ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5420/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5420/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr.

9361/2/2011 reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor

Securității a solicitat să se aprecieze asupra calității de lucrător al

Securității, în ceea ce îl privește pe I.Gh., născut în comuna Dănicei, județul

Vâlcea.

În motivarea acțiunii

s-au arătat următoarele:

- În fapt, prin

cererea nr. P 5784/01 din 16 mai 2008 adresată C.N.S.A.S. de C.M., precum și

prin Cererea nr. P 3804/06 din 8 septembrie 2008, adresată de B.V., se solicita

verificarea, sub aspectul constatării calității de lucrător al Securității,

pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarelor

la care petenții au avut acces în temeiul art. 1 alin. (7) și alin. (8) din

O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea

Securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008.

Astfel, în dosarul 203475 solicitat de către C.M., pârâtul figurează în vol. 3,

la filele ......, iar în vol. 6, la filele ....... În dosarul 150145, solicitat

de B.V., pârâtul figurează la fila 33.

Așa cum rezultă și

din cuprinsul Notei de Constatare nr. Dl/1/2002 din 23 august 2010, precum și

al înscrisurilor pe care le atașează acțiunii, I.Gh., având gradul de căpitan

în cadrul Direcției a III-a, Serviciul 1, a participat la acțiunea de

supraveghere a angajaților și vizitatorilor Bibliotecii Americane din București

S-a mai arătat că, în

definiția lucrătorului Securității, dată de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr.

24/2008 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, nu se

cere ca acesta să desfășoare o pluralitate de activități fiind de ajuns

dovedirea uneia singure, în condițiile definiției legale, pentru a fi reținută

calitatea de lucrător al Securității.

A conchis reclamantul

că pârâtul, prin activitățile desfășurate, a îngrădit drepturile și libertățile

fundamentale, garantate de legislația din acea vreme. Astfel, în speța dată,

îngrădirea dreptului la viață privată s-a produs în momentul în care

Securitatea a dirijat rețeaua informativă care a pătruns în intimitatea

urmăriților.

Pârâtul a formulat

întâmpinare la acțiunea în constatare depusă de CNSAS, arătând că a activat ca

ofițer de informații în două structuri operative ale fostei Securități,

respectiv contraspionaj (1965 - 1982) și contrainformații militare (1982 -

1989).

Pe aceste două

profile de muncă, nu a desfășurat activități care să vizeze încălcări, pe

motive politice, de drepturi și libertăți fundamentale stipulate de Constituția

din perioada respectivă sau de pactele internaționale asumate de România.

A mai arătat că nu a

cunoscut și nu a desfășurat nici un fel de activitate informativ-operativă cu

privire la numiții C.M. și B.V. nominalizați în Nota de Constatare, depusă de

C.N.S.A.S.

de Apel

Prin Sentința civilă

nr. 962 din 13 februarie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu

pârâtul I.Gh., ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Din analiza

conținutului notei de constatare, depusă în susținerea acțiunii, instanța de

fond a constatat că nu pot fi reținute în sarcina pârâtului activități prin

care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului,

în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008,

republicată.

În concret, Curtea de

apel a reținut că în Dosarul nr. 13402 privind Biblioteca Americană din

București, pârâtul nu a prelucrat documente care să fi condus la consecințele

prevăzute de lege, nefiind dovedită implicarea sa în cenzura activităților

desfășurate în cadrul acestei instituții, respectiv restrângerea dreptului la

liberă exprimare și la cultură, manifestat prin vizionarea unor filme străine;

nefiind constatate discuții purtate cu privire la regimul politic aflat la

conducerea statului la vremea respectivă; nefiind restrâns, urmare a

documentelor întocmite în cadrul acestui dosar, dreptul de a părăsi țara de

către cetățenii români.

