ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 723/2017

Decizia nr. 723/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, la data de 25 august 2014, reclamanta Parohia Reformată Viișoara, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a Unor Bunuri care au Aparținut Cultelor Religioase din România, a solicitat anularea parțială a Deciziei nr. 2978 din 2 iulie 2014, în ceea ce privește respingerea cererii de restituire în natură a imobilului teren intravilan, situat în jud. Cluj, înscris în C.F. nr. x Viișoara, provenită din conversia de pe hârtie c.f. nr. y Viișoara transcrisă din c.f. z Viișoara, în suprafață de 515 mp; restituirea în natură a imobilului identificat mai sus, în suprafață de 515 mp și obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin Sentința civilă nr. 565 din data de 24 noiembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta Parohia Reformată Viișoara, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a Unor Bunuri care au Aparținut Cultelor Religioase din România.

2.1. Cererea de recurs.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta Parohia Reformată Viișoara invocând în drept disp. art. 488 pct. 8 Noul C. proc. civ..

În motivarea cererii de recurs a arătat că instanța de fond nu a luat în considerare disp. art. 7 din O.U.G. nr. 94/2000 și faptul că în anul 2002, în baza Sentinței civile nr. 195/2002 a Judecătoriei Turda, imobilul teren prevăzut cu nr. top. x și y cu destinație curte în intravilan, în suprafață de 515 mp, a fost înscris în cartea funciară nou înființată y Viișoara, în proprietatea statului român și în folosința B. Viișoara, în prezent C. Cluj-Napoca.

Statul român nu a adus ca aport în natură terenul în proprietatea acestei cooperative, a rămas și este și în prezent proprietar tabular pe imobilul teren, acordând cooperativei dreptul de folosință asupra terenului, fără niciun titlu și fără niciun drept.

S-a mai arătat în cererea de recurs că statul român nu a înstrăinat și nu a emis niciun alt titlu de proprietate pentru terenul în suprafață de 515 mp, preluat abuziv în 1949, terenul fiind dat în folosință gratuită B. Viișoara, în prezent C. Cluj-Napoca.

Instanța de fond nu a luat în considerare că acordarea dreptului de folosință gratuită și pe termen nelimitat a terenului în favoarea pârâtei contravine disp. art. 107 alin. (1) din Legea nr. 1/2005 declarată neconstituțională prin Decizia nr. 913/2009.

În condițiile în care folosința terenului nu mai este cu titlu gratuit din anul 2009, comuna Viișoara, în calitate de reprezentant al statului român, avea obligația de a încheia un contract de locațiune cu C. Cluj-Napoca, fiind aplicabil art. 14 din Legea nr. 10/2001 și în această situație, noul proprietar se subrogă în drepturile statului, subrogare care intervine de drept.

2.2 Apărările intimatei.

Intimata pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au Aparținut Cultelor Religioase din România a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului susținând, în esență, că cererea de retrocedare este ulterioară Sentinței civile nr. 474/2002 a Judecătoriei Turda, iar art. 7 a fost introdus în O.U.G. nr. 94/2000 prin Legea nr. 247/2005, ulterior sentinței sus-menționate.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului pentru motivele expuse în cererea de recurs.

2.3. Procedura în fața instanței de recurs

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 22 februarie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Prin Încheierea din Camera de Consiliu din data de 22 iunie 2016 s-a admis în principiu recursul declarat de reclamanta Parohia Reformată Viișoara împotriva Sentinței civile nr. 565 din 24 noiembrie 2014 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Analizând sentința recurată prin prisma motivului de recurs invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, față de următoarele considerente:

Prin cererea de retrocedare înregistrată la Comisia Specială de Retrocedare sub nr. x din 28 ianuarie 2003, Eparhia Reformată din Ardeal - Protopopiatul Reformat Turda - Parohia Reformată Viișoara a înaintat Comisiei Speciale de Retrocedare solicitarea reclamantei de restituire a imobilului situat în jud. Cluj, compus din casă și curte în suprafață de 2032 mp având destinația inițială casă cantorală, grădiniță, școală confesională.

În cerere se menționează că opțiunea este pentru restituirea în natură, iar în cazul în care aceasta nu este posibilă, va comunica opțiunea privind măsurile compensatorii.

Prin Decizia nr. 2978 din 2 iulie 2014, Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au Aparținut Cultelor Religioase din România a respins cererea de retrocedare depusă de Parohia Reformată Viișoara, cu privire la restituirea în natură a imobilului teren în suprafață de 515 mp, situat în județul Cluj, înscris în cartea funciară nr. x a localității Viișoara, provenită din conversia de pe hârtie a cărții funciare nr. y a localității Viișoara, jud. Cluj, nr. top. x, y; restituirea în natură a acestui teren nu este posibilă întrucât este ocupat de o construcție edificată ulterior preluării abuzive a imobilului.

