ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4026/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4026/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 86/2013 pronunțată

în Dosarul nr. 138/33/2011, Curtea de Apel Cluj a respins acțiunea formulată de

reclamantul Municipiul Dej împotriva pârâtei Comisia Specială de Retrocedare a

unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, ca

neîntemeiată. De asemenea, a respins cererea de intervenție în interesul

reclamantului, formulată de SC F.C. SRL și a admis cererea de intervenție în

interesul pârâtei, formulată de Parohia Romano-Catolică Dej. Instanța de fond a

obligat reclamantul și intervenienta în interesul acestuia la plata, în

favoarea Parohiei Romano-Catolice Dej, a sumei de 2480 lei fiecare, cheltuieli

de judecată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea de Apel Cluj a reținut, în esență, următoarele:

Prin Decizia nr. 2407

din 20 decembrie 2010 Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile

care au aparținut cultelor religioase din România a dispus retrocedarea către

Parohia Reformată Dej a imobilului situat în mun. Dej, compus din construcție

și teren, înscris în CF Dej, comasate într-un singur corp funciar.

Reclamantul a

susținut faptul că prin decizia sus-menționată s-a încălcat principiul

autorității de lucru judecat prevăzut de art. 1201 C. civ. raportat la Sentința

civilă nr. 191/2001 a Tribunalului Cluj.

Astfel, prin Sentința

civilă nr. 191/2001, pronunțată de către Tribunalul Cluj, irevocabilă, s-a

respins acțiunea formulată de către Parohia Romano-Catolică din Dej împotriva

Consiliului Local Dej, având ca obiect recunoașterea dreptului de proprietate a

Parohiei ca urmare a constatării faptului că imobilele au trecut în mod abuziv

în proprietatea statului ca urmare a aplicării Decretului de naționalizare nr.

176/1948.

Trebuie subliniat

faptul că autoritatea de lucru judecat invocată de reclamant se raportează la

existența unei acțiuni în justiție soluționată irevocabil iar pe de altă parte

la emiterea unei decizii de către Comisia Specială de Retrocedare, motiv pentru

care ea nu poate fi analizată de instanță ca o veritabilă excepție de procedură

ci ca o apărare făcută de către reclamant și intervenienta în interesul

acestuia. Doar în cazul în care pe rolul instanțelor există două acțiuni cu

același obiect, părți, cauză se poate discuta despre incidența art. 1201 C.

civ., nu și în ipoteza de față, când ne raportăm la o acțiune și la un act

administrativ.

Reținând așadar că

excepția autorității de lucru judecat nu a fost invocată raportat la obiectul

prezentei acțiuni, instanța nu s-a pronunțat asupra ei în condițiile art. 137

C. proc. civ.

Aceeași este situația

în ceea ce privește excepția nulității absolute a contractului de închiriere

încheiat de reclamant cu SC F.C. SRL, invocată de intervenienta Parohia

Romano-Catolică Dej, fiind apreciată de către instanță ca o apărare de fond.

Față de depunerea la

dosar a contractului de închiriere din 29 decembrie 2010 prin care locațiunea

imobilului din P-ța B., a fost prelungită în favoarea SC F.C. SRL, excepțiile

lipsei calității procesuale și a lipsei de interes a intervenientei în interesul

reclamantului, invocate de către Parohia Romano Catolică Dej nu au mai fost

susținute, potrivit mențiunilor implicite din încheierea de ședință din 11 mai

2011.

Reclamantul

Municipiul Dej a apreciat că Decizia nr. 2407 din 20 decembrie 2010 Comisia

Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor

religioase din România este nelegală întrucât bunul retrocedat se afla în

proprietatea publică a Statului Român și în administrarea Consiliului Local al

mun. Dej.

Cu privire la acest

aspect instanța de fond a constatat că potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1)

din O.U.G. nr. 94/2000, imobilele care au aparținut cultelor religioase din

România și au fost preluate în mod abuziv cu sau fără titlu de Statul Român, de

organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6

martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în

proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în

patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2 se retrocedează

foștilor proprietari.

Potrivit alin. (7) în

situația în care imobilul retrocedat prin decizia Comisiei speciale de

retrocedare se află în domeniul public al statului sau al unei unități

administrativ teritoriale acesta urmează a fi scos din domeniul public potrivit

dispozițiilor Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul

juridic al acesteia, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a

deciziei Comisiei speciale de retrocedare.

