ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4026/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 86/2013 pronunțată în Dosarul nr. 138/33/2011, Curtea de Apel Cluj a respins acțiunea formulată de reclamantul Municipiul Dej împotriva pârâtei Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, ca neîntemeiată. De asemenea, a respins cererea de intervenție în interesul reclamantului, formulată de SC F.C. SRL și a admis cererea de intervenție în interesul pârâtei, formulată de Parohia Romano-Catolică Dej. Instanța de fond a obligat reclamantul și intervenienta în interesul acestuia la plata, în favoarea Parohiei Romano-Catolice Dej, a sumei de 2480 lei fiecare, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel Cluj a reținut, în esență, următoarele: Prin Decizia nr. 2407 din 20 decembrie 2010 Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România a dispus retrocedarea către Parohia Reformată Dej a imobilului situat în mun. Dej, compus din construcție și teren, înscris în CF Dej, comasate într-un singur corp funciar. Reclamantul a susținut faptul că prin decizia sus-menționată s-a încălcat principiul autorității de lucru judecat prevăzut de art. 1201 C. civ. raportat la Sentința civilă nr. 191/2001 a Tribunalului Cluj.

Astfel, prin Sentința civilă nr. 191/2001, pronunțată de către Tribunalul Cluj, irevocabilă, s-a respins acțiunea formulată de către Parohia Romano-Catolică din Dej împotriva Consiliului Local Dej, având ca obiect recunoașterea dreptului de proprietate a Parohiei ca urmare a constatării faptului că imobilele au trecut în mod abuziv în proprietatea statului ca urmare a aplicării Decretului de naționalizare nr. 176/1948. Trebuie subliniat faptul că autoritatea de lucru judecat invocată de reclamant se raportează la existența unei acțiuni în justiție soluționată irevocabil iar pe de altă parte la emiterea unei decizii de către Comisia Specială de Retrocedare, motiv pentru care ea nu poate fi analizată de instanță ca o veritabilă excepție de procedură ci ca o apărare făcută de către reclamant și intervenienta în interesul acestuia.

Doar în cazul în care pe rolul instanțelor există două acțiuni cu același obiect, părți, cauză se poate discuta despre incidența art. 1201 C. civ., nu și în ipoteza de față, când ne raportăm la o acțiune și la un act administrativ. Reținând așadar că excepția autorității de lucru judecat nu a fost invocată raportat la obiectul prezentei acțiuni, instanța nu s-a pronunțat asupra ei în condițiile art. 137 C. proc. civ. Aceeași este situația în ceea ce privește excepția nulității absolute a contractului de închiriere încheiat de reclamant cu SC F.C. SRL, invocată de intervenienta Parohia Romano-Catolică Dej, fiind apreciată de către instanță ca o apărare de fond. Față de depunerea la dosar a contractului de închiriere din 29 decembrie 2010 prin care locațiunea imobilului din P-ța B., a fost prelungită în favoarea SC F.C.

SRL, excepțiile lipsei calității procesuale și a lipsei de interes a intervenientei în interesul reclamantului, invocate de către Parohia Romano Catolică Dej nu au mai fost susținute, potrivit mențiunilor implicite din încheierea de ședință din 11 mai 2011. Reclamantul Municipiul Dej a apreciat că Decizia nr. 2407 din 20 decembrie 2010 Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România este nelegală întrucât bunul retrocedat se afla în proprietatea publică a Statului Român și în administrarea Consiliului Local al mun. Dej. Cu privire la acest aspect instanța de fond a constatat că potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G.

nr. 94/2000, imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv cu sau fără titlu de Statul Român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2 se retrocedează foștilor proprietari. Potrivit alin. (7) în situația în care imobilul retrocedat prin decizia Comisiei speciale de retrocedare se află în domeniul public al statului sau al unei unități administrativ teritoriale acesta urmează a fi scos din domeniul public potrivit dispozițiilor Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziei Comisiei speciale de retrocedare.