Prin această decizie s-a constatat calitatea de persoană îndreptățită a Parohiei Reformate Viișoara, județul Cluj, pentru a beneficia de disp. O.U.G. nr. 94/2000 și s-a propus acordarea măsurilor compensatorii în condițiile Cap. III din Legea nr. 165/2013 pentru: imobilul teren în suprafață de 515 mp, situat în comuna Viișoara, județul Cluj, înscris în cartea funciară nr. x a localității Viișoara, provenită din conversia de pe hârtie a cărții funciare nr. y a localității Viișoara, jud. Cluj, nr. top. x, y.

Prin Sentința civilă nr. 474 din 5 februarie 2002, Judecătoria Turda a admis acțiunea formulată de Cooperativa de Credit Viișoara împotriva pârâților Statul Român prin Consiliul Local Viișoara, Cooperativa de Consum Câmpia Turzii, Ministerul Învățământului Public București, prin Inspectoratul Școlar Județean Cluj. A dispus dezmembrarea imobilului înscris în cartea funciară z Viișoara, cu destinația de "2 case și curte în intravilan" în suprafață de 565 stj. p = 2032 mp în 2 parcele cu nr. top noi, așa cum s-a propus în documentația tehnică, parte integrantă din sentință, astfel: - parcela cu nr. top nou x2 - y2, cu destinația de "2 case și curte în intravilan" în suprafață de 422 stj. p = 1517 mp va rămâne intabulat în cartea funciară în favoarea vechiului proprietar și titular al dreptului de folosință, cu vechiul titlu; - parcela cu nr. top nou x2 - y2, cu destinația de "curte", în suprafață de 143 stj.p = 515 mp pe care s-a edificat construcția C1 Corp administrativ (birouri), construcție S = 204 mp cu parter, pe fundații din beton, zidărie din cărămidă, stâlpi de rezistență beton armat, planșee din beton armat, învelitoare hidroizolație, compus din 4 holuri, 4 birouri, 1 sală de ședință, 1 casierie, 1 arhivă, 1 oficiu, 1 magazie, 2 wc-uri.

C.2 Garaj construcție S = 32 mp pe fundații din beton, zidărie din cărămidă, planșeu beton armat, șarpantă, învelitoare. Obligă pârâtele să recunoască reclamantei dreptul de proprietate asupra construcției și dreptul de folosință asupra terenului.

Instanța a dispus, de asemenea, înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra construcției și dreptul de folosință asupra terenului al reclamantei asupra imobilului cu nr. top nou x - y cu destinația de "curte", în suprafață de 143 stj. p = 515 mp pe care s-a edificat construcția C1; C.2 Garaj construcție S = 32 mp ca bun propriu, cu titlu de cumpărare.

Această sentință a rămas irevocabilă la data de 11 martie 2002.

Rezultă că în speță este vorba despre o construcție care era deja edificată în anul 2002 când a fost pronunțată sentința sus menționată, existența respectivei construcții fiind anterioară depunerii de către recurenta reclamantă a cererii de retrocedare nr. x din 28 ianuarie 2003 a imobilului situat în jud. Cluj.

Recurenta-reclamantă susține că instanța de fond nu a luat în considerare disp. art. 7 din O.U.G. nr. 94/2000 și faptul că în anul 2002, în baza Sentinței civile nr. 195/2002 a Judecătoriei Turda, imobilul teren prevăzut cu nr. top. x și y cu destinație curte în intravilan, în suprafață de 515 mp, a fost înscris în cartea funciară nou înființată y Viișoara în proprietatea statului român și în folosința B. Viișoara, în prezent C. Cluj-Napoca, în totală contradicție cu disp. art. 7 din O.U.G. nr. 94/2000.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 7 din O.U.G. nr. 94/2000, sub sancțiunea nulității absolute, până la soluționarea procedurilor administrative și, după caz, judiciare, prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, este interzisă înstrăinarea, schimbarea destinației, ipotecarea sau grevarea sub orice formă a imobilelor pentru care au fost depuse cereri de retrocedare în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.

(2) Solicitanților le revine obligația de a înștiința în scris deținătorul actual despre existența cererilor de retrocedare depuse în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.