Prin urmare, contrar

susținerilor reclamantului, instanța de fond a constat că apartenența

imobilului la domeniul public al statului nu împiedica emiterea deciziei de

retrocedare a bunului dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1

alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 astfel încât din această perspectivă nu poate

fi reținută nelegalitatea deciziei atacate.

A fost invocată și

incidența art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000 în forma inițială, în

condițiile în care prin Legea nr. 501/2000 pentru aprobarea O.U.G. nr. 94/2000

au fost abrogate prevederile care făceau trimitere la Legea nr. 213/1998.

Normele Metodologice

de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000 aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 501/2000 au fost aprobate prin H.G. nr. 1164 din 17 octombrie 2002

astfel încât nu se poate reține teza acreditată de către reclamant cu privire

la existența unui impediment cu privire la emiterea deciziei de retrocedare.

De asemenea, în

condițiile în care imobilul în litigiu a fost preluat abuziv el nu se poate

afla sub protecția art. 11 din Legea nr. 213/1998 și nici a art. 136 alin. (2)

din Constituție tocmai datorită modalității în care statul a dobândit

proprietatea asupra acestuia.

Un alt aspect

susținut în cauză de către reclamant și intervenienta în interesul acestuia, SC

F.C. SRL vizează lipsa de identitate între imobilul înscris în CF Dej, rezultat

în urma comasării cu descrierea înscrisă sub A4 în CF.

Verificând aceste

susțineri pe baza actelor existente la dosar dar și a concluziilor raportului

de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză de expert C.M., instanța de

fond a constatat că parcela cu nr. topo. x evidențiată în CF Dej avea inițial

înscrisă construcția "casă din piatră cu etaj în P.C. cu 7 încăperi și

curte în suprafață de 240 stjp., echivalentul a 863 mp în prezent construcția

existentă pe această parcelă are la nivel P+1 29 de încăperi la care se adaugă

încăperile de la subsol.

Expertul a arătat că,

raportat la elementele constructive actuale se poate afirma că o parte din

încăperi provin din compartimentarea unor încăperi mai mari.

În ceea ce privește

parcela cu nr. topo. x din CF Dej aceasta era înscrisă inițial "casă de

piatră cu etaj în centru la nr. 64 cu 6 încăperi și curte" în suprafață de

135 stjp. echivalentul a 486 m.p. În prezent construcția existentă pe această

parcelă are la P+E 13 încăperi provenite din compartimentarea celor 6 încăperi

inițiale.

În configurația

actuală a imobilului situat în P-ța B. intră imobilele rezultate prin comasarea

parcelelor cu nr. topo. x și y potrivit concluziilor aceluiași raport de

expertiză cuprinse la pct. 3.

În ceea ce privește

disputele cu tentă istorică referitoare la proprietatea asupra imobilelor în

litigiu, instanța de fond a reținut că potrivit înscrierilor din CF Dej

imobilul cu nr. topo. x a fost dobândit în 1906 prin cumpărare de către

Biserica Romano-Catolică Dej, iar în 1913 proprietarul dă o declarație aprobată

de episcopul romano-catolic al Eparhiei Romano - Catolice din Ardeal având nr.

123/1913, notată în CF în 15 ianuarie 1913 prin care se stabilește că imobilul

de sub A+1 "casă din piatră cu etaj în P.C., cu 7 încăperi și curte"

poate fi folosit exclusiv ca și colegiu romano-catolic. Această mențiune

înscrisă în CF nu poate fi interpretată în sensul vreunei intenții de

înstrăinare a imobilului fiind vorba doar de recunoașterea unui drept de

folosință cu scop de colegiu, proprietarul rămânând Biserica Romano - Catolică

Dej până la data preluării imobilului de către stat.

Imobilul cu nr. topo.

y a fost înscris în CF Dej în anul 1987 având ca proprietar Biserica

Romano-Catolică Dej, Fondul pentru Școala Catolică de Băieți, iar în anul 1910

în baza declarației din 26 august 1910, dreptul de proprietate asupra

imobilului cu nr. topo. y se intabulează în favoare Bisericii Romano-Catolice

Dej cu titlul de drept rectificare, proprietarul rămânând același până la data

preluării de către stat.