Prin urmare, contrar susținerilor reclamantului, instanța de fond a constat că apartenența imobilului la domeniul public al statului nu împiedica emiterea deciziei de retrocedare a bunului dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 astfel încât din această perspectivă nu poate fi reținută nelegalitatea deciziei atacate. A fost invocată și incidența art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000 în forma inițială, în condițiile în care prin Legea nr. 501/2000 pentru aprobarea O.U.G. nr. 94/2000 au fost abrogate prevederile care făceau trimitere la Legea nr. 213/1998. Normele Metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 501/2000 au fost aprobate prin H.G.

nr. 1164 din 17 octombrie 2002 astfel încât nu se poate reține teza acreditată de către reclamant cu privire la existența unui impediment cu privire la emiterea deciziei de retrocedare. De asemenea, în condițiile în care imobilul în litigiu a fost preluat abuziv el nu se poate afla sub protecția art. 11 din Legea nr. 213/1998 și nici a art. 136 alin. (2) din Constituție tocmai datorită modalității în care statul a dobândit proprietatea asupra acestuia. Un alt aspect susținut în cauză de către reclamant și intervenienta în interesul acestuia, SC F.C. SRL vizează lipsa de identitate între imobilul înscris în CF Dej, rezultat în urma comasării cu descrierea înscrisă sub A4 în CF. Verificând aceste susțineri pe baza actelor existente la dosar dar și a concluziilor raportului de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză de expert C.M., instanța de fond a constatat că parcela cu nr. topo.

x evidențiată în CF Dej avea inițial înscrisă construcția "casă din piatră cu etaj în P.C. cu 7 încăperi și curte în suprafață de 240 stjp., echivalentul a 863 mp în prezent construcția existentă pe această parcelă are la nivel P+1 29 de încăperi la care se adaugă încăperile de la subsol. Expertul a arătat că, raportat la elementele constructive actuale se poate afirma că o parte din încăperi provin din compartimentarea unor încăperi mai mari. În ceea ce privește parcela cu nr. topo. x din CF Dej aceasta era înscrisă inițial "casă de piatră cu etaj în centru la nr. 64 cu 6 încăperi și curte" în suprafață de 135 stjp. echivalentul a 486 m.p. În prezent construcția existentă pe această parcelă are la P+E 13 încăperi provenite din compartimentarea celor 6 încăperi inițiale.

În configurația actuală a imobilului situat în P-ța B. intră imobilele rezultate prin comasarea parcelelor cu nr. topo. x și y potrivit concluziilor aceluiași raport de expertiză cuprinse la pct. 3. În ceea ce privește disputele cu tentă istorică referitoare la proprietatea asupra imobilelor în litigiu, instanța de fond a reținut că potrivit înscrierilor din CF Dej imobilul cu nr. topo. x a fost dobândit în 1906 prin cumpărare de către Biserica Romano-Catolică Dej, iar în 1913 proprietarul dă o declarație aprobată de episcopul romano-catolic al Eparhiei Romano - Catolice din Ardeal având nr. 123/1913, notată în CF în 15 ianuarie 1913 prin care se stabilește că imobilul de sub A+1 "casă din piatră cu etaj în P.C., cu 7 încăperi și curte" poate fi folosit exclusiv ca și colegiu romano-catolic.

Această mențiune înscrisă în CF nu poate fi interpretată în sensul vreunei intenții de înstrăinare a imobilului fiind vorba doar de recunoașterea unui drept de folosință cu scop de colegiu, proprietarul rămânând Biserica Romano - Catolică Dej până la data preluării imobilului de către stat. Imobilul cu nr. topo. y a fost înscris în CF Dej în anul 1987 având ca proprietar Biserica Romano-Catolică Dej, Fondul pentru Școala Catolică de Băieți, iar în anul 1910 în baza declarației din 26 august 1910, dreptul de proprietate asupra imobilului cu nr. topo. y se intabulează în favoare Bisericii Romano-Catolice Dej cu titlul de drept rectificare, proprietarul rămânând același până la data preluării de către stat.