Aceste dispoziții legale au fost introduse în O.U.G. nr. 94/2000 prin Legea nr. 247/2005, deci ulterior pronunțării de către Judecătoria Turda a sentinței anterior menționate, astfel că nu poate fi reținută ca argument în soluționarea favorabilă a recursului susținerea recurentei privind neluarea în considerare a art. 7 din O.U.G. nr. 94/2000.

Potrivit mențiunilor din preambulul deciziei contestate, la emiterea acesteia au fost avute în vedere, printre altele, disp. art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000 potrivit cărora: (4) În cazul în care terenul este ocupat parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămase libere, pentru cea ocupată de construcții noi, pentru cea necesară în vederea bunei utilizări a acestora și pentru cea afectată unor amenajări de utilitate publică, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent. În cazul în care terenul este ocupat în totalitate, pentru acesta se vor stabili măsuri reparatorii în echivalent. De asemenea, se retrocedează în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții ușoare sau demontabile.

În mod corect a apreciat instanța de fond că sunt incidente aceste prevederi legale, în condițiile în care terenul este ocupat de o construcție edificată ulterior preluării imobilului, nefiind aplicabile disp. art. 7 din același act normativ.

Cu toate că transcrierea dreptului de proprietate și a dreptului de folosință s-au realizat în baza Sentința civilă nr. 474 din 5 februarie 2002 a Judecătoriei Turda, nu momentul transcrierii este momentul dobândirii acestor drepturi, câtă vreme sentința în discuție are efecte declarative și nu efecte constitutive de drepturi, cum în mod corect a reținut instanța de fond.

Referitor la susținerea recurentei reclamante conform căreia nu a fost luată în considerare de către instanța de fond împrejurarea că acordarea dreptului de folosință gratuită și pe termen nelimitat a terenului în favoarea pârâtei contravine disp. art. 107 alin. (1) din Legea nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației, Înalta Curte reține că în cererea de chemare în judecată reclamanta nu a formulat această critică în privința legalității deciziei contestate, invocându-se prin acțiune încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 94/2000, ale Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 213/1998, astfel încât susținerea nu poate fi supusă pentru prima dată analizei instanței de recurs.

Recurenta-reclamantă formulează prin cererea de recurs o critică în privința legalității Deciziei nr. 2978 din 2 iulie 2014, ce vizează nerespectarea disp. art. 107 alin. (1) din Legea nr. 1/2005, fără ca această critică să fi fost menționată în cererea de chemare în judecată, în conformitate cu disp. art. 194 lit. d) Noul C. proc. civ., sau în vreo cerere de modificare a acțiunii întemeiată pe disp. art. 204 Noul C. proc. civ..

Este adevărat că în acțiune se face referire la nelegalitatea dobândirii dreptului de folosință asupra terenului în litigiu de către Cooperativa de credit B. Viișoara, devenită prin fuziune C. Cluj-Napoca, dar această nelegalitate este invocată în raport cu nerespectarea disp. Legii nr. 213/1998.

În consecință, instanța de recurs nu poate proceda la examinarea respectării prevederilor art. 107 alin. (1) din Legea nr. 1/2005 la momentul acordării dreptului de folosință asupra terenului B. Viișoara, în condițiile în care instanța de fond nu a fost învestită cu analiza acestei critici de nelegalitate, iar potrivit art. 488 Noul C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere pentru motive de nelegalitate.

Astfel, sunt irelevante în soluționarea prezentei căi de atac susținerile vizând neconstituționalitatea art. 107 alin. (1) din Legea nr. 1/2005 și obligația comunei Viișoara, în calitate de reprezentant al statului român, de a încheia un contract de locațiune cu C. Cluj-Napoca, fiind aplicabil art. 14 din Legea 10/2001, situație în care noul proprietar se subrogă în drepturile statului, subrogare care intervine de drept.

În plus, așa cum s-a arătat, refuzul intimatei pârâte de a restitui în natură recurentei reclamante terenul solicitat s-a întemeiat pe împrejurarea că acesta este ocupat de o construcție edificată ulterior preluării terenului prin Decretul nr. 176/1948 și pe disp. art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000, astfel că instanța învestită cu cererea de anulare parțială a dispoziției are de analizat acest motiv de respingere pentru a stabili dacă este vorba despre un refuz nejustificat de restituire în natură a terenului, respectiv despre un act administrativ nelegal.

Față de aceste considerente, constatând că sentința este legală, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., invocat de recurentă, Înalta Curte, în temeiul art. 496 Noul C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Parohia Reformată Viișoara împotriva Sentinței civile nr. 565 din 24 noiembrie 2014 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 februarie 2017.

Procesat de GGC - CL