ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3229/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3229/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul

acțiunii și apărările formulate în cauză

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal, reclamantul Municipiul Dej a chemat în judecată pe pârâtele Comisia

Specială de Retrocedare a unor imobile care au aparținut cultelor

religioase din România și Parohia Reformată Dej, prin Eparhia Reformată

din Ardeal, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța

în cauză să dispună anularea deciziei nr. 2417 din 06 aprilie 2011 emisă de

prima pârâtă și respingerea cererii de retrocedare a imobilului ce a făcut

obiectul acesteia.

În întâmpinarea

formulată în cauză, pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor imobile care

au aparținut cultelor religioase din România a invocat excepția

tardivității acțiunii, în condițiile în care decizia atacată a fost

comunicată reclamantului, prin poșta militară, la data de 13 aprilie 2011, iar

acțiunea în contencios administrativ a fost formulată la data de 25 mai

2011, cu depășirea termenului de 30 de zile, reglementat de art. 3 alin.

(7) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările

ulterioare. Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii

reclamantului ca neîntemeiată.

Soluțiile pronunțate

în primul ciclu procesual

Curtea de Apel Cluj,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința

nr. 498 din 28 septembrie 2011, a admis excepția invocată de pârâta Comisia Specială

de Retrocedare a unor imobile care au aparținut cultelor religioase din România

și a respins acțiunea reclamantului ca tardiv formulată.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia

nr. 4245 din 19 octombrie 2012, a admis recursul declarat de reclamant și a trimis

cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Hotărârea Curții de Apel

din cel de-al doilea ciclu procesual

Curtea de Apel Cluj,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința

nr. 233 din 27 martie 2013, a respins acțiunea reclamantului.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele aspecte:

Prin decizia nr. 2417

din 06 aprilie 2011, pârâta Comisia specială de retrocedare a bunurilor imobile

ce au aparținut cultelor religioase din România a dispus retrocedarea, către Parohia

Reformată Dej, a imobilului situat în municipiul Dej, Piața B. nr. 8-10 județul

Cluj, compus din teren și construcții, înscris în CF nr. XX a localității Dej

(corespunzător CF nr. YY provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. XX a localității

Dej), nr. top AA.

Prin același act administrativ

s-a decis că, pentru partea din imobil având destinația de locuințe, titularului

dreptului de proprietate îi revine obligația de a respecta prevederile O.U.G.

nr. 40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile

cu destinație de locuințe, aprobată, cu modificări și completări, prin Legea

nr. 241/2011.

De asemenea, prin actul

în discuție s-a stabilit ca, în cazul contractelor de locațiune care au ca

obiect spații cu altă destinație decât aceea de locuință, beneficiarul retrocedării

să se subroge în drepturile fostului locatar, cu renegocierea clauzelor privind

chiria pe o perioadă de maxim 5 ani, dacă aceste contracte au fost încheiate cu

respectarea legii.

Reclamantul susține că

decizia contestată este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor O.U.G.

nr. 94/2000, întrucât imobilul în litigiu a avut ca proprietar Fondul pentru Școala

Reformată din Dej.

Acest motiv de nelegalitate

nu poate fi primit, deoarece, din conținutul CF și a adresei de la dosar,

rezultă că imobilul a cărei retrocedare a fost cerută a fost preluat abuziv de la

pârâta Biserica Reformată Dej, în baza Decretului nr. 176/1948. Mai mult decât atât,

calitatea de proprietar a pârâtei Biserica Reformată Dej a mai fost tranșată

în jurisprudență, cu ocazia analizării legalității retrocedării imobilelor

având numărul topografic BB.

Nici critica de nelegalitate

privind lipsa de identitate între imobilul retrocedat prin actul administrativ contestat

și cel trecut în proprietatea statului nu poate fi primită: din actele dosarului

rezultă că este vorba despre același imobil, care a suferit modificări doar

la căile de acces și aspectul exterior.

Nici susținerea reclamantului

în legătură cu schimbarea folosinței imobilului nu poate determina anularea

deciziei analizate: printre cerințele statuate de O.U.G. nr. 94/2000 pentru

admiterea cererii de retrocedare nu se regăsește și aceea de păstrare

a destinației inițiale a imobilului solicitat.

Recursul declarat de reclamantul

Municipiul Dej

În recursul său, reclamantul

a solicitat modificarea sentinței, în sensul admiterii acțiunii.

În motivarea căii de atac,

încadrabilă în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a

susținut faptul că sentința contestată este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor

O.U.G. nr. 94/2000.

Imobilul în litigiu a

intrat în proprietatea statului român în baza Decretului nr. 176/1948, iar dreptul

de folosință asupra sa l-a avut Ministerul Învățământului Public.

Intimata a solicitat restituirea

imobilului înscris în CF ZZ Dej, cu nr. topo AA. Din același extras de CF,

rezultă că asupra acestui imobil a deținut drept de proprietate ”Fondațiunea

școlară a Eclejiei Evanghelice Reformate din Dej”, drept înscris prin încheierea

din 15 aprilie 1897.