Cu privire la Dosarul

nr. 6059, titular M.I., prima instanță reține, de asemenea, că documentele care

au fost menționate în cuprinsul notei de constatare nu conduc la concluzia

suprimării sau a îngrădirii drepturilor și a libertăților fundamentale ale

omului, aprecierile pârâtului asupra activității preconizate a fi desfășurată

de către o sursă „M.” având un caracter pur general, nefiind făcute referiri

concrete la persoane nominalizate a fi afectate de activitatea de urmărire

informativă specifică organelor de securitate.

În acest sens,

nominalizarea a trei persoane care au părăsit România nu este apreciată de

instanță relevantă în aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr.

24/2008, nefiind dovedită o suprimare, respectiv, restrângere a drepturilor și

a libertăților acestora, ci exclusiv fiind consemnată o anumită situație de

fapt.

Asupra Dosarului nr.

617, titular B.I., s-a reținut că nu au fost prezentate în concret documente

întocmite de către această persoană, recrutată la acea vreme ca sursă,

documente îndreptate împotriva drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului, destinate, în raport de regimul politic aflat la conducerea statului

român, să conducă la restricții sau suprimări ale unor asemenea drepturi pentru

anumite persoane. Relatările efectuate de către această sursă, având un

caracter general, nu pot produce nicio consecință juridică sub aspectul

aplicării art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2004.

Cu privire la Dosarul

nr. 686 privind pe P.A. s-a constatat că documentele menționate în cuprinsul

notei de constatare și atașate la dosarul cauzei nu confirmă o suprimare sau o

restrângere a drepturilor și a libertăților fundamentale ale omului în cazul

titularului de dosar, în acest context, evaluarea de către pârât a valorii unor

note informative cu privire la titularul dosarului neavând această consecință,

nefiind descrise activități care să fi condus efectiv la afectarea drepturilor

și libertăților unei persoane în sensul dispozițiilor O.U.G. nr. 24/2008 ori

activități îndreptate împotriva regimului politic, respectiv activități care să

fi condus în mod real la sancționarea unor persoane de către regimul politic

aflat la conducerea statului la data respectivă, aprecierile surselor fiind cu

totul generale.

În final, asupra

Dosarului nr. 150145 privind pe titularul B.V., instanța de fond a apreciat că

interceptarea a două vederi expediate de către aceasta din urmă nu poate fi

apreciată drept activitate de restrângere sau suprimare a drepturilor și a

libertăților fundamentale ale omului. Nu s-a menționat o activitate îndreptată

împotriva regimului politic sau restrângerea dreptului la exprimare sau de a

părăsi hotarele României, demersul pârâtului neavând, prin urmare, sensul

prevăzut de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008. Nefiind redate împrejurări

care să fi condus la afectarea dreptului la viață personală a persoanei în

cauză sau a altor persoane, urmare activității desfășurate în mod direct de

către pârât, respectiv cu aprobarea acestuia, Curtea de apel a ajuns la

concluzia că reclamantul nu a dovedit existența celor două condiții prevăzute

de lege pentru admiterea prezentei acțiuni.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamantul Consiliul Național pentru Studierea

Arhivelor Securității, invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

Recurentul a susținut

că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 2 lit. a)

din O.G. nr. 24/2008, în forma modificată prin Legea nr. 293/2008.

Pentru a fi incidentă

prevederea menționată nu este necesar să se demonstreze existența unor măsuri

dure luate împotriva celor urmăriți de Securitate și nici o pluralitate de acte

de încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale.

Or, în privința

persoanelor care vizitau Biblioteca Americană din București s-a încălcat

dreptul lor de viață privată prin aceea că, fără acordul lor, intimatul a

pătruns în intimitatea lor, supraveghindu-le acțiunile.

intimatului I.Gh.

Prin întâmpinarea

formulată la data de 10 aprilie 2013, intimatul I.Gh. a solicitat respingerea

recursului ca nefondat.

Intimatul a susținut

că a desfășurat activități informativ-operative pe profil de contraspionaj, în

acord cu reglementările existente în epoca respectivă, fără să fi îngrădit în

vreun mod drepturile și libertățile fundamentale ale omului.

