ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2169/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2169/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

în judecată

Prin cererea înregistrată

pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal, reclamantul Municipiul Dej a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul

Guvernul României, Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au

aparținut cultelor religioase din România, pronunțarea unei hotărâri judecătorești

prin care să se dispună anularea deciziei din 20 decembrie 2010 emisă de Comisia

specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase

din România.

Prin sentința civilă

nr. 118 din 1 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal, s-a dispus: respingerea cererii formulate

de reclamantul Municipiul Dej, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, Comisia

specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase

din România, admiterea cererii de intervenție în interesul pârâtului formulată de

Parohia Reformată D., respingerea cererilor de intervenție în interesul reclamantului

formulate de SC S. SA, SC T.I. SRL, SC P. SRL, SC M.T. SRL, SC N.I. SRL și respingerea

cererii intervenientei Parohia Reformată D. de acordare a cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut, următoarele:

Prin decizia din 20

decembrie 2010 Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut

cultelor religioase din România a dispus retrocedarea, către Parohia Reformată Dej,

a imobilului situat în municipiul Dej, Piața B., cu destinația locuință și spații

comerciale, identificat în cartea funciară nr. F1, nr. topo T1, T2, T3, T4, T5,

T6, T7.

Contrar susținerilor reclamantului,

având în vedere dispozițiile art. 1 alin. (1) și alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000,

se constată că apartenența imobilului la domeniul public al statului nu împiedică

emiterea deciziei de retrocedare a bunului, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute

la art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, astfel încât, din această perspectivă,

nu se poate reține nelegalitatea deciziei atacate.

Problema vizând existența

sau nu a unei identității între imobilul restituit și cel înscris în cartea

funciară nr. F2 Dej a fost lămurită de expertul C.D., prin raportul de expertiză

încuviințat de instanță și depus la dosar.

Expertul a concluzionat

că nu există identitate între imobilul care a făcut obiectul decizie de retrocedare

și cel înscris în cartea funciară nr. F2 Dej, cu nr. topo T8, acest din urmă

nr. topo fiind unul dinainte de transformare și care, după transformare, a primit

nr. topo T9, situat din punct de vedere administrativ, actualmente, pe str. A.I.,

la o distanță de aproximativ 500 m de imobilul din Piața B.

Referitor la problema

adăugirilor aduse imobilului, expertiza a arătat că, în ceea ce privește suprafața

la sol, aceasta nu a suferit modificări în ultimii 65 de ani, modificările aduse

reprezentând doar lucrări de amenajări interioare recompartimentare. De asemenea,

expertul a mai reținut că în arhiva Parohiei Reformate D. există evidențiate sumele

cheltuite de aceasta pentru efectuarea lucrărilor de transformare a imobilului în

litigiu.

Prin urmare, și aceste

motive de nelegalitate invocate de reclamant și intervenienții în interesul acestuia

nu se susțin, fiind nefondate.

Referitor la motivul de

nelegalitate ce vizează calitatea de proprietar a Fondului Școlar pentru imobilul

în litigiu și nelegalitatea retrocedării imobilului către Parohia Reformată D.,

contrar susținerilor reclamantului și intervenienților în interesul acestuia, în

cartea funciară nr. F3 Dej este înscrisă ca proprietar intervenienta Parohia Reformată

D.

Este adevărat că în această

carte funciară se face referire și la fondul școlar, dar din modalitatea în care

este efectuată înscrierea nu se poate trage concluzia că proprietar al imobilului

ar fi o persoană distinctă de cea a intervenientei, respectiv fondul școlar.

Din înscrisurile depuse

de intervenientă Parohia Reformată D., respectiv adresa din anul 1950 emisă de Comitetul

Provizoriu al orașului Dej și inventarul Parohiei, rezultă că imobilul în litigiu

a fost proprietatea intervenientei, fiind preluat de la aceasta, de către stat,

prin Decretul 176/1948.

În consecință, prima instanță

a constatat că cererea formulată de reclamant este neîntemeiată și a dispus respingerea

acesteia.

Fiind respinsă cererea

principală, au fost respinse și cererile de intervenție în interesul reclamantului.

De asemenea, pentru aceleași

considerente, a fost admisă cererea de intervenție în interesul pârâtului formulată

de Parohia Reformată D.

în cauză

Împotriva sentinței civile

nr. 811 din 1 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal au declarat recurs, în termen legal, reclamantul

Municipiul Dej și intervenienta SC F.C. SRL.

