ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3405/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

Sentința civilă nr. 914 din 31 mai 2010, Tribunalul București, secția a III-a

civilă, a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a

reclamanților-pârâți și a respins ca neîntemeiată acțiunea principală formulată

de reclamanții Ț.R., Ț.B., P.A., P.F. și G.M., ambele decedate pe parcursul

procesului, acțiunea fiind continuată de moștenitorul acestora, P.D.G., în

contradictoriu cu pârâții D.G., D.G.O., D.M., D.M.A. și C.D.

A respins ca neîntemeiată cererea

reconvențională formulată de pârâții-reclamanți împotriva reclamanților-pârâți.

A respins cererile de chemare în garanție

formulate în contradictoriu cu chemații în garanție SC A. SA, Ministerul

Finanțelor Publice și Primăria Municipiului București, ca fiind rămase fără

obiect.

A obligat reclamanții-pârâți la 1.504,70 RON,

cheltuieli de judecată, constând în onorariu de expert, către

pârâții-reclamanți.

Prin Sentința civilă nr. 4990 din 15 iunie

2007, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, a fost admisă excepția

de necompetență materială a acestei instanțe, motiv pentru care a fost

declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

București, secția civilă.

Pe rolul Tribunalului București, secția a

III-a civilă, cauza a fost înregistrată la data de 16 iulie 2007 sub nr.

25698/3/2007.

S-a mai arătat că imobilul a fost preluat de

către stat în temeiul Decretului nr. 92/1950, preluarea fiind abuzivă, fără

titlu valabil, deoarece autorii reclamanților făceau parte din categoriile

exceptate de la naționalizare.

La termenul din 20 noiembrie 2007, tribunalul

a respins ca neîntemeiate excepția netimbrării cererii de chemare în judecată

și excepția inadmisibilității acțiunii, iar excepția lipsei calității

procesuale active a fost unită cu fondul cauzei.

La termenul din 18 decembrie 2007,

pârâții-reclamanți au formulat cerere de chemare în garanție și în

contradictoriu cu Ministerul Finanțelor și Economiei, solicitând obligarea

chematului în garanție la restituirea prețului reactualizat cu indicele de

inflație.

Întrucât această ultimă cerere de chemare în

garanție nu a fost depusă până la prima zi de înfățișare, tribunalul a dispus

înregistrarea separată a acesteia, motiv pentru care s-a format Dosarul nr.

256/3/2008 în cadrul căruia, la termenul din 18 martie 2008, s-a dispus

conexarea acestui dosar la Dosarul nr. 25698/3/2007.

Analizând probele administrate în cauză,

tribunalul a reținut, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale

active a reclamanților-pârâți, faptul că aceștia sunt moștenitori ai numiților

P.G. și P.V., care au dobândit imobilul din litigiu în baza actului de

licitație publică din 11 septembrie 1939, ce a fost transcris sub nr. X/1940.

În aceste condiții, tribunalul a constatat că

excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților-pârâți este

neîntemeiată, motiv pentru care a respins-o.

În privința modului de preluare a imobilului

din litigiu, tribunalul a reținut că acesta a fost preluat în baza Decretului

nr. 92/1950, de la numitul P.G.

În aceste condiții, s-a apreciat că imobilul

nu a fost preluat cu titlu valabil de stat.

Tribunalul a apreciat că, față de prevederile

art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, titlurile de proprietate ale pârâților

sunt valabile, fiind încheiate cu bună-credință, dreptul lor de proprietate

fiind consolidat la data de 14 august 2002 (când s-a prescris dreptul la

acțiune al reclamanților de a mai solicita constatarea nulității contractelor

de vânzare-cumpărare încheiate de pârâți în temeiul Legii nr. 112/1995), fiind

recunoscută implicit valabilitatea acestor contracte, pârâții-reclamanți având

astfel un bun în sensul art. 1 al Protocolului 1 din Convenție.

Ca urmare a celor mai sus reținute,

tribunalul a apreciat că acțiunea principală este neîntemeiată, aceasta fiind

respinsă.

În ceea ce privește cererea reconvențională,

tribunalul a apreciat-o ca fiind, de asemenea, neîntemeiată.

Față de soluția de respingere atât a acțiunii

principale, cât și a cererii reconvenționale, tribunalul a respins ca rămase

fără obiect cererile de chemare în garanție formulate împotriva chemaților în

garanție Primăria Municipiului București, Ministerul Finanțelor Publice și SC

A. SA.

În temeiul art. 274 C. proc. civ., tribunalul

i-a obligat pe reclamanții-pârâți, care au căzut în pretenții prin formularea

cererii de chemare în judecată la care pârâții au înțeles să-și facă apărările

de rigoare, la plata sumei de 1.504,70 RON, cheltuieli de judecată, constând în

onorariul de expert, către pârâții-reclamanți.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel

Ț.R., Ț.B., P.A., P.D.G.

Apelul a fost respins prin Decizia nr. 350 A

din 31 martie 2011, pentru următoarele considerente:

La formularea cererii (inițial la Judecătoria

Sectorului 2 București, Dosar nr. 4937/300/2007), motivarea în drept a acțiunii

a fost art. 480 - 481 C. civ. și art. 12 și urm. C. proc. civ.

Tot la fond s-a formulat de celelalte părți

cerere de invocare a uzucapiunii și mai multe excepții.

Prin Încheierea de la fila 140, Tribunalul

București, secția a III-a civilă (care a conexat și cererile de chemare în

garanție) a cerut relații cu privire la eventualele notificări făcute în

temeiul Legii nr. 10/2001.