Așadar, solicitanta a fost anterior momentului preluării abuzive, proprietar al întregului imobil format ca urmare a alipirii celor două nr. topo, respectiv x și y. Reclamantul și intervenienta în interesul acestuia au încercat să acrediteze ideea potrivit căreia de la data preluării imobilului de către stat și până în prezent au fost edificate/adăugate imobilului alte construcții a căror procent depășește 50% raportat la construcțiile existente la data preluării de către stat. Sub acest aspect expertul topo. a arătat că în realitate este vorba despre o compartimentare a unor încăperi mai mari, concluzii susținute de altfel prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert constructor R.M.

Astfel, expertul constructor a arătat că "raportat la descrierea construcțiilor înscrise inițial în CF, o parte din încăperi provin din compartimentarea unor încăperi mai mari. În întregul său construcția s-a executat în 4 etape de timp diferite, între anii 1910 - 1913, nu există construcții realizate ulterior înscrierilor inițiale din CF. Martorii audiați în cauză: B.C. și L.A. au declarat și ei faptul că nu există adăugiri sau extinderi aduse imobilului în litigiu ulterior momentul preluării lui de către stat. Față de aceste considerente, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004 instanța de fond a respins acțiunea formulată de reclamantul Municipiul Dej împotriva pârâtei Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, ca neîntemeiată.

A fost respinsă cererea de intervenție în interesul reclamantului, formulată de SC F.C. SRL A fost admisă cererea de intervenție în interesul pârâtei, formulată de Parohia Romano-Catolică Dej. În temeiul art. 274, art. 277 C. proc. civ. au fost obligați reclamantul și intervenienta în interesul acestuia SC F.C. SRL la plata, în favoarea Parohiei Romano - Catolică Dej, a sumei de 2480 lei fiecare, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial conform înscrisurilor de la dosar. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs reclamantul Municipiul Dej criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului reclamantul a arătat, în esență, următoarele: Instanța de fond nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra tuturor argumentelor invocate de reclamant în susținerea acțiunii și nu a avut în vedere toate înscrisurile existente la dosarul cauzei (inclusiv mențiunile cuprinse în extrasele de carte funciară), care probează nelegalitatea Deciziei nr. 2407 din 20 decembrie 2010. Prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei (punctul I), reclamantul a relevat că în mod nelegal s-a dispus restituirea, către Parohia Romano-Catolică Dej, inclusiv a imobilului cu nr. topo. x, care a fost înscris în C.F. Dej, constând din casa de piatră cu etaj în P.C., cu 7 apartamente și curte, cu suprafața de 240 stânjeni, întrucât acest imobil a fost realizat din fondurile statului, respectiv din bani publici, așa cum rezultă din Încheierea nr. 255 din 15 ianuarie 1913. Din analiza dispozițiilor art. 1, 3 și 4 din Decizie, raportat și la mențiunile cuprinse în C.F.

Dej, se constată că intimata-pârâtă: - a trecut în proprietate privată, prin Decizie de restituire, un imobil realizat din fonduri publice; - a prevăzut schimbarea destinației de școală după trecerea a 5 ani de la emiterea Deciziei, cu toate că există o interdicție expresă de schimbare a destinației, firească raportat la fondurile din care a fost realizată construcția; - a dispus obligarea școlii să plătească chirie, cu toate că o astfel de obligație nu a fost prevăzută în anul 1913 și nici nu era firesc să se prevadă câtă vreme scoală a fost realizată din fonduri publice. Faptul că O.U.G. nr. 94/2000 prevede o astfel de posibilitate nu înseamnă că măsura trebuia dispusă fără să se țină cont de situația concretă a imobilului, respectiv de mențiunile cuprinse în C.F.

Dej. Instanța de fond nu a analizat toate efectele care decurg din înscrierile din C.F.