3.1. În motivarea cererii

sale de recurs, recurentul-reclamant a susținut că hotărârea primei instanțe este

nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive:

Prima instanță a făcut

o greșită aplicare a dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, respingând

cererea reclamantului, cu toate că prin emiterea deciziei din 20 decembrie 2010

au fost încălcate aceste dispoziții legale, în sensul că s-a dispus restituirea

în favoarea unei alte persoane juridice decât fostul proprietar.

Așa cum rezultă din copia

cărții funciare nr. F3 Dej, astfel cum aceasta a fost tradusă, proprietar asupra

imobilelor care au fost preluate ulterior de Statul Român a fost Fondul pentru Școala

Reformată D.

Fondul pentru Școala Reformată

D. a avut personalitate juridică în sine, distingându-se astfel de personalitatea

Parohiei Reformate D.

La pronunțarea hotărârii,

prima instanță nu a ținut seama și nu a analizat și înscrisurile depuse la dosarul

cauzei de reclamant și intervenientele în interesul acestuia, reținând în mod nejustificat

că „nu rezultă din nici un act depus la dosar că fondul școlar ar fi o persoană

juridică distinctă de Parohie și care să fi avut proprietatea imobilului”.

În realitate, prima instanță

a ignorat datele cuprinse în documentele obținute de la Arhivele Naționale, Direcția

Județeană Cluj, documente care confirmă aspectele privitoare la independența Fondului

pentru Școala Reformată D., față de Parohia Reformată D.

Nelegalitatea sentinței

recurate rezidă și în aceea că la pronunțarea acesteia nu s-au avut în vedere actele

normative și documentele istorice din perioada în care s-au creat fondurile pentru

școli.

Instanța a ignorat un

aspect esențial în soluționarea cauzei, respectiv separația învățământului școlar

de biserică din punct de vedere istoric.

Din considerentele hotărârii

atacate rezultă în mod evident că instanța nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra

argumentelor invocate de reclamant la pct. III din îndregirea contestației, precum

și la pct. II din concluziile scrise depuse la dosarul cauzei.

Dacă instanța ar fi avut

în vedere argumentele invocate de reclamant, ar fi trebuit să constate că învățământul

școlar a fost separat de biserică, inclusiv în Ardeal, încă din partea a II-a a

secolului al IX-lea, context în care și baza materială afectată activității de învățământ

a fost separată.

Ordonanța din 22

martie 1858 a Ministerului Culturii și Învățământului Public statuează fără echivoc

cui aparține dreptul de proprietate asupra școlilor, în cazul de față, nu Parohiei

Reformate D., ci Fondului pentru Școala Reformată D., dispoziție care nu poate fi

înlăturată în nici un caz de diversele interpretări date mențiunilor din cartea

funciară.

Din considerentele sentinței

recurate rezultă că la pronunțarea soluției s-au avut în vedere doar înscrisurile

depuse de Parohia Reformară D. și raportul de expertiză întocmit de expertul C.D.

Or, acest raport de expertiză

nu reprezintă o lucrare obiectivă și imparțială, în condițiile în care concluziile

acestuia se bazează exclusiv pe informări și înscrisuri depuse de Parohia Reformată

D. fiind ignorate datele cuprinse în documentele obținute de la Arhivele Naționale

și Direcția Județeană Cluj.

În concluzie, pentru motivele

prezentate, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței

recurate, admiterea contestației reclamantului Municipiul Dej, astfel cum aceasta

a fost reîntregită, respingerea cererii de intervenție în interesul pârâtului formulată

de intervenienta Parohia Reformată D. și admiterea cererilor de intervenție în interesul

reclamantului Municipiul Dej.

3.2 Recurenta-reclamantă

SC F.C. SRL a criticat hotărârea primei instanțe, pentru următoarele motive de nelegalitate

și netemeinicie:

Instanța de fond nu s-a

pronunțat asupra cererii sale de intervenție, deși în partea introductivă a sentinței

se menționează faptul că această cerere de intervenție a fost admisă în principiu.

Raportat la faptul că

nici în cuprinsul considerentelor hotărârii nu se face nici un fel de mențiune cu

privire la cererea de intervenție, în speță, nu se poate formula o cerere de completare

a dispozitivului hotărârii, cererea de intervenție nefiind analizată, nici sub aspect

formal și nici cu privire la motivele invocate.

Instanța de fond a făcut

o greșită aplicare a dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, în condițiile

în care a respins cererea reclamantului, cu toate că prin emiterea deciziei din

20 decembrie 2010 au fost încălcate aceste dispoziții legale, în sensul că s-a dispus

restituirea în favoarea unei alte persoane juridice decât fostul proprietar.