Criticile au vizat faptul că cererea este pur

și simplu o acțiune prin comparare de titluri, că nu operează buna-credință a

cumpărătorilor în lumina Legii nr. 112/1995 și că nu se aplică Legile nr.

10/2001 și nr. 1/2009.

Tribunalul a făcut analiza preluării

imobilului, a constatat preluarea lui abuzivă de către stat, dar, cercetând

(corect în opinia curții) buna-credință a cumpărătorilor, în funcție și de

hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului, a constatat că aceștia sunt de

bună-credință și a dat eficiență titlului de proprietate reprezentat de

contractele de vânzare-cumpărare.

Ca atare, toate aceste critici formulate în

apel au făcut obiectul analizei instanței de fond, corect rezolvate, așa cum a

apreciat curtea de apel.

Împotriva Deciziei civile nr. 350 A din 31

martie 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, în temeiul art. 299 și urm. C. proc. civ., au formulat

recurs reclamanții, care au susținut următoarele motive de nelegalitate:

Se precizează că Statul Român, ignorând toate

actele normative în materia proprietății, toate principiile de drept

constituționale și internaționale, vinde intimaților-pârâți o parte din

apartamentele din imobil.

Astfel, se susține că, apartamentul nr. 3 a

fost vândut către D.G. și D.G.O. de către Statul Român - P.M.B, reprezentată

prin SC A. SA, prin contractul de vânzare-cumpărare din 30 septembrie 1996,

apartamentul nr. 1 a fost vândut către D.M. și D.M.A. de către Statul Român -

P.M.B, reprezentată prin SC A. SA, prin contractul de vânzare-cumpărare din 28

octombrie 1996, apartamentul nr. 4 a fost vândut către C.D. de către Statul

Român - P.M.B, reprezentată prin SC A. SA, prin contractul de vânzare-cumpărare

din 2 noiembrie 1996.

Se susține că hotărârea recurată nu cuprinde

motivele pe care se sprijină, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art.

304 pct. 7 C. proc. civ.

Obligația instanței de a menționa în mod

expres și explicit, în considerentele hotărârii date, care sunt argumentele în

măsură să susțină soluția pronunțată nu a fost respectată, în opinia

recurenților.

În lipsa acestor considerente care au stat la

baza emiterii deciziei recurate, nu se poate verifica dacă soluția pronunțată

este sau nu efectul cercetării fondului.

Pe de altă parte, se susține că hotărârea

este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită

a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin

încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 480 și urm. C. civ. și ale

Legii nr. 10/2001.

Se susține că dispozițiile Legii nr. 10/2001

nu își au aplicare în cauză, căci acțiunea nu se întemeiază pe dispozițiile

legii speciale, ci pe cele ale dreptului comun, respectiv dispozițiile art. 480

C. civ., cererea de chemare în judecată promovată de către reclamanți fiind o

acțiune în revendicare prin comparare de titluri.

Se mai susține încălcarea și aplicarea

greșită a dispozițiilor art. 1898 din C. civ., din probele administrate

rezultând lipsa bunei-credințe a intimaților-pârâți la momentul încheierii

contractelor de vânzare-cumpărare, având în vedere că demersurile către

autoritățile statului de restituire a bunurilor preluate în mod abuziv datează

din 1991.

Analizând recursul declarat prin prisma dispozițiilor

legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este

fondat, pentru considerentele ce succed:

Dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

prevăd că modificarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele

pe care se sprijină sau cuprinde motive străine de natura pricinii sau

contradictorii.

În cauză, decizia instanței de apel nu

cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței,

precum și cele pentru care s-au înlăturat susținerile părților.

Singurele mențiuni din cuprinsul deciziei

recurate vizează reținerea de către instanța de apel a faptului că tribunalul a

făcut analiza preluării imobilului și bunei-credințe a cumpărătorilor, dând

eficiență titlului de proprietate reprezentat de contractele de

vânzare-cumpărare, mențiuni ce nu se circumscriu cerințelor impuse de art. 261

alin. (5) C. proc. civ.

Simplul fapt că instanța de apel a amintit că

hotărârea instanței de fond este legală, dat fiind faptul că motivele de apel

nu pot fi primite, fără a le analiza în concret și fără a răspunde argumentelor

formulate, nu o poate scuti de obligația de a examina problemele ridicate în

recurs de reclamanți.

Dreptul la un proces echitabil, garantat de

art. 6 pct. 1 din Convenție, include, printre altele, dreptul părților de a

prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Art. 6

impune în sarcina „instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv

al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin

pentru a le aprecia pertinența.

În speță, din verificarea deciziei recurate,

rezultă că s-a făcut o motivare sumară, din cuprinsul căreia nu rezultă ce a

avut în vedere atunci când a dat soluția de respingere a apelului, hotărârea

nefiind motivată în drept și în fapt, astfel încât Înalta Curte de Casație și

Justiție să poată analiza justețea acesteia, ceea ce echivalează cu

necercetarea fondului.

Pentru aceste considerente, se va admite

recursul, în baza art. 312 C. proc. civ., se va casa decizia recurată și se va

trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Cu ocazia rejudecării se vor avea în vedere

toate mijloacele de apărare invocate de părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanții Ț.R.,

Ț.B., P.A. și P.D.G. împotriva Deciziei civile nr. 350 A din 31 martie 2011 a

Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre

rejudecare la Curtea de Apel București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai

2012.

Procesat

de GGC - AZ