Dej de sub B6, limitându-se să rețină următoarele: "Această mențiune înscrisă în CF nu poate fi interpretată în sensul vreunei intenții de înstrăinare a imobilului fiind vorba doar de recunoașterea unui drept de folosința cu scop de colegiu, proprietarul rămânând Biserica Romano - Catolică Dej până la data preluării imobilului de către stat." La pronunțarea hotărârii, prima instanța nu a ținut seama nici de mențiunile cuprinse în înscrisul referitor la starea clădirilor în care funcționează scoli primare la data de 1 octombrie 1942. Instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 1201 din vechiul C. civ., reținând următoarele: "Trebuie subliniat faptul că autoritatea de lucru judecat invocată de reclamant se raportează la existenta unei acțiuni în justiție soluționată irevocabil iar pe de altă parte la emiterea unei decizii de către Comisia Specială de Retrocedare, motiv pentru care ea nu poate fi analizată de instanță ca o veritabilă excepție de procedură ci ca o apărare făcută de către reclamant și intervenienta în interesul acestuia.

Doar în cazul în care pe rolul instanțelor există două acțiuni cu același obiect, părți, cauza se poate discuta despre incidența art. 1201 C. civ., nu și în ipoteza de față, când se raportează la o acțiune și la un act administrativ." Aceste considerente sunt criticabile, deoarece: Prima instanța trebuia să țină seama de efectul pozitiv al lucrului judecat, respectiv să aibă în vedere modalitatea în care au fost tranșate anterior anumite aspecte litigioase dintre părți, fără a avea posibilitatea de a statua diferit. Prin pronunțarea Sentinței civile nr. 86/2013 a Curții de Apel Cluj s-a ajuns în situația ca printr-o hotărâre judecătorească posterioară să fie infirmate constatările făcute prin hotărâri judecătorești anterioare, definitive și irevocabile.

În sensul expus anterior s-a pronunțat și Cutea Europeană a Drepturilor Omului. Cu titlu de exemplu, a fost invocată cauza Amurariței c. României din septembrie 2008, în care instanța de fond a reamintit că dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 parag. 1 din Convenție trebuie interpretat prin prisma principiului preeminentei dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor semnatare ale Convenției, principiu enunțat în preambulul Convenției. Instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, în condițiile în pare a respins acțiunea reclamantului, apreciind că decizia atacată este legală, cu toate ca prin emiterea Deciziei nr. 2407 din 20 decembrie 2010 au fost încălcate aceste dispoziții legale, în sensul că s-a dispus restituirea în favoarea unei alte persoane juridice decât fostul proprietar.

Recurentul susține că prin decizia sus-menționată au fost încălcate dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, întrucât imobilul înscris în prezent în C.F. Dej, nu a aparținut în totalitate Parohiei Romano-Catolice Dej, sens în care se arată că: Având în vedere situația de fapt expusă anterior, reclamanta susține că, pentru a se putea pronunța asupra retrocedării imobilului situat în Dej, P-ța B., județul Cluj, solicitat de Parohia Romano-Catolică Dej, Comisia specială de retrocedare trebuia să verifice dacă, la data preluării abuzive (respectiv în anul 1948), Parohia Romano-Catolică a fost proprietar asupra ambelor imobile cu nr. topo. x și y, înscrise anterior comasării în C.F. Dej. Potrivit mențiunilor cuprinse sub B4 din C.F.

Dej, pe baza declarației din data de 26 august 1910 Parohia Romano-Catolică din Dej a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului de sub A+1, imobil care avea nr. topo. 130 și ramura de folosință casa de piatră cu etaj, 6 încăperi și curte în centru, cu teren în suprafață de 135 stj, adică 486 mp. Este discutabilă dobândirea de către Biserica Romano-Catolică din Dej a dreptului de proprietate asupra imobilului cu nr. topo. 130 prin declarația de 26 august 1910 deoarece, potrivit mențiunilor de sub B2 din C.F.