Consiliul local al municipiului

Dej și Parohia Reformată Dej au fost părți în Dosarul nr. 8757/2003, iar

în raportul de expertiză efectuat în această cauză se menționează: ”în arhivele

Parohiei Dej s-a găsit un înscris prin care, cu aceeași încheiere din 15

aprilie 1897, imobilul de sub A+1 se înscrie în favoarea Fondațiunea școlară

a Eclejiei Evanghelice Reformate din Dej.”

În anul 1949, când topograficul

AA, alături de alte topografice, a fost radiat din cartea funciară și înscris

în CF XX Dej în favoarea statului român, imobilul aflat în litigiu nu a fost preluat

de la Parohia Reformată Dej, ci de la Fondul pentru Școala Reformată din Dej,

entitate juridică de sine stătătoare.

Recurentul a concluzionat

în sensul că proprietatea asupra imobilului nu a aparținut niciodată Parohiei

Reformate Dej, ci unei alte persoane juridice, cu statut de fundație.

Prin decizia atacată a

fost restituit imobilul cu nr. topo AA, înscris în CF ZZ a localității Dej,

care, la data intrării în proprietatea statului, avea ramura de folosință ”trei

case din piatră cu 9 apartamente și curte”, ramură de folosință ce nu

mai corespunde cu situația actuală de pe teren, astfel că, pe de o parte, se

pune problema dacă imobilul care face obiectul retrocedării este identic cu cel

preluat, iar pe de altă parte se pune problema adăugirilor și îmbunătățirilor

ce au fost aduse la imobilul respectiv.

Apărările formulate de

intimate

Intimatele au formulat

întâmpinări în care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Părțile au prezentat

istoricul situației de fapt și au răspuns punctual la motivele de recurs.

Prin concluziile scrise,

intimata Parohia Reformată Dej a arătat că în prezenta cauză operează efectul pozitiv

al lucrului judecat, în raport de cele statuate prin decizia nr. 2169 din 13

mai 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal în Dosarul nr. 139/33/2011.

Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Analizând sentința atacată,

prin prisma criticilor formulate de recurent și a apărărilor cuprinse în întâmpinări,

dar și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., sub toate aspectele,

Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi

expuse în continuare.

Argumentele de fapt și

de drept relevante

Recurentul-reclamant a

investit instanța de contencios administrativ cu acțiunea având ca obiect anularea

deciziei nr. 2417 din 06 aprilie 2011 emisă de intimata-pârâtă Comisia Specială

de Retrocedare a unor imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

Prima instanță a respins

acțiunea pentru argumentele prezentate rezumativ la pct. I.3 din decizia de

față.

Această soluție este

corectă și este împărtășită de instanța de control judiciar.

În cadrul memoriului de

recurs, autorul a formulat aceleași motive de nelegalitate ale actului administrativ

contestat pe care le-a expus și în acțiunea judiciară.

Reevaluând ansamblul probator

administrat în cauză și răspunzând la criticile formulate în recurs, Înalta

Curte reține următoarele:

Referitor la calitatea

intimatei Parohia Reformată Dej de persoană îndreptățită la restituirea imobilului.

După cum s-a reținut

anterior, prin decizia nr. 2417 din 06 aprilie 2011, intimata Comisia specială de

retrocedare a bunurilor imobile ce au aparținut cultelor religioase din România

a dispus retrocedarea imobilului situat în municipiul Dej, Piața B. nr. 8-10 județul

Cluj, compus din teren și construcții, înscris în CF nr. XX a localității Dej

(corespunzător CF nr. YY, provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. XX a localității

Dej), nr. top AA, către Parohia Reformată Dej.

Recurentul contestă legalitatea

acestei decizii pe considerentul că, potrivit înscrierilor din CF nr. ZZ a localității

Dej, dreptul de proprietate asupra acestui imobil a aparținut în realitate

”Fondațiunii școlare a Eclejiei Evanghelice Reformate din Dej”, drept

înscris prin încheierea din 15 aprilie 1897.

Ca atare, imobilul nu

a fost preluat în proprietatea statului, în baza Decretului nr. 176/1948, de la

Parohia Reformată Dej, ci de la Fondul pentru Școala Reformată din Dej, entitate

juridică de sine stătătoare, organizată ca fundație.

Intimata Parohia Reformată

Dej a solicitat instanței de control judiciar să constate că în prezenta cauză

operează efectul pozitiv al lucrului judecat, în raport de cele statuate prin decizia

nr. 2169 din 13 mai 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 139/33/2011.

Înalta Curte apreciază

că apărarea intimatei pe problema analizată este fondată pentru considerentele ce

vor fi expuse în cele ce urmează.

Puterea lucrului judecat

este o prezumție legală, iuris et de iure, conform art. 1200 pct. 4 și

art. 1202 alin. (2) C. civ. și o excepție de fond, peremptorie și

absolută, în temeiul art. 166 C. proc. civ.

Ceea ce poate proba prezumția

de lucru judecat ca mijloc de probă (factum probans) ar fi chestiunea pe care instanța

a decis-o (factum probandum).