Așadar, solicitanta a

fost anterior momentului preluării abuzive, proprietar al întregului imobil

format ca urmare a alipirii celor două nr. topo, respectiv x și y.

Reclamantul și

intervenienta în interesul acestuia au încercat să acrediteze ideea potrivit

căreia de la data preluării imobilului de către stat și până în prezent au fost

edificate/adăugate imobilului alte construcții a căror procent depășește 50%

raportat la construcțiile existente la data preluării de către stat.

Sub acest aspect

expertul topo. a arătat că în realitate este vorba despre o compartimentare a

unor încăperi mai mari, concluzii susținute de altfel prin raportul de

expertiză tehnică judiciară întocmit de expert constructor R.M. Astfel,

expertul constructor a arătat că "raportat la descrierea construcțiilor

înscrise inițial în CF, o parte din încăperi provin din compartimentarea unor

încăperi mai mari. În întregul său construcția s-a executat în 4 etape de timp

diferite, între anii 1910 - 1913, nu există construcții realizate ulterior

înscrierilor inițiale din CF.

Martorii audiați în

cauză: B.C. și L.A. au declarat și ei faptul că nu există adăugiri sau

extinderi aduse imobilului în litigiu ulterior momentul preluării lui de către

stat.

Față de aceste

considerente, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004 instanța de fond a respins

acțiunea formulată de reclamantul Municipiul Dej împotriva pârâtei Comisia

Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor

religioase din România, ca neîntemeiată.

A fost respinsă

cererea de intervenție în interesul reclamantului, formulată de SC F.C. SRL

A fost admisă cererea

de intervenție în interesul pârâtei, formulată de Parohia Romano-Catolică Dej.

În temeiul art. 274,

art. 277 C. proc. civ. au fost obligați reclamantul și intervenienta în

interesul acestuia SC F.C. SRL la plata, în favoarea Parohiei Romano - Catolică

Dej, a sumei de 2480 lei fiecare, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu

avocațial conform înscrisurilor de la dosar.

Împotriva acestei

hotărâri, în termen legal, a formulat recurs reclamantul Municipiul Dej

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului reclamantul a arătat, în esență, următoarele:

Instanța de fond nu a

analizat și nu s-a pronunțat asupra tuturor argumentelor invocate de reclamant

în susținerea acțiunii și nu a avut în vedere toate înscrisurile existente la

dosarul cauzei (inclusiv mențiunile cuprinse în extrasele de carte funciară),

care probează nelegalitatea Deciziei nr. 2407 din 20 decembrie 2010.

Prin concluziile

scrise depuse la dosarul cauzei (punctul I), reclamantul a relevat că în mod

nelegal s-a dispus restituirea, către Parohia Romano-Catolică Dej, inclusiv a

imobilului cu nr. topo. x, care a fost înscris în C.F. Dej, constând din casa

de piatră cu etaj în P.C., cu 7 apartamente și curte, cu suprafața de 240

stânjeni, întrucât acest imobil a fost realizat din fondurile statului,

respectiv din bani publici, așa cum rezultă din Încheierea nr. 255 din 15

ianuarie 1913.

Din analiza

dispozițiilor art. 1, 3 și 4 din Decizie, raportat și la mențiunile cuprinse în

C.F. Dej, se constată că intimata-pârâtă:

- a trecut în

proprietate privată, prin Decizie de restituire, un imobil realizat din fonduri

publice;

- a prevăzut

schimbarea destinației de școală după trecerea a 5 ani de la emiterea Deciziei,

cu toate că există o interdicție expresă de schimbare a destinației, firească

raportat la fondurile din care a fost realizată construcția;

- a dispus obligarea

școlii să plătească chirie, cu toate că o astfel de obligație nu a fost

prevăzută în anul 1913 și nici nu era firesc să se prevadă câtă vreme scoală a

fost realizată din fonduri publice.

Faptul că O.U.G. nr.

94/2000 prevede o astfel de posibilitate nu înseamnă că măsura trebuia dispusă

fără să se țină cont de situația concretă a imobilului, respectiv de mențiunile

cuprinse în C.F. Dej.

