.G. nr. 109/2009, nu mai subzistă temeiul juridic în susținerea excepției,

și ca atare Curtea nu va mai analiza excepția din această perspectivă.

Mai mult, potrivit art. 12 alin. (5) din

Legea nr. 213/1998 „în litigiile prevăzute la alin. (4), statul este reprezentat

de Ministerul Finanțelor...".

împotriva deciziei instanței de apel au

declarat recurs pârâții.

În motivarea recursului declarat de Administrația

Patrimoniului Protocolului de Stat, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., s-a arătat că, în mod greșit, a fost respinsă excepția inadmisibilității

acțiunii în revendicare. De asemenea, în mod nelegal instanța a considerat că hotărârile

judecătorești anterioare reprezintă o recunoaștere a dreptului de proprietate, a

aplicat greșit principiul rolului activ al judecătorului considerând că nu a fost

învestită cu un capăt de cerere privind restituirea prețului imobilului primit data

preluării de către stat și a ignorat prevederile art. 274 alin. (3) C. proc.

civ. potrivit cărora putea reduce cuantumul cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului declarat de Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor

Publice a Municipiului București, întemeiat tot pe dispozițiile art. 304 pct. 9

C. proc. civ., s-a reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive a

Statului Român, care nu are în proprietate

imobilul aflat în litigiu și greșita aplicare a art. 274 C. proc. civ. întrucât

nu există nici o culpă procesuală imputabilă Statului Român.

Recursurile sunt fondate pentru considerentele

care succed.

Instanța de apel a validat soluția primei

instanțe privind excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice, fără a analiza apărările pe fond privind

inexistența imobilului în patrimoniul său și faptul că hotărârea anterioară, de

care se prevalează reclamanții, nu-i este opozabilă, fiind pronunțată în contradictoriu

cu SC R. SA, în condițiile în care a fost admisă acțiunea în revendicare, iar recurentul

a fost obligat să restituie imobilul.

De asemenea, instanța a considerat că acțiunea

în revendicare formulată de reclamanți este admisibilă întrucât aceștia se prevalează

de existența unui bun actual în patrimoniu conform sentinței civile nr. 7844

din 19 iulie 1996 a Judecătoriei Sectorului 1, prin care s-a dispus ca SC R. SA

să predea apartamentul.

Se constată că instanța de apel a încălcat

principiul rolului activ al instanței întrucât nu a verificat dacă această hotărâre

mai conferă reclamanților un „bun actual" așa cum a fost acesta definit în

sensul jurisprudenței instanței europene (cauza Atanasiu și alții împotriva României),

în condițiile în care nu s-a făcut dovada că această hotărâre a fost pusă în executare

în termenul prevăzut de art. 405 alin. (1) C. proc. civ. sau au existat impedimente

legale și obiective la executare. În acest sens, trebuie avute în vedere și dispozițiile

art. 405 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora „prin împlinirea termenului de

prescripție orice titlu executoriu își pierde puterea executorie".

Așa cum s-a statuat în practica instanței

de contencios european, o hotărâre judecătorească poate face dovada existenței unui

„bun actual" în patrimoniul celui care o invocă, numai în măsura în care aceasta

este „definitivă și executorie" (par. 140 din Hotărârea dată în cauza Atanasiu),

așa cum aceste caractere sunt definite și reglementate de norma internă.

Pentru aceste motive, recursurile se vor

admite, se va casa decizia atacată și se va trimite cauza spre rejudecare la aceeași

curte de apel.

În rejudecare, instanța va ține seama de

toate aspectele semnalate în prezentele considerente, inclusiv de dezlegarea dată

problemei admisibilității acțiunii în revendicare după intrarea în vigoare a legii

nr. 10/2001, cu circumstanțierile aduse în această materie prin decizia în interesul

Legii nr. 33/2008 a secțiilor unite ale ÎCCJ.

Astfel, în situația în care se va constata

că sentința și-a pierdut puterea executorie se va analiza dacă mai subzistă condiția

esențială pentru admisibilitatea acțiunii în revendicare, respectiv existența bunului

actual în patrimoniul reclamanților, cu posibilitatea valorificării lui prin intermediul

acțiunii de drept comun.

De asemenea, se va lămuri cadrul procesual

pasiv, luându-se în considerare apărările pârâtului Statul Român în legătură cu

inexistența bunului a cărui restituire se solicită în patrimoniul său.

Vor fi avute în vedere celelalte critici

inserate în motivarea recursurilor, în măsura și în ordinea în care acestea se vor

impune la reluarea dezbaterilor asupra celor două apeluri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâții

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor

Publice a Municipiului București și R.A.A.P.P.S. împotriva deciziei nr. 870 A din

22 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează

decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 5 decembrie 2012.