ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 566/2011

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Prima instanță 1. Hotărârea pronunțată Prin Sentința nr. 222 din 14 mai 2010 a Curții de Apel Cluj a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei Episcopia Română Unită cu Roma (Greco-catolică) de Cluj Gherla și a fost respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România. 2. Motivele de fapt și de drept Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin Decizia nr. 2258 din 21 decembrie 2009 emisă de pârâtă s-a respins cererea depusă de către Parohia Română Unită cu Roma Greco-catolică Dej prin Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-catolică de Cluj Gherla, având ca obiect retrocedarea imobilului situat în Dej, str. D.V.

județul Cluj, deoarece actele doveditoare depuse de solicitant au atestat că nu sunt incidente în cauză prevederile O.U.G. nr. 94/2000, întrucât imobilul a fost preluat de către Parohia Ortodoxă Română din Dej și deci nu se află în proprietatea Statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2 din Ordonanță, neputând fi retrocedat în baza prevederilor acestui act normativ. Pe de altă parte, s-a reținut că s-a cerut restituirea integrală a imobilului, deși actele depuse dovedeau doar o cotă de ½ parte din proprietate, anterior preluării în favoarea solicitantei. Excepția lipsei calității procesuale active a fost respinsă de instanță, deoarece O.U.G.

nr. 94/2000 permite formularea cererii de retrocedare prin intermediul lăcașurilor de cult, justificându-se recunoașterea calității procesuale active a aceleiași instituții, ca o componentă a dreptului la apărare și pentru a se asigura accesul efectiv la justiție. În privința fondului cauzei, Curtea a constatat că potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, pot fi restituite cultelor religioase imobilele care au aparținut acestora și care în prezent se află în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2 din acest act normativ. S-a reținut că imobilul în discuție situat în Dej, str. D.V. județul Cluj, a intrat în proprietatea Parohiei Ortodoxe Române în baza Decretului nr. 177/1948, astfel că deținătorul actual al cotei de proprietate preluată de la proprietarul anterior nu se încadrează în dispozițiile art. 2 din O.U.G.

nr. 94/2000, Parohia Ortodoxă Română fiind o entitate juridică de drept privat și nu o persoană juridică de drept public, așa cum cere textul legal invocat. II. Instanța de recurs 1. Criticile recurentei-reclamante Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență următoarele: Recurenta a urmat calea prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000 adresându-se Comisiei Speciale de Retrocedare pentru imobilul situat în Dej, str. D.V. fiind îndrumată să procedeze astfel de instanțele care au respins irevocabil acțiunea în despăgubiri reprezentând contravaloarea imobilului formulată împotriva Parohiei Ortodoxe Române, în hotărârile judecătorești menționându-se că recurenta trebuia să solicite restituirea imobilului, potrivit legii speciale.

S-a arătat că sentința atacată este netemeinică, deoarece reține că a avut în proprietate numai ½ din imobil, în pofida mențiunilor din CF, fiind greșit obligată la plata cheltuielilor de judecată, deși nu are culpă procesuală. 2. Considerentele instanței de recurs Analizând sentința criticată, prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, inclusiv de prevederile art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte reține următoarele: Recurenta nu a depus la dosar hotărârile judecătorești pronunțate în litigiul în care a solicitat despăgubiri pentru imobilul situat în Dej, str. D.V., trecut în proprietatea Parohiei Ortodoxe Române în baza Decretului Lege nr. 177/1948 însă, chiar din pasajele citate în recurs rezultă că Sentința nr. 222 din 14 mai 2010 a Curții de Apel Cluj nu contravine în niciun fel hotărârilor pronunțate în acele cauze, care nu au reținut că imobilul trebuie restituit obligatoriu recurentei, potrivit procedurii prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000, ci doar că înainte de a urma calea dreptului comun, recurenta trebuia să se adreseze Comisiei speciale de retrocedare. În speță, prima instanță a aplicat corect legea la soluționarea cauzei.

Astfel, cadrul normativ care reglementează restituirea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România este reprezentat de O.U.G. nr. 94/2000 și Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 1094 din 15 septembrie 2005, în baza cărora s-a înființat Comisia specială de retrocedare, ca structură abilitată să aducă la îndeplinire prevederile O.U.G. nr. 94/2000. Potrivit art. 1(1) din O.U.G. nr. 94/2000 pot fi retrocedate imobilele care au aparținut cultelor religioase din România ce au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste, sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului sau a unei persoane juridice de drept public.

Imobilul solicitat de recurentă a-i fi retrocedat nu a fost preluat de statul român, ci a trecut în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române, persoană juridică de drept privat, în temeiul Decretului nr. 177/1948, astfel că nu intra sub incidența O.U.G. nr. 94/2000, iar recurenta nu a avut în proprietate decât ½ din imobil, așa cum acesta a fost înscris în CF a localității Dej, județul Cluj, astfel încât în mod corect prima instanță a confirmat legalitatea Deciziei nr. 2258 din 21 decembrie 2009 prin care intimata a respins cererea recurentei de retrocedare, formulată în baza O.U.G. nr. 94/2000, criticile recurentei-reclamante fiind nefondate sub acest aspect. Cu privire la cheltuielile de judecată recurenta se află în eroare, deoarece prin sentința atacată nu s-au acordat niciun fel de cheltuieli.

Constatând că sentința atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzut de art. 304 C. proc. civ., în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul reclamantei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de Episcopia Română Unită cu Roma (Greco-catolică) de Cluj Gherla împotriva Sentinței nr. 222 din 14 mai 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2011. Procesat de GGC - CL