Așadar, prezumția

de lucru judecat înseamnă că ceea ce s-a rezolvat jurisdicțional într-un prim

litigiu va fi opus, fără posibilitatea dovezii contrare, într-un proces ulterior,

care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluționat.

Prezumția de lucru

judecat reprezintă manifestarea pozitivă a autorității de lucru judecat - ceea

ce a fost dezlegat jurisdicțional nu mai poate fi combătut - și constituie,

alături de excepția lucrului judecat, instrumentul juridic menit să servească

instituției lucrului judecat, care are la bază două reguli fundamentale: a)

o acțiune nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată (bis de

eadem re ne sit actio) și b) o constatare (în sensul de soluție privind

raporturile juridice deduse judecății) făcută printr-o hotărâre judecătorească

este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de o altă

hotărâre (res iudicata pro veritate accipitur).

După cum s-a arătat anterior,

prezumția operează atunci când în al doilea proces se pune o problemă soluționată

printr-o hotărâre anterioară. Ea nu presupune o identitate de acțiuni, ci doar

de chestiuni juridice litigioase.

De aceea, prezumția

nu oprește judecata celei de a doua acțiuni, ci doar ușurează sarcina

probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi

juridice făcute cu ocazia judecății anterioare de care trebuie să se țină

seama.

Înalta Curte consideră

că prin decizia nr. 2169 din 13 mai 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 139/33/2011

a fost dezlegată sub toate aspectele chestiunea juridică litigioasă.

Mai precis, este vorba

despre manifestarea efectului pozitiv al puterii de lucru judecat, neputându-se

contesta ceea ce o instanță a tranșat deja.

În concret, prin decizia

anterior arătată s-au precizat următoarele aspecte:

„Potrivit CF nr. ZZ Dej,

în traducerea realizată de traducătorul autorizat de instanță, B.A.I., denumirea

proprietarului imobilului este „Biserica Evanghelică Reformată din Dej (fondul școlar)”

și nu Fondul pentru Școala Reformată din Dej, cum în mod eronat pretinde recurentul.

Constatările și concluziile

expertizei judiciare întocmite în cauză de expertul C.D.M. sunt în sensul că imobilul

în litigiu este situat din punct de vedere administrativ în municipiul Dej, Piața

B. 8-10, a fost preluat de Statul Român în baza Decretului nr. 176/1948 și transcris

din CF nr. ZZ Dej în CF WW Dej. Acest imobil este identic cu cel înscris în CF

nr. ZZ, nr. topo CC și nu a nu a suferit în ultimii 65 de ani adăugiri în ceea ce

privește suprafața construită la sol, ci doar lucrări de amenajări interioare și

recompartimentări (...).

Contrar susținerilor recurentului,

înscrisurile depuse la dosarul cauzei atât în prima instanță, cât și în recurs nu

evidențiază existența Fondului pentru Școala Reformată din Dej ca persoană juridică

și nici calitatea acestuia de proprietar asupra imobilului a cărui retrocedare a

fost dispusă prin decizia contestată”.

Prin urmare, în raport

de argumentele anterior expuse, în mod corect judecătorul fondului cauzei de față

a concluzionat în sensul că imobilul a cărui retrocedare a fost solicitată a fost

preluat în proprietatea statului, prin Decretul nr. 176/1948, de la Parohia Reformată

Dej, care l-a deținut în proprietate.

Referitor la identitatea

dintre imobilul preluat în proprietatea statului și cel retrocedat prin decizia

nr. 2417 din 06 aprilie 2011 și la îmbunătățirile aduse acestuia

Prin adresele din 08

decembrie 2009, din 06 mai 2010, din 16 august 2010, Primăria municipiului Dej a

precizat faptul că, ulterior momentului preluării abuzive a imobilului, nu au fost

edificate adăugiri sau construcții noi și că imobilul a fost transformat

în proporție de 50%, transformări ce reprezintă modificări ale căilor de acces,

cosmetică exterioară și recompartimentări interioare.

În plus, recurentul nu

a probat faptul că la imobilul aflat în discuție au fost efectuate și

alte îmbunătățiri pentru care s-ar putea pune problema acordării de despăgubiri.

În concluzie, Înalta Curte

apreciază că sunt nefondate toate criticile formulate de recurent și că prima

instanță a reținut în mod corect legalitatea deciziei nr. 2417 din 06

aprilie 2011 emisă de intimata Comisia Specială de Retrocedare a unor imobile care

au aparținut cultelor religioase din România.

Temeiul legal al soluției

adoptate în recurs

În consecință, pentru

considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a

II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ,

cu modificările și completările ulterioare, va respinge recursul, ca nefondat.

În temeiul art. 274 C.

proc. civ., recurentul Municipiul Dej va fi obligat la plata sumei de 6.263 RON,

cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata Parohia Reformată Dej.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul Municipiul Dej, prin Primar, împotriva sentinței civile nr. 233/2013

din 27 martie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul Municipiul

Dej, prin Primar, la 6.263 RON cheltuieli de judecată către intimata Parohia Reformată

Dej.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 12 septembrie 2014.