ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 566/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 566/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față,
Din examinarea
lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Prima instanță
Hotărârea pronunțată
Prin Sentința nr. 222 din 14 mai 2010 a
Curții de Apel Cluj a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active
a reclamantei Episcopia Română Unită cu Roma (Greco-catolică) de Cluj Gherla și
a fost respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu Guvernul României -
Comisia Specială de Retrocedare a unor Imobile care au aparținut Cultelor
Religioase din România.
Motivele de fapt
și de drept
Pentru a pronunța
această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin Decizia nr. 2258 din 21
decembrie 2009 emisă de pârâtă s-a respins cererea depusă de către Parohia
Română Unită cu Roma Greco-catolică Dej prin Episcopia Română Unită cu Roma,
Greco-catolică de Cluj Gherla, având ca obiect retrocedarea imobilului situat
în Dej, str. D.V. județul Cluj, deoarece actele doveditoare depuse de
solicitant au atestat că nu sunt incidente în cauză prevederile O.U.G. nr.
94/2000, întrucât imobilul a fost preluat de către Parohia Ortodoxă Română din
Dej și deci nu se află în proprietatea Statului, a unei persoane juridice de
drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la
art. 2 din Ordonanță, neputând fi retrocedat în baza prevederilor acestui act
normativ.
Pe de altă parte, s-a
reținut că s-a cerut restituirea integrală a imobilului, deși actele depuse
dovedeau doar o cotă de ½ parte din proprietate, anterior preluării în
favoarea solicitantei.
Excepția lipsei
calității procesuale active a fost respinsă de instanță, deoarece O.U.G. nr.
94/2000 permite formularea cererii de retrocedare prin intermediul lăcașurilor
de cult, justificându-se recunoașterea calității procesuale active a aceleiași
instituții, ca o componentă a dreptului la apărare și pentru a se asigura
accesul efectiv la justiție.
În privința fondului
cauzei, Curtea a constatat că potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, pot fi
restituite cultelor religioase imobilele care au aparținut acestora și care în
prezent se află în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept
public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2
din acest act normativ.
S-a reținut că
imobilul în discuție situat în Dej, str. D.V. județul Cluj, a intrat în
proprietatea Parohiei Ortodoxe Române în baza Decretului nr. 177/1948, astfel
că deținătorul actual al cotei de proprietate preluată de la proprietarul
anterior nu se încadrează în dispozițiile art. 2 din O.U.G. nr. 94/2000,
Parohia Ortodoxă Română fiind o entitate juridică de drept privat și nu o
persoană juridică de drept public, așa cum cere textul legal invocat.
II. Instanța de
recurs
Criticile
recurentei-reclamante
Împotriva acestei
hotărâri a declarat recurs reclamanta, care a criticat-o pentru nelegalitate și
netemeinicie, susținând în esență următoarele:
Recurenta a urmat
calea prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000 adresându-se Comisiei Speciale de
Retrocedare pentru imobilul situat în Dej, str. D.V. fiind îndrumată să
procedeze astfel de instanțele care au respins irevocabil acțiunea în
despăgubiri reprezentând contravaloarea imobilului formulată împotriva Parohiei
Ortodoxe Române, în hotărârile judecătorești menționându-se că recurenta
trebuia să solicite restituirea imobilului, potrivit legii speciale.
S-a arătat că
sentința atacată este netemeinică, deoarece reține că a avut în proprietate
numai ½ din imobil, în pofida mențiunilor din CF, fiind greșit obligată
la plata cheltuielilor de judecată, deși nu are culpă procesuală.
Considerentele
instanței de recurs
Analizând sentința
criticată, prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările
dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, inclusiv de prevederile
art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
Recurenta nu a depus
la dosar hotărârile judecătorești pronunțate în litigiul în care a solicitat
despăgubiri pentru imobilul situat în Dej, str. D.V., trecut în proprietatea
Parohiei Ortodoxe Române în baza Decretului Lege nr. 177/1948 însă, chiar din
pasajele citate în recurs rezultă că Sentința nr. 222 din 14 mai 2010 a Curții
de Apel Cluj nu contravine în niciun fel hotărârilor pronunțate în acele cauze,
care nu au reținut că imobilul trebuie restituit obligatoriu recurentei,
potrivit procedurii prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000, ci doar că înainte de a
urma calea dreptului comun, recurenta trebuia să se adreseze Comisiei speciale
de retrocedare.
În speță, prima
instanță a aplicat corect legea la soluționarea cauzei.
Astfel, cadrul
normativ care reglementează restituirea unor bunuri imobile care au aparținut
cultelor religioase din România este reprezentat de O.U.G. nr. 94/2000 și
Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr.
1094 din 15 septembrie 2005, în baza cărora s-a înființat Comisia specială de
retrocedare, ca structură abilitată să aducă la îndeplinire prevederile O.U.G.
nr. 94/2000.
Potrivit art. 1(1)
din O.U.G. nr. 94/2000 pot fi retrocedate imobilele care au aparținut cultelor
religioase din România ce au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de
statul român, de organizațiile cooperatiste, sau de orice alte persoane
juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele
de cult, aflate în proprietatea statului sau a unei persoane juridice de drept
public.
Imobilul solicitat de
recurentă a-i fi retrocedat nu a fost preluat de statul român, ci a trecut în
proprietatea Bisericii Ortodoxe Române, persoană juridică de drept privat, în
temeiul Decretului nr. 177/1948, astfel că nu intra sub incidența O.U.G. nr.
94/2000, iar recurenta nu a avut în proprietate decât ½ din imobil, așa
cum acesta a fost înscris în CF a localității Dej, județul Cluj, astfel încât
în mod corect prima instanță a confirmat legalitatea Deciziei nr. 2258 din 21
decembrie 2009 prin care intimata a respins cererea recurentei de retrocedare,
formulată în baza O.U.G. nr. 94/2000, criticile recurentei-reclamante fiind
nefondate sub acest aspect.
Cu privire la
cheltuielile de judecată recurenta se află în eroare, deoarece prin sentința
atacată nu s-au acordat niciun fel de cheltuieli.
Constatând că
sentința atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau
modificare prevăzut de art. 304 C. proc. civ., în baza art. 312 alin. (1) C.
proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul reclamantei
ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
formulat de Episcopia Română Unită cu Roma (Greco-catolică) de Cluj Gherla
împotriva Sentinței nr. 222 din 14 mai 2010 a Curții de Apel Cluj, secția
comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 2 februarie 2011.
Procesat
de GGC - CL