Din copia cărții

funciare nr. F3 Dej, astfel cum aceasta a fost tradusă, proprietar asupra imobilelor

care au fost preluate anterior de Statul Român a fost Fondul pentru Școala Reformată

D., care a avut personalitate juridică în sine, distingându-se astfel de personalitatea

juridică a Parohiei Reformate D.

La pronunțarea hotărârii,

instanța de fond a avut în vedere exclusiv înscrisurile depuse la dosar de către

intervenienta Parohia Reformată D., ignorând datele cuprinse în documentele obținute

de la Arhivele Naționale, Direcția Județeană Cluj, documente care confirmă aspectele

privitoare la independența Fondului pentru Școala Reformată D. față de Parohia Reformată

D.

Nelegalitatea hotărârii

instanței de fond rezidă și în aceea că la pronunțarea acesteia nu s-au avut în

vedere actele normative și documentele istorice din perioada în care s-au creat

fondurile pentru școli.

Instanța a ignorat un

aspect care era esențial în soluționarea cauzei, respectiv separația învățământului

școlar de biserică din punct de vedere istoric.

Din considerentele hotărârii

atacate rezultă în mod evident că instanța nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra

argumentelor invocate de reclamant la pct. III din înregistrarea contestației, precum

și la pct. II din concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, așa cum nu au fost

analizate nici cele susținute în cuprinsul cererii de intervenție.

Prin urmare, instanța

de fond nu a analizat în totalitate fondul cauzei, motiv pentru care se impune admiterea

recursului, casarea sentinței civile nr. 811/2012, cu consecința admiterii contestației

reclamantului și a cererilor de intervenție formulate în interesul acestuia.

În drept, recurenta-intervenientă

a invocat prevederile art. 299, art. 304 pct. 5, pct. 9, art. 312 și art. 314 C.

proc. civ.

de intimați

Intimata-pârâtă Comisia

specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase

din România și intimata-intervenientă Parohia Reformată D. au formulat întâmpinare,

prin care au solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate, menținerea ca temeinică

și legală a sentinței civile nr. 811/2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj și obligarea

recurenților la plata cheltuielilor de judecată către intimata Parohia Reformată

D.

În recurs s-a administrat

proba cu înscrisuri noi, potrivit art. 305 C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursurilor declarate în cauză

Examinând sentința recurată,

prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și

de dispozițiile legale incidente, inclusiv art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constantă că recursurile sunt nefondate, potrivit considerentelor ce vor fi

expuse în continuare.

Argumente de fapt și de

drept relevante

1.1. Asupra recursului

declarat de reclamantul Municipiul Dej prin Primar

Soluția pronunțată de

prima instanță, în sensul respingerii cererii reclamantului Municipiul Dej și constatării

legalității deciziei din 20 decembrie 2010 emise de Comisia specială de retrocedare

se bazează pe interpretarea corectă atât a probelor cu înscrisuri și expertiza judiciară,

cât și a dispozițiilor legale aplicabile.

Astfel, este neîntemeiată

critica ce vizează greșita aplicare a dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G.

nr. 94/2000, prin retrocedarea imobilului în favoarea unei altei persoane juridice

decât fostul proprietar.

Potrivit cărții funciare

nr. F3 Dej, în traducerea realizată de traducătorul autorizat de instanță, B.A.I.,

denumirea proprietarului imobilului este „Biserica Evanghelică Reformată din Dej

(fondul școlar)” și nu Fondul pentru Școala Reformată D., cum în mod eronat pretinde

recurentul.

Constatările și concluziile

expertizei judiciare întocmite în cauză de expertul C.D. sunt în sensul că imobilul

în litigiu este situat din punct de vedere administrativ în municipiul Dej, Piața

B., a fost preluat de Statul Român în baza Decretului nr. 176/1948 și transcris

din cartea funciară nr. F3 Dej în cartea funciară nr. F4 Dej. Acest imobil este

identic cu cel înscris în cartea funciară nr. F3, nr. topo T8 și nu a nu a suferit

în ultimii 65 de ani adăugiri în ceea ce privește suprafața construită la sol, ci

doar lucrări de amenajări interioare și recompartimentări.

Răspunzând la obiectul

referitor la existența sau nu a unei identități între imobilul din municipiul Dej,

Piața B., a cărui retrocedare s-a dispus prin decizia contestată, și imobilul înscris

în cartea funciară nr. F2 Dej, cu nr. topo T8, despre care reclamantul afirmă că

nu a fost în proprietatea Parohiei Reformate D., ci în proprietatea avocatului M.G.

