ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 544/2010

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea introductivă de instanță

reclamanta SC T.S.T.S.S. SRL București a solicitat instanței ca, prin hotărârea

ce se va pronunța, să dispună obligarea pârâților Consiliul Local al

Municipiului Târgu Jiu și Municipiul Târgu Jiu - prin Primar la plata sumei de

1.050.000 dolari SUA în echivalent lei la cursul B.N.R. din data plății,

reprezentând despăgubiri civile, datorate conform acordului de împrumut și garanție

din 26 aprilie 2000.

Prin sentința nr. 85

din 21 aprilie 2008, Tribunalul Gorj, secția comercială, a respins excepțiile

privind lipsa calității procesuale pasive, a autorității lucrului judecat și a

prescrierii dreptului la acțiune și a respins acțiunea reclamantei ca

nefondată.

Pentru a pronunța

această soluție instanța fondului a reținut că în ceea ce privește excepția

lipsei calității procesuale pasive a Municipiului Târgu Jiu aceasta este

neîntemeiată, având în vedere că acordul de împrumut și garanție a fost

încheiat la 26 aprilie 2000, iar Legea nr. 215/2001 a fost adoptată ulterior,

nefiind aplicabilă actului menționat. Referitor la excepția prescrierii

dreptului la acțiune, aceasta a fost respinsă, cu motivarea că părțile au avut

mai multe litigii pe rolul instanței de judecată, iar prin Decizia nr. 970 din

29 octombrie 2004 a Curții de Apel Craiova s-a respins acțiunea formulată de

Consiliul Local Târgu Jiu și Primăria Târgu Jiu, reținând că nu există motive

de anulare a acordului în speță. Referitor la excepția autorității lucrului

judecat s-a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile art. 1201 C. civ.,

deoarece nu există tripla identitate de părți, obiect și cauză.

Pe fondul cauzei s-a

reținut că, prin Hotărârea nr. 54/2000 emisă de Consiliul Local Târgu Jiu, la

26 aprilie 2000 au fost încheiate Acordul de împrumut și garanție între SC M.

SRL Constanța și Primăria Municipiului Târgu Jiu, în baza căruia SC M. SRL

Constanța se obliga să împrumute și să garanteze procesul de reabilitare

completă a centralelor și rețelelor termice, valoarea împrumutului fiind de

10.495.800 dolari SUA. Prin H.C.L. nr. 5 din 29 ianuarie 2001, emisă de

Consiliul Local Tg. Jiu, a fost anulată Hotărârea nr. 54/2000 și s-a decis

rezilierea contractelor cu SC M. SRL Constanța. A mai reținut instanța fondului

că nu pot fi pretinse despăgubiri în baza unor acte care au fost desființate,

respectiv H.C.L. nr. 54/2000 ce a fost anulată prin H.C.L. nr. 5/2001 și în

consecință, acordul de împrumut și garanție, precum și cele două contracte de

antrepriză ce fac obiectul cauzei nu mai pot produce efecte juridice și, prin

urmare, reclamanta nu poate pretinde despăgubirile solicitate prin acțiune.

Sentința instanței de

fond a fost apelată de către reclamanta SC T.S.T.S.S. SRL București, iar prin Decizia

nr. 5 din 13 ianuarie 2009 Curtea de Apel Craiova, secția comercială, a respins

apelul reclamantei.

În argumentarea

soluției pronunțate instanța de control judiciar a reținut că dreptul

reclamantei la acțiunea în despăgubiri s-a născut la 29 ianuarie 2001, dată la

care a fost adoptată HCL nr. 5, prin care s-a decis rezilierea acordului de

împrumut și a contractelor de antrepriză, în raport de care, termenul general

de prescripție de 3 ani s-a împlinit la 29 ianuarie 2004.

Față de data

formulării acțiunii, 25 octombrie 2007, instanța a constatat prescris dreptul

reclamantei la acțiune, motiv pentru care nu a mai procedat la analiza

celorlalte critici formulate.

Împotriva Deciziei nr.

5 din 13 ianuarie 2009 a declarat recurs reclamanta SC T.S.T.S.S. SRL București

invocând dispozițiile art. 304 pct. 6,7 și 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a

solicitat, în principal, modificarea deciziei, admiterea apelului și, pe fondul

cauzei, admiterea acțiunii. În subsidiar a solicitat modificarea deciziei și

trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului.

În argumentarea

motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. recurenta a susținut că decizia atacată a fost dată cu interpretarea și

aplicarea greșită a legii, respectiv a art. 3 alin. (1), art. 16, și a art. 19

din Decretul nr. 167/1958, în privința momentului la care s-a născut dreptul la

acțiune al reclamantei. A susținut recurenta că litigiile derulate între părți

s-au finalizat în 2007 și au avut o dublă semnificație, atât în ceea ce

privește întreruperea termenului de prescripție, cât și în ceea ce privește

repunerea în termenul de prescripție.

În ceea ce privește

motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ.,

recurenta a solicitat a se constata că instanța a încălcat principiul „non reformatio

in pejus”, deoarece a creat recurentei o situație mai grea în propria cale de

atac, având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 295 C. proc. civ.,

limitele sesizării instanței de apel sunt stabilite prin cererea de apel.

Referitor la motivul

prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. recurenta a susținut că

hotărârea instanței de apel este nelegală, existând contradicție între

considerente și dispozitiv, în condițiile în care prin considerente s-a admis

excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată din oficiu, aspect ce nu

rezultă din dispozitivul deciziei recurate. Urmare a admiterii excepției

prescripției dreptului la acțiune, instanța trebuia să admită apelul, să admită

excepția și pe fond, să respingă cererea ca prescrisă. Neprocedând astfel, a

susținut recurenta, s-a creat o vătămare legată atât cât privește cuantumul

taxei judiciare de timbru datorate în recurs, cât și cât privește posibilitatea

instanței de control judiciar de a cenzura hotărârea sub aspectul legalității

admiterii excepției.

Recursul este fondat,

pentru considerentele ce urmează:

Potrivit art. 304 pct.

7 C. proc. civ. modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai

pentru motive de nelegalitate, atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care

se sprijină, sau când cuprinde motive contradictorii, sau străine de natura

pricinii.

Analizând decizia

recurată prin prisma dispozițiilor legale sus-citate, se constată că, în

adevăr, din considerentele hotărârii rezultă admiterea excepției prescripției

dreptului la acțiune a reclamantei, însă dispozitivul hotărârii nu reflectă

această soluție.

În aceste condiții

critica privind contradictorialitatea motivării deciziei se constată a fi

întemeiată.

În ceea ce privește

motivele prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ., cu

referire la încălcarea principiului „non reformatio in pejus”, se constată că

prin sentința instanței de fond, a fost respinsă excepția prescripției

dreptului la acțiune, iar prin apelul declarat în cauză, nu s-au formulat

critici pe acest aspect.

Așa fiind, se

constată că instanța de control judiciar a pronunțat decizia atacată, cu

încălcarea dispozițiilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ., prin depășirea

limitelor investirii stabilite prin cererea de apel și încălcarea principiului

„non reformatio in pejus”, creind recurentei o situație mai grea în propria

cale de atac.

În consecință, față

de cele ce preced, potrivit art. 312 alin. (3) C. proc. civ., recursul va fi

admis, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de

reclamanta SC T.S.T.S.S. SRL București, împotriva Deciziei nr. 5 din 13

ianuarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Craiova-Secția comercială.

Casează decizia atacată

și trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 11 februarie 2010.