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința

atacată prin prisma criticii formulate de recurent, a întâmpinării, cât și

potrivit art. 304

1

C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte

constată că recursul este nefondat, pentru argumentele expuse în continuare.

Recurentul Consiliul

Național pentru Studierea Arhivelor Securității a învestit instanța de

contencios administrativ competentă, în temeiul art. 11 alin. (1) din O.U.G.

nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, cu

o acțiune având ca obiect constatarea calității de lucrător al Securității a

intimatului-pârât I.Gh.

Verificările au fost

efectuate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității ca

urmare a solicitărilor formulate în acest sens de către două persoane: C.M. și

B.V. Cu toate acestea, în cuprinsul notei de constatare întocmite de Direcția

Investigații din cadrul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor

Securității, la punctul 5: „Procesarea materialului arhivistic până la data de

23 august 2009, din care rezultă următoarele documente, emise sau avizate de

persoana verificată (…)” nu se face nici o trimitere la vreun dosar care îl

vizează pe C.M. În finalul notei de constatare s-a menționat cota dosarului

150145 privind pe B.L. (cea de-a doua inițiatoare a procedurii de verificare),

indicându-se totodată adresa din 15 aprilie 1966 a Direcției a II-a, Serviciul

1 ca mijloc de probă pentru dovedirea calității de lucrător a pârâtului.

Prima instanță nu a

verificat regularitatea și limitele învestirii sale, ci a examinat „pe fond”,

susținerile reclamantului, ajungând la concluzia că nu s-a făcut dovada

îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/1999 în

privința pârâtului I.Gh., respectiv că prin activitate desfășurată de pârât, ca

ofițer al Securității nu „a suprimat sau îngrădit drepturi sau libertăți

fundamentale ale omului”.

Și instanța de recurs

a ajuns la concluzia că acțiunea CNSAS trebuie respinsă, însă în motivarea

acestei soluții va reține preponderent argumente care țin de procedură iar nu

de fondul cauzei.

Astfel, potrivit art.

1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008: „persoana, subiect a unui dosar din care

rezultă că a fost urmărită de Securitate, are dreptul, la cerere, să afle

identitatea lucrătorilor Securității și a colaboratorilor acesteia, care au

contribuit cu informații la completarea dosarului, și poate solicita

verificarea calității de lucrător al Securității pentru ofițerii sau

subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului”.

Prin Dispozițiile

procedurale comune (secțiunea a 3-a ) ale aceleiași ordonanțe de urgență s-au

stabilit etapele care succed sesizării Consiliului Național pentru Studierea

Arhivelor Securității de către persoanele îndreptățite, după cum urmează:

„Art. 6 - (1)

Direcția de specialitate din cadrul Consiliului Național pentru Studierea

Arhivelor Securității, ca urmare a sesizării din oficiu a Consiliului Național

pentru Studierea Arhivelor Securității sau la solicitarea persoanei

îndreptățite, desfășoară activități specifice administrative de verificare a

documentelor și informațiilor deținute în legătură cu o anumită persoană în

arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, precum și

la instituții care mai dețin documente create de Securitate.

(2) Inspectoratul

Național pentru Evidența Persoanelor, la cererea Consiliului Național pentru

Studierea Arhivelor Securității, pune la dispoziția acestuia toate informațiile

necesare în termen de 30 de zile de la primirea solicitării.

Art. 7 - (1) În baza

verificărilor prevăzute la art. 6 alin. (1), direcția de specialitate

întocmește o notă de constatare cu privire la existența sau inexistența calității

de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia pentru persoana care

a făcut obiectul verificării.

(2) Nota de

constatare se înaintează Colegiului Consiliului Național pentru Studierea

Arhivelor Securității, însoțită de întreaga documentație care a stat la baza

întocmirii ei, precum și de avizul Direcției juridice din cadrul Consiliului

Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

(3) Nota de

constatare a calității de lucrător al Securității sau de colaborator al

acesteia cuprinde: numele, prenumele, numele conspirativ, acolo unde există,

ale persoanei verificate, perioada activității în cadrul Securității sau a

colaborării cu aceasta, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, precum și

lista documentelor pe baza cărora a fost emisă.