Instanța de fond nu a

analizat toate efectele care decurg din înscrierile din C.F. Dej de sub B6,

limitându-se să rețină următoarele: "Această mențiune înscrisă în CF nu

poate fi interpretată în sensul vreunei intenții de înstrăinare a imobilului

fiind vorba doar de recunoașterea unui drept de folosința cu scop de colegiu,

proprietarul rămânând Biserica Romano - Catolică Dej până la data preluării

imobilului de către stat."

La pronunțarea

hotărârii, prima instanța nu a ținut seama nici de mențiunile cuprinse în

înscrisul referitor la starea clădirilor în care funcționează scoli primare la

data de 1 octombrie 1942.

Instanța de fond a

făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 1201 din vechiul C. civ.,

reținând următoarele:

"Trebuie

subliniat faptul că autoritatea de lucru judecat invocată de reclamant se

raportează la existenta unei acțiuni în justiție soluționată irevocabil iar pe

de altă parte la emiterea unei decizii de către Comisia Specială de

Retrocedare, motiv pentru care ea nu poate fi analizată de instanță ca o

veritabilă excepție de procedură ci ca o apărare făcută de către reclamant și

intervenienta în interesul acestuia. Doar în cazul în care pe rolul instanțelor

există două acțiuni cu același obiect, părți, cauza se poate discuta despre

incidența art. 1201 C. civ., nu și în ipoteza de față, când se raportează la o

acțiune și la un act administrativ."

Aceste considerente

sunt criticabile, deoarece:

Prima instanța

trebuia să țină seama de efectul pozitiv al lucrului judecat, respectiv să aibă

în vedere modalitatea în care au fost tranșate anterior anumite aspecte

litigioase dintre părți, fără a avea posibilitatea de a statua diferit.

Prin pronunțarea

Sentinței civile nr. 86/2013 a Curții de Apel Cluj s-a ajuns în situația ca

printr-o hotărâre judecătorească posterioară să fie infirmate constatările

făcute prin hotărâri judecătorești anterioare, definitive și irevocabile.

În sensul expus

anterior s-a pronunțat și Cutea Europeană a Drepturilor Omului. Cu titlu de

exemplu, a fost invocată cauza Amurariței c. României din septembrie 2008, în

care instanța de fond a reamintit că dreptul la un proces echitabil garantat de

art. 6 parag. 1 din Convenție trebuie interpretat prin prisma principiului

preeminentei dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor semnatare

ale Convenției, principiu enunțat în preambulul Convenției.

Instanța de fond a

făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr.

94/2000, în condițiile în pare a respins acțiunea reclamantului, apreciind că

decizia atacată este legală, cu toate ca prin emiterea Deciziei nr. 2407 din 20

decembrie 2010 au fost încălcate aceste dispoziții legale, în sensul că s-a

dispus restituirea în favoarea unei alte persoane juridice decât fostul

proprietar.

Recurentul susține că

prin decizia sus-menționată au fost încălcate dispozițiile art. 1 din O.U.G.

nr. 94/2000, întrucât imobilul înscris în prezent în C.F. Dej, nu a aparținut

în totalitate Parohiei Romano-Catolice Dej, sens în care se arată că:

Având în vedere

situația de fapt expusă anterior, reclamanta susține că, pentru a se putea

pronunța asupra retrocedării imobilului situat în Dej, P-ța B., județul Cluj,

solicitat de Parohia Romano-Catolică Dej, Comisia specială de retrocedare

trebuia să verifice dacă, la data preluării abuzive (respectiv în anul 1948),

Parohia Romano-Catolică a fost proprietar asupra ambelor imobile cu nr. topo. x

și y, înscrise anterior comasării în C.F. Dej.

Potrivit mențiunilor

cuprinse sub B4 din C.F. Dej, pe baza declarației din data de 26 august 1910

Parohia Romano-Catolică din Dej a dobândit dreptul de proprietate asupra

imobilului de sub A+1, imobil care avea nr. topo. 130 și ramura de folosință

casa de piatră cu etaj, 6 încăperi și curte în centru, cu teren în suprafață de

135 stj, adică 486 mp.

Este discutabilă

dobândirea de către Biserica Romano-Catolică din Dej a dreptului de proprietate

asupra imobilului cu nr. topo. 130 prin declarația de 26 august 1910 deoarece,

potrivit mențiunilor de sub B2 din C.F. Dej, la data de 30 august 1910, adică

la 4 zile după pretinsa dobândire a dreptului de proprietate, prin încheierea

nr. 7063 "cererea Bisericii Romano-Catolice din Dej formulată împotriva

Fondului pentru școala romano-catolică de băieți, a cărei obiect a fost

rectificarea titlului de drept a fost respinsă."

Instanța de fond nu a

avut în vedere că imobilul este proprietate publică a Municipiului Dej nu doar

pe considerentul că este cuprins în domeniul public al Municipiului și că

urmează regimul juridic al proprietății publice, ci și pentru faptul că această

destinație a avut-o încă din anul 1913 datorită alocării de către stat a

fondurilor necesare realizării școlii și afectațiunii speciale stabilite cu

ocazia acordării fondurilor.

Recursul este

nefondat.

Recurentul susține că

imobilul înscris în CF Dej a fost edificat din fonduri publice și că, prin

urmare, în mod nelegal a fost trecut în proprietate privată în baza deciziei de

restituire din 20 decembrie 2010.

Din înscrisurile

aflate la dosarul cauzei rezultă fără putință de tăgadă că imobilul retrocedat

Parohiei Romano-Catolice Dej, situat în municipiul Dej, înscris în CF Dej,

comasate într-un singur corp funciar, a aparținut Parohiei Romano-Catolice Dej

până la preluarea acestora de către statul român în baza Decretului nr.

176/1948. Astfel, cum a reținut și prima instanță, și cum rezultă expres din

mențiunile aflate în foaia de proprietate a CF Dej, proprietarul imobilului cu

nr. topo x apare Parohia Romano-Catolică Dej. De asemenea, tot Parohia Romano

Catolică Dej apare ca proprietar al imobilului cu nr. topo y, înscris ulterior

în CF Dej.

În ceea ce privește

susținerea recurentului că, imobilul în discuție a fost realizat din fonduri

publice, astfel că Parohia Catolica Dej nu este proprietarul acestuia, nu poate

fi primită. Împrejurarea că la edificarea construcției s-a beneficiat de

sprijin financiar din partea statului este lipsită de orice relevanță juridică

în ceea ce privește proprietarul imobilului edificat. Parohia Catolică Dej a

devenit proprietar al imobilului, din înscrierile de carte funciară rezultând

fără echivoc că până la preluarea abuzivă, în temeiul Decretului nr. 176/1948,

acesta s-a aflat în patrimoniul intervenientei.

Criticile formulate

de către recurent în privința mențiunilor din decizia de restituire referitoare

la impunerea unei interdicții de schimbare a destinației imobilului, precum și

de obligare la plata unei chirii nu sunt fondate. Decizia de restituire nr.

2407 din 20 decembrie 2010 a fost emisă în baza O.U.G. nr. 94/2000, or, actul

normativ precitat conferă Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri

imobile care au aparținut cutelor religioase din România, emitent al actului administrativ

contestat, puteri juridice exprese în acest sens (art. 1 alin. (10)). Cum

controlul judecătoresc al actelor infralegislative, în temeiul Legii nr.

554/2004 se realizează din perspectiva verificării respectării actului normativ

în baza căruia a fost emis actul administrativ, în speță, se constată, observă

Înalta Curte, consonanța deplină între decizia contestată și actul normativ în

baza căruia a fost emisă.

De asemenea, nu poate

fi primită nici critica recurentului, că instanța de fond nu a reținut excepția

autorității de lucru judecat. Sub acest aspect, constată Înalta Curte, prin

Sentința civilă nr. 121/2001 a Tribunalului Cluj a fost soluționată acțiunea de

recunoaștere a dreptului de proprietate a Parohiei Romano-Catolice Dej,

întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, pe când în prezenta cauză obiectul

acțiunii îl reprezintă anularea unei decizii administrative emise de către

Comisia specială de retrocedare în baza O.U.G. nr. 94/2000, astfel că în mod

just Curtea de Apel Cluj a reținut că nu există triplă identitate de părți,

obiect și cauză, cum în mod imperativ și inderogabil pretind dispozițiile art.

1201 din vechiul C. civ., și a analizat autoritatea de lucru judecat invocată

de către reclamant ca o apărare făcută de către acesta, iar nu ca o veritabilă

excepție de procedură.

În consecință, în

raport de cele de mai sus, nu poate fi reținută susținerea recurentului că prin

hotărârea pronunțată de către instanța de fond ar fi fost infirmate

constatările dintr-o hotărâre judecătorească anterioară, și că, din această

perspectivă, dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 parag. 1 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu ar fi fost respectat.

Înalta Curte constată

că, în mod corect prima instanță a stabilit, în baza probelor administrate în

cauză, că Parohia Catolică Dej a fost neîntrerupt proprietara imobilului în

discuție, până la preluarea abuzivă de către stat în anul 1949, în baza

Decretului nr. 176/1948.

Contrar celor

susținute de recurent, judecătorul fondului a făcut o analiză detaliată a

probelor administrate în cauză în privința ambelor imobile, atât a celui de la

nr. topo 129, cât și a celui de la nr. topo 130, ulterior comasate într-un

singur corp de Carte funciară, examinând atent înscrierile din CF, pe baza

cărora a statuat în mod corect, că până la preluarea abuzivă de către stat

imobilul în cauză a aparținut Parohiei Catolice Dej.

Sub acest aspect,

este nefondată susținerea recurentului că ar fi discutabilă dobândirea

dreptului de proprietate de către intervenientă, în condițiile în care, conform

mențiunii din CF Dej, de la data de 30 august 2010, a fost respinsă cererea

Parohiei Romano-Catolice de rectificare CF. Aceasta pentru că înscrierea la

care se referă recurentul, potrivit mențiunilor din CF, a fost radiată, iar

prin Înscrierea nr. 8792 din 16 noiembrie 1910 a fost intabulat dreptul de

proprietate asupra imobilului a Parohiei Catolice Dej.

Nici susținerea

recurentului că, de la data preluării imobilului de către statul român au fost

edificate sau adăugate imobilului alte construcții nu este fondată.

În speță, constată

Înalta Curte, au fost efectuate două expertize de specialitate, una

topografică, iar cealaltă în construcții, concluzia fiind fără echivoc în

sensul că respectiva construcție a fost executată în patru etape de timp

diferite, între 1910 - 1913, că alte construcții nu au fost realizate ulterior

și că în realitate ceea ce s-a realizat a fost o recompartimentare a unor

încăperi mai mari. Mai mult, au fost audiați doi martori de către instanța de

fond, care au arătat, de asemenea, că după preluarea de către stat a imobilului

nu au fost efectuate construcției lucrări de adăugire sau de extindere a

acesteia.

În fine, este

nefondată și critica întemeiată pe considerentul că, imobilul în cauză este

proprietatea publică a municipiului Dej, și că, în consecință urmează regimul

juridic al proprietății publice. În primul rând, așa cum rezultă din

considerentele prezentei decizii, acordarea unui sprijin financiar de către

stat în scopul edificării construcției, nu plasează statul în postura de

proprietar al acelui imobil și nici nu situează construcția respectivă în

categoria bunurilor din domeniul public al statului. În al doilea rând, este

irelevant că imobilul la care se referă decizia de retrocedare s-a aflat până

la emiterea acesteia în domeniul public, câtă vreme scopul O.U.G. nr. 94/2000

este tocmai acela de reparare a prejudiciilor cauzate foștilor proprietari

deposedați de către statul comunist de bunurile lor prin preluări abuzive, cu

sau fără titlu, în perioada 6 martie 1945 - 2 decembrie 1999, iar art. 1 alin.

(7) din O.U.G. nr. 94/2000 prevede în mod expres că imobilele retrocedate se

scot din domeniul public al statului sau al unei unități

administrativ-teritoriale pentru a fi retrocedate foștilor proprietari.

Față de cele ce

preced, rezultă că, recursul promovat de Municipiul Dej este nefondat, astfel

că va fi respins ca atare, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Văzând că au fost

solicitate cheltuieli de judecată, Înalta Curte va obliga recurentul, conform

art. 274 C. proc. civ., la plata sumei de 2500 lei, cu acest titlu, către

intervenienta Parohia Romano-Catolică Dolj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Municipiul Dej împotriva Sentinței civile nr. 86 din 30 ianuarie

2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul să

plătească intimatei-interveniente Parohia Romano-Catolică Dej 2.500 lei

cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 octombrie 2014.

Procesat de GGC - CL