încă din anul 1987, expertul a precizat că:

- nu există identitate

între cele două imobile;

- nr. topo T8 din cartea

funciară nr. F2 Dej este număr dinainte de transformare, după transformare imobilul

a primit numărul topografic T9 care este situat din punct de vedere administrativ

actualmente pe strada A.I., la o distanță de 500 m de imobilul din Piața B.

Contrar susținerilor recurentului,

înscrisurile depuse la dosarul cauzei atât în prima instanță, cât și în recurs nu

evidențiază existența Fondului pentru Școala Reformată D. ca persoană juridică și

nici calitatea acestuia de proprietar asupra imobilului a cărui retrocedare a fost

dispusă prin decizia contestată.

Faptul că prima instanță

nu a făcut referire expresă la argumentele invocate de reclamant la pct. III din

completarea la cererea de chemare în judecată nu este de natură să afecteze legalitatea

și temeinicia hotărârii pronunțate, întrucât aceste argumente nu sunt decisive pentru

soluționarea cauzei, atâta vreme cât ele vizează considerente de ordin istoric relativ

la separația învățământului școlar și a bazei materiale afectate acestuia de biserică.

Argumentele suplimentare

prezentate de reclamant la pct. II din concluziile scrise înregistrate la prima

instanță la data de 30 noiembrie 2012, în mod corect nu au fost analizate în considerentele

sentinței recurate, întrucât ele au fost invocate în termenul stabilit pentru amânarea

pronunțării, fără a se asigura respectarea principiilor contradictorialității și

dreptului la apărare pentru toate părțile.

Contrar afirmațiilor recurentului,

din considerentele sentinței recurate nu rezultă faptul că prima instanță ar fi

analizat exclusiv înscrisurile depuse de Parohia Reformată Dej și concluziile expertizei

judiciare.

De asemenea, nu se confirmă

susținerile recurentei, în sensul că expertul judiciar s-ar fi bazat doar pe informațiile

și înscrisurile depuse de Parohia Reformată D.

În cuprinsul raportului

de expertiză judiciară se menționează expres faptul că materialul documentar care

a stat la baza efectuării expertizei a fost: dosarul cauzei, Planul de Carte Funciară

a municipiului Dej, Planul cadastral 1:5000 municipiul Dej.

În concluzie, criticile

formulate de recurentul-reclamant sunt neîntemeiate, prima instanță reținând în

mod corect legalitatea deciziei din 20 decembrie 2010 a Comisia specială de retrocedare

a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

1.2. Asupra recursului

declarat de recurenta SC F.C. SRL

Critica ce vizează omisiunea

primei instanțe de a se pronunța asupra cererii de intervenție formulată de intervenienta

SC F.C. SRL, în condițiile în care această cerere fusese admisă în principiu, nu

va fi reținută de instanța de control judiciar, având în vedere dispozițiile

art. 281

2

alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora, pentru situația în

care instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu

ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, partea trebuie să uzeze de procedura

de completare a hotărârii judecătorești.

Dispozițiile art. 281

2a

sunt în sensul că, pe calea apelului sau recursului nu se poate cere completarea

hotărârii, ci numai în condițiile art. 281

2

C. proc. civ.

Constatând omisiunea primei

instanțe de a statua, prin sentința recurată, asupra cererii de intervenție formulate

SC F.C. SRL, criticile privitoare la fondul cauzei invocate de această recurentă,

similare, de altfel, cu cele formulate de recurentul-reclamant, nu vor putea fi

analizate în acest cadru procesual, ci numai în procedura de completare a hotărârii

judecătorești reglementată de art. 281

2

și urm. C. proc. civ.

2.Temeiul legal al soluției

instanței de recurs

Pentru toate considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte

va respinge, ca nefondate recursurile declarate de reclamantul Municipiul Dej prin

Primar și intervenienta SC F.C. SRL.

În temeiul art. 274 C.

proc. civ., recurenții vor fi obligați la plata sumei de 5.488 RON cheltuieli de

judecată către intimata-intervenientă Parohia Reformată D.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate

de reclamantul Municipiul Dej prin Primar și intervenienta SC F.C. SRL, împotriva

sentinței civile nr. 811 din 1 noiembrie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal ca nefondate.

Obligă recurenții la plata,

către intimata-intervenientă Parohia Reformată D., a sumei de 5.488 RON cheltuieli

de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 mai 2014.