Art. 8 - Colegiul

Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității ia în discuție nota

de constatare și, după caz:

a) aprobă nota de

constatare și dispune Direcției juridice introducerea unei acțiuni în

constatare a calității de lucrător al Securității sau de colaborator al

acesteia;

b) infirmă nota de

constatare și dispune Direcției juridice eliberarea unei adeverințe din care să

rezulte că persoana verificată nu a avut calitatea de lucrător al Securității

sau de colaborator al acesteia.

Din reglementările

citite rezultă cu claritate că, în privința constatării calității de lucrător

al Securității, verificările Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor

Securității sunt limitate la persoanele care au contribuit la instrumentarea

dosarelor autorilor cererilor de verificare (sau a succesorilor acestora,

enumerați la art. 1 alin. (8) din ordonanța de urgență). De asemenea, nota de

constatare, aprobată de Colegiul Consiliului Național pentru Studierea

Arhivelor Securității și documentația care a stat la baza întocmirii ei,

fixează cadrul verificărilor din punct de vedere probatoriu, justificând

decizia Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, ca

autoritate administrativă autonomă, de a învesti instanța judecătorească în

vederea finalizării procedurii de constatare a calității de lucrător al

Securității.

Or, după cum rezultă

din prezentarea situației de fapt din preambulul pct. 5 al acestei decizii,

singurul document relevant indicat în nota de constatare este adresa datată 15

aprilie 1966 care o privește pe B.L.

Toate celelalte

dosare menționate în aceeași notă, precum și înscrisurile provenind din arhive

pe care se întemeiază argumentația Consiliului Național pentru Studierea

Arhivelor Securității, exced prezentei cauze, întrucât nu s-a dovedit că

persoanele urmărite (ori succesorii prevăzuți de lege) au formulat solicitarea

la care se referă art. 1 alin. (7) din ordonanța de urgență, precitat.

În același sens s-a

consolidat jurisprudența Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal în materie, reliefată prin numeroase decizii

(e.g. Decizia nr. 2371/2013 și Decizia nr. 650/2013).

Cât privește

documentația care provine din Dosar nr. 203475 arătându-l ca titular pe C.M.,

Înalta Curte observă că, deși această persoană a formulat solicitare de

verificare a calității de lucrător a intimatului, în cuprinsul notei de

constatare a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității nu se

face nicio referire la activitățile derulate de fostul angajat al Securității

în legătură cu C.M.

În fine, analizând

conținutul unicului document care ar avea aptitudinea să atragă atribuirea

calității de lucrător al Securității, Înalta Curte constată că simplul fapt al

redactării unei adrese de către intimat nu justifică îndeplinirea condițiilor

impuse prin art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Înscrisul examinat

cuprinde o comunicare oficială între Direcția a II-a din cadrul Ministerului

Afacerilor Interne și Direcția Regională Bacău a aceluiași minister din care rezultă

că, urmare interceptării corespondenței expediate de B.L. („două vederi”) s-au

obținut informații în legătură cu doi cetățeni străini.

Semnăturile aplicate

pe adresă, ca și rezoluțiile aferente aparțin altor persoane, numele

intimatului apărând în caseta din finalul înscrisului: „Redact: I.Gh.”.

Această unică

mențiune nu poate justifica însă susținerea recurentului că intimatul „a

desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți

fundamentale ale omului”, în sensul normei legale, în lipsa unor dovezi care să

demonstreze că a fost implicat în interceptarea corespondenței B.L., după cum,

de altfel, a conchis și judecătorul fondului.

soluției instanței de recurs

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 304

1

C. proc. civ., se va respinge recursul Consiliului Național pentru Studierea

Arhivelor Securității ca nefondat, nefiind identificate motive care să atragă

reformarea sentinței curții de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva

Sentinței civile nr. 962 din 13 februarie 2012 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 mai 2013.

Procesat de GGC - LM