ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2034/2014

Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. 26659/215 din 15 octombrie 2012, pe rolul Judecătoriei Craiova, reclamanta SC S.E.O. SA, cu sediul în Craiova a formulat cerere de întoarcere a executării silite împotriva pârâtului T.I., domiciliat în Slatina, județul Olt, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună întoarcerea executării prin restabilirea situației anterioare executării Sentinței civile nr. 1350 din 21 iunie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 589/104/2011 al Tribunalului Olt, desființată prin Decizia civilă nr. 6381 din 17 mai 2012 a Curții de Apel Craiova, în sensul obligării pârâtului la restituirea sumei totale de 18.700,04 RON, reprezentând debit și cheltuieli de executare silită în cadrul Dosarului de executare nr. 134/27314/215/2011 al BEJ P.G., cu sediul profesional în Slatina, sumă actualizată la data plății efective, în funcție de rata inflației.

În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut, în esență, că a fost introdusă în cauză și citată în calitate de pârâtă în Dosarul nr. 589/104/2011 al Tribunalului Olt, în temeiul prevederilor art. 4 din H.G. nr. 760 din 21 iulie 2010 prin care a fost înființată SC S.E.O. SA și a Anexei 11 la Protocolul de predare-preluare. Prin Sentința civilă nr. 1350 din 21 iunie 2011 pronunțată în acel dosar, s-a admis acțiunea pârâtului T.I., având ca obiect contestație la decizia de concediere, SC F.E.S. SA - SISE Oltenia fiind obligată la reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior, dar și la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, pe perioada de la data concedierii și până la data reintegrării efective, hotărâre definitivă și executorie.

Prin cererea înregistrată sub nr. 134/27314/215/2011 la BEJ P.G., pârâtul a solicitat punerea în executare silită a titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 1350 din 21 iunie 2011 a Tribunalului Olt, executare silită realizată integral asupra sumei de 18.700,04 RON, sumă formată din 18.697,55 RON reprezentând debit și cheltuieli de executare și 2,50 RON reprezentând comision bancar. Ulterior, prin Decizia civilă nr. 6381 din 17 mai 2012, Curtea de Apel Craiova a admis recursul declarat de către SC F.E.S. SA - SISE Oltenia, a modificat Sentința civilă nr. 1350 din 21 iunie 2011, în sensul respingerii contestației formulată de contestatorul T.I. În drept, reclamanta și-a întemeiat susținerile pe dispozițiile art. *404 1 și art. *404 2 alin. (3) C. proc.

civ. Prin Sentința civilă nr. 17912 din 3 decembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Craiova s-a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și s-a declinat competența de soluționare a cauzei către Judecătoria Sector 3 București. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, în dosarul de executare silită nr. 134/27314/215/2011, urmare a înființării popririi, prin adresa emisă la data de 12 octombrie 2011, pe conturile reclamantei deținute la terțul poprit BCR București, la data de 21 octombrie 2011 au fost consemnate la dispoziția BEJ P.G. sumele cuvenite pârâtului, a căror restituire se solicită prin cererea pendinte. Văzând disp. art. 453 C. proc. civ. raportat la art. 373 alin. (2) C. proc.

civ., instanța a apreciat nu are competență teritorială în judecata cererii cu care a fost învestită, această competență teritorială fiind una exclusivă de la care nici părțile și nici instanța nu pot deroga. Astfel, potrivit prevederilor art. *404 1 C. proc. civ., în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia. De asemenea, potrivit prevederilor art. *404 2 alin. (3) C. proc. civ. dacă nu s-a dispus restabilirea situației anterioare în condițiile alin. (1) și (2) din acest text de lege, cel îndreptățit o va putea cere instanței judecătorești competente potrivit legii.

Judecătoria Craiova a făcut aplicarea Deciziei nr. 5 din 12 martie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. *404 2 alin. (3) C. proc. civ., prin care s-a statuat că instanța judecătorească competentă potrivit legii să soluționeze cererea de întoarcere a executării silite, prin restabilirea situației anterioare, este instanța de executare, respectiv judecătoria. Instanța a apreciat că și competența teritorială a soluționării cererii de întoarcere a executării silite revine de asemenea instanței de executare, respectiv judecătoria în a cărei circumscripție s-a efectuat executarea silită, potrivit disp.

art. 373 alin. (2) C. proc. civ. Citând din considerentele deciziei menționate s-a relevat că întoarcerea executării silite reprezintă o modalitate de "reluare a drumului executării", o "contestație specială la executare" și, respectiv, o modalitate de realizare a unor drepturi patrimoniale derivând din desființarea titlului executoriu. Cum în materia executării silite (a contestației la executare) este instituită competența materială și teritorială în favoarea judecătoriei în circumscripția căreia se va efectua executarea silită (art. 373 alin. (2) C. proc. civ.), numai instanța în circumscripția căreia s-a realizat executarea cunoaște modul de săvârșire a executării silite, fiind fără relevanță domiciliul/sediul pârâtului sau competenta teritorială a executorului judecătoresc ce a procedat la executarea silită.

S-a apreciat că ipoteza în care executarea silită s-a realizat prin poprire reprezintă o situație specială în stabilirea instanței competente teritorial. În acest caz, pornind de la prevederile art. 373 alin. (2) C. proc. civ potrivit cărora instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se realizează executarea, competența de soluționare a cererii de întoarcere a executării aparține judecătoriei în a cărei rază teritorială se află sediul terțului poprit. Cu alte cuvinte, interesează locul unde se află depozitați banii debitorului, respectiv conturile acestuia. Constatând că, în cauză, poprirea a fost înființată asupra conturilor deținute de reclamantă la terțul poprit BCR București, cu sediul pe raza Judecătoriei Sector 3 București, Judecătoria Craiova a declinat competența de soluționare a cererii având ca obiect întoarcere executare silită în favoarea Judecătoriei Sector 3 București.

La rândul său, Judecătoria Sectorului 3 București, prin Sentința civilă nr. 4164 din 27 martie 2014, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova reținând următoarele: În vederea executării silite a creanței de 18.700,04 RON, în baza Sentinței civile nr. 1350 din 21 iunie 2011 BEJ P.G. a emis adresa de înființare a popririi din 12 octombrie 2011 asupra disponibilităților bănești aflate în conturile reclamantei. Din Recipisa de consemnare nr. 604471/1 rezultă că suma a fost executată din contul reclamantei deschis la CEC Bank - Sucursala Slatina. Întrucât singura formă de executare în cauză a fost cea prin poprire, iar locul executării prin poprire este la CEC Bank - Sucursala Slatina, unde contestatorul avea deschis contul, instanța a apreciat că judecătoria competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Craiova.

S-a reținut că, în materia contestației la executare, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestația se introduce la instanța de executare, aceasta din urma fiind definită prin dispozițiile art. 373 alin. (2) C. proc. civ. ca fiind „judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea”. S-a apreciat că, din dispozițiile legale menționate, rezultă că o instanță devine „instanță de executare” în măsura în care există acte de executare îndeplinite în raza sa teritorială. Or, având în vedere că poprirea a fost înființată asupra unor conturi deschise la o sucursală din raza teritorială a Judecătoriei Craiova, opinia instanței a fost în sensul că Judecătoria Craiova este instanță de executare.

Un argument suplimentar în acest sens a fost acela că, din niciun act care se află la dosarul de executare, nu rezultă că poprirea a fost înființată la o unitate operațională a terțului poprit care să se afle în raza teritorială a sectorului 3. În baza art. 20 C. proc. civ, Judecătoria Sectorului 3 București a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca instanță superioară comună instanțelor în conflict, pentru soluționarea conflictului negativ de competență. Analizând conflictul de competență dedus prezentei judecăți, Înalta Curte reține următoarele: Judecătoria Craiova a pornit în analiza competenței teritoriale a instanței de a judeca o cerere de întoarcere a executării de la interpretarea conferită de considerentele deciziei în interesul legii nr. 5/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, apreciind că o astfel de cerere se soluționează de către instanța în a cărei circumscripție s-a efectuat executarea silită.

În dezvoltarea ulterioară a raționamentului său, instanța a considerat că, în materia executării silite prin poprire, este instanță de executare instanța de la sediul terțului poprit. La rândul său, Judecătoria Sectorului 3 a constatat că pe raza sa teritorială nu a avut loc niciun act de executare privind înființarea și executarea popririi, câtă vreme suma datorată nu a fost consemnată de către terțul poprit, ci chiar de către debitoare, în contul deschis la o unitate bancară din Slatina, apreciind că această unitate bancară s-ar afla în raza teritorială a Judecătoriei Craiova.

Reținând, în parte, argumentele pentru care ambele instanțe s-au considerat necompetente teritorial, Înalta Curte apreciază că instanța competentă teritorial a soluționa cauza este Judecătoria Craiova, pentru următoarele considerente: Pentru a se stabili, în decizia în interesul Legii nr. 5/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, competența materială a judecătoriei în soluționarea cererilor de întoarcere a executării, s-a avut în vedere împrejurarea că această cerere reprezintă, în fapt, o modalitate de reluare a drumului executării, o contestație specială la executare iar revocarea unei executări, înțeleasă ca o a doua executare în sens invers, se poate obține, în virtutea principiului simetriei, doar prin ordinul aceleiași instanțe, „fiind singura care cunoaște în detaliu modul de săvârșire a procesului de executare silită”.

Pornind de la aceste considerațiuni, este evident că procesul de executare silită la care se face referire este cel al debitului inițial, a cărui recuperare se solicită în urma desființării titlului executoriu. Deși a ajuns la această concluzie, Judecătoria Craiova nu a ținut cont de consecințele acestei împrejurări, trecând la analiza situației speciale a unei executări silite prin poprire și identificând ca instanță de executare pe cea de la sediul terțului poprit.

Judecătoria Craiova nu a observat faptul că, în cauza dedusă judecății, ea însăși a avut calitatea de instanță de executare, ca instanță în raza căreia se afla sediul debitorului executat silit și căreia, de altfel, executorul judecătoresc, din raza aceleiași Curți de apel, i s-a adresat în vederea încuviințării executării silite în toate formele prevăzute de lege, pronunțând, în Dosarul nr. 27314/215/2011, la data de 4 octombrie 2011 încheierea prin care, în conformitate cu dispozițiile art. 373 C. proc. civ., această cerere a fost admisă. Prin urmare, Judecătoria Craiova, ca instanță de executare, în dosarul executării inițiale, este competentă a soluționa și cererea de întoarcere a acestei executări.

Pentru aceste considerente Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 iunie 2014. Procesat de GGC - LM