ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3405/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 914 din 31 mai 2010, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților-pârâți și a respins ca neîntemeiată acțiunea principală formulată de reclamanții Ț.R., Ț.B., P.A., P.F. și G.M., ambele decedate pe parcursul procesului, acțiunea fiind continuată de moștenitorul acestora, P.D.G., în contradictoriu cu pârâții D.G., D.G.O., D.M., D.M.A. și C.D. A respins ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de pârâții-reclamanți împotriva reclamanților-pârâți. A respins cererile de chemare în garanție formulate în contradictoriu cu chemații în garanție SC A. SA, Ministerul Finanțelor Publice și Primăria Municipiului București, ca fiind rămase fără obiect.

A obligat reclamanții-pârâți la 1.504,70 RON, cheltuieli de judecată, constând în onorariu de expert, către pârâții-reclamanți. Prin Sentința civilă nr. 4990 din 15 iunie 2007, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, a fost admisă excepția de necompetență materială a acestei instanțe, motiv pentru care a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția civilă. Pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, cauza a fost înregistrată la data de 16 iulie 2007 sub nr. 25698/3/2007. S-a mai arătat că imobilul a fost preluat de către stat în temeiul Decretului nr. 92/1950, preluarea fiind abuzivă, fără titlu valabil, deoarece autorii reclamanților făceau parte din categoriile exceptate de la naționalizare.

La termenul din 20 noiembrie 2007, tribunalul a respins ca neîntemeiate excepția netimbrării cererii de chemare în judecată și excepția inadmisibilității acțiunii, iar excepția lipsei calității procesuale active a fost unită cu fondul cauzei. La termenul din 18 decembrie 2007, pârâții-reclamanți au formulat cerere de chemare în garanție și în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor și Economiei, solicitând obligarea chematului în garanție la restituirea prețului reactualizat cu indicele de inflație. Întrucât această ultimă cerere de chemare în garanție nu a fost depusă până la prima zi de înfățișare, tribunalul a dispus înregistrarea separată a acesteia, motiv pentru care s-a format Dosarul nr. 256/3/2008 în cadrul căruia, la termenul din 18 martie 2008, s-a dispus conexarea acestui dosar la Dosarul nr. 25698/3/2007.

Analizând probele administrate în cauză, tribunalul a reținut, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților-pârâți, faptul că aceștia sunt moștenitori ai numiților P.G. și P.V., care au dobândit imobilul din litigiu în baza actului de licitație publică din 11 septembrie 1939, ce a fost transcris sub nr. X/1940. În aceste condiții, tribunalul a constatat că excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților-pârâți este neîntemeiată, motiv pentru care a respins-o. În privința modului de preluare a imobilului din litigiu, tribunalul a reținut că acesta a fost preluat în baza Decretului nr. 92/1950, de la numitul P.G. În aceste condiții, s-a apreciat că imobilul nu a fost preluat cu titlu valabil de stat.

Tribunalul a apreciat că, față de prevederile art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, titlurile de proprietate ale pârâților sunt valabile, fiind încheiate cu bună-credință, dreptul lor de proprietate fiind consolidat la data de 14 august 2002 (când s-a prescris dreptul la acțiune al reclamanților de a mai solicita constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de pârâți în temeiul Legii nr. 112/1995), fiind recunoscută implicit valabilitatea acestor contracte, pârâții-reclamanți având astfel un bun în sensul art. 1 al Protocolului 1 din Convenție. Ca urmare a celor mai sus reținute, tribunalul a apreciat că acțiunea principală este neîntemeiată, aceasta fiind respinsă. În ceea ce privește cererea reconvențională, tribunalul a apreciat-o ca fiind, de asemenea, neîntemeiată.

Față de soluția de respingere atât a acțiunii principale, cât și a cererii reconvenționale, tribunalul a respins ca rămase fără obiect cererile de chemare în garanție formulate împotriva chemaților în garanție Primăria Municipiului București, Ministerul Finanțelor Publice și SC A. SA. În temeiul art. 274 C. proc. civ., tribunalul i-a obligat pe reclamanții-pârâți, care au căzut în pretenții prin formularea cererii de chemare în judecată la care pârâții au înțeles să-și facă apărările de rigoare, la plata sumei de 1.504,70 RON, cheltuieli de judecată, constând în onorariul de expert, către pârâții-reclamanți. Împotriva acestei sentințe au formulat apel Ț.R., Ț.B., P.A., P.D.G. Apelul a fost respins prin Decizia nr. 350 A din 31 martie 2011, pentru următoarele considerente: La formularea cererii (inițial la Judecătoria Sectorului 2 București, Dosar nr. 4937/300/2007), motivarea în drept a acțiunii a fost art. 480 - 481 C. civ.