Dej, la data de 30 august 1910, adică la 4 zile după pretinsa dobândire a dreptului de proprietate, prin încheierea nr. 7063 "cererea Bisericii Romano-Catolice din Dej formulată împotriva Fondului pentru școala romano-catolică de băieți, a cărei obiect a fost rectificarea titlului de drept a fost respinsă." Instanța de fond nu a avut în vedere că imobilul este proprietate publică a Municipiului Dej nu doar pe considerentul că este cuprins în domeniul public al Municipiului și că urmează regimul juridic al proprietății publice, ci și pentru faptul că această destinație a avut-o încă din anul 1913 datorită alocării de către stat a fondurilor necesare realizării școlii și afectațiunii speciale stabilite cu ocazia acordării fondurilor.

Recursul este nefondat. Recurentul susține că imobilul înscris în CF Dej a fost edificat din fonduri publice și că, prin urmare, în mod nelegal a fost trecut în proprietate privată în baza deciziei de restituire din 20 decembrie 2010. Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă fără putință de tăgadă că imobilul retrocedat Parohiei Romano-Catolice Dej, situat în municipiul Dej, înscris în CF Dej, comasate într-un singur corp funciar, a aparținut Parohiei Romano-Catolice Dej până la preluarea acestora de către statul român în baza Decretului nr. 176/1948. Astfel, cum a reținut și prima instanță, și cum rezultă expres din mențiunile aflate în foaia de proprietate a CF Dej, proprietarul imobilului cu nr. topo x apare Parohia Romano-Catolică Dej.

De asemenea, tot Parohia Romano Catolică Dej apare ca proprietar al imobilului cu nr. topo y, înscris ulterior în CF Dej. În ceea ce privește susținerea recurentului că, imobilul în discuție a fost realizat din fonduri publice, astfel că Parohia Catolica Dej nu este proprietarul acestuia, nu poate fi primită. Împrejurarea că la edificarea construcției s-a beneficiat de sprijin financiar din partea statului este lipsită de orice relevanță juridică în ceea ce privește proprietarul imobilului edificat. Parohia Catolică Dej a devenit proprietar al imobilului, din înscrierile de carte funciară rezultând fără echivoc că până la preluarea abuzivă, în temeiul Decretului nr. 176/1948, acesta s-a aflat în patrimoniul intervenientei.

Criticile formulate de către recurent în privința mențiunilor din decizia de restituire referitoare la impunerea unei interdicții de schimbare a destinației imobilului, precum și de obligare la plata unei chirii nu sunt fondate. Decizia de restituire nr. 2407 din 20 decembrie 2010 a fost emisă în baza O.U.G. nr. 94/2000, or, actul normativ precitat conferă Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cutelor religioase din România, emitent al actului administrativ contestat, puteri juridice exprese în acest sens (art. 1 alin. (10)). Cum controlul judecătoresc al actelor infralegislative, în temeiul Legii nr. 554/2004 se realizează din perspectiva verificării respectării actului normativ în baza căruia a fost emis actul administrativ, în speță, se constată, observă Înalta Curte, consonanța deplină între decizia contestată și actul normativ în baza căruia a fost emisă.

De asemenea, nu poate fi primită nici critica recurentului, că instanța de fond nu a reținut excepția autorității de lucru judecat. Sub acest aspect, constată Înalta Curte, prin Sentința civilă nr. 121/2001 a Tribunalului Cluj a fost soluționată acțiunea de recunoaștere a dreptului de proprietate a Parohiei Romano-Catolice Dej, întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, pe când în prezenta cauză obiectul acțiunii îl reprezintă anularea unei decizii administrative emise de către Comisia specială de retrocedare în baza O.U.G. nr. 94/2000, astfel că în mod just Curtea de Apel Cluj a reținut că nu există triplă identitate de părți, obiect și cauză, cum în mod imperativ și inderogabil pretind dispozițiile art. 1201 din vechiul C. civ., și a analizat autoritatea de lucru judecat invocată de către reclamant ca o apărare făcută de către acesta, iar nu ca o veritabilă excepție de procedură.

În consecință, în raport de cele de mai sus, nu poate fi reținută susținerea recurentului că prin hotărârea pronunțată de către instanța de fond ar fi fost infirmate constatările dintr-o hotărâre judecătorească anterioară, și că, din această perspectivă, dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu ar fi fost respectat. Înalta Curte constată că, în mod corect prima instanță a stabilit, în baza probelor administrate în cauză, că Parohia Catolică Dej a fost neîntrerupt proprietara imobilului în discuție, până la preluarea abuzivă de către stat în anul 1949, în baza Decretului nr. 176/1948.

Contrar celor susținute de recurent, judecătorul fondului a făcut o analiză detaliată a probelor administrate în cauză în privința ambelor imobile, atât a celui de la nr. topo 129, cât și a celui de la nr. topo 130, ulterior comasate într-un singur corp de Carte funciară, examinând atent înscrierile din CF, pe baza cărora a statuat în mod corect, că până la preluarea abuzivă de către stat imobilul în cauză a aparținut Parohiei Catolice Dej. Sub acest aspect, este nefondată susținerea recurentului că ar fi discutabilă dobândirea dreptului de proprietate de către intervenientă, în condițiile în care, conform mențiunii din CF Dej, de la data de 30 august 2010, a fost respinsă cererea Parohiei Romano-Catolice de rectificare CF. Aceasta pentru că înscrierea la care se referă recurentul, potrivit mențiunilor din CF, a fost radiată, iar prin Înscrierea nr. 8792 din 16 noiembrie 1910 a fost intabulat dreptul de proprietate asupra imobilului a Parohiei Catolice Dej.

Nici susținerea recurentului că, de la data preluării imobilului de către statul român au fost edificate sau adăugate imobilului alte construcții nu este fondată. În speță, constată Înalta Curte, au fost efectuate două expertize de specialitate, una topografică, iar cealaltă în construcții, concluzia fiind fără echivoc în sensul că respectiva construcție a fost executată în patru etape de timp diferite, între 1910 - 1913, că alte construcții nu au fost realizate ulterior și că în realitate ceea ce s-a realizat a fost o recompartimentare a unor încăperi mai mari. Mai mult, au fost audiați doi martori de către instanța de fond, care au arătat, de asemenea, că după preluarea de către stat a imobilului nu au fost efectuate construcției lucrări de adăugire sau de extindere a acesteia.

În fine, este nefondată și critica întemeiată pe considerentul că, imobilul în cauză este proprietatea publică a municipiului Dej, și că, în consecință urmează regimul juridic al proprietății publice. În primul rând, așa cum rezultă din considerentele prezentei decizii, acordarea unui sprijin financiar de către stat în scopul edificării construcției, nu plasează statul în postura de proprietar al acelui imobil și nici nu situează construcția respectivă în categoria bunurilor din domeniul public al statului. În al doilea rând, este irelevant că imobilul la care se referă decizia de retrocedare s-a aflat până la emiterea acesteia în domeniul public, câtă vreme scopul O.U.G. nr. 94/2000 este tocmai acela de reparare a prejudiciilor cauzate foștilor proprietari deposedați de către statul comunist de bunurile lor prin preluări abuzive, cu sau fără titlu, în perioada 6 martie 1945 - 2 decembrie 1999, iar art. 1 alin. (7) din O.U.G.

nr. 94/2000 prevede în mod expres că imobilele retrocedate se scot din domeniul public al statului sau al unei unități administrativ-teritoriale pentru a fi retrocedate foștilor proprietari. Față de cele ce preced, rezultă că, recursul promovat de Municipiul Dej este nefondat, astfel că va fi respins ca atare, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Văzând că au fost solicitate cheltuieli de judecată, Înalta Curte va obliga recurentul, conform art. 274 C. proc. civ., la plata sumei de 2500 lei, cu acest titlu, către intervenienta Parohia Romano-Catolică Dolj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Municipiul Dej împotriva Sentinței civile nr. 86 din 30 ianuarie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurentul să plătească intimatei-interveniente Parohia Romano-Catolică Dej 2.500 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 octombrie 2014. Procesat de GGC - CL