ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4106/2013

Asupra conflictului de

competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei

Craiova la data de 15 octombrie 2012, creditoarea SC S.E.O. SA a formulat cerere

de întoarcere a executării în contradictoriu cu debitorul I.H., solicitând obligarea

acestuia la restituirea sumei de 23.605,18 RON, ca urmare a desființării sentinței

civile nr. 1287 din 6 iunie 2011 a Tribunalului Olt prin decizia civilă nr. 5792

din 2 mai 2012 a Curții de Apel Craiova.

Judecătoria Craiova, secția

civilă, prin sentința nr. 1439 din 28 ianuarie 2013 a admis excepția necompetenței

teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei

sectorului 3 București, reținând că întoarcerea executării reprezintă o modalitate

de reluare a drumului executării, o contestație specială la executare, astfel încât

numai instanța în circumscripția căreia s-a realizat executarea cunoaște modul de

săvârșire a executării silite, fiind fără relevanță domiciliul/sediul pârâtului

sau competența teritorială a executorului care a procedat la executarea silită.

O situație specială în

stabilirea instanței competente teritorial, respectiv a instanței în circumscripția

căreia s-a realizat executarea, este reprezentată de ipoteza în care executarea

silita s-a realizat prin poprire.

În acest caz, pornind

de la prevederile art. 373 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora instanța de

executare este judecătoria în circumscripția căreia se realizează executarea, competenta

de soluționare a cererii de întoarcere a executării aparține judecătoriei în a cărei

rază teritorială se afla sediul terțului poprit. Cu alte cuvinte, interesează locul

unde se află depozitați banii debitorului, respectiv conturile acestuia, iar în

cauză poprirea a fost înființată asupra conturilor deținute de reclamantă la terțul

poprit Banca C.R. București, având adresa pe raza Judecătoriei sector 3 București.

Învestită prin declinare,

Judecătoria sectorului 3 București, prin sentința civilă nr. 8224 din 27 mai 2013

a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova. Constatând ivit conflictul negativ de

competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru pronunțarea

regulatorului de competență.

A reținut, în esență,

că în materia contestației la executare, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ.,

contestația se introduce la instanța de executare, aceasta din urma fiind definită

prin dispozițiile art. 373 alin. (2) C. proc. civ. ca fiind „judecătoria în circumscripția

căreia se va face executarea”.

S-a mai reținut că, din

dispozițiile legale menționate, rezultă că o instanță devine „instanță de executare”

în măsura în care există acte de executare îndeplinite în raza sa teritorială. Or,

având în vedere că poprirea a fost înființată asupra unor conturi deschise la o

sucursală din raza teritorială a Judecătoriei Craiova, rezultă că Judecătoria Craiova

este instanță de executare.

De asemenea, din nici

un act care se află la dosarul de executare nu rezultă că a fost înființată poprirea

la o unitate operațională a terțului poprit care să se afle în raza teritorială

a sectorului 3.

Cu privire la conflictul

negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22

alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc., civ., Înalta Curte reține următoarele:

În

speța dedusă judecății, analizând și calificând obiectul cererii

de chemare în judecată și, în consecință, natura litigiului, Înalta Curte

reține că suma de bani pe care creditoarea SC S.E.O. SA o solicită a fi restituită

de către debitor a fost plătită de acesta în executarea unei hotărâri judecătorești,

astfel că suntem în prezența unei cereri de întoarcere a executării silite,

întemeiată pe dispozițiile art. 4042 alin. (3) C. proc. civ.

Instituția întoarcerii

executării este reglementată în C. proc. civ., cartea a V-a „Despre executarea silită”,

capitolul I „Dispoziții generale”, secțiunea a VI

1

-a „Întoarcerea executării”,

ce constituie, deci, sediul materiei.

Este de observat că, prin

art. 379

1

C. proc. civ., se prevede expres și imperativ că „în cazul

în care s-a desființat titlul executoriu, toate actele de executare efectuate în

baza acestuia sunt desființate de drept. Dispozițiile art. 404

1

-404

3

sunt aplicabile”.

În consecință, din

însăși reglementarea instituției întoarcerii executării, constând în repunerea părților

în situația anterioară, în cadrul executării silite, rezultă, fără echivoc, că legiuitorul

a avut în vedere ca acestei instituții juridice, ce reprezintă de fapt o situație

„simetric inversă executării săvârșite”, să îi fie incidente reglementările statuate

în privința contestației la executare.

Că este așa rezultă chiar

din dispozițiile art. 404

1

alin. (1) C. proc. civ.: „În toate cazurile

în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat

are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia.”

Or, întoarcerea executării

și repunerea părților în situația anterioară este chiar obiectul

cererii de chemare în judecată cu care creditoarea a învestit instanța în prezentul

litigiu, textul invocat prevăzând posibilitatea unei astfel de acțiuni „în toate

cazurile în care se desființează titlul executoriu”.

În acest context, Înalta

Curte apreciază că în cauza dedusă judecății este pe deplin aplicabilă decizia

nr. 5 din 12 martie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, în recurs în interesul legii, publicată în M. Of., Partea I nr. 251/13.04.2012,

prin care s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 404

2

alin. (3) C. proc. civ., instanța judecătorească, competentă, potrivit legii, să

soluționeze cererea de întoarcere a executării silite prin restabilirea situației

anterioare este instanța de executare, respectiv judecătoria, această decizie fiind

obligatorie pentru instanțe conform dispozițiilor art. 330

7

alin. (4) C. proc. civ.

În ceea ce privește stabilirea

competenței teritoriale, aceasta urmează a se determina după regulile aplicabile

în materia executării silite, respectiv potrivit prevederilor cuprinse la art. 373

alin. (2) C. proc. civ., conform cărora instanța de executare este judecătoria în

circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune

altfel.

Se reține că întoarcerea

executării reprezintă în fapt o reluare a executării, însă în sens invers, prin

restabilirea situației anterioare executării săvârșite, ca urmare a desființării

ulterioare a titlului executoriu.

Reiese, deci, că în cererea

de întoarcere a executării silite, SC S.E.O. SA are calitatea de creditoare, astfel

încât, potrivit prevederilor art. 373 alin. (1) și (2) C. proc. civ., instanța competentă

a soluționa cererea este judecătoria în circumscripția căreia își are domiciliul

debitorul, respectiv Judecătoria Craiova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare în favoarea Judecătoriei Craiova.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie

2013.