și art. 12 și urm. C. proc. civ. Tot la fond s-a formulat de celelalte părți cerere de invocare a uzucapiunii și mai multe excepții. Prin Încheierea de la fila 140, Tribunalul București, secția a III-a civilă (care a conexat și cererile de chemare în garanție) a cerut relații cu privire la eventualele notificări făcute în temeiul Legii nr. 10/2001. Criticile au vizat faptul că cererea este pur și simplu o acțiune prin comparare de titluri, că nu operează buna-credință a cumpărătorilor în lumina Legii nr. 112/1995 și că nu se aplică Legile nr. 10/2001 și nr. 1/2009. Tribunalul a făcut analiza preluării imobilului, a constatat preluarea lui abuzivă de către stat, dar, cercetând (corect în opinia curții) buna-credință a cumpărătorilor, în funcție și de hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului, a constatat că aceștia sunt de bună-credință și a dat eficiență titlului de proprietate reprezentat de contractele de vânzare-cumpărare.

Ca atare, toate aceste critici formulate în apel au făcut obiectul analizei instanței de fond, corect rezolvate, așa cum a apreciat curtea de apel. Împotriva Deciziei civile nr. 350 A din 31 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 299 și urm. C. proc. civ., au formulat recurs reclamanții, care au susținut următoarele motive de nelegalitate: Se precizează că Statul Român, ignorând toate actele normative în materia proprietății, toate principiile de drept constituționale și internaționale, vinde intimaților-pârâți o parte din apartamentele din imobil. Astfel, se susține că, apartamentul nr. 3 a fost vândut către D.G.

și D.G.O. de către Statul Român - P.M.B, reprezentată prin SC A. SA, prin contractul de vânzare-cumpărare din 30 septembrie 1996, apartamentul nr. 1 a fost vândut către D.M. și D.M.A. de către Statul Român - P.M.B, reprezentată prin SC A. SA, prin contractul de vânzare-cumpărare din 28 octombrie 1996, apartamentul nr. 4 a fost vândut către C.D. de către Statul Român - P.M.B, reprezentată prin SC A. SA, prin contractul de vânzare-cumpărare din 2 noiembrie 1996. Se susține că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Obligația instanței de a menționa în mod expres și explicit, în considerentele hotărârii date, care sunt argumentele în măsură să susțină soluția pronunțată nu a fost respectată, în opinia recurenților.

În lipsa acestor considerente care au stat la baza emiterii deciziei recurate, nu se poate verifica dacă soluția pronunțată este sau nu efectul cercetării fondului. Pe de altă parte, se susține că hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 480 și urm. C. civ. și ale Legii nr. 10/2001. Se susține că dispozițiile Legii nr. 10/2001 nu își au aplicare în cauză, căci acțiunea nu se întemeiază pe dispozițiile legii speciale, ci pe cele ale dreptului comun, respectiv dispozițiile art. 480 C. civ., cererea de chemare în judecată promovată de către reclamanți fiind o acțiune în revendicare prin comparare de titluri.

Se mai susține încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1898 din C. civ., din probele administrate rezultând lipsa bunei-credințe a intimaților-pârâți la momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, având în vedere că demersurile către autoritățile statului de restituire a bunurilor preluate în mod abuziv datează din 1991. Analizând recursul declarat prin prisma dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce succed: Dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. prevăd că modificarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive străine de natura pricinii sau contradictorii.

În cauză, decizia instanței de apel nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat susținerile părților. Singurele mențiuni din cuprinsul deciziei recurate vizează reținerea de către instanța de apel a faptului că tribunalul a făcut analiza preluării imobilului și bunei-credințe a cumpărătorilor, dând eficiență titlului de proprietate reprezentat de contractele de vânzare-cumpărare, mențiuni ce nu se circumscriu cerințelor impuse de art. 261 alin. (5) C. proc. civ. Simplul fapt că instanța de apel a amintit că hotărârea instanței de fond este legală, dat fiind faptul că motivele de apel nu pot fi primite, fără a le analiza în concret și fără a răspunde argumentelor formulate, nu o poate scuti de obligația de a examina problemele ridicate în recurs de reclamanți.

Dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 pct. 1 din Convenție, include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Art. 6 impune în sarcina „instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența. În speță, din verificarea deciziei recurate, rezultă că s-a făcut o motivare sumară, din cuprinsul căreia nu rezultă ce a avut în vedere atunci când a dat soluția de respingere a apelului, hotărârea nefiind motivată în drept și în fapt, astfel încât Înalta Curte de Casație și Justiție să poată analiza justețea acesteia, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului.

Pentru aceste considerente, se va admite recursul, în baza art. 312 C. proc. civ., se va casa decizia recurată și se va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Cu ocazia rejudecării se vor avea în vedere toate mijloacele de apărare invocate de părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanții Ț.R., Ț.B., P.A. și P.D.G. împotriva Deciziei civile nr. 350 A din 31 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2012. Procesat de GGC - AZ