ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6142/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă la data de 12 martie 2007, reclamantul S.V.M. a chemat în judecată pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național al Municipiului București, Ministerul Culturii și Cultelor, pentru ca, prin sentința ce se va pronunța, să se constate că imobilul situat în București, a fost preluat de Stat fără titlu valabil, să fie obligați pârâții să îi lase în deplină proprietate și posesie acest imobil, să se dispună evacuarea pârâților, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamantul a arătat că imobilul a aparținut numiților P.P. și M.A.P., care au fost evacuați la 21 iulie 1952, în imobil stabilindu-se sediul Procuraturii Raionului 23 August, reclamantul susținând trecerea abuzivă în proprietatea statului și împrejurarea că este moștenitorul soților P. Pârâta Direcția pentru Cultură a formulat cerere reconvențională, solicitând ca, în ipoteza admiterii acțiunii principale, reclamantul să fie obligat la plata cheltuielilor cu întreținerea și conservarea imobilului, odată cu instituirea unui drept de retenție, până la restituirea de către reclamanți a acestor cheltuieli, aceeași pârâtă formulând cerere de chemare în garanție a numitei A.I.M.. La 20 aprilie 2007, A.I.M.

a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul pârâților, susținând excepțiile invocate de aceștia. Prin Sentința civilă nr. 1222 din 9 octombrie 2007, tribunalul a respins acțiunea reclamantului împotriva pârâtului regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, a respins ca inadmisibil petitul privind revendicarea, a disjuns judecata petitelor privind constatarea nevalabilității titlului Statului și evacuarea pârâților, pentru capetele de cerere disjunse formându-se Dosarul nr. 39241/3/2007.

Prin Sentința civilă nr. 438 din 4 martie 2008, aceeași instanță a admis în parte acțiunea principală, a constatat că imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil, a respins ca neîntemeiată cererea de evacuare, a respins ca nefondate cererea de chemare în garanție și cererea reconvențională, a admis în parte cererea de intervenție accesorie, în măsura respingerii acțiunii. Prima instanță a reținut că imobilul a fost proprietatea soților P., în temeiul contractului de vânzare autentic din 10 octombrie 1940, reclamantul fiind succesorul proprietarilor decedați. Ulterior imobilul a fost naționalizat în temeiul H.C.M. nr. 126/1959, act care nu a fost publicat. Prin Decizia civilă nr. 22 A din 14 ianuarie 2010, Curtea de Apel București a admis apelurile, a desființat sentința și a trimis dosarul spre rejudecare instanței de fond, cu motivarea că instanța a încălcat art. 85 și art. 105 alin. (2) C. proc.

civ. pentru aceea că reclamantul nu ar fi fost legal citat la judecată. În același timp, împotriva Sentinței civile nr. 1222 din 9 octombrie 2007, părțile au declarat apel, astfel că, prin Decizia civilă nr. 485 A din 19 iunie 2008, Curtea de Apel a admis apelurile, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând că cererea de revendicare este admisibilă prin prisma Convenției și a Deciziei nr. 33/2008, reținând de asemenea, temeinicia apelului pârâților privitoare la nelegala disjungere a capetelor de cerere, Curtea apreciind că obiectul acțiunii are un caracter indivizibil.

Prin Decizia civilă nr. 9623 din 24 noiembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile împotriva Deciziei nr. 485/A/2008 a Curții de Apel București, a modificat în parte această decizie, în sensul că a respins ca nefondat apelul reclamantului S., menținând dispozițiile privitoare la admiterea apelului pârâților și la trimiterea cauzei spre rejudecare privind măsura disjungerii petitelor. În considerente, Înalta Curte a reținut că în mod corect instanța de fond a respins ca inadmisibil petitul privind revendicarea, menținând soluția privitoare la apelurile pârâților. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului București, în raport de considerentele deciziilor pronunțate în căile de atac, tribunalul procedând la conexarea Dosarului nr. 39241/3/2007 la prezentul Dosar cu nr. 8813/3/2007, în temeiul art. 164 C. proc.

civ. La 8 iunie 2010, reclamantul a depus cerere modificatoare a acțiunii principale, solicitând să se constate că imobilul a fost preluat fără titlu valabil, că reclamantul este proprietarul imobilului în litigiu, în subsidiar, că este proprietarul unei cote de 1/2 din imobil, să se dispună evacuarea pârâților din acest spațiu, cu cheltuieli de judecată. Prin Sentința nr. 1748 din 17 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta R.A. Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat și, în consecință: s-a respins acțiunea modificată, formulată în contradictoriu cu pârâta R.A. Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

S-a admis excepția inadmisibilității acțiunii modificate și, în consecință: s-a respins, ca inadmisibilă, acțiunea modificată, formulată de reclamantul S.V.M., în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național al Municipiului București, Ministerul Culturii și Patrimoniului Național și intervenienta A.I.M.. Totodată, s-au respins, ca neîntemeiate, excepția netimbrării, excepția tardivității, excepția decăderii, excepția prescripției, excepția autorității de lucru judecat, excepția lipsei calității procesuale active și excepția interesului. În considerente s-a reținut că reclamantul nu poate uza de procedura prevăzută de art. 111 C. proc.

civ. pentru a se constata existența unui drept al său asupra imobilului. Împotriva sentinței tribunalului a declarat apel apelantul-reclamant S.V.M.. În motivarea apelului a arătat că instanța a soluționat cauza în temeiul excepției inadmisibilității acțiunii modificatoare, sub aspectul transformării acțiunii în revendicare în acțiune în constatare și din motivare rezultă că aceasta s-a referit strict la capătul doi din cererea modificatoare, ori prin această manieră de soluționare instanța a omis să se pronunțe asupra capetelor de cerere 1 și 4. În acest sens apelantul a invocat și existența unei contradicții între dispozitiv și motivare. Apelantul a mai arătat că tribunalul a apreciat greșit că acțiunea în constatare este inadmisibilă, luând ca reper decizia de casare, deoarece Înalta Curte s-a pronunțat numai cu privire la acțiunea în revendicare, nefiind investită cu soluționarea unei acțiuni în constatare.

Un argument suplimentar în admisibilitatea acțiunii în constatare, a arătat apelantul, îl reprezintă chiar motivarea cererii în care s-a arătat că acțiunea în constatare a dreptului de proprietate decurge din constatarea preluării nevalabile, preluare care nu a dus la constituirea unui drept de proprietate în favoarea statului român, acest drept rămânând în patrimoniul autorilor reclamantului. Curtea de Apel București, prin Decizia civilă nr. 794A din 13 octombrie 2011 a respins apelul ca nefondat reținând următoarele. În rejudecare, reclamantul a formulat un nou capăt de cerere în locul celui privind revendicarea, solicitând să se constate că este proprietarul imobilului în litigiu. Pârâții nu au invocat tardivitatea depunerii cererii modificatoare în raport cu prevederile art. 132 C. proc.

civ., norme care au caracter dispozitiv, ceea ce înseamnă că au consimțit tacit la modificarea acțiunii în sensul arătat. Instanța de apel a considerat că nu poate fi primită critica apelantului reclamant în sensul că instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere, deoarece, astfel cum s-a reținut mai sus, tribunalul a respins întreaga acțiune, modificată, ca inadmisibilă, ceea ce înseamnă că au fost avute în vedere toate capetele de cerere formulate. De asemenea, nu se poate susține existența unei contradicții între considerente și dispozitiv, în condițiile în care și în motivare, instanța face referire la inadmisibilitatea acțiunii modificate. Curtea a mai subliniat că soluția de respingere a acțiunii ca inadmisibilă, dată fiind existența legii speciale pe care reclamantul este obligat să o urmeze, nu încalcă prevederile art. 6 parag.

1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care garantează fiecărei persoane "dreptul la un tribunal", adică dreptul ca o instanță judiciară să soluționeze orice contestație privitoare la drepturile și obligațiile sale civile. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamantul, în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ., pentru următoarele motive: - instanța nu s-a pronunțat asupra capetelor de cerere 1 și 4 respectiv preluarea nevalabilă de către stat și evacuarea; - există o contradicție între dispozitivul și considerentele deciziei întrucât în considerente se face vorbire despre capătul de cerere privind constatarea dreptului de proprietate al reclamantului, iar în dispozitiv se respinge acțiunea modificată ca inadmisibilă; - instanța nu s-a pronunțat asupra motivului de apel prin care s-a arătat că nu puteau fi respinse ca inadmisibile capetele de cerere privind nevalabilitatea preluării imobilului de către stat și evacuarea; - prin modalitatea de soluționare reclamantului i s-a încălcat dreptul de acces la justiție.

Recursul nu este fondat. Acțiunea în constatare este deschisă proprietarului care se găsește în posesia bunului, atunci când acestuia îi este necesară o hotărâre judecătorească prin care să i se recunoască dreptul său, dacă dovedește că acest drept îi este contestat de pârâți, situație în care interesul proprietarului pentru promovarea acțiunii în constatare derivă din pericolul constatării sau încălcării dreptului său de către pârâți. Principala problemă care se ridică cu privire la admisibilitatea acțiunii în constatare este dacă se poate sau nu introduce o cerere în realizare. De aceea, instanța trebuie să verifice cu atenție admisibilitatea unei acțiuni în constatare și să nu o respingă ca inadmisibilă decât în cazul în care, motivându-și soluția, va prezenta care este calea în realizare admisibilă în concret.

În speță, instanțele au respins ca inadmisibilă acțiunea în constatare precizând că partea a avut posibilitatea să redobândească dreptul de proprietate asupra imobilului pe calea legii speciale nr. 10/2001. Împrejurarea că termenele în care acest imobil putea fi revendicat în condițiile legii reparatorii nr. 10/2001 sunt depășite nu poate conduce la soluția ca acțiunea în constatare poate fi primită, întrucât lipsa de diligentă a părții nu poate fi suplinită în acest mod.

Acțiunea în constatare dedusă judecății a avut 4 capete de cerere, respectiv, să se constate că imobilul în litigiu a fost preluat de stat fără titlu valabil, să se constate că reclamantul este proprietarul imobilului, să se constate că reclamantul este proprietarul unei cote de 1/2 din imobil și să se dispună evacuarea pârâților din imobil, capătul de cerere principal fiind acela referitor la constatarea dreptului de proprietate al reclamantului asupra imobilului, celelalte constituind capete subsecvente, fără fizionomie proprie, care derivă din capătul principal și care nu ar putea constitui obiect al unei cereri separate. Fiind respins ca inadmisibil capătul principal de cerere este de la sine înțeles că și celelalte cereri incidentale au fost respinse ca inadmisibile.

Nu se putea pronunța o altă soluție cu privire la capetele de cerere 1 și 4, astfel cum susține recurentul, din moment ce acestea derivă din capătul de cerere principal și urmează soarta acestuia. Potrivit prevederilor pct. 7 al art. 304 C. proc. civ. există contradicție între considerentele și dispozitivul unei hotărâri atunci când motivarea hotărârii duce la o anumită soluție, ca exemplu admiterea cererii, iar prin dispozitiv instanța s-a oprit la soluția contrară, respectiv respingerea acțiunii. În speță nu se poate susține că ar exista o astfel de contradicție întrucât argumentele din considerente, pentru care instanța a apreciat că acțiunea modificată, cu toate capetele de cerere este inadmisibilă, conduce în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv.

Accesul liber la justiție constituie un principiu fundamental al organizării oricărui sistem judiciar democratic fiind consacrat într-un număr important de documente internaționale, astfel că el are semnificații deosebite și pentru dreptul procesual, dar și pentru dreptul constituțional. Facultatea oricărei persoane de a introduce, după libera sa apreciere, o acțiune în justiție, implicând astfel obligația corelativă a statului, ca prin instanța competentă, să soluționeze aceste acțiuni, reprezintă practic liberul acces al persoanei la justiție și nu soluția pronunțată de instanță, respectiv respingerea acțiunii ca inadmisibilă, cum pretinde recurentul. Având în vedere aceste considerente recursul se privește ca nefondat și va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul S.V.M. împotriva Deciziei nr. 794A din 13 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 octombrie 2012. Procesat